Anulare act administrativ. Sentința nr. 831/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 831/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 4265/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 831
Ședința publică din data de 26 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. D. A.
GREFIER - A. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamanta U. Administrativ Teritorială Județul Teleorman prin Consiliul Județului Teleorman în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26 februarie 2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._, pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta U. Administrativ Teritorială a Județului Teleorman a solicita în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene anularea Decizii nr. nr. 139 din 13 august 2012 emisă de Direcției G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva Notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-_/18.06.2012 aferentă contractului de finanțare nr. 120/25.03.2009, cod SMIS 1099, cu titlul „Reabilitare DJ 701, limita Jud. Dâmbovița – Gratia - Poeni –Siliștea - S. mare – Slăvești – Ciolănești – Zâmbreasca - Dobrotești, km. 44+204+104+890 (55,450 km), beneficiar Consiliul Județean Teleorman.
Solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, având în vedere că în perioada 21.05._12 o echipă din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - P., a procedat la încheierea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare în baza extrasului din Raportul de audit preliminar nr. 2011/RO/REGIO/J2/956/l, conținând constatări cu implicații financiare, tipul neregulii suspecte fiind - neregulă neintenționată.
Reclamanta arată că, urmare a acestei verificări, reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, au solicitat un punct de vedere, cu privire la constatări și concluzii.
La data de 20 iulie 2012, prin adresa nr. 6673, reclamanta susține că a răspuns tuturor punctelor solicitate iar în urma analizei Contestației depusă de Consiliul Județean Teleorman, împotriva notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-_, Comisia din cadrul direcției Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - P., a respins contestația ca neîntemeiată.
Apreciază reclamanta că în mod greșit a fost respinsă contestația sa, întrucât autoritatea publică județeană, în calitate de Beneficiar al proiectului a implementat proiectul cu toată atenția, eficiența și transparența, mobilizând toate resursele financiare și materiale necesare pentru finalizarea proiectului, respectând întrutotul condițiile Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 120 din data de 25 martie 2005 semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia.
Cu privire la situația de fapt, reclamanta învederează instanței că proiectului „Reabilitare DJ 701, limita Jud. Dâmbovița – Gratia - Poeni –Siliștea - S. mare – Slăvești – Ciolănești – Zâmbreasca - Dobrotești, km. 44+204+104+890 (55,450 km) a prevăzut ca soluție tehnică, prin studiul de fezabilitate, (procedeu tehnic) pentru reabilitarea drumului respectiv - reciclarea "in situ,, la rece aceasta fiind depusă, în ianuarie 2008, de către Consiliul Județean Teleorman, împreună cu cererea de finanțare, la ADR Sud Muntenia, pentru evaluare.
Arată că la sediul ADR Sud Muntenia, evaluatorii independenți, desemnați de Autoritatea de Management, au evaluat din punct de vedere tehnico -economic studiul de fezabilitate și au aprobat această documentație tehnică recomandând trecerea la etapa următoare, respectiv elaborarea proiectului tehnic printr-o adresă oficială către Consiliul Județean Teleorman.
Ca urmare a acestei adrese, reclamanta a organizat licitația deschisă pentru desemnarea unui proiectant care să elaboreze proiectul tehnic, detaliile de execuție și caietele de sarcini, pe baza soluției tehnice din studiul de fezabilitate aprobată în etapa precedentă.
Susține că proiectantul desemnat câștigător a elaborat proiectul tehnic, detaliile de execuție și caietele de sarcini, în conformitate cu studiul de fezabilitate, recomandările făcute de evaluatori și legislația în vigoare, proiect tehnic ce a fost depus la ADR Sud Muntenia în vederea evaluării.
Reclamata precizează că la sediul ADR Sud Muntenia, evaluatori independenți (desemnați de Autoritatea de Management, prin licitație la cererea ADR) au evaluat proiectul tehnic, detaliile de execuție și caietele de sarcini și l-au declarat acceptat, "fără a fi necesare alte clarificări".
