Pretentii. Decizia nr. 753/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 753/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 2739/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.753
Ședința publică de la 18 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. I. C.
JUDECĂTOR - I. E.
JUDECĂTOR - P. C.
GREFIER - P. G.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003, împotriva sentinței civile nr.3512 din 26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. V. S., având ca obiect „ pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat cu împuterniciri avocațială ._/2012 aflată la fila 22 în dosarul Tribunalului București_, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 08.02.2013, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant depune întâmpinare în 2 exemplare, precum și faptul că la data de 14.02.2013, recurenta-pârâtă a depus note scrise, solicitând judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă,
Curtea comunică în ședință publică, intimatului-reclamant prin avocat, un exemplar al notelor de ședință depus la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului promovat de ANRP, în principal pentru considerentele arătate în cuprinsul întâmpinării, în raport și de notele de ședință formulate de ANPR.
De asemenea arată că prin neplata tranșelor în cuantumul menționat în cuprinsul Hotărârii nr.11/15.05.2007, intimatul-reclamant a suferit un prejudiciu reprezentată de devalorizarea sumelor de bani ce i se cuvenea, pagubă ce va trebui achitată integral de către recurenta-pârâtă așa cum a solicitat în cererea de chemare în judecată, așa cum corect a stabilit și instanța de fond.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 3512/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis actiunea formulată de reclamantul B. V. S. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților Serviciul pentru Aplicarea legii nr. 290/2003 si a fost obligata pârâta să plătească reclamantului suma de_ lei, reprezentând despagubiri stabilite prin hotararea nr. 11/15.05.2007 a Comisiei Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a legii nr. 290/2003 si a legii nr. 393/2006, suma actualizata incepand cu data de 15.05.2007 pana la data platii.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca reclamantul B. V.-S. a formulat, în baza Legii nr.290/2003, în calitate de moștenitor a autorilor B. G. T. si B. E., la data de 19.02.2004, cerere înregistrată la Comisia Județului Bistrița Năsăud de aplicare a legii 290/2003, solicitând despăgubiri pentru bunurile imobile ce au aparținut autorilor săi abandonate în Basarabia.
Prin hotărârea nr. 11/15.05.2007 Comisia Județului Bistrița Năsăud de aplicare a legii 290/2003 a admis cererea formulată de reclamant, recunoscând dreptul sau la despăgubiri în sumă de 385.248 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată la ANRP cu nr.2683/29.05.2007, reclamantul a depus, în vederea efectuării plății, astfel cum i-a fost solicitat, documentele si cerere prin care solicita plata despăgubirilor împreună cu dovada deschiderii unui cont la CEC.
În ceea ce privește plata efectivă a sumei stabilite cu titlu de despăgubiri în baza Lg. nr.290/2003, instanța de fond a apreciat că susținerile pârâtei referitoare la refuzul justificat de achitare a acestor sume de bani sunt neîntemeiate.
Prin necontestarea hotărârii nr. 11/15.05.2007, aceasta a devenit titlu executor si reclamantul a dobândit calitatea de creditor al paratei. Conform art.1073 cod civil ” Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”. Din conținutul acțiunii si din dosarul administrativ rezulta ca parata nu a realizat plata sumei nici măcar parțial, conform art.18 din HG 1120/2006.
Nici plata primei tranșe din compensațiile acordate nu a fost efectuată încă, pârâta invocând că plata se face în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Argumentul pârâtei referitor la faptul că plata acestor despăgubiri este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, nu poate fi primit, deoarece s-ar ajunge ca dreptul la aceste despăgubiri, recunoscut de stat, să fie lipsit de o componentă, referitoare la obligația corelativă, respectiv materializarea sa să nu se producă, iar, pe de altă parte, actul normativ ce prevede o asemenea eventualitate – hotărâre de guvern - ar fi în contradicție cu dispozițiile unui act normativ cu o forță juridică superioară - legea – L nr.290/2003.
Prin nematerializarea dreptului recunoscut se ajunge la a se afirma existența unui drept eventual, pentru că nu se poate stabili dacă vreodată sumele aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat vor fi suficiente pentru acoperirea tuturor cererilor de despăgubiri admise.
În aceste condiții, se creează și se menține o stare de incertitudine cu privire la drepturile reclamanților, perpetuând, printr-o atitudine culpabila, o puternica stare de insecuritate juridica în domeniul despăgubirilor acordate în baza Lg. nr.290/2003, lege cu un puternic caracter reparatoriu pentru cei deposedați de bunuri în contextul pierderilor teritoriale ale României din preajma sau în timpul celui de-al doilea război mondial .
Instanta de fond a retinut ca prin recunoașterea drepturilor de creanță ale reclamantului, urmată de neefectuarea plății de către pârâtă, reclamantului i s-a produs un prejudiciu material reprezentând “echivalentul speranței legitime” a cărei îndeplinire este refuzată de Statul Român, iar pentru înlăturarea acestei situații, tribunalul a obligat statul român, prin reprezentantul său din această cauză, ANRP să plătească reclamantului suma de 385.248 lei stabilite prin hotărârea nr. 11/15.05.2007 reprezentând compensații bănești stabilite in baza legii 290/2003.
