Anulare act administrativ. Decizia nr. 2238/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2238/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 22723/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 2238
Ședința publică de la 23.05.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant PADUREȚU–N. R. împotriva sentinței civile nr. 4507/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți C. L. AL SECTORULUI 6 PRIN PRIMAR, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 și . SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică pe lista cauzelor aflate în stare de amânare au răspuns intimatul C. L. Sector 6 prin Primar reprezentat prin consilier juridic U. L. care depune delegație la dosar și intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 reprezentată prin consilier juridic C. M.-D. care depune delegație la dosar, lipsă fiind recurentul și intimata . SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul a depus prin serviciul registratură dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, și că intimații C. L. Sector 6 și . SRL au depus prin serviciul registratură întâmpinare, în 3 și respectiv 2 exemplare, după care:
Pârâta D.G.P.L. Sector 6, prin consilier juridic, depune întâmpinare solicitând ca aceasta să fie luată în considerare ca și concluzii scrise.
Curtea comunică pârâtei D.G.P.L. Sector 6, prin consilier juridic, câte un exemplar al întâmpinărilor depuse de intimații C. L. Sector 6 și . SRL.
Intimatul C. L. Sector 6 prin Primar, prin consilier juridic, precizează că a primit un exemplar al concluziilor scrise depuse la acest termen de D.G.P.L. Sector 6 și solicită acordarea unui termen pentru a se comunica întâmpinările și pentru a se lua cunoștință de acestea.
Curtea apreciază cererea de amânare ca neîntemeiată și lasă cauza pentru strigare la ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei a răspuns intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 reprezentată prin consilier juridic C. M.-D. cu delegație la dosar, lipsă fiind recurentul, intimatul C. L. Sector 6 prin Primar și intimata . SRL.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata D.G.P.L. Sector 6, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de recurs și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care nu a fost răsturnată de recurentul-reclamant, și îndeplinește condițiile de formă cerute. Mai arată că recurentul face o confuzie între nota de constatare și fișa autovehiculului întocmită de operatorul autorizat. Cu privire la netemeinicia hotărârii de fond intimata arată că instanța de fond în mod corect a constatat că nu s-a făcut dovada existenței unei altei stări de fapt decât cea reținută în fișa de constatare, respectiv blocarea circulației pietonale prin neasigurarea unui spațiu de cel puțin 1 metru. Intimata mai arată că recurentul-reclamant nu a dovedit nici existența unui caz fortuit și instanța de fond, în mod corect, a respins certificatul medical întrucât certificatul de handicap. Intimata solicită instanței să constate că prin recursul formulat se face o confuzie între procesul-verbal și dispoziția de ridicare, pe baza căreia se ia măsura tehnico-administrativă de ridicare ce se poate lua indiferent de sancțiune. Totodată, arată că instanța de fond și-a exercitat corect rolul activ iar instanța a administrat probele pe care recurentul le-a solicitat. Solicită respingerea recursului pentru toate motivele arătate pe larg în concluziile scrise și să se constate că excepția de nelegalitate a HCL Sector 6 nr. 4/2010 este neîntemeiată.
Curtea reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr.4507/13.11.2012, Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, precum și acțiunea formulată de reclamantul PADUREȚU–N. R. în contradictoriu cu pârâții C. L. AL SECTORULUI 6 PRIN PRIMAR, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 și . SRL.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin nota de constatare . nr._/1.02.2012 – fila 152, s-a reținut că autovehiculul reclamantului se afla staționat neregulamentar pe trotuar, blocînd circulația pietonală prin neasigurarea unui spațiu de cel puțin 1 metru, distanța dintre roata stînga față și limita trotuarului fiind de 83 cm.
De asemenea, prin dispoziția de ridicare . nr._/1.02.2012 – fila 149, s-a dispus ridicarea vehiculului în temeiul art.7 lit.h din legea nr.155/2010, rap. la art.143 lit.a și art.142 lit.n din RA OUG nr.195/2002 și HCLS6 nr.4/2010.
Pentru recuperarea vehiculului, petentul a achitat suma de 667,32 lei, potrivit facturii și chitanței depuse la dosar – fila 23.
Tribunalul consideră că nu pot fi primite pretențiile reclamantului în sensul de a fi anulată măsura ridicării vehiculului și de a fi obligați pîrîții la restituirea sumei achitate pentru recuperarea vehiculului, avînd în vedere că argumentele reclamantului privind nelegalitatea HCLS6 nr.4/2010 ori nelegalitatea și netemeinicia măsurii de ridicare a vehiculului nu sînt susținute de probe.
