Anulare act administrativ. Decizia nr. 2829/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2829/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 2038/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2829
Ședința publică din data de 17.06.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul T. C. M. împotriva deciziei civile nr. 616/11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații UM 0324 - I. PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AD G. AL JUDEȚULUI TELEORMAN, I. G. PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul prin avocat E. V. cu împuternicire avocațială aflată la fila 2 din dosar și intimatul IGSU prin consilier juridic C. F. C. cu delegație de reprezentare la dosar – fila 27, lipsind ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Contestatorul solicită prin avocat admiterea contestației întrucât mai înainte ca instanța de recurs să se pronunțe asupra cauzei a depus la dosar, în scris, excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. I/658/10.06.2011, însă, din eroare, instanța nu a avut în vedere formularea acestei excepții și a purces la judecarea pe fond a recursului. Totodată, apreciază că sunt întrunite condițiile art. 318 alin. 1 teza a II-a, instanța omițând să se pronunțe asupra unei excepții care putea conduce la modificarea sau casarea hotărârii pronunțate pe fondul cauzei. De asemenea, arată că, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, chiar dacă aceasta a fost invocată după închiderea dezbaterilor, dar, până la pronunțarea asupra cauzei. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul IGSU prin reprezentant având cuvântul solicită respingerea contestației pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 616/11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost admisă excepția tardivității cererii de recurs declarată de către reclamantul T. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1192/14.12.2011 a Tribunalului Teleorman având ca obiect suspendarea executării actului administrativ și în consecință a fost respins ca tardiv introdus recursul declarat împotriva acesteia.
De asemenea, prin aceeași decizie a fost respins recursul formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr. 133/08.02.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți UM 0324 – I. pentru Situații de Urgență A.D. G. al Județului Teleorman, I. G. pentru Situații de Urgență București, M. Administrației și Internelor București, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
A fost admisă excepția de tardivitate a cererii de recurs declarată de către reclamantul T. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1192/14.12.2011 a Tribunalului Teleorman având ca obiect suspendarea executării actului administrativ și a fost respins ca tardiv formulat recursul declarat împotriva acestei sentințe.
Prin sentința civilă nr. 1192/14.12.2011 a Tribunalului Teleorman instanța a luat act că reclamantul renunță la judecarea cererii de suspendare a executării Ordinului nr._/I/22.06.2011 emis de către intimată, a respins ca neîntemeiată excepția prematurității cererii de suspendare a executării Ordinului_/I/14.09.2011 emis de către intimată și respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului_/I/14.09.2011 emis de către intimată.
Sentința civilă nr. 1192/14.12.2011 a Tribunalului Teleorman a fost comunicată reclamantului la data de 12.01.2012, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflată la fila 166 din dosar.
Sentința civilă nr. 133/8.02.2012 a Tribunalului Teleorman a fost comunicată reclamantului la data de 22.03.2012, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflată la fila 170 din dosar.
Recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 1192/14.12.2011 a Tribunalului Teleorman, cât și împotriva sentinței civile nr. 133/8.02.2012 a Tribunalului Teleorman a fost expediat către Tribunalul Teleorman la data de 6.04.2012, astfel cum rezultă din ștampila aplicată de Oficiul poștal pe plicul cu care a fost expediată corespondența.
Potrivit art. 14 alin 4 din Legea 554/2004 hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept și poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la comunicare.
În raport de data comunicării către recurentul-reclamant a sentinței civile nr. 1192/14.12.2011 a Tribunalului Teleorman, respectiv data de 12.01.2012 și de data formulării cererii de recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești, instanța a reținut că recursul a fost formulat cu depășirea termenului de recurs de 5 zile care s-a împlinit la data de 18.01.2012, motiv pentru care instanța a admis excepția de tardivitate a cererii de recurs declarată de către reclamantul T. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1192/14.12.2011 a Tribunalului Teleorman având ca obiect suspendarea executării actului administrativ și a respins ca tardiv formulat recursul declarat împotriva acestei sentințe.
Potrivit art. 20 alin 1 din Legea 554/2004 hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
În raport de data comunicării către recurentul-reclamant a sentinței civile nr. 133/8.02.2012 a Tribunalului Teleorman, respectiv data de 22.03.2012 și de data formulării cererii de recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești, instanța a reținut că recursul a fost formulat cu respectarea termenului de recurs de 15 zile care s-a împlinit la data de 7.04.2012.