Precizează totodată că funcționarii Consiliului Județean nu au întocmit nici un caiet de sarcini pentru nici una din achiziții ci doar au preluat datele din caietul de sarcini și le-au transpus în fișa de date a achiziției.
Ca urmare a vizitei pe teren a experților desemnați ai ADR Sud Muntenia și AM P. s-a recomandat finanțarea proiectului, iar ulterior semnării contractului de finanțare de către MDRT, ADR Sud Muntenia și Consiliul Județean Teleorman, s-au demarat procedurile de achiziții publice, s-au trimis spre publicare, operatorului SEAP anunțul de participare iar ANRMAP a verificat, avizat și admis publicarea în SEAP și JOUE a anunțului de participare.
Învederează instanței că nici una din firmele care au ridicat documentația de licitație nu au contestat soluția tehnică de reciclare "in situ,, la rece sau utilajele și echipamentele aferente precizând că înainte de deschiderea ofertelor, una din firme a contestat documentația de atribuire și anume amplasarea stației de asfalt pe teritoriul județului Teleorman.
Susține că, contestația a fost soluționată în final printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel București;
Reclamata mai arată că toată procedura de evaluare a ofertelor, inclusiv decizia de adjudecare a fost supravegheată de un reprezentant UCVAP, care a întocmit un raport separat, prin care a certificat respectarea prevederilor și procedurilor legale, pe toată perioada procesului de achiziție publică, nefiind emise note intermediare.
Cu privire la justificarea alegerii criteriilor de calificare precum și la nivelul cerințelor minime solicitate participanților la procedura de atribuire a contractului de lucrări, respectiv declarația privind utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări, reclamanta arată că în conformitate cu soluțiile tehnice, listele de cantități de lucrări, durata de execuție și graficul de lucrări, prevăzut de către proiectant în vederea realizării investiției, Autoritatea Contractantă trebuia să se asigure ca ofertantul dispune de un număr minim de echipamente și utilaje care vor contribui la realizarea lucrărilor în termenul impus de contractul de finanțare, și de calitatea stabilită de standardele specifice fiecărei categorii de lucrări.
Reclamanta susține că, fiecare ofertant a putut prezenta o declarație care conține informații privind utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinea corespunzătoare a contractului de lucrări.
Cu privire la cerința privind dotarea tehnică, reclamanta apreciază că aceasta este legală și justificată atât de specificul și complexitatea contractului, cât și de durata de execuție a lucrărilor din contractul de finanțare.
Învederând instanței că prin scrisoarea nr._/5 din 20 oct.2011 a Autorității Naționale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizițiilor Publice privind Comunicarea de încetare a procedurii de supraveghere pentru „Reabilitare DJ 701, limita Jud. Dâmbovița – Gratia - Poeni –Siliștea - S. mare – Slăvești – Ciolănești – Zâmbreasca - Dobrotești, km. 44+204+104+890 (55,450 km), se specifica că „ Lista de utilaje a fost solicitată întrucât soluția tehnică propusă prin studiul de fezabilitate (anexa a cererii de finanțare) impunea utilizarea acestora în procesul de execuție a lucrărilor" învederând instanței că nu au fost solicitări de clarificări sau contestații cu privire la numărul de utilaje solicitat sau tipul acestora.
Mai arată că documentele omise de către cei trei operatori economici necalificați nu priveau exclusiv dovada deținerii utilajelor.
Reclamanta menționează că numărul minim de utilaje de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări a fost calculat de către proiectant, în conformitate cu soluția tehnică stabilită prin studiul de fezabilitate și ulterior prin proiectul tehnic, cu numărul orelor de funcționare, a duratei de execuție din contractul de finanțare (anexa 3 -extras din SF și PT)
Apreciază reclamanta că această cerință este justificată de specificul lucrărilor de reabilitare a drumului județean DJ 701 și reprezintă o măsură asiguratorie pentru autoritatea contractantă, în sensul că executantul lucrărilor va avea capacitatea să finalizeze în termen util și la standarde ridicate de calitate lucrările contractate.