Cu privire la excepția de nelegalitate a HCLS6 nr.4/2010, reclamantul a susținut că acest act normativ a fost adoptat în baza unui alt act normativ care era abrogat tacit – HG nr.147/1992. Această afirmație este nereală, actul nefiind abrogat expres ori tacit, iar OUG nr.195/2002 nu conține reglementări privind procedura concretă de ridicare a vehiculelor, art.97 alin.6 prevăzînd că procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament. Cum regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, aprobat prin HG nr.1391/2006, nu conține dispoziții exprese privind procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar, nu exista nici un impediment ca autoritatea locală să prevadă prin hotărîre un regulament în acest sens.
Astfel, nu sîntem în ipoteza nulității de drept prev. de art.2 alin.5 din OG nr.2/2001, avînd în vedere, pe de o parte, că hotărîrea contestată de către reclamant nu reglementează existența și sancționarea unei fapte contravenționale, prevăzută ca atare și de OUG nr.195/2002, iar pe de altă parte astfel de dispoziții privind procedura efectivă de ridicare nu sînt cuprinse în acte normative cu forță juridică superioară.
. legii nr.155/2010 nu poate lipsi de eficacitate dispozițiile HCLS6 nr.4/2010, care nu conține dispoziții contrare celor instituite de legea poliției locale, iar simpla schimbare a denumirilor nu impune modificarea hotărîrii locale.
De asemenea, potrivit art.2 din HG nr.147/1992, constatarea staționării neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se efectuează de ofițerii sau subofițerii de poliție, de primari, precum și de împuterniciții consiliului local pe raza căruia s-a petrecut fapta contravențională. Agenții constatatori prevăzuți la alin.1 dispun în scris măsurile de blocare sau ridicare a vehiculelor și asistă la aceste operațiuni. Față de aceste dispoziții, este neîntemeiată susținerea reclamantului conform căreia numai poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, art.64 alin.1 din OUG nr.195/2002 prevăzînd o atribuție a polițistului rutier, iar nu exclusivitatea exercitării acesteia.
În concluzie, reclamantul nu a prezentat nici un argument susceptibil să determine instanța de contencios administrativ să constate nelegalitatea dispozițiilor HCLS6 nr.4/2010, conform art.4 din legea nr.554/2004, deci acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat.
Reclamantul a mai contestat și dispoziția de ridicare, susținînd că este afectată de vicii de formă și a fost dispusă în mod netemeinic.
Analizînd condițiile de formă ale dispoziției de ridicare, tribunalul consideră că apărările reclamantului sînt neîntemeiate.
Faptul că agentul constatator nu a mai menționat numele său în dispoziția de ridicare și la rubrica privind semnătura nu reprezintă un motiv de nulitate, în condițiile în care numele agentului apare imediat după data constatării faptei. De asemenea, împrejurarea că dispoziția este semnată de directorul general al DGPLS6 din cadrul CLS6 fără a fi indicat și numele acestuia nu este susceptibilă a produce reclamantului vreo vătămare care să necesite pentru înlăturare anularea actului.
Prin folosirea altui formular, adaptat la modificările legislative, reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale recunoscute de lege, elementele de identificare a agentului, situația de fapt reținută și măsura dispusă nefiind afectate de modalitatea de redactare a tipizatului, iar reclamantul a cunoscut exact ce anume i se impută și ce act a emis autoritatea locală.
Nici nemenționarea intervalului în care vehiculul a fost oprit neregulamentar nu este de natură să determine nelegalitatea măsurii ridicării, din nota de constatare rezultînd că a fost atins intervalul de 5 minute după care oprirea se poate considera staționare. De altfel, se poate observa că și planșele foto au fost făcute la un interval de 5 minute, purtînd ore între 10.21 și 10.26, fiind evident că de la momentul opririi vehiculului și pînă la ridicarea acestuia a fost depășit intervalul de 5 minute, dacă numai fotografierea s-a realizat în cinci minute.
