Anulare act administrativ. Decizia nr. 5143/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5143/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 531/2/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5143
Ședința publică din data de 21.11.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. R. I.
JUDECĂTOR: J. A.
JUDECĂTOR: P. A.
GREFIER: C. A. M.
****************
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ împotriva sentinței civile nr. 7745/20.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă P. L., având ca obiect “anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, prin consilier juridic C.-Aneemari S., cu delegație de reprezentare la dosar aflată la fila 7 și intimata reclamantă P. L., prin avocat I. N. I., cu împuternicirea avocațială ._/2013 emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/15.11.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Având cuvântul, recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei în integralitatea sa. Arată că s-a stabilit că funcția reclamantei se impune a se desființa având în vedere implicațiile generate de măsura de reorganizare a instituției, făcându-se aplicabilitatea dispozițiilor legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 188/1999. În acest sens, instituția pârâtă a emis preavizul nr. 2094/04.08.2010, iar la expirarea perioadei de preaviz a fost emis Ordinul nr. 713/03.09.2010. Acest ordin a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente în materia funcțiilor publice și funcționarilor publici îndeplinind condițiile de fond și de formă care se impun pentru validitatea actelor administrative. În perioada preavizului acordat intimatei reclamante, pârâta a solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici lista funcțiilor publice vacante. Aceasta a fost transmisă prin adresa nr. 1977/03.08.2010. Față de această listă, intimata reclamantă și-a exprimat opțiunea cu privire la anumite funcții publice, însă nu a formulat o cerere de transfer la Ministerul Muncii față de care Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă să fi întocmit formalitățile de transfer. Precizează că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a solicitat și nu a ținut seama la data pronunțării de situația de fapt și de drept existentă cu privire la intimata reclamantă, aceasta menționând în cererea de chemare în judecată că în circa un an de zile va îndeplini condițiile de pensionare pentru limită de vârstă. Având în vedere această situație prezentată de intimata reclamantă, învederează că este imposibilă reintegrarea intimatei reclamante atât pe funcția publică deținută anterior, cât și pe altă funcție așa cum s-a pronunțat instanța de fond, ținând seama de prevederile Legii nr. 188/1999 și de faptul că raportul de serviciu încetează de drept la îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare.
La rândul său, intimata reclamantă P. L., prin avocat, solicită respingerea recursului. Consideră că în cuprinsul recursului se înșiră mai multe texte legale aplicabile care prevăd, de exemplu că funcționarul public are dreptul la asigurări, și mai puțin se referă la motivele reținute de instanța de fond. Menționează că, instanța de fond a stabilit faptul că selecția persoanelor care au fost păstrate și a celor care au fost îndepărtate nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, neavând gradul de transparență necesar, mai mult selecția persoanelor trebuia făcută prin organizarea unui concurs, care nu s-a organizat. Din acest punct de vedere, soluția instanței de fond este legală și temeinică. Aceasta a solicitat părții potrivnice să depună nominal situația persoanelor care au fost în direcția efectivă și cu acel prilej, judecătorul de fond a constatat că au fost mai mulți funcționari publici, consilieri superiori, unii fiind păstrați, alții îndepărtați fără ca autoritatea respectivă să motiveze de a ce a ajuns la această concluzie și fără să aplice legea. Precizează că, spre sfârșitul recursului, există aspectul legat de împrejurarea că odată cu preavizul i s-a făcut intimatei reclamante o ofertă de posturi, care au fost comunicate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, iar O.U.G. nr. 68/2010 s-a aplicat tuturor ministerelor, inclusiv Ministerului Muncii. Toate posturile care figurau vacante au fost anulate. Învederează că intimata reclamantă și-a exprimat dorința de a ocupa acel post.