Anulare act administrativ. Decizia nr. 838/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 838/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 5042/87/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 838
Ședința publică de la 25.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. - C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., împotriva Sentinței civile nr. 102/03.02.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C.M.A.S.C.A.F., pronunțată în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. C. G., având ca obiect – „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin serviciul registratură, la data de 25.02.2013, intimatul – reclamant a depus la dosar înscrisuri, într-un singur exemplar, și că, recurenta – pârâtă a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242, alin. 2 din Codul de procedură civilă, după care:
Curtea, în temeiul art. 305 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile noi depuse de intimatul – reclamant pentru acest termen de judecată.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman - Secția C. sub nr._ din 16.11.2011, reclamantul G. C. G., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/29.12.2009, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.971 lei, sumă achitată cu titlu de taxă de poluare conform chitanței . nr._, sumă actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a acesteia.
Prin Sentința civilă nr. 102 din data de 3 februarie 2012, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea a anulat Decizia nr._/29.12.2009 emisă de pârâtă și actele care au stat la baza emiterii deciziei acesteia și a obligat pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 8971 lei achitată cu titlu de taxă de poluare conform chitanței . 6 nr._/23.09.2011, cu dobânda calculată conform Codului de procedură fiscală la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că art. 110 versiunea consolidată a Tratatului Comunității Europene reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent.
Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre.
Aceasta nu înseamnă că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte un anume regim fiscal ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminarea produselor similare importate.
S-a mai reținut că, în jurisprudența Curții Europene de Justiție, noțiunea de „impozit intern” are accepțiune diferită de cea din dreptul intern deoarece Curtea Europeană de Justiție a statuat că sistemul general de taxe interne trebuie să fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor și duce în anumite cazuri la discriminări între produsele naționale și produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă.
Tribunalul a constatat, în esență, că modul în care este formulată legislația românească urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
S-a reținut că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi înmatriculate în perioada 15.12._09 care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere că autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România, în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Instanța de fond a concluzionat în sensul că, OUG 50/2008 în forma în care era în vigoare la data emiterii deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/29.12.2009, îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene.
Prin încheierea pronunțată la data de 13 aprilie 2012, Tribunalul Teleorman a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamant și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Sentința civilă nr. 102/03.02.2012 pronunțată în dosarul nr. 5042/2011, în sensul menționării datei corecte a chitanței . 6 nr._, respectiv data de 07.01.2010 și nu data de 23.09.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A..
În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că sentința criticată este pronunțată după data de 14 noiembrie, dată la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Considera ca, din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegală decizia de calcul al taxei pe poluare și a lărgit cadrul procesual peste cererea cu care a fost investita, fiindcă intimata a solicitat anularea deciziei fără a-și întemeia cererea pe art.117alin.1 litera d din Codul de procedura fiscala. Instanța a apreciat greșit aspectele deduse judecații și a ignorat apărările cuprinse de întâmpinare, acțiunea este inadmisibilă fiindcă este tardivă și nu se solicită restituirea în baza art.117 Cod procedura fiscala.
Recurenta a susținut că, atât acțiunea formulată de reclamant, cât și sentința criticată dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european, însă instanța ar fi trebuit să țină cont de următoarele aspecte:
a)Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în două cauze cu care a fost sesizată: T. și N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege că taxa colectată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
b)dacă aspectele de drept erau lămurite, Institutul Național al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm în aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, în data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana și CJUE a fost reticenta în ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr. 50/2008, soluția pronunțată „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul „art. 110 trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE în cauza C-402/09,T.) pentru ca în cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjuncția „daca",ceea ce conduce la analiza pe caz și nu la admiterea acțiunilor în temeiul discriminării.
Recurenta a mai arătat că Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, desi din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat și nu aplicat în sensul admiterii acțiunilor, în special în aceasta speța în care reclamantul nici nu a invocat restituirea taxei în temeiul art. 117 alin.1 litera d din Codul de procedura fiscala.
În drept, a invocat art. 304 pct.9 Cod procedura civila.
În recurs au fost administrate probe noi, în temeiul dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, recurentul făcând dovada faptului că autoturismul a fost înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene, prin înscrisurile depuse la filele 27-37.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că este fondat din următoareleconsiderente:
Referitor la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, Curtea constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa de poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Fiind stabilit, pentru toate considerentele de mai sus, faptul că taxa de poluare de achitarea căreia este condiționată înmatricularea autoturismului intimatului-reclamant contravine art. 110 TFUE, dispoziție direct aplicabilă în ordinea juridică internă, Curtea reține că, în aplicarea principiului supremației dreptului comunitar, astfel cum a fost consacrat în jurisprudența CJUE, nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre au obligația de a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare, lăsând neaplicată, din oficiu, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a legislației naționale, fără a mai aștepta ca aceasta să fie înlăturată prin abrogare sau declararea sa ca neconstituțională (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele C-106/77 Simmenthal II și C-103/88 Frateli Costanzo Spa).
Nu în ultimul rând, trebuie precizat că prin Decizia nr. XXIV/2011, pronunțată asupra recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite s-a pronunțat în acest sens.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar referirile din cuprinsul motivelor de recurs la opiniile exprimate în cadrul dezbaterilor de la Institutul Național al Magistraturii sunt neconcludente prin prisma jurisprudenței recente a CJUE, invocată în prezenta decizie, CJUE fiind singura autoritate abilitată să interpreteze dreptul Uniunii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa de poluare achitată de intimat contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
Referitor la critica vizând împrejurarea că reclamantul nu și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, aceasta fiind inadmisibilă, se impune precizarea că acest aspect nu prezintă relevanță în condițiile în care s-a solicitat restituirea unei taxe care contravine dreptului european, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni impunându-se mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Potrivit Deciziei nr. XXIV/2011, pronunțată asupra recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Referitor la critica recurentei privind obligarea sa la plata dobânzii cuvenite de la data plății taxei, Curtea reține că este întemeiată întrucât în speță se aplică prevederile art. 124 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Dată fiind incidența prevederile art. 124 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că în mod eronat s-a stabilit obligația de plată a dobânzii fiscale de la data plății efective, intimatul-reclamant având dreptul la dobânda calculată din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 din același act normativ.
Din aceste considerente, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. la plata dobânzii calculate potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2, menținând celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva Sentinței civile nr. 102/03.02.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C.M.A.S.C.A.F., pronunțată în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. C. G., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. - S. M., cu sediul în sector 3, București, ., ., ..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta la plata dobânzii calculate potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.C.I./2ex.
Jud. fond: Z. L., Tribunalul Teleorman – Secția C.M.A.S.C.A.F.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2173/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1282/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