Reclamantul a mai susținut că nu i-au fost comunicate împreună cu dispoziția de ridicare și nota de constatare ori fișa autovehiculului staționat neregulamentar și nici procesul-verbal de contravenție. Pe lîngă faptul că întocmirea unui proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu este obligatorie pentru valabilitatea dispoziției de ridicare, dispozițiile HCLS6 nu prevăd obligativitatea comunicării notei de constatare și a fișei autovehiculului către proprietar, decît la cererea acestuia – art.9. Reclamantul nu a probat însă că ar fi cerut operatorului eliberarea unei copii a notei de constatare și că ar fi fost refuzat. Oricum, reclamantul nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare determinată în mod direct de necomunicarea acestor acte, putînd prezenta instanței de contencios administrativ apărările sale cu privire la forma și fondul măsurii dispuse.
Pe aspectul temeiniciei măsurii de ridicare a vehiculului, reclamantul nu a dovedit o altă situație de fapt decît cea descrisă de agentul pîrîtei, respectiv că distanța dintre vehicul și limita trotuarului ar fi fost mai mare de 1 m. Totodată, chiar reclamantul a indicat în acțiunea sa un timp de oprire a vehiculului de 5 minute, interval peste care oprirea se consideră staționare, potrivit art.63 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Din planșele foto depuse la dosar de către pîrîta DGPLS6 – filele 146-148, rezultă în mod indubitabil că vehiculul era staționat în mod neregulamentar, etalonul indicînd mai puțin de 1 m între vehiculul reclamantului și limita trotuarului. Din aceleași planșe foto se poate observa că roata stînga față de la care s-a măsurat distanța este în aliniament cu roata din spate, deci nu poate spune că doar roata din față ar fi fost virată către trotuar, micșorîndu-se astfel distanța.
Afirmațiile reclamantului în sensul că autoturismul său ar fi fost împins de angajații firmei pîrîte pentru a micșora distanța lăsată deplasării pietonilor sînt la limita ridicolului. Nici faptul că ar fi fost foarte frig afară și nu ar fi existat pietoni care să se deplaseze pe trotuar nu înlătură obligația reclamantului de a lăsa liber spațiul de 1 m, nefiind necesar pentru dispunerea măsurii ca vreun pieton să fi fost efectiv împiedicat să se deplaseze ori ca vreun pieton să reclame această împrejurare. Măsura a fost prevăzută pentru înlăturarea impedimentului în deplasarea normală a pietonilor, fiind cu atît mai necesară cu cît stratul de zăpadă și gheață existent îngreuna orice deplasare.
Existența unui caz fortuit nu a fost dovedită de către reclamant. Acesta a invocat probleme stomacale care l-au determinat să oprească, însă existența unor astfel de probleme, nedovedite de altfel, nu îl putea pune pe reclamant în imposibilitate de a imobiliza vehiculul cu 20 cm mai departe de limita trotuarului. Reclamantul a mai invocat în favoarea sa statutul de persoană cu handicap, însă codul de boală înscris pe certificatul de la fila 103 nu are nici o legătură cu problemele stomacale invocate și nu poate afecta modalitatea în care se oprește un vehicul pe drumurile publice.
Astfel, măsura dispusă de pîrîta DGPLS6 era necesară pentru a îndepărta vehiculul care reprezenta un obstacol real în calea oricărui pieton.
Nu prezintă relevanță nici împrejurarea că reclamantului nu i s-a aplicat și o sancțiune contravențională principală printr-un proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, măsura ridicării fiind o măsură tehnico-administrativă prev. de art.97 alin.1 lit.d din OUG nr.195/2002, necesară pentru realizarea scopului preventiv, acela de a înlătura obstacolele pentru a asigura o corespunzătoare folosire a drumului public.
Potrivit art.8 din anexa 2 a HCLS6 nr.4/2010, operațiunea de ridicare se efectuează în baza dispoziției de ridicare, fără a fi condiționată de întocmirea unui proces-verbal de contravenție. Această măsură este necesară pentru degajarea drumului public de orice obstacol care împiedică normala desfășurare a circulației.
Reclamantul nu a dovedit deci că dispoziția de ridicare a pîrîtei DGPLS6, instituție cu personalitate juridică ce este organizată și funcționează conform art.4 din legea nr.155/2010 și HCLS6 nr.216/2010, ar fi un act administrativ nelegal și netemeinic.
Lipsa de venituri a reclamantului nu justifică înlăturarea obligării acestuia la suportarea cheltuielilor de ridicare, transport și depozitare a vehiculului, cît timp propria sa culpă, nerespectarea regulilor de circulație, a determinat prestarea acestor activități de firma autorizată pe raza sectorului 6, revenindu-i reclamantului obligația de a suporta contravaloarea acestor servicii.