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, solicită îndepărtarea acestuia și arată că a fost vorba despre calitatea de consilier superior. În fața instanței s-a ridicat un nou motiv de recurs și solicită îndepărtarea acestuia deoarece nu este posibil a fi ridicat la acest moment, fiind o chestiune de ordine publică, și anume împrejurarea că intimata reclamantă este pensionară. Hotărârea instanței de recurs astfel cum va fi pronunțată va trebui pusă în executare, iar aspectul ridicat de reprezentantul recurentei este un aspect ce ține de executarea acestei hotărâri. Persoanele care sunt în acest moment pensionate nu mai pot ocupa un post în instituția respectivă. Sunt celelalte aspecte pe care instanța de fond le-a stabilit și hotărât referitoare la recuperarea sumelor de bani pe care această parte le-a pierdut prin faptul că în mod nelegal a fost îndepărtată din poziția pe care o ocupa în momentul respectiv. Solicită cheltuieli de judecată și depune în acest sens chitanțele nr. 1460/15.11.2013 și 1461/15.11.2013 și, de asemenea, depune și concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 7745/ 20.12.2011 a Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P. L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, a fost anulat Ordinul 713/03.09.2010 emis de ANOFM, s-a dispus reintegrarea reclamantei pe o funcție publică corespunzătoare funcției deținută anterior. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale aferente perioadei decembrie 2010 și până la reintegrarea efectivă, mai puțin sumele reprezentând c/val sporului de șomaj, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că prin Ordinul nr.713 emis în data de 03.09.2010 de A.N.O.F.M s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică de execuție deținută, începând cu data de 08.09.2010, în temeiul art.97 lit. c și art.99 alin.1 lit. b din Legea nr.188/1999 republicată, din motive neimputabile funcționarului public, urmare a modificării structurii organizatorice a ANOFM, în temeiul art.1 din OUG nr.68/2010, art.2 și art.5 din HG nr.662/2011 și a Ordinului președintelui ANOFM nr.589/03.08.2010, emis în baza Hotărârii Consiliului de Administrație al ANOFM nr.14/03.08.2010, prin care au fost aprobate organizarea compartimentelor funcționale ale instituției și modificarea structurii organizatorice.
A constatat instanța de fond că din cuprinsul acestui Ordin reiese că în scopul aducerii la îndeplinire a măsurilor prevăzute de actele normative menționate s-a impus ca ANOFM să-și reducă personalul, prin reducerea postului ocupat de reclamantă și, în acest sens, ANOFM a acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, în perioada 08.08._10, perioadă în care a solicitat ANFP lista funcțiilor vacante, însă, în lista transmisă de această instituție nu au fost identificate funcții publice vacante corespunzătoare.
Reclamanta ocupa anterior reorganizării funcția publică de consilier superior în cadrul Direcției Relații Internaționale din structura ANOFM, iar în urmare reorganizării instituției, în temeiul art.1 din OUG nr.68/2010, art.2 și art.5 din HG nr.662/2011 și a Ordinului președintelui ANOFM nr.589/03.08.2010, emis în baza Hotărârii Consiliului de Administrație al ANOFM nr.14/03.08.2010, a fost modificată structura organizatorică a autorității pârâte, atât la nivel central cât și la nivel regional, după cum rezultă din Anexa nr.1 la HG nr.662/2010, care a înlocuit Anexa nr.1 la HG nr.1610/2006.
Anterior intrării în vigoare a HG nr.662/2010, urmare a modificării HG nr.1610/2006, prin HG nr.1559/2008, pentru aparatul central, numărul maxim de posturi aprobat era de 205, iar urmare a reorganizării, numărul maxim de posturi aprobat a fost de 154.
Reține instanța de fond că Direcția Relații Internaționale unde lucra reclamanta anterior reorganizării, în actuala structură se numește Direcția Relații Internaționale, Eures și Mediere, fiind comasate practic Direcțiile Eures și Medierea Muncii, din vechea structură organizatorică, care în actuala structură organizatorică nu se mai regăsesc ca direcții distincte.
