Pretentii. Decizia nr. 2380/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2380/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 4467/87/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2380

Ședința publică de la 30.05.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. – N. L.

JUDECĂTOR: ȘURCULESCU F.

JUDECĂTOR: J. A.

GREFIER: B. M.

Pe rol se află soluționarea recursurilor de contencios administrativ formulate de recurentele - pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice A., ambele cu sediul în A., ., județul T., împotriva Sentinței civile nr. 977/26.10.2012, pronunțată de Tribunalul T., în contradictoriu cu intimata – reclamanta S.C. A. P. S.A., cu sediul în A., .. 57, . T. și cu intimata – chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6, în cauza având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimata – reclamanta, prin avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra motivelor de recurs.

Intimata – reclamanta, prin avocat, solicită respingerea recursurilor formulate de către recurentele - pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice A. și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței nr. 977/26.10.2012, pronunțată de Tribunalul T.. Astfel, solicită respingerea recursului declarat de recurenta - pârâta Administrația Finanțelor Publice A. având în vedere că în termen legal a fost înregistrată contestația deciziei de calcul emisă de această instituție, respectiv în termenul de 30 de zile. Mai mult, a fost respectată și procedura prealabilă conform dispozițiilor legale. În fața instanței de fond, recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice A. a invocat excepția lipsei calității procesuale a acesteia, însă intimata – reclamanta, prin avocat, susține că Tribunalul T. s-a pronunțat în mod legal și temeinic cu privire la această excepție având în vedere că instituția nu a făcut dovada că sumele încasate cu titlu de taxă de poluare au fost virate în conturile Administrației Finanțelor Publice A.. Totodată, învederează că intimata-reclamantă a respectat prevederile art. 117 lit. d) din Codul de procedură fiscală în sensul că și-a manifestat intenția de a cere restituirea sumei încasate cu titlu de taxa înlăuntrul termenului de cinci ani calculat de la 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul de a cere restituirea, fiind în concordanță cu art. 135 din Codul de procedură fiscală. S-au pus în discuție de asemenea și dispozițiile Ordonanței nr. 50/2008, iar instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, evidențiind faptul că normele interne contrare dispozițiilor de drept european nu pot fi aplicate în condițiile în care dreptul european primează în fața acestora. Referitor la recursul declarat de recurenta - pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T., formulează concluzii de respingere a acestuia, învederând că, în concordanță cu recurenta - pârâta Administrația Finanțelor Publice A., a pus în discuție dispozițiile Ordonanței nr. 50/2008, iar în motivarea cererii de recurs această instituție a încearcat punerea în consonanță a acestor dispoziții interne cu normele europene, încercând să evită jurisprudența europeană. Din punctul de vedere al reprezentantului convențional al intimatei-reclamante, normele aplicabile în cauză sunt cele de drept comunitar, aspect ce rezultă și din art. 148 din Constituția României. Mai mult, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, a fost asumată în totalitate obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar, astfel că norma fiscală națională nu trebuie să diminueze sau să influențeze fiscal achiziționarea de autoturisme deja înmatriculate într-un stat european. Solicită plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.

Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA ,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.10.2011 sub nr._, reclamantul A. P. SA, a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A., DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T., anularea deciziei nr._/10.08.2011,_/15.09.2011, să dispună restituirea sumei de_ lei, achitată cu ordin de plată nr. 37/11.08.2011, ce reprezintă contravaloarea taxei de poluare încasată necuvenit conform facturii fiscale nr. 414/RO/2011.

A motivat reclamantul că a achiziționat, din Spania, un autoturism marca Iveco, an de fabricație 2000.

Prin decizia atacată a fost obligat să plătească taxă de poluare în cuantum de_ lei conform ordinului de plată nr. 37/11.08.2011, în conformitate cu dispozițiile OG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

Reclamantul a mai arătat că dispozițiile în baza cărora a fost obligat să achite taxa de poluare contravin prevederilor art. 90 din Tratatul CE care interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, în condițiile în care pentru mașinile achiziționate din România, chiar și la mâna a doua, nu se percepe nici – un fel de taxă dacă sunt deja înmatriculate .