Existența unui alt sediu al firmei prestatoare pe bonul fiscal față de cel indicat în factură nu prezintă nici un fel de relevanță din perspectiva obligației reclamantului de a achita suma de 677,32 lei. Nici faptul că ar fi constatat avarii la vehicul nu afectează valabilitatea măsurii ridicării, reclamantul având posibilitatea de a acționa civil împotriva firmei prestatoare pentru producerea unor daune la autoturism.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul invocând mențiunile din încheierea de ședință de la termenul din 06.11.2012 și susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la mijloacele de probă, având în vedere că a solicitat proba cu expertiză, pentru a se constata că vehiculul era parcat regulamentar.
La data întocmirii dispoziției de ridicare, nota de constatare – de ridicare a vehiculului depusă la instanță nu era întocmită pe formularul aprobat, nu era întocmită, înregistrată și comunicată reclamantului.
Potrivit principiului rolului activ al instanței, pentru aflarea adevărului, instanței îi erau conferite prerogative de a invoca din oficiu și proba cu cercetarea la fața locului.
Recurentul a susținut că nu i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de pârâtul C. local sector 6, iar instanța avea obligația să acorde un termen pentru a se comunica, tuturor părților înscrisurile depuse, în mod greșit rămânând în pronunțare.
În măsura în care argumentele părților nu sunt subsumate unui petit al acțiunii având ca scop imediat anularea dispoziției de ridicare, însă din expunerea situației de fapt rezultă că se contestă implicit legalitatea sau temeinicia acesteia, instanța este obligată potrivit art.129 alin. 4 si 5 C.pr.civ. să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum si să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere cu privire la situația de fapt si motivarea în drept.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale.
A mai arătat recurentul că nu a fost prezent la termenul din 06.11.2012 și nu a solicitat în scris amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, iar instanța ia în derâdere certificatele de handicap pe care le-a depus, invocând că nu rezultă boala de care suferă și nici că aceasta împiedică modalitatea de a opri mașina.
Instanța nu a înțeles că a fost nevoit să oprească, nu a oprit în zona neregulamentară, avea voie să parcheze, nu a încălcat nicio normă rutieră.
Instanța trebuia sa se pronunțe asupra legalității Dispoziției de ridicare si a Notei de constatare - Fisa vehiculului, daca acestea sunt înscrisurile aprobate prin HCL S6 si nu sa invoce ca nu i s-a produs nici o paguba prin folosirea altor formulare, cat si prin faptul ca se indica numai ora 10,26 si nu intervalul orar in care vehiculul era oprit.
Nota de constatare prezentata la instanța cuprinde mențiuni referitoare la ridicarea vehiculului, este semnata de agentul constatator și este anterioara Dispoziției de ridicare si nu este Nota de constatare - Fisa vehiculului privind starea vehiculului care se întocmește ulterior întocmirii Dispoziției de ridicare asa cum prevăd dispozițiile art 8 din Regulament, care trebuie sa cuprindă mențiuni cu privire la marca, modelul, culoarea și numărul de înmatriculare al vehiculului, locul și starea fizică a acestuia, asa cum prevăd art.8 si 9 din Regulamentul aprobat prin HCLS6 nr.4/2010.
Potrivit procedurii prevăzuta de Regulamentul aprobat prin HCLS6 nr.4/2010, se întocmește dispoziția de ridicare care se semnează de agentul constatator, de reprezentantul operatorului si ulterior se întocmește de Nota de constatare - fisa vehiculului staționat neregulamentar care se întocmește de reprezentantul operatorului autorizat si se semnează de reprezentantul operatorului si un martor asistent.
A invocat disp. art. 8 și 9 din Regulament susținând că nota de constatare depusă la instanță este nelegală atât sub aspectul că este întocmită pe un alt formulat decât cel aprobat, nu reprezintă Nota de constatare – Fișa vehiculului staționând neregulamentar, care se semnează de un martor asistent.
Mențiunea făcuta in Nota de constatare - de ridicare a vehiculului întocmita de agentul constatator si depusa la instanța si anume invocarea intervalului orar de 10,21-10,26 nu acoperă viciul pe care il cuprinde Dispoziția de ridicare si anume ora 10,26.