Având în vedere situația de fapt și de drept menționată anterior Curtea a reținut că precizările la cererea de recurs formulate la data de 15.10.2012 pentru recurentul–reclamant de către domnul avocat E. V. împotriva sentinței civile nr. 133/8.02.2012 a Tribunalului Teleorman au fost formulate cu depășirea termenului de recurs de 15 zile prevăzut de art. 20 alin 1 din Legea 554/2004, motiv pentru care acestea nu au fost luate în seamă, în absența altor motive de recurs formulate în termenul legal sancțiunea fiind nulitatea recursului pentru nemotivarea în termen.
Analizând sentința civilă nr. 133/08.02.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește susținerea recurentului reclamant privind nulitatea absolută a încheierii de dezbateri și a sentinței, care ar încălca art. 261 pct. 8 și art. 148 alin.2 C.pr.civ., aceasta este vădit neîntemeiată, întrucât, potrivit art.261 pct.8 și art.266 C.pr.civ., hotărârea judecătorească (din care face parte integrantă eventuala încheiere de dezbateri) se semnează de judecător și grefier și se întocmește în 2 exemplare originale, părților comunicându-li-se copii simple de pe hotărâre, astfel cum prevede expres art.261 alin. ultim C.pr.civ.
Părțile au posibilitatea să obțină copii „certificate” sau „legalizate”, doar la cerere, cu plata taxelor prevăzute de Legea nr.146/1997.
Cât privește faptul că încheierea și sentința nu ar fi fost pronunțate în ședință publică, Curtea a constatat că această mențiune există în cuprinsul celor două acte, iar reclamantul nu s-a înscris în fals împotriva acestora, iar susținerea privind necesitatea ca instanța să se pronunțe „printr-o încheiere anterioară sentinței” asupra suspendării sau faptul că nu există o încheiere distinctă de încuviințare/respingere probe este lipsită de temei, în speță cererea de suspendare fiind în stare de judecată odată cu fondul cauzei neexistând nicio rațiune de a se mai pronunța două hotărâri distincte.
Cât privește „omisiunile” instanței de fond de a pune în discuție excepția nulității absolute a Ordinului nr._/I/22.06.2011 și a celor trei acte administrative de împuternicire din 2011 a Inspectorului-șef al ISU Teleorman sau cererea sa de „respingere a invocării actelor normative” a căror existență nu a fost dovedită prin depunerea exemplarelor certificate după confruntarea cu originalul, Curtea a constatat că la ultimul termen de judecată, reclamantul, prin reprezentant, a arătat că nu are alte cereri de formulat și nu a invocat nicio neregularitate procedurală.
În esență, din analiza cererii de recurs formulată în prezenta cauză instanța nu a decelat niciun motiv de recurs care să aibă drept consecință juridică reformarea sentinței civile recurate.
În ceea ce privește nesoluționarea unor capete de cerere, s-a reținut că acest aspect nu poate fi invocat pe calea recursului, ci în procedura special reglementată de art.2812 C.pr.civ, recurentul reclamant neavând opțiune între cele două căi procedurale.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, negăsind întemeiată niciuna dintre criticile formulate de recurent, Curtea – în baza art.312 C.pr.civ. – a respins recursul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii T. C. M. a formulat contestație în anulare, dosar nr._ înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 15.03.2013, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii atacate și punerea în discuția părților a sesizării cu excepția de nelegalitate invocată, pentru următoarele motive:
La data de 11.02.2013, la ora 9.45, mai înainte ca instanța de recurs sa se pronunțe asupra cauzei, a depus la dosar, în scris, excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. I/658/10.06.2011, act administrativ în baza căruia a fost efectuata reorganizarea unităților Inspectoratului G. pentru Situații de Urgenta, care a avut drept consecința trecerea sa în rezervă.
Având în vedere ca era vorba de o excepție de nelegalitate, formulata (în condiții de deplina legalitate) mai înainte ca instanța sa se pronunțe pe fondul recursului, cauza trebuia repusa pe rol în vederea punerii în discuția pârtilor a sesizării instanței cu aceasta excepție.
Însă, instanța din eroare nu a avut în vedere formularea acestei excepții și a purces la judecata pe fond a recursului.
Față de aceasta sunt întrunite condițiile art. 318 alin. 1, teza a II-a, instanța omițând, din eroare, sa se pronunțe asupra unei excepții care putea conduce la modificarea sau casarea hotărârii pronunțate la fondul cauzei.