De asemenea, a mai susținut că în astfel de situații, conform jurisprudenței CJCE, judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, obligație care rezultă și din dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României precum și din Legea nr. 157/2006 de ratificare a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la U.E., prin care statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității Europene înainte de aderare .

Prin urmare, a concluzionat că taxa de poluare achitată pentru reînmatricularea în România a autoturismului a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului Comunității, OUG nr. 50/2008 fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare .

La fel, a precizat că regimul juridic instituit pentru autovehiculele importate și înmatriculate în România din Comunitatea Europeană este discriminatoriu de vreme ce acestea au fost deja înmatriculate în țările membre .

În drept au fost invocate art 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004, art 16 și 148 din Constituția României, art 23, 28 și 90/TE

În dovedirea cererii formulate a depus la dosar în xerocopie înscrisuri (filele 7-32).

Prin întâmpinarea formulată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, motivând că taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România cât și faptul că reclamanta nu se află în vreuna din situațiile expres prevăzute de lege pentru a fi exonerat de plata taxei auto.

Prin aceeași întâmpinare a solicitat și introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, având în vedere că taxa achitată de reclamant se plătește într-un cont deschis pentru această persoană.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.115 Cod procedură civilă.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului

Prin aceeași întâmpinare a solicitat și introducerea în cauză în calitate de chemați în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, și Instituției Prefectului Județului T., având în vedere că taxa achitată de reclamant se plătește într-un cont deschis pentru Administrația F. Pentru Mediu cât și faptul că pentru înmatricularea autovehiculelor în România se plătește o taxă de înmatriculare ce este pretinsă și de către Instituția Prefectului.

Soluționând cauza pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosar tribunalul a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată.

Prin sentința nr.963/2 noiembrie 2011 Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal admite acțiunea formulată de reclamantul . A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice A..

Anulează deciziile nr._/10.08.2011 emisă de AFP A. și nr._/15.09.2011 emisă de DGFP T..

Obligă pe pârâtele DGFP T. și AFP A. să restituie reclamantei S.C. A.-P. S.A. A. suma de 17.019 lei achitată cu ordinul de plată nr. 37/11.08.2011, reprezentând contravaloare taxă de poluare.

Împotriva acestei sentințe civil au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr.1780/30 aprilie 2012 Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ Fiscal admite recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță urmând ca instanța de fond să soluționeze cauza cu citarea chematului în garanție Administrația F. pentru Mediu.

Cauza a fost primită spre rejudecare la Tribunalul T. – secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal la 28 iunie 2012 la termenul din 3 august 2012 dispunându-se citarea în cauză în calitate de chemat în garanție a Ministerului Mediului și Pădurilor – Administrația F. pentru Mediu.

Prin sentința civilă nr. 977 din 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. - Secția de Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a admis acțiunea formulată de reclamanta . A. cu sediul în A., ..57, . T. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T. cu sediul în A. și Administrația Finanțelor Publice A., ambele cu sediul în A., ., județul T. și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6. A anulat deciziile_/10.08.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice A. și nr._/15.09.2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., i-a obligat pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T., Administrația Finanțelor Publice A. și Administrația F. pentru Mediu București să restituie reclamantului suma de 17.019 lei achitată cu ordinul de plată nr.37/11.08.2011 reprezentând taxă de poluare, le-a obligat pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice A. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1500 lei.

Pentru a pronunța aceasta soluție, Tribunalul, a analizat actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, a constatat și a reținut:

Art. 110 versiunea consolidată a Tratatului Comunității Europene reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent.

Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre.

Aceasta nu înseamnă că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte un anume regim fiscal ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminarea produselor similare importate.