În dispoziția de ridicare anexa la Regulament, aprobat prin HCL S6 nr.4/2010 se face mențiunea: anul, luna, ziua, orele....
Deci agentul constatator avea obligația legala, așa cum prevăd înscrisurile aprobate, sa treacă orele, respectiv 10,21-10,26 așa cum se susține de către pârâte si de către instanța, pentru care considera ca vehiculul staționa neregulamentar si constituie un impediment pentru circulația pietonala fapt pentru care se impunea ridicarea vehiculului.
Or, în dispoziția de ridicare contestată nu se indică intervalul orar în care autoturismul era staționat și nici nu este trecută distanța de 83 de cm.
Recurentul a mai arătat că nici după primirea de către pârâtă a plângerii prealabile nu i-a fost comunicată nota de constatare – fișa vehiculului staționat neregulamentar, neputându-se reține că nu a solicitat acest înscris.
Un alt aspect al nelegalității sentinței este acela că în dispozitiv nu se face mențiunea că instanța respinge excepția de nelegalitate a HCL sector 6, deși este obligată să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere, chiar dacă a unit excepțiile cu fondul cauzei.
De asemenea, instanța reține greșit că folosirea unui alt formular adaptat la modificările legislative nu i-a produs niciun prejudiciu și nu analizează actele din punctul de vedere al legalității și anume că HCL S6 nr.4/2010 a fost adoptata in baza unui act normativ care a fost abrogat in mod tacit, HCL S6 NR.4/2010 a aprobat un Regulament si un caiet de sarcini pentru organizarea de licitație
Prin adoptarea HCL S6 nr.4/2010 a fost aprobat Regulamentul si anexele printre care si Dispoziția de blocare/ ridicare mașini si Nota de constatare - fișa vehiculului.
Simplul fapt că pârâtele au uzat de folosirea și întocmirea unor formulare care nu erau aprobate prin HCL sector 6 nr.4/2010 duce la nelegalitatea acestor și la anularea lor.
Recurentul a menționat că din pozele prezentate de pârâtă rezultă că vehiculul era staționat regulamentar, nu era oprit în dreptul vreunui semn de circulație care să interzică oprirea sau staționarea și nu rezultă că distanța dintre roata stângă față și limita trotuarului este de 83 de cm.
Greșit se reține de către instanță că nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea descrisă de agentul pârâtei și greșit sunt interpretate textele de lege invocate de recurent, precizându-se că în dispoziția de ridicare agentul constatator face mențiunea ca la orele 10,26 vehiculul se afla staționat si nu rezulta din aceasta ca vehiculul se afla staționat intre orele 10,21- 10,35 pentru a fi considerate staționare, ci se face doar mențiunea ca la orele 10,26 se afla staționat neregulamentar.
Instanța era obligata sa analizeze actul in sine si anume dispoziția de ridicare care stabilește ca la ora 10,26, vehiculul se afla staționat si ca constituie staționare neregulamentară întrucât nu asigura un spațiu de cel puțin 1 m dar nu rezulta din nici un înscris care este intervalul orar si nici din poze care este distanta dintre vehicul si limita trotuarului.
Instanța nu a ținut cont ca nu este o oprire abuziva, ci un caz fortuit, ca nu obstrucționa si nici îngreuna traficul pietonal pe trotuar, se putea deplasa normal pe trotuar fiind spațiu suficient.
S-a mai susținut că ridicarea unui vehicul reprezintă o măsură excepțională luată în cazul în care este parcat într-o manieră care constituie un obstacol la circulație.
per a contrario, dacă nu constituie un obstacol pentru circulația publică, ridicarea nu se impune.
Au fost invocate disp. art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 menționându-se că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale de formare a unui spirit de responsabilitate, iar în lipsa unei proceduri nu se poate dispune o astfel de măsură, căci nu este de conceput a exista „fond fără formă”.
Intimații pârâți au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În încheierea de amânare a pronunțării din 06.11.2012 s-a menționat că reprezentantul pârâtei Direcția Generală de Poliție Locală sector 6 București a solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise și nu că reclamantul a formulat o asemenea solicitare, cum în mod eronat se susține în cererea de recurs.
Referitor la susținerea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă, Curtea reține că din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 06.11.2012 rezultă că instanța a apreciat ca fiind utilă, concludentă și pertinentă doar proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar până la acel termen de judecată, motiv pentru care a constatat cauza în stare de judecată.