În altă ordine de idei, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a unui act administrativ, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, așadar chiar daca aceasta a fost invocata după închiderea dezbaterilor.
Prezenta contestație în anulare este pe deplin admisibilă, orice altă soluție ar încălca grav drepturile procesuale de care se bucura părțile în cadrul unui litigiu, prin lăsarea nesoluționată a unei excepții, invocata în condiții de deplina legalitate.
În drept, au fost invocate disp. art.318 alin. 1 teza a II-a din C..
Intimații I. pentru Situații de Urgență A.D. G. Teleorman și I. G. pentru Situații de Urgență au formulat întâmpinări în cauză la data de 04.04.2013 și respectiv de 08.04.2013 solicitând respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, invocând în esență aceleași argumente.
La termenul de judecată din 15.04.2013 contestatorul a depus la dosar excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr._ .
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Cu titlu preliminar, observă că mijlocul procedural al contestației în anulare prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
Căile de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere și obține anularea sau reformarea unei hotărâri judecătorești. Ele apar ca un remediu contra eventualelor erori care se pot strecura într-o hotărâre.
În cadrul căilor de atac de reformare, cum este și recursul, se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătorești, de către o instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Urmărind a nu menține incertitudinea părților cu privire la raportul de drept substanțial dintre ele un timp prea îndelungat, pentru aceste mijloace procedurale sunt prevăzute termene care curg de la pronunțarea sau de la comunicarea hotărârii care se atacă, astfel ca după rămânerea irevocabilă să existe o relativă stabilitate a acestui raport, soluția dată nemaiputând fi pusă în discuție.
În schimb, prin căile de atac de retractare, care se soluționează de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desființării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanță deosebită, iar nu și pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific și contestației în anulare, care este în mod incontestabil acela de a constitui o cale extraordinară de atac.
Căile de atac sunt calificate ca extraordinare, dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile și în condițiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să își sprijine cererea pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege. Ele se deosebesc astfel de căile de atac ordinare, care pot fi exercitate de orice parte din proces, pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulțumită de hotărârea pronunțată.
De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.
Legislația internă este conformă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se în cauza M. contra României,_/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Reținând aceste considerații, Curtea constată că în speță în motivarea în drept a contestației în anulare au fost avute în vedere disp. art. 318 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. în conformitate cu care „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când … respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Prima condiție, ca recursul să fi fost respins, este îndeplinită. În doctrină se admite că ori de câte ori recursul se admite integral, casarea fiind totală, partea nu are la dispoziție contestația în anulare întrucât cu ocazia rejudecării în fond va putea invoca aspectele omise. De asemenea, nici în ipoteza în care recursul este admis integral iar hotărârea modificată în totalitate contestația nu este admisibilă deoarece chiar dacă s-a omis cercetarea unui motiv de modificare, recurentul nu are interes din moment ce pe baza motivelor examinate, s-a modificat în totalitate hotărârea atacată.
În ceea ce privește a doua condiție pentru admisibilitatea contestației în anulare întemeiată pe acest motiv – al omisiunii instanței de recurs de a examina toate motivele de modificare sau casare – respectiv aceea ca partea să fi formulat în termen motivul de recurs ce din greșeală nu ar fi fost examinat, prezenta instanță apreciază că aceasta nu este îndeplinită. Se admite că dacă motivul de recurs a fost depus tardiv, instanța de recurs nu avea obligația a se pronunța cu privire la el și în consecință contestația în anulare este inadmisibilă.
În speță, s-a invocat ca și motiv de recurs o excepție de nelegalitate depusă la dosar la data de 11.02.2013, ora 09.50, prin serviciul registratură, în condițiile în care la aceeași dată cauza a fost reținută spre soluționare, fiind pronunțată Decizia civilă nr. 616/11.02.2013 împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare.
Conform disp. art. 4 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Prin sintagma „oricând în cadrul unui proces” se înțelege desigur fond, apel și recurs, dar în condițiile legii, respectiv mai înainte ca instanța să declare închise dezbaterile și să rețină cauza în pronunțare.
În speță, se constată că excepția de nelegalitate nu a fost invocată până la acest moment procesual, ci ulterior. Așadar, excepția de nelegalitate a fost invocată în condițiile în care cauza nu mai era pe rol, ci fusese reținută spre soluționare.