În jurisprudența Curții Europene de Justiție noțiunea de „impozit intern” are accepțiune diferită de cea din dreptul intern deoarece Curtea Europeană de Justiție a statuat că sistemul general de taxe interne trebuie să fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor și duce în anumite cazuri la discriminări între produsele naționale și produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă.

Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevăd că autovehiculelor din categoriile M ¹ – M ³ și N ¹ – N ³, cu ocazia primei înmatriculări în România, li se aplică taxa de poluare.

Reclamanta . Dobrotești ca proprietar al autoturismului marca Iveco Autoutilitară N1, nr. de omologare BF 171Y1111J29E4/2007, fabricat în anul 2007, număr de identificare ZCFC_2 – nr. de înmatriculare_ , a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism,fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 3691,00 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, sumă achitată conform chitanței . 3B nr._ .

Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele din categoriile M 1 – M 3 prevăd că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția între autovehiculele produse în România și cele din afara acesteia sau între autoturismele noi și cele second-hand.

Astfel, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.

Conform art. III al O.U.G. nr. 218/2008 pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008, autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și toate autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în state membre ale UE în perioada 15.12.2008 – 15.12.2009 inclusiv se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule stabilită potrivit OUG 50/2008.

Autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și tuturor autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele 1 și 2.

În noua reglementare, O.U.G. nr. 50/2008 modificată prin O.U.G. 218/2008 rezultă că diferența plătită în plus, sub incidența Codului Fiscal – art. 214¹ – 213³, se restituie contribuabilului .

În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.

În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi înmatriculate în perioada 15.12._09 care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.

Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România, în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

OUG nr. 50/2008 în forma în care era în vigoare la data emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 4513/01.09.2008 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene .

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului T., solicitând admiterea recursului și modificarea acesteia în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii având în vedere următoarele

În fapt, se arată că prin sentința civilă nr.977 din 26.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. - Secția de Litigii de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulata de reclamantul ALEXAL P. SA A. in contradictoriu cu parata AFP A. - DGFP T..

Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 17.019 lei reprezentând taxa de poluare.

I. în mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 110 din Tratatul Comunității Europene instanța a anulat Decizia emisa de AFP A., având în vedere, pe de o parte, motivarea organului de soluționare a contestației, iar pe de altă parte, reglementările în vigoare în materie.

Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei

circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).

Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."

Se suține in recurs că, în mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și faptul că, începând cu data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, apreciind acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.

În conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".

Arată recurenta în continuare că, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Legea - cadru europeană este un gol legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.

Având în vedere cele arătate, învederează instanței de recurs că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".

Solicită instanței de recurs să observe că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 deoarece aceasta este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.

DGFP T. nu face decât oficiul de incasare a sumelor, deoarece Administrația F. de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației F. de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP T..

Acest aspect este intarit de dispozițiile prevăzute de Hot.686/2008, Secțiunea a 3-a.

Prin urmare, Administrația F. de Mediu trebuie, conform legii, sa stea in instanța in calitate de chemat in garanție.

-O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum am mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest fond este gestionat de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;

-Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.

Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".

Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."

Întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația F. de Mediu.

Pentru aceste motive, solicită instanței admiterea recursului și în consecință, modificarea sentinței atacate în sensul respingererii ca neîntemeiată a acțiunii intimatului reclamant ALEXAL P. SA A. pentru motivele arătate.

Împotriva sentinței nr. 977 din 26.10.2012 a Tribunalului T., secția C.M.A.S.C.A.F.,pronunțata in dosarul nr._, a declarat recurs si Administrația Finanțelor Publice a mun. A..

În motivarea, aceasta a arătat că sentința criticata este pronunțata după data de 14 noiembrie, dată la care înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Considerăm că din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a dispus restituirea taxei fără a ține cont ca reclamantul a sesizat instanța înaintea îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei si restituirea diferenței de bani.