Prin Ordinul președintelui ANOFM nr.589/03.08.2010 au fost aprobate funcțiile publice din cadrul aparatului propriu, iar pentru Direcția Relații Internaționale, au fost prevăzute, începând cu data de 01.09.2010, un post de director, un post de șef serviciu ocupat de d-la G. P., 3 posturi de consilier superior expert, 3 posturi de consilier, inspector principal și 2 posturi de inspector asistent
Dintre cele trei posturi de consilier superior expert, unul era ocupat de către reclamantă, și ale două de numiții D. A. și Pert A..
S-a mai constatat că prin Ordinul președintelui ANOFM nr.739/09.09.2010 au fost aprobate funcțiile publice din cadrul aparatului propriu, după cum rezultă din Anexa nr.1, Direcția Relații Internaționale, Eures și Mediere figurând cu 18 posturi, din care: 2 posturi de director și director adjunct, la Serviciul Mediere, 1 post de șef serviciu, 3 posturi de consilier superior, un post de expert superior, un post inspector asistent, 1 post referent de specialitate superior și un post de referent principal, la C. Eures, 2 posturi de consilier superior, 1 post de expert superior, 1 post de inspector asistent, 1 post de inspector debutant și 1 post de referent de specialitate principal, iar la C. Relații Internaționale a fost prevăzut un post de inspector superior și un post de inspector principal.
Instanța de fond a reținut că postul de consilier superior din cadrul Compartimentului Relații Internaționale este ocupat de G. P., care anterior ocupa funcția de șef de serviciu, iar cei doi colegi ai reclamantei care ocupau funcția de consilieri superior experți, ca și reclamanta, D. A. și Pert A. au fost numiți pe posturi de consilieri superior respectiv expert superior la C. Eures.
Prin urmare, au fost apreciate ca întemeiate susținerile reclamantei în ceea ce privește aspectele legate de faptul că procedura de selectare a persoanelor a căror raport de serviciu urma să înceteze nu a fost una transparentă, neexistând nici o explicație din partea autorității pârâte a motivului pentru care reclamantei nu i s-a oferit un post de consilier superior în cadrul direcției nou formate, așa cum s-a întâmplat cu ceilalți doi colegi ai săi care anterior lucrau în cadrul aceleiași direcții, pe aceeași funcție publică și care au fost criteriile de departajare dintre aceștia.
Pe de altă parte, nu există nici un criteriu obiectiv din care să rezulte de ce tocmai postul reclamantei a fost redus, în contextul în care în cadrul direcției în cauză existau și alte posturi de aceeași categorie. În raport de prevederile art. 100 alin.4 din Legea nr.188/1999 nu există nici o dovadă că atribuțiile postului reclamantei s-ar fi redus cu peste 50% sau s-ar fi modificat condițiile specifice de ocupare a postului respectiv referitoare la studii, cu atât mai mult cu cât consilieri superiori care anterior ocupau un post asemănător cu al reclamantei au putut ocupa un post asemănător în cadrul compartimentului Eures.
Prin urmare, Curtea ca instanță de fond a concluzionat că existând mai multe posturi de consilier superior pe care reclamanta le putea ocupa în cadrul Direcției nou formate, urmare a reorganizării, autoritatea publică pârâtă trebuia să organizeze concurs, așa cum prevede art.100 alin.3 din Legea nr.188/1999, pentru a se putea realiza o departajare obiectivă între mai mulți funcționari publici consilieri superiori care urmau să ocupe posturile din noua direcție.
În ceea ce privește lipsa acordului pentru transfer din partea reclamantei pe unul din posturile din lista posturilor vacante, instanța de fond a constatat prin raportare la anexa la preaviz, că reclamanta și-a manifestat opțiunea de a ocupa postul de consilier superior în cadrul Serviciului Metodologie Pensii Asigurări Sociale din cadrul MMFPS, prin urmare exista acordul acesteia pentru transfer, autoritatea având obligația de a efectua formalitățile de transfer și nu să emită ordinul de eliberare din funcție.
S-a concluzionat așadar că eliberarea din funcția publică deținută de reclamantă s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, iar prin aceasta i s-a produs reclamantei o vătămare a drepturilor.