Este adevărat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri, dar nu a precizat, cu privire la proba cu expertiză, care este teza probatorie și care sunt obiectivele expertizei, astfel încât instanța să poată aprecia asupra îndeplinirii condiției prev. de art.167 alin.1 C.pr.civ. potrivit căruia dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii(...).
Având în vedere că lipsa oricăror precizări referitoare la proba cu expertiză nu permit aprecierea cu privire la caracterul verosimil, pertinent și concludent al probei în soluționarea litigiului, faptul că instanța nu a încuviințat această probă nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a recursului.
Nu se poate reține încălcarea de către instanță a principiului rolului activ prin faptul că nu a pus în discuție, din oficiu, necesitatea efectuării unei cercetări la fața locului și nu a dispus în acest sens, din moment ce proba cu înscrisuri administrată în cauză a fost suficientă pentru dezlegarea litigiului, cercetarea la fața locului nefiind nici utilă și nici concludentă și pertinentă în cauză.
Este nefondată susținerea că instanța de fond a greșit rămânând în pronunțare la termenul din 06.11.2012, întrucât la acest termen instanța s-a considerat lămurită în urma administrării probei cu înscrisuri, cauza fiind în stare de judecată.
Nefondată este și critica referitoare la aprecierea instanței că vehiculul reclamantului constituia un obstacol, Curtea reținând din planșele foto depuse la dosar de către pârâta DGPL sector 6 că acest vehicul era staționat în mod neregulamentar, etalonul indicând mai puțin de 1 metru între vehicul și limita trotuarului.
Se mai susține în cererea de recurs că instanța ia în derâdere certificatele de handicap pe care le-a depus, invocând că nu rezultă boala de care suferă și nici că aceasta împiedică modalitatea de a opri mașina.
Susținerea denotă interpretarea eronată a considerentelor expuse în sentința recurată.
Ceea ce a menționat instanța de fond este faptul că reclamantul nu a dovedit existența problemelor despre care susține că l-au determinat să oprească(probleme stomacale) și că astfel de probleme nu au legătură cu codul de boală înscris în certificatul de încadrare în grad de handicap depus la dosar.
Cu privire la Dispoziția de ridicare a vehiculului reclamantului, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta este legală, deși în cuprinsul său se indică o oră și nu intervalul orar în care vehiculul a fost oprit neregulamentar, având în vedere că Regulamentul aprobat prin HCL sector 6 nr.4/2010 nu prevede sancțiunea nulității absolute a dispoziției în cazul în care este menționată doar ora și nu intervalul orar sus menționat.
Aceasta înseamnă că sancțiunea ce poate interveni este nulitatea relativă a dispoziției, în condițiile art.105 alin.2 C.pr.civ., respectiv dacă reclamantul dovedește că nemenționarea intervalul orar i-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea dispoziției.
În cauză nu a fost făcută o astfel de dovadă privind vătămarea suferită, în condițiile în care intervalul orar în discuție: 10.21-10.26 este menționat în nota de constatare întocmită la aceeași dată și acesta rezultă, de asemenea, și din planșele foto depuse la dosar, care au fost făcute la un interval de 5 minute, între 10,21 și 10,26, rezultând că de la momentul opririi vehiculului și până la ridicarea acestuia a fost depășit intervalul de timp de 5 minute care justifică ridicarea vehicului staționat neregulamentar.
Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește nemenționarea în dispoziție a distanței de 83 cm. dintre roata stângă față a vehiculului și limita trotuarului, această distanță fiind prevăzută în nota de constatare.
O altă critică a recurentului vizează întocmirea unei alte note de constatare decât Fișa vehiculului/remorcii staționate neregulamentar, prev. în anexa 2 la HCL sector 6 nr.4/2010.
Este vorba despre o notă de constatare în care sunt consemnate situația de fapt, intervalul orar al staționării neregulamentare, date privind agentul constatator și măsura dispusă – ridicarea vehiculului în cauză, transportul și depozitarea acestuia în locul special amenajat.
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că prin folosirea altui formular adaptat la modificările legislative, reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale recunoscute de lege, elementele de identificare a agentului, situația de fapt reținută și măsura dispusă nefiind afectate de modalitatea de redactare a tipizatului.