În niciun caz nu se poate reține că instanța ar fi avut obligația să repună cauza pe rol pentru a pune în discuția contradictorie a părților excepția și pentru a o soluționa, abia ulterior putând soluționa fondul raporturilor juridice. Aceasta întrucât potrivit disp. art. 151 C.pr.civ. pricina poate fi repusă pe rol numai dacă instanța găsește necesare noi lămuriri. Or este evident că nu erau necesare noi lămuriri în speță.
Pe de altă parte, dacă s-ar primi interpretarea contestatorului, principiul înfăptuirii justiției ar fi serios afectat de părțile de rea credință care ar împiedica sine die soluționarea cauzelor prin formularea repetată de excepții de nelegalitate, instanța fiind obligată mereu să repună cauza pe rol pentru soluționarea respectivelor incidente, chiar și în cazurile în care acestea sunt vădit neîntemeiate sau fără legătură cu cauza.
Așadar, contestația este inadmisibilă întrucât excepția de nelegalitate invocată ca și motiv de recurs necercetat nu a fost formulată în termen, până la închiderea dezbaterilor, astfel că instanța de recurs nu avea obligația de a o cerceta.
În sfârșit, cea mai importantă condiție pentru admisibilitatea contestației în anulare este reprezentată de necercetarea unui motiv de recurs în sens de motiv de modificare sau de casare.
Astfel, calea de atac a contestației nu este admisibilă nici în cazul în care se pretinde că nu au fost examinate motive de ordine publică pe care instanța de recurs trebuia să le invoce din oficiu. De asemenea, contestația nu este admisibilă nici dacă instanța a omis să cerceteze un simplu argument iar nu un motiv de casare și nici în cazul în care deși criticile aduse hotărârii atacate cu recurs au fost grupate au fost examinate în totalitate.
Pentru o apreciere completă asupra acestui motiv de contestație trebuie reținut că în literatură și în practică se face constant deosebirea între motive și argumente. Argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină și art. 318 se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte. În alte cuvinte, contestația în anulare este inadmisibilă în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul.
În raport de aceste considerații, trebuie avută în vedere natura juridică a instituției prev. de art. 4 din Legea nr. 554/2004, respectiv aceea a unei apărări. Astfel, dacă acțiunea în contencios administrativ tinde la stabilirea legalității sau nelegalității unui act pe cale ofensivă, în cazul excepției de nelegalitate eventuala nelegalitate a actului se constată pe cale defensivă, ca și apărare, respectiva hotărâre nefiind una executorie și deci susceptibilă de executare silită.
Așa fiind, reținând că excepția de nelegalitate este o apărare, acesta fiind și considerentul principal pentru care poate fi formulată oricând, inclusiv în faza procesuală a recursului, această instituție nu constituie motiv de casare sau de modificare a unei hotărâri pronunțată de instanța de recurs, deci nu constituie motiv de recurs în sensul art. 318 C.pr.civ.
În sfârșit, se mai reține un motiv pentru care contestația în anulare este inadmisibilă, respectiv în ceea ce privește soluția pronunțată de instanță asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1192/14.12.2011 a Tribunalului Teleorman.
Astfel, prin decizia contestată pe calea prezentului demers judiciar a fost admisă excepția tardivității cererii de recurs declarată de recurentul T. C. M. și respins în consecință ca tardiv formulat recursul împotriva sentinței civile nr. 1192/14.12.2011 având ca obiect suspendarea executării actului administrativ.
Or, contestația poate fi exercitată atunci când recursul a fost respins pe fond, nu și atunci când a fost respins ca tardiv sau când a fost anulat ca netimbrat ori când recursul a fost anulat potrivit art. 306 C.pr.civ. deoarece criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de lege.
Dar chiar și atunci când recursul a fost respins ca nefondat, contestația nu este admisibilă dacă nu s-a omis niciun motiv de casare, ci partea urmărește să provoace pe această cale discutarea fondului litigiului, aspect care se constată în prezenta speță.
Pentru aceste considerente, reținând în primul rând faptul că excepția de nelegalitate nu este motiv de recurs în sensul legii, având în vedere și disp. art. 318 și urm. C.pr.civ., Curtea urmează să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul T. C. M. cu domiciliul procesual ales la C. Av. E. M. V. în București, .. 8-10, .. 2, . împotriva deciziei civile nr. 616/11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații UM 0324 - I. PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AD G. AL JUDEȚULUI TELEORMAN cu sediul în A., ., jud. Teleorman, I. G. PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 46, sector 2 și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red. MMP
2ex. – 12.07.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3906/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2459/2013.... → |
|---|
