Pretentii. Decizia nr. 1140/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1140/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 2741/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1140
Ședința publică din data de 14 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: PATRAȘ B. L.
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 546/14.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor.
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, astfel că instanța reține cauza în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 546/14.06.2012 a Tribunalului Teleorman, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. C. V. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., pârâta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 981 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare, actualizată cu indicele de inflație calculat de la data plății până la data restituirii precum și dobânda legală aferentă calculată pentru aceeași perioadă.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamantul, în anul 2007 a achiziționat din Germania un autoturism second hand marca Ford Fiesta, înmatriculat în Germania la data de 28.09.2001, și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008, modificată prin OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, în cuantum de 981lei ,taxă achitată conf. chitanței . A nr ._, în contul Trezoreriei orașului A..
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Ori, art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Însă, față de împrejurarea că taxa a fost achitată de reclamant la data de 28.12.2010, compatibilitatea OUG 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, trebuie examinată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România .
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
Prin urmare, apreciază instanța că prin aceste modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de preluare încalcă prevederile art. 110 din Tratatul CE, întrucât instituie atât o discriminare între autoturismele second – hand înmatriculate deja într-un stat membru al uniunii europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second – hand deja înmatriculate în România și, mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi.
Ori, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, cât timp reclamantul nu a solicitat restituirea taxei în baza art. 117 C.pr.fiscală.
Pe fondul cauzei, arată că din jurisprudența CJUE a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări, iar în caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat, este aceeași cu cea pentru un autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
1. Potrivit art.117 alin.1 lit. d din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, restituirea sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se face la cererea debitorului.
Potrivit Anexei 1 cap. I pct. 2 din Ordinul MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
Reclamantul nu a înțeles să se adreseze organului fiscal competent cu vreo cerere de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, Al cărei eventual refuz de restituire să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ, ci a solicitat direct in fata instanței obligarea pârâtei la plata sumei anterior menționate.
2. Or, competența instanței de contencios administrativ este circumscrisă de legea generală în materie, cu privire la care nu există nicio derogare în legea specială, de prevederile art. 1 alin. 1 citite împreună cu prevederile art. 8 alin. 1 și 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conturează sfera jurisdicției administrative în art. 2 alin. 1 lit. f, care definește contenciosul administrativ ca „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Art. 8 alin. 1, care conturează obiectul acțiunii judiciare, statuează că „(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Potrivit art. 18 alin. 1, care statuează soluțiile care pot fi pronunțate în materia contenciosului administrativ, „(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă”.
Or, în lipsa unei cereri de restituire adresată de reclamant pârâtei, al cărei refuz de soluționare să fie eventual sancționat de instanța de contencios administrativ, în raport de reglementările legale incidente, menționate mai sus, curtea apreciază ca inadmisibilă prezenta acțiune.
3. Curtea subliniază că nu trebuie făcută confuzie între procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare reglementată de OG nr. 92/2003 la care se face trimitere în art. 7 al OUG nr. 50/2008, și cererea de restituire care constituie a taxei întemeiată pe disp. art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Aceeași concluzie se desprinde și din Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ pronunțată în interesul legii, care, la punctul 2 statuează următoarele: „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
În raport de argumentele de fapt si de drept expuse, Curtea apreciază sentința tribunalului ca fiind pronunțată cu încălcarea legii ,fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., astfel că – în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. - va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 546/14.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C. V..
Modifică sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 14 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR V. E. C. N. M. PATRAȘ B. L.
GREFIER
S. I.
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond – M. R.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1045/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 1066/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