Într-adevăr, în cauză nu s-a făcut dovada vătămării suferite de reclamant ca urmare a întocmirii notei de constatare sus menționate în care se face referire la HCL sector 6 nr.4/2010, rezultând că măsura ridicării vehiculului a fost dispusă în temeiul acestei hotărâri în conformitate cu care a fost întocmită nota în discuție.
Referitor la comunicarea notei de constatare – fișa vehiculului staționat regulamentar, Curtea reține că potrivit art.9 din Regulamentul aprobat prin HCL sector 6 nr.4/2010, nota se întocmește în 3 exemplare, originalul rămâne la agentul constatator, iar celelalte două copii se vor înmâna operatorului autorizat. Operatorul autorizat va preda la eliberare o copie deținătorului legal al vehiculului/remorcii la cererea acestuia.
Se constată că eliberarea unei copii a notei se face de către operatorul autorizat, la cererea deținătorului legal al vehiculului/remorcii.
Recurentul susține că a solicitat comunicarea notei prin plângerea prealabilă, dar se constată că plângerea prealabilă a fost adresată Consiliului L. sector 6 și Direcției Generale de Poliție Locală sector 6, nu și operatorului autorizat căruia îi revine obligația de comunicare a notei de constatare, la cerere.
Legalitatea sentinței este criticată și prin prisma faptului că în dispozitiv nu se face mențiunea că instanța respinge excepția de nelegalitate a HCL sector 6 nr.4/2010, recurentul apreciind că instanța era obligată ca în dispozitiv să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere și nu la grămadă.
Sub acest aspect, se reține că primul capăt al cererii de chemare în judecată are ca obiect constatarea nelegalității HCL sector 6 nr.4/2010 pe calea excepției de nelegalitate invocată în temeiul art.4 alin.1 din Legea 554/2004.
În condițiile în care instanța a respins acțiunea în integralitate, deci inclusiv primul capăt de cerere privind constatarea nelegalității actului administrativ, nu se impunea să enumere în dispozitiv toate capetele de cerere cu privire la care a pronunțat soluția de respingere, fiind evident că a apreciat ca neîntemeiate toate solicitările reclamantului aspect care rezultă cu claritate din considerentele sentinței, astfel că această critică este nefondată.
Cât privește susținerea că HCL sector 6 nr.4/2010 a fost adoptată în baza unui act normativ abrogat tacit (HG 147/1992) prin OUG 195/2002, se reține că este nefondată, hotărârea de Guvern nefiind abrogată nici expres și nici tacit.
Se mai arată în cererea de recurs că din planșele foto depuse nu rezultă că distanța este de 83 cm., ci această afirmație a fost făcută de către pârâta DGPL sector 6 prin întâmpinare.
Curtea constată că această distanță nu este menționată doar în întâmpinarea pârâtei, ci și în nota de constatare în care se precizează că vehiculul era staționat pe trotuar blocând circulația pietonală prin neasigurarea unui spațiu de cel puțin un metru, distanța dintre roata stângă față și limita trotuarului este de 83 cm., fapt certificat prin măsurarea cu metrul etalon omologat din dotare, conform planșei foto.
Proba cu înscrisuri administrată în cauză dovedește situația de fapt reținută de agentul constatator, iar recurentul nu a probat, așa cum a constatat și instanța de fond, o altă situație de fapt, respectiv că vehiculul nu bloca circulația pietonală și că era asigurată o distanță mai mare de un metru între vehicul și limita trotuarului.
Invocarea cazului fortuit nu poate fi reținută în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce nu este dovedit acest caz fortuit la care recurentul a făcut referire și în cererea de chemare în judecată.
Dispozițiile art. 21 alin.3 din OG 2/2001 nu sunt incidente în cauză, având în vedere că recurentului nu i s-a aplicat o sancțiune contravențională, măsura ridicării vehiculului fiind o măsură tehnico – administrativă reglementată de art. 97 alin.1 lit. d din OUG 195/2002 al cărei scop este îndepărtarea obstacolelor pentru asigurarea folosirii corespunzătoare a drumului public, iar aplicarea acestei măsuri nu este condiționată de întocmirea unui proces – verbal de contravenție.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant PADUREȚU–N. R. împotriva sentinței civile nr. 4507/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți C. L. AL SECTORULUI 6 PRIN PRIMAR, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 și . SRL ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.M.R./2ex./02.07.2013
Jud.fond: C. I., Tribunalul București-SCAF
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2459/2013.... | Despăgubire. Decizia nr. 5207/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