Totodată menționează că soluția tehnică stabilită de către proiectant nu face referire la o origine sau sursă specifică, la mărci, brevete, tipuri, o origine sau o producție anume pentru a favoriza sau elimina anumiți operatori economici.
Învederează instanței că nicio oferta nu a fost respinsă pe motiv că a fost prezentat în ofertă un anume tip sau marca de utilaj sau echipament.
În concluzie, reclamanta precizează că cerințele minime stabilite de proiectant prin caietul de sarcini nu pot fi considerate disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică atribuit și nici nu au dus la restrângerea artificială a competiției, având în vedere că acestea sunt strâns legate de demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia.
În opinia sa, autoritatea contractantă a încercat, să se asigure că prin procesul de achiziții publice se consumă efectiv, eficient în mod etic, echidistant și transparent, precizând că s-a permis accesul egal la procedura de atribuire prin licitație deschisă oricărui ofertant care îndeplinea condițiile impuse, iar cerințele din Fișa de date nu au avut ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici.
Totodată susține că, la momentul respectiv, anunțul de participare nr._ a fost validat și acceptat de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizițiilor Publice, fiind publicat în SEAP la data de 12 mai 2009, fără ca autoritatea contractantă să fie notificată cu privire la eventualele abateri de la legislația în vigoare.
Prin urmare,apreciază reclamanta că, Consiliul Județean Teleorman ca autoritate contractantă, nu se încadrează în situația indicată în proiectul - Notei de Constatare, din moment ce însăși organul de specialitate în domeniul achizițiilor publice având ca principale atribuții domeniul monitorizării, evaluării și controlului modului de atribuire a achizițiilor, respectiv ANRMAP-ul, a considerat, la momentul publicării anunțului de participare că acesta este în deplină concordantă cu prevederile legale în vigoare, respectând în totalitate cerințele impuse de ordonanța cadru în materia achizițiilor publice.
Pentru aceste motive, reclamanta solicită instanței anularea Deciziei nr.139 din 13 august 2012 a Comisiei de soluționare a contestației, și pe cale de consecință, anularea Notei de Constatare a Neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA -_/18.06.2012 întocmită de Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - P. din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
În drept reclamanta își întemeiază acțiunea pe prevederile Ordonanței de urgență nr.66/2011 și a Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările următoare.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare (fila 66 dosar fond) solicitând, în esență, respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei contestate.
De asemenea prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Teleorman în raport de calitatea pârâtului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului acestea având calitatea de autoritate publică centrală.
Referitor la fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că potrivit constatărilor cu implicații financiare cuprinse în Raportul de audit preliminar nr. 2011/RO/REGIO/J2/956/1 al Comisiei Europene, beneficiarul a utilizat criterii de selecție restrictive.
Astfel, s-a arătat că autoritatea contractantă a stabilit o listă detaliată de echipamente (utilaje) tehnice pentru care candidații ar fi trebuit să facă dovada că le dețin (posesie/folosință) în vederea realizării contractului de lucrări, motiv pentru care s-a apreciat că prin această cerință a fost restricționat accesul celorlalți ofertanți.
Mai mult decât atât, s-a susținut că stabilirea unor criterii de calificare atât de stricte prin impunerea unei liste detaliate de echipamente specifice, fără a folosi sintagma „sau echivalent”, reprezintă un obstacol nejustificat pentru ceilalți potențiali candidați în cadrul procedurii de achiziție publică.
Ca atare, s-a concluzionat că prin limitarea concurenței, nu a fost respectat principiul unei gestiuni financiare sănătoase, conform Regulamentului Comisiei Europene nr. 1083/2006.
Totodată, pârâtul a arătat că atâta timp cât din fișa de date a achiziției rezultă că Lista utilajelor pentru îndeplinirea contractului de lucrări cuprinde, pe lângă precizarea denumirii utilajului specifică fiecărui tip de lucrare stabilită de proiectant neurmată de specificația sau echivalent, și cantitatea minimă obligatorie din fiecare utilaj în parte, este evident că această împrejurare constituie o restricționare evidentă a operatorilor economici care pot lua parte la procedura de achiziție.
Prin Sentința civilă nr. 963 din data de 25 octombrie 2012, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal reținând, în esență că, obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității actelor emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene în vederea recuperării unor sume acordate reclamantei în baza unui contract cadru de finanțare, iar temeiul legal al controlului efectuat de către pârâtă este O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora iar în raport de dispozițiile art.10 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 din Codul de Procedură Civilă, a apreciat că în cauză, competența de soluționare aparține Curții de Apel București, dată fiind poziționarea autorității publice emitente a actelor apreciate ca fiind nelegale, respectiv autoritate publică centrală, precum și debitul stabilit în sarcina reclamantei, respectiv 23.733.652,65 lei.
La Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 07.11.2012 sub același număr unic.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Nota de Constatare nr. CA_/18.06.2012 a fost încheiată în temeiul Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 66/21.05.2012, având la bază extrasul din Raportul de audit preliminar nr. 2011/RO/REGIO/J2/956/1 al Comisei Europene pentru Programul Operațional Regional CCI 2007/RO/6/PO 001 și adresa nr. AMPOR nr. 7888/21.02.2012, ce conținea constatări cu implicați financiare cu privire la „Încălcarea normativelor legale în materie de achiziții publice în cazul contractului de execuție lucrări nr. 169/30.10.2009 în valoare de_,41 lei, fără TVA.”
În urma adresei AMPOR nr. 7888/22.02.2012 privind Raportul de audit preliminar nr. 2011/RO/REGIO/J2/956/1 a Comisiei Europene pentru Programul Operațional Regional CCI 2007/RO/161/PO 0001s-a stabilit aplicarea unei corecții de 25% din valoarea contractului de lucrări inițial, potrivit pct. I, sub. pct. 1.7 anexa la OUG nr. 66/2011.
Împotriva Notei de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a corecțiilor financiare nr. CA –_/18.06.2012 reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 6673/20.04.2012 ce a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 139/13.08.2012 emisă de Ministerul Dezvoltări Regionale și Turismului.
S-a reținut în ceea ce privește Proiectul COD SMIS 1099 „Reabilitare DJ 701, limită J. Dâmbovița-Grația-P.-Siliștea-S. M. – Slovești-Ciolănești- Zâmbreasca- Dobrotești, km. 44 + 240 + 104 + 890 (55,450 km), că din fișa de date a achiziției reiese că lista utilajelor pentru îndeplinirea contractelor de lucrări cuprinde denumirea utilajului specificată fiecărui tip de lucrare stabilită de proiectant neurmată de specificație „sau echivalent”, precum și cantitățile minim obligatorii din fiecare utilaj în parte ceea ce constituie o restricționare evidentă a operatorilor economici care pot lua parte la procedura de achiziție.
Comisia a constat că a fost restricționată participarea ofertanților care nu dețineau o astfel de stație de asfalt de 150 tone/oră.
Pe cale de consecință a fost stabilită o corecție de 25% ce a fost aplicată pentru toate procedurile de achiziție publică unde s-au folosit cerințe (criterii de selecție și calificare „restrictive”) din valoarea contractului de lucrări inițial, respectiv la o valoare a contractului de lucrări în sumă de 89.916.434,41 lei fără TVA.
Curtea reține că reclamantul Consiliul Județean Teleorman în calitate de autoritate contractantă a iniția procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de lucrări privind execuția lucrării „Reabilitare DJ 701, limita Jud. Dâmbovița – Gratia - Poeni –Siliștea - S. mare – Slăvești – Ciolănești – Zâmbreasca - Dobrotești, km. 44+204+104+890 (55,450 km) cod CPV_-9” prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr._/12.05.2009 și a anunțului de tip erată nr._/02.06.2009 și nr._/03.07.2009 stabilind data deschiderii ofertelor 14.07.2009 și criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”.
Procedura desfășurată pentru atribuirea contractului a făcut obiectul controlului Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și al instanței de judecată sub aspectul cerinței din fișa de date a achiziției constând în amplasarea stației de asfalt în județul Teleorman, cerință considerată de societatea contestatoare ca fiind restrictivă.
Astfel, Curtea de Apel București a reținut prin Decizia nr. 1973/2009 (fila 45 dosar), că prin condiționarea amplasamentului stației de asfalt, chiar lărgind perimetrul acceptat autoritatea contractantă nu a încălcat principiul nediscriminării față de prevederile art. 35 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă fiind singura în măsură să decidă, potrivit nevoilor sale asupra acestor aspecte.
Potrivit art. 35 alin. 2 din OUG nr.34/2006, într-adevăr, specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespunsă necesității autorității contractante, însă, aceste specificații tehnice, potrivit alin. 4 și 5, se definesc astfel încât să corespundă, atunci când este posibil, necesităților/exigențelor oricărui utilizator, inclusiv ale persoanelor cu dizabilități și trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici.
Prin urmare, autoritatea contractantă raportat la nevoile sale, este singura în măsură să decidă asupra acestora și asupra modalității de satisfacere a lor, iar această decizie nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate, de natură a restrânge concurența între agenții economici, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică care sunt: nediscriminarea și tratamentul egal.
Autoritatea contractantă a întocmit specificațiile tehnice conform legislației în vigoare și necesităților sale pentru realizarea unei lucrări de calitate, în raport cu „specificațiile tehnice privind cerințele de calitate pentru prepararea transportului și punerea în operă a mixturilor asfaltice.”
De altfel, ofertanții nu au contestat în termenul prevăzut de OUG nr. 34/2006 indicațiile de natură tehnică cuprinse în aceste dispoziții și nici ANRMAP-ul nu s-a sesizat în legătură cu eventuale nereguli cuprinse în anunțul de participare.
Singura contestație, formulată în cadrul procedurii, soluționată irevocabil de Curtea de Apel București - Secția C. Administrativ și Fiscal a fost formulată în legătură cu amplasarea stației de asfalt pe teritoriul Județului Teleorman.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 188 alin. 3 lit. f) din OUG nr. 34/2006 potrivit cărora „În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de lucrări cu scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita acestora în funcție de specificul, de volumul și complexitatea lucrărilor ce urmează a fi executate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului următoarele:
f) o declarație privind utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinire corespunzătoarea contractului lucrări”.
În cauză, cerințele privind dotarea tehnică este legală și justificată atât de specificul și complexitatea contractului, cât și de durata de execuție a lucrărilor din contractul de finanțare.
Lista de utilaje a fost solicitată conform studiului de fezabilitate și nu a impus o marcă specifică ci doar a enumerat acele utilaje necesare derulării execuției lucrărilor în conformitate cu soluția tehnică, astfel că nu se poate vorbi de restricționarea accesului operatorilor economici la respectiva procedură.
De altfel, nici o ofertă depusă nu a fost respinsă pentru considerentul că a cuprins un anumit tip sau marcă de utilaj sau echipament, ceea ce nu justifică reținerea de către Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene a utilizării de către autoritatea contractantă de criterii de selecție restrictive, neregulă ce a dus la aplicarea unor corecții financiare de 25% din valoarea contractului.
Pentru aceste considerente, Curtea reține că acțiunea formulată de reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Județul Teleorman prin Consiliul Județean Teleorman este întemeiată astfel că potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 va admite acțiunea și va anula Decizia nr. 139/13.08.2012 emisă de Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene și Nota de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA_/18.06.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta U. Administrativ Teritorială Județul Teleorman prin Consiliul Județului Teleorman cu sediul în A., ., județul Teleorman în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene cu sediul în București, sector 5, ., latura Nord.
Anulează Decizia nr. 139/13.08.2012 emisă de Direcția G. de Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA -_/18.06.2012.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. D. A. A. C.
Red. jud.S.D.A. /17.06.2013
Tehnored. A.C /4 ex
Comunicat 17.06.2013 / 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1066/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Încheierea nr. 13/2013.... → |
|---|