De asemenea, cererea reclamantului de actualizare a celor două tranșe din această sumă este apreciată de către aceeasi instanță ca fiind întemeiată.
Prin neplata tranșelor menționate în intervalul de timp menționat de dispozițiile legale reclamantul a suferit o pagubă, reprezentată de devalorizarea sumei de bani ce i se cuvenea.
Acoperirea acestei pagube se poate face, în aprecierea instanței de fond, în sensul menționat de Decizia XXI din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în legătură cu aplicarea Lg. nr.9/1998, dar aplicabilă mutatis mutandis și pentru Lg. nr.290/2003, prin actualizarea în raport de indicele de creștere a prețurilor, potrivit cu care, în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate, iar în situația în care se achită în anul următor (pentru aceleași rațiuni se poate aprecia și pentru anii următori) se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S., înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior, sens în care instanța va obliga pârâta la plata sumei de 385.248 lei reprezentând compensații bănești, suma ce va fi actualizată.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata ANRP care a solicitat admiterea recursului, considerand sentinta netemeinica si nelegala.
Recurenta a invocat faptul ca potrivit prevederilor HG nr. 1120/2006 compensatiile se acorda in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie si prin urmare plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.
In continuare recurenta a facut trimitere la sumele alocate pentru plata despagubirilor si fondurile erau insuficiente pentru acordarea sumelor stabilite prin hotarari ale comisiilor judetene pentru aplicarea legii nr. 290/2003.
Recurenta a facut trimitere si la jurisprudenta CEDO, respectiv hotararea pilot din cauza M. A. si altii impotriva Romaniei, referitoare la multitudinea proceselor, volumul mare de munca al institutiei recurente si ca sunt necesare modificari legislative.
In aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât șl în plan european.
In al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
A concluzionat ca din ratiuni financiare creantele asupra satatului pot fi limitate sau esalonate la plata si nu pot fi platite decat in conditii de solvabilitate, principii care nu sunt inlaturate de jurisprudenta CEDO.
Cu privire la actualizare a invocat din nou prevederile HG nr. 1120/2006 si a sustinut ca actualizarea trebuie facuta pe transe.
In drept, a invocat dispozitiile art. 299 si urmatoarele cod procedura civila, legea nr. 290/2003 si HG nr. 1120/2006.
Recurenta a depus inscrisuri privind disponibilitatii banesti.
La 13.11.2012 intimatul reclamant a formulat cerere de preschimbare a termenului, cerere admisa prin incheierea din 19.11.2012.
La 8.02.2013 intimatul reclamant a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a depus concluzii scrise la 14.02.2013.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de dispozitiile art. 304 si 3041 cod procedura civila, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Nu se pot retine sustinerile recurentei in sensul ca este nelegala si netemeinica hotararea atacata deoarece nu exista disponibilitati pentru plata drepturilor stabilite in favoarea reclamantei prin hotararea nr. 575/2009 a comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006.
Potrivit art. 10 al. 2 din legea nr. 290/2003 “despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.
Legea dispune asadar la art. 10 al. 2 ca plata despagubirilor se face in maxim de 2 ani de la data comunicarii hotararii.
Astfel termenul de 2 ani s-a implinit anterior introducerii actiunii reclamantului cu circa 3 ani, astfel ca parata avea obligatia efectuarii platii tuturor despagubirilor stabilite prin hotararea comisiei mai sus indicata, atata timp cat aceasta hotarare nu a fost revocata de emitentul ei sau nu a fost anulata de catre o instanta de judecata.
Prin urmare anterior pronuntarii hotararii atacate obligatia trebuia executata de parata.
Asa fiind se constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica si data cu aplicarea corecta a legii.
In mod corect instanta de fond a retinut ca reclamantul prin aceasta neplata a fost vatamat . sau prevazut de lege.
Daca am retine sustinerile recurentei ca statul din ratiuni financiare ar putea limita creantele sau esalona, inseamna ca statul poate sa nu-si execute obligatiile, iar drepturile persoanelor reglementate prin lege sa devina iluzorii.
In jurisprudenta CEDO invocata de recurenta nu se atinge problema platii despagubirilor din lipsa disponibilitatilor banesti, ci modul de rezolvare a cererilor de despagubiri, ori in ceea ce priveste cererea reclamantului despagubirile au fost stabilite, numai plata lor nefiind efectuata.
Timpul mare scurs de la data emiterii hotararii privind acordarea despagubirilor si introducerea actiunii, circa 5 ani, si depasirea cu circa 3 ani si a termenului in care parata avea obligatia platii despagubirilor potrivit chiar actului normativ invocat de catre aceasta nu poate justifica atitudinea paratei si incalca dreptul reclamantului la proprietate ocrotit de art. 44 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dupa cum in mod corect a retinut instanta de fond.
Referitor la dosarul de executare silita se retine ca plata este ulterioara hotararii judecatoresti contestate, astfel incat sentinta atacata este legala si temeinica.
D. urmare se constata nefondat recursul si in baza art. 299 si urmatoarele, 304 pct. 9, 3041 cod procedura civila, il va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003, împotriva sentinței civile nr.3512 din 26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. V. S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2013
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. G. E. I. C. P.
GREFIER,
G. P.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. L. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3436/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4172/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