Instanța de fond a constatat totodată că nu se poate dispune reintegrarea pe funcția deținută anterior, având în vedere că a avut loc o reorganizare a autorității pârâte, însă există posibilitatea reintegrării reclamantei pe o funcție publică de consilier superior, or, cu acordul acesteia, pe o funcție publică inferioară.
De asemenea, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, în condițiile în care s-a dovedit că eliberarea din funcție a fost nelegală, iar culpa aparține autorității pârâte, Cutea a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale aferente perioadei decembrie 2010 și până la reintegrarea efectivă, mai puțin sumele reprezentând c/val sporului de șomaj.
Împotriva sentinței civile nr. 7745/20.12.2011 a Curții de Apel București a formulat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE munca (ANOFM), solicitând modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei în integralitatea sa.
Arată recurenta în motivare că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii precum și ca instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, situații ce constituie motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 și 9 din Codul de procedura civila.
În susținerea primului motiv de recurs, arată recurenta că prin prevederile imperative ale art.1 din OUG nr.68/2010, s-a dispus reorganizarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a instituțiilor aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa, printre care și ANOFM.
În temeiul prevederilor art.2 și art.5 a fost adoptata HGR nr.662/2010 privind Statutul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca s-a intervenit legislativ prin modificarea structurii organizatorice.
Potrivit art.8 din Statut ANOFM funcționează cu un număr maxim de 2162 de posturi, dintre care 154 de posturi pentru aparatul central, 1913 de posturi pentru agențiile pentru ocuparea forței de munca județene și a municipiului București și Centrul N. de Formare Profesionala a Personalului Propriu și 95 de posturi pentru centrele regionale de formare profesionala a adulților.
Totodată, Anexa nr.1 la Statut conținând structura organizatorica a instituției, a fost modificata și înlocuita cu Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.662/2010.
Prin Ordinul ANOFM nr.589/03.08.2010, au fost aprobate organizarea compartimentelor funcționale ale instituției în cadrul structurii organizatorice aprobate potrivit legii precum și structurile organizatorice ale unităților aflate în subordinea sa.
Arată recurenta că în urma reorganizării activității ANOFM Direcția Relații Internaționale, în cadrul căreia intimata-reclamanta a exercitat funcția publica de consilier superior, a fost restructurata, nemaifiind prevăzută în structura organizatorică. Pe cale de consecința, s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, a fost emis Preavizul nr.2094/04.08.2010, adus la cunoștință la data de 09.08.2010, iar la expirarea perioadei de preaviz a fost emis de către președintele ANOFM Ordinul nr.713/03.09.2010, prin care s-a dispus eliberarea intimatei-reclamante din funcție.
Recurenta precizează că Ordinul președintelui ANOFM nr.713/03.09.2010 a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente în materia funcției publice și funcționarilor publici, îndeplinind condițiile de fond și de forma care se impun pentru validitatea actelor administrative. Actul administrativ îmbracă forma scrisă, iar în preambul sunt menționate actele normative și administrative care au stat la baza emiterii sale.
Mai arată că Ordinul este motivat în fapt, menționându-se la art.1 în ce consta situația de fapt care a condus la eliberarea din funcție a intimatei-reclamante.
De asemenea, la art.2 din ordinul invocat, este menționat temeiul de drept în virtutea căruia s-a dispus măsura menționata, respectiv art.97 lit. c), art.99 alin.(1) lit. b) și alin.(3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata, cu modificările și completările ulterioare.
Precizează recurenta că funcționarii publici ce au fost eliberați din funcție, situație în care se afla și intimata-reclamanta, pot beneficia în mod corespunzător de toate drepturile care decurg din instituția eliberării din funcția publica, drepturi care sunt prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificările și completările ulterioare, și care acorda acestora multiple posibilități de ocupare a funcțiilor publice, de continuare a activității în concordanta cu pregătirea profesionala a acestora.