2.Atât acțiunea formulată de reclamant, cat si sentința criticată dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:

a)Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;

b)daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul Național al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008,soluția pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul „art.110 trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza C-402/09,T.) pentru ca în cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/G9 s-a inserat conjuncția ,,daca",ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor in temeiul discriminării.

3.Practica instanței de fond este aproape unitara si in sensul omiterii aplicării legii noi in raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen in care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei si restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totală de plata taxei pe poluare un drept pe care in realitate nu îl au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aibă efecte peste prevederile legale in materie.

In loc sa lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de rond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, deși din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat si nu aplicat in sensul admiterii acțiunilor, in special in aceasta speța in care reclamantul nu a respectat legea noua in materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.

Potrivit art. 1-33alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:,,Legea cadru europeana este un act legislativ care obligă stai membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor." Taxa în cauza a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudența sa, a statuat in mod constant ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generală standard reprezentant; reflectă în plan fiscal a principiului,.poluatorul plătește", principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.

Examinând actele și lucrările cauzei în raport de criticile formulate și prevederile legale incidente, Curtea reține că:

Reclamantul a achiziționat un autoturismului marca Iveco Autoutilitară N1, nr. de omologare BF 171Y1111J29E4/2007, fabricat în anul 2007, număr de identificare ZCFC_2 – nr. de înmatriculare_ și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism,fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 3691,00 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, sumă achitată conform chitanței . 3B nr._ .

Curtea reține că în ceea ce privește criticile aduse pe fond soluției de către cele doua recurente nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.

De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentelor-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.

Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.

Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.

Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).

Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.

In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”

Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.

De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.

În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.

Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.

În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:

„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).

În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).

În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.

Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).

Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.

În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.

Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe

Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).

În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).

Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.

Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).

Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).

Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.

Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.

Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).

Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.

În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).

În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).

Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.

În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare.

Temeinică și legală este și soluția primei instanțe de acordare a cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile exprese ale art.274 C.pr.civ. și de faptul că aceste pârâte au pierdut procesul, în considerarea refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare percepute discriminatoriu.

În ce privește critica privitoare la respingerea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, curtea o apreciază ca fiind întemeiată.

Potrivit art. 60 C.pr.civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

Or, în condițiile în care, potrivit disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația F. pentru Mediu, pârâta obligată la restituire este îndreptățită a recupera suma aferentă de la AFM, ca instituție care a încasat nemijlocit, în contul 50.17 " Disponibil al fondului pentru mediu", taxa achitată de reclamantă.

Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca – în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. - să admită recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T., să modifice sentința recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București să plătească suma de 17.019 lei către Direcția Generală a Finanțelor Publice T..

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

În ceea ce priveste recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice A., nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează ca - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 – sa fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 c.proc.civ., instanța va obligă recurentele Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice A. la plata sumei de 1000 lei către intimata – reclamanta S.C. A. P. S.A, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în A., ., județul T. împotriva Sentinței civile nr. 977/26.10.2012, pronunțată de Tribunalul T., în contradictoriu cu intimata – reclamanta S.C. A. P. S.A., cu sediul în A., .. 57, . T. și cu intimata – chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.

Modifică sentința recurată în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București să plătească suma de 17.019 lei către Direcția Generală a Finanțelor Publice T..

Respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., județul T. împotriva Sentinței civile nr. 977/26.10.2012, pronunțată de Tribunalul T., în contradictoriu cu intimata – reclamanta S.C. A. P. S.A., cu sediul în A., .. 57, . T. și cu intimata – chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.

Obligă recurentele la plata sumei de 1000 lei către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. – N. L. ȘURCULESCU F. J. A.

GREFIER,

B. M.

Red./Tehnored./jud.F.Ș./3 iunie 2013

Judecător fond: Z. L., Tribunalul T.

← Despăgubire. Decizia nr. 5207/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Conflict de competenţă. Sentința nr. 1876/2013. Curtea de... →

Pretentii. Decizia nr. 2380/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2380/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI