Anulare act administrativ. Decizia nr. 4560/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4560/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 2129/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4560
Ședința publică din data de 28.10.2013
Curtea constituită din:
Președinte G. I. C.
Judecător F. C. M.
Judecător P. C.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant P. O. V. împotriva Sentinței civile nr. 332 din data de 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală de Poliție Locală Sector6 .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 07.10.2013, intimata pârâtă a depus prin serviciul registratură, întâmpinare, solicitând judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea intimatei pârâte de judecare a cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinta civila nr. 332/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX a C. administrativ și fiscal s-au retinut și dispus următoarele:
„Prin acțiunea înregistrata direct la aceasta instanța sub nr._/303/2011 la Judecătoria sectorului 6 Bucuresti, reclamantul P. O. V. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul Direcția G. de Politie Locala Sector 6,prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție si anularea dispoziției de blocare/ridicare . nr.2487/13.07.2011, repararea prejudiciului creat prin restituirea sumei de 677,32 lei, cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinare, parata Direcția G. de Politie Locala Sector 6 a invocat excepția netimbrarii acțiunii, excepția lipsei procedurii prealabile,excepția lipsei calității procesuale pasive a sa iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Prin sentința civila nr.9145/24.11.2011 Judecătoria sectorului 6 Bucuresti a declinat soluționarea acțiunii privind anularea dispoziției de ridicare a mașinii către Tribunalul București-secția C..
Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului București-secția de contencios administrativ si fiscal sub nr._ /CA/2012.
I n baza art.137, alin.1 C.pr.civila, instanța a analizat cu prioritate excepțiile de procedura si pe cele de fond, a căror eventuala admitere, ar face inutila, in tot sau in parte, cercetarea fondului cauzei.
Prin rezoluția de înregistrare a cauzei din 23.01.2012 instanța a pus in vedere reclamantului sa timbreze acțiunea sa cu suma de 4 lei taxa de timbru si 0,3 lei timbru judiciar, dispoziție la care acesta nu a interes sa se conformeze pentru termenul de astăzi 23.01.2013.
Având in vedere ca prin petitul acțiunii se solicita anularea unei masuri tehnico-administrative, instanța constata ca aceasta se timbrează conform art.3 lit. m din legea nr. 146/1997,modificata prin HG 783/2004 cu suma de 4 lei taxa timbru si 0,3 lei timbru judiciar iar reclamatul a refuzat sa se conformeze acestei dispoziții deși a fost citat cu mențiune prin citație - fila 5 dosar.
Conform art.20 din legea 146/1997 «(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.
(3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”
Din verificarea dosarului, instanța retine ca la data înregistrării acțiunii la Judecătoria sectorului 6 reclamantul nu a anexat nici o chitanța cu plata taxei de timbru iar prin citație i s-a pus in vedere sa achite pana la termenul de judecata de astăzi taxa de timbru de 4 lei sub sancțiunea anularii cererii si timbru judiciar de 0,30 lei. Reclamantul avea cunoștință de dispoziția instanței, dovada de citare fiind înapoiata instanței - fila 5. F. de aceste considerente instanța constata ca excepția netimbrării acțiunii este întemeiata, aceasta excepție fiind absoluta si dirimanta duce la imposibilitatea analizării motivelor de fond ale acțiunii.
Pentru considerentele de mai sus instanța de fond a admis excepția si in baza art.137 C.pr.civ. raportat la art.11 si 20 legea 146/1997 a anulat acțiunea ca netimbrata.
Impotriva sentinței civile mai sus indicate a formulat recurs reclamantul cu motivarea, in esenta, ca actul contestat urmeaza procedura de contestare a procesului-verbal de contraventie, actiunea fiind scutita de plata taxei judiciare de timbru. Mai arata ca măsura de ridicare a autoturismului este una complementara sancțiunii aplicate, iar nu o decizie de ridicare pur administrativa ce ar fi dat o alta incadrare a acestui act.
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, Curtea apreciază că este nefondat și îl va respinge ca atare.
Astfel, în ceea ce privește obiectul acțiunii de fond, se constata faptul că reclamantul a investit instanta de contencios administrativ cu un litigiu avand ca obiect anularea unui act administrativ astfel cum il definesc prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 (anulare dispozitie de blocare/ridicare), iar nu cu o plangere contraventionala - pentru care legiuitorul a prevazut o procedura speciala de judecata in competenta judecatoriilor si dispozitii speciale referitoare la timbraj (in lumina OG nr. 2/2001privind regmul juridic al contravențiilor). In consecinta, in mod legal si temeinic a retinut instanta de fond faptul ca recurentul trebuia sa faca dovada achitarii taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar pana la termenul de judecata stabilit, tinand seama de dispozitiile art.20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997.
Avand in vedere că reclamantul nu s-a conformat obligatiei stabilite de instanta si comunicate acestia prin citatie, in mod corect instanta de fond a procedat la anularea actiunii ca netimbrata in temeiul art. 30 din Legea nr. 146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant P. O. V. împotriva Sentinței civile nr. 332 din data de 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. I. C. F. C. M. P. C.
Grefier,
A. C.
RED. F.C.M / 2 ex.
TEHNORED P.C
JUDECĂTOR FOND
L. P.
Tribunalul București
| ← Pretentii. Decizia nr. 3962/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 978/2013. Curtea de... → |
|---|