Conform art.4 din Ordinul președintelui ANOFM nr.713/03.09.2010, în situația încetării raporturilor de serviciu ale intimatei-reclamante, care a avut loc din motive neimputabile acesteia, aceasta beneficiază de protecția sociala suportata din bugetul asigurărilor pentru șomaj, prin acordarea indemnizației de șomaj, precum și prin accesul gratuit la toate serviciile promovate de ANOFM, în condițiile prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de munca, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reintegrării sale pe piața forței de munca.
Ordinul președintelui ANOFM nr.713/03.09.2010 a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente în materia funcției publice și funcționarilor publici, îndeplinind condițiile de fond și de forma care se impun pentru validitatea actelor administrative.
Arată recurenta că în perioada preavizului acordat intimatei-reclamante, cu respectarea obligației prevăzute de art.99 alin.(6) din Legea nr. 188/1999, s-a solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici lista funcțiilor publice vacante, aceasta fiind transmisa prin adresa nr. 1977/03.08.2010. Intimata-reclamantă a luat cunoștință, sub semnătura, despre lista invocata și chiar și-a manifestat opțiunea pentru o . funcții publice dintre cele prevăzute în respectiva lista, dar cu toate acestea, pana la expirarea perioadei de preaviz și, implicit pana la eliberarea sa din funcția publica, intimata-reclamanta nu a solicitat transferul pe vreuna dintre funcțiile publice pentru care și-a manifestat opțiunea în vederea ocupării și nici nu și-a exprimat acordul pentru transfer, în condițiile legii.
În conformitate cu dispozițiile art.90 alin.(5) din Legea nr. 188/1999, republicata, pentru a opera transferul la cerere este obligatoriu sa existe o solicitare a funcționarului public aprobata de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicita transferul; intimata-reclamanta trebuia sa adreseze o cerere la Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, aceasta instituție urmând sa aprobe cererea de transfer, ulterior aceasta urmând sa fie depusa la recurentă pentru întocmirea formalităților de transfer.
Arată că reținerile instanței de fond potrivit cărora "reclamanta și-a exprimat opțiunea de a ocupa postul de consilier superior în cadrul Serviciului Metodologie Asigurări Sociale din cadrul MMFPS" sunt nefondate.
În privința cererii de reintegrare, arată că instanța de fond, deși constată că "nu poate dispune reintegrarea reclamantei pe funcția avuta anterior, având în vedere ca a avut o reorganizare a autorității parate", dispune "reintegrarea intimatei-reclamante pe o funcție publica corespunzător funcției deținuta anterior", acordând astfel acesteia ceva ce aceasta nu a solicitat prin cererea dedusa judecații, încălcându-se astfel principiul disponibilității.
Intimata- reclamantă P. L., a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Arată că instanța de fond și-a justificat hotărârea recurată printr-o analiză concretă a modului în care s-a aplicat reorganizarea direcției din care făcea parte intimata-contestatoare. Instanța a constatat că alți funcționari din direcția respectivă, de același grad cu P. L., fără a exista criterii obiective de departajare, au fost menținuți în structurile instituției respective, într-o direcție nou creată.
Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că și critica formulată de intimata-reclamantă împotriva Ordinului nr. 713/03.09.2010 cu privire la aplicarea art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 a fost justificată, în sensul că au fost încălcate criteriile care trebuie îndeplinite pentru a opera o reducere de postului. În cererea de recurs aceste aspecte nu au fost puse în discuție, singura preocupare a recurentului fiind reafirmarea faptului că Ordinul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente.
În ceea ce privește lista posturilor vacante puse la dispoziție de recurentă, arată că instanța de fond, în mod judicios, a reținut că intimata-reclamantă și-a exprimat, prin semnătura sa depusă pe anexa la preaviz (vezi fila 37 dosar fond) opțiunea și, implicit acordul pentru transferarea pe postul sus menționat. Realitatea este însă că, atunci când intimata-reclamantă s-a deplasat la Ministrul Muncii pentru a vedea situația reală i s-a comunicat că postul nu există, lista comunicată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici fiind una formală, care nu corespundea realității, având în vedere că și ministerul respectiv se confrunta el însuși cu același probleme privind reducerea de personal, rezultate din aplicarea O.U.G. nr. 68/2010 și a H.G. nr. 662/2010.
În privința celui de-al doilea motiv de recurs, referitor la încălcarea principiului disponibilității pe cererea de reintegrare, arată că în mod corect s-a dispus reintegrarea pe o funcție publică corespunzătoare funcției deținute anterior. Aceasta privea calitatea de consilier superior pe care intimata-reclamantă o ocupa în cadrul ANOFM, și nu direcția concretă în care aceasta și a desfășurat activitatea.
Solicită plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C., referitor la pronunțarea unei hotărâri cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Curtea constată:
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond situația de fapt, în executarea HGR nr. 662/2010 privind reorganizarea recurentei – pârâte, aceasta a emis la data de 03.09.2010 Ordinul nr. 713 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu cu intimata – reclamantă, având în vedere că în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă nu existau posturi vacante corespunzătoare.
Intimata – reclamantă ocupa anterior reorganizării postul de consilier superior expert în cadrul Direcției Relații Internaționale din structura ANOFM, iar conform Ordinului ANOFM nr. 589/03.08.2010, începând cu 01.09.2010 celelalte două posturi de consilier expert erau ocupate de numiții D. A. și Pert A., așa cum în mod corect a constatat și instanța fondului din actele de la dosar.
Începând cu data de 09.09.2010 Direcția Relații Internaționale și-a încetat existența, cum în mod corect a constatat și instanța fondului, ca urmare a comasării cu Direcțiile Eures și Medierea Muncii, care și-au încetat existența, rămânând ca direcție unică Direcția de Relații Internațuinale, Eures și Mediere, având alocat un număr de 18 posturi, dintre care, în cadrul Compartimentului Eures, se remarcă existența a 2 posturi de consilier superior și a unui post de expert superior.
Deși, la rândul său, numiții Pert A. și D. A. ocupau postul de consilier superior anterior reorganizării, post similar celui ocupat de intimata – reclamantă, aceștia au putut opta pentru ocuparea posturilor menționate în nou înființatul C. Eures din cadrul noii Direcții de Relații Internaționale, Eures și Mediere, pe când reclamantei o astfel de opțiune nu i-a fost oferită, pe motivul inexistenței posturilor disponibile.
Așa cum reiese din înscrisul de la fila 37, opțiunea pentru posturile vacante existente s-a realizat la comunicarea preavizului, respectiv la data de 09.08.2010, anterior reorganizării efective a Direcției de Relații Internaționale și prin raportare strictă la posturile pentru care s-a obținut avizul de la ANFP.
Conform celor menționate și de instanța de fond, deși reclamanta a optat pentru unul dintre posturile vacante oferite, în Ordinul de eliberare din funcție s-a menționat inexistența acestora, acesta fiind de altfel un prim motiv de nelegalitate al Ordinului contestat, care conform mențiunilor din preambul, s-a întemeiat pe adresa ANFP din 18.08.2010 prin care s-a comunicat existența unor posturi vacante disponibile.
Lipsa unei cereri de transfer, ulterior exprimării opțiunii pentru unul dintre posturile vacante puse la dispoziție, nu constituie motiv pentru aplicarea dispozițiilor art. 97 și art. 99 din legea nr. 188/1999, atâta timp cât intenția de transfer este evidentă din chiar procedura de exprimare a opțiunii.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța fondului a constatat că este nelegală eliberarea din funcție a reclamantei, după ce aceasta și-a exprimat acordul pentru unul din posturile vacante și în condiția inexistenței unui concurs de departajare între eventualele persoane interesate, conform prevederilor art. 100 alin 3 din legea nr. 188/1999.
Totodată, se va constata că deși recurenta – pârâtă a învederat inexistența unor posturi disponibile echivalente în cadrul Departamentului Relații Internaționale Eures și Mediere, totuși ceilalți doi colegi ai intimatei – reclamante, care ocupau posturi similare celui ocupat de aceasta, au fost transferați în cadrul acestui departament.
Așadar, corect a constatat instanța fondului că procedura prin care s-a decis restructurarea postului ocupat de reclamantă și nu a unuia dintre posturile celorlalți doi consilieri superiori, D. A. sau Pert A., a fost una netransparentă și fără a fi respectate criterii obiective de selecție, conform art. 100 alin 4 din legea nr. 188/1999.
Nu se poate deduce din actele dosarului care este criteriul avut în vedere de recurenta – pârâtă, conform căruia s-a decis ca tocmai postul ocupat de reclamantă să fie eliminat din schema de personal a noului departament, înființat prin comasare, și de ce nu s-a decis eliminarea din schemă a unui post ocupat de ceilalți doi consilieri, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cazul în care s-a hotărât reducerea posturilor de consilier, de ce reclamantei nu i-a fost oferit unul dintre posturile existente în nou – înființatul Departament Relații Internaționale, Eures și Mediere, departajarea urmând a se face între candidați în baza unui concurs.
Față de toate aceste aspecte, Curtea urmează a constata că instanța de fond a realizat o corectă și legală aplicare a dispozițiilor Legii nr. 188/1999 în ceea ce privește aprecierea legalității reorganizării și, pe cale de consecință, constatarea nelegalității Ordinului nr. 713/2010 emis pe numele reclamantei, motiv pentru care va înlătura ca nefondat primul motiv invocat prin cererea de recurs.
2/ Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C., respectiv cu privire la faptul că instanța de fond a acordat altceva decât s-a cerut, nefiind respectat principiul disponibilității pe cererea de reintegrare, Curtea îl va înlătura pentru următoarele considerente:
Este adevărat că reclamanta a solicitat reintegrarea pe funcția deținută anterior producerii efectelor Ordinului nr. 713/03.09.2010, dar se va avea în vedere intenția reală a părții și nu modalitatea în care a fost formulat acest petit.
În fapt, reclamanta urmărește repunerea în situația anterioară ca modalitate de reparare a prejudiciului cauzat prin emiterea unui act nelegal și, totodată, ca efect al constatării nelegalității acestui act, de natură a nu produce efecte valabile.
Ori, atâta timp cât, în fapt, postul deținut anterior nu mai există în organigrama recurentei, dar în același timp principiul reparării integrale a prejudiciului recunoscut la nivel european se impune cu evidență, ceea ce presupune înlăturarea consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei, pe cât posibil, în situația anterioară, Curtea va constata că în mod echitabil instanța de fond a dispus reintegrarea pe o funcție publică corespunzătoare celei deținute anterior.
Nu se poate afirma că în acest mod s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, obiectul cererii accesorii fiind reintegrarea (nu reintegrarea pe un anumit post), ci doar că prin admiterea în parte s-a acordat satisfacție doar într-o anumită măsură reclamantei, dispunându-se măsura reintegrării cu respectarea situației juridice existente, în așa fel încât hotărârea judecătorească să poată fi pusă în executare și să poată produce efecte reale și nu doar iluzorii.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 rap. la art. 304 pct. 6 și 8 C., art. 99, 100 din legea nr. 188/1999 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a respinge recursul, ca nefondat, menținând soluția primei instanțe ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art.316 rap. la art. 296 C. și art. 274 C., Curtea va obliga recurenta – pârâtă la plata către intimata – reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului recurs, în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanțelor nr. 1460 și nr. 1461 din 15.11.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ cu sediul în București, .-22, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 7745/20.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă P. L. cu domiciliul ales la C.. Av. N. I. cu sediul în București, ., ., . 3, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, constând în onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. I. J. A. P. A.
GREFIER,
C. A. M.
Red. P.A. 2 ex./13.01.2014
C.A.B. – S8 – H. P.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1042/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 175/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
