Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 1050/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1050/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 72/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1050
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. R.
Grefier M. D.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul G. V. V., în contradictoriu cu pârâtul G. ROMÂNIEI, având ca obiect „refuz acordare drepturi”.
Dezbaterile asupra admisibilității cererilor de intervenție formulate de petenții T. P., N. I. și L. I. C., asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și pe fondul cererii de chemare în judecată au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.03.2013, data pronunțării prezentei, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamantul G. V. V. a chemat în judecată în calitate de pârât G. României, solicitând ca pe calea unei hotărâri judecătorești să fie obligat pârâtul la achitarea drepturilor bănești cuvenite, reprezentând indemnizația prevăzută de art. 4 din Legea nr. 341/2004, plată neefectuată pentru întreg anul 2012, datorită punerii în aplicare a dispozițiilor art. neconstituționale ale art. 18 din Legea nr. 283/2011.
În acest sens, a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României.
Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 18 din Legea nr. 283/201 nu a fost motivată în fapt și în drept.
La data de 27.02.2013 pârâtul G. României a depus la dosar întâmpinare, invocând în sprijinul apărărilor excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.
În motivare, pârâtul a arătat că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasiva fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.
Potrivit disp. art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă, partea reclamantă, fiind cea care a promovat acțiunea, avea obligația de a indica obiectul cererii de chemare în judecată iar punctul 4 al aceluiași articol impune arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.
Obiectul cererii de chemare în judecată, pretenția concretă a părții reclamante trebuie să îndeplinească anumite cerințe, să fie licit, să fie posibil, să fie determinat. De asemenea, partea reclamantă trebuie să arate în cerere împrejurările de fapt care au determinat-o să ceară concursul justiției, deci să arate în concret în ce mod dreptul său subiectiv a fost încălcat sau nesocotit de către pârâtul chemat în judecată.
Motivarea în fapt a cererii trebuie să fie însoțită și de motivarea în drept, partea reclamantă având obligația de a indica și cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, actul sau fapta juridică care constituie fundamentul direct și imediat al dreptului reclamant. Prin aceste elemente, partea reclamantă justifică îndreptățirea sa de a introduce cererea împotriva pârâtului, deci calitatea procesuală activă și pasivă.
Pârâtul consideră că în speță, la formularea acțiunii împotriva Guvernului României reclamantul nu a respectat condițiile de fond, sub aspectele elementelor acțiunii civile, neprecizând suficient obiectul cererii de chemare în judecată și cauza juridică a acesteia. Reclamantul nu a arătat care sunt drepturile subiective prevăzute de lege și, mai ales, în ce mod acestea au fost vătămate de către pârâtul G. României. În litigiul juridic dedus judecății nu se contesta legalitatea unui act administrativ al Guvernului României ci se solicită obligarea la achitarea către reclamant a unei indemnizații acordate potrivit Legii nr. 341/2004) iar în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu este menționat nici un act administrativ emis de către G. României care prin dispozițiile sale să vatămă reclamantului vreun drept, iar acesta nu se află nici în fața unui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, situație care se apreciază în raport cu competențele și atribuțiile stabilite pentru G. României prin dispozițiile constitut8ionale și cele ale Legii nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare. Așadar, în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative ale Guvernului României referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.
A mai învederat pârâtul că, din cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 341/2004 nu reiese faptul că indemnizațiile prevăzute de art. 4 din această lege sunt achitate de G. României.
A solicitat să se constate că reclamantul a susținut că respectiva indemnizație nu i-a mai fost achitată ca urmare a punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 283/201, act normativ care nu a fost emis de G. României ci a fost adoptat de către Parlamentul României.
În concluzie, pârâtul G. României a solicitat să se constate că nu a încălcat reclamantului drepturi subiective, nu are atribuții și competențe pentru realizarea pretențiilor acestuia și nu poate fi obligat la realizarea lor și pe cale de consecință, a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În subsidiar, în situația în care reclamantul a înțeles să își formuleze pretențiile sale în temeiul art. 9 din Legea nr. 555/2004, pârâtul G. României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „(1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”.
Însă reclamantul își motivează pretențiile pe faptul că prevederile Legii nr. 283/2011 ar fi neconstituționale.
În raport de aceste susțineri, consideră că în speță nu pot fi aplicabile disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu se declară vătămat de dispoziții ale unei ordonanțe adoptată de G. României ci de cele ale unei legi, iar Legea nr. 554/2004 nu permite formularea unor acțiuni în contencios administrativ de către persoanele vătămate prin dispoziții ale legilor adoptate de Parlamentul României.
Pentru aceste considerente, pârâtul a solicitat să se dispună admiterea excepției de inadmisibilitate și să se respingă acțiunea ca inadmisibilă.
În cauză au fost formulate două cereri de intervenție de către T. P., N. I. și L. I. C., cereri puse în discuție în discuție în ședința publică din 12.02.2013.
Examinând cererile de intervenție, Curtea constată că acestea au același obiect cu cererea principală, respectiv obligarea pârâtului să plătească titularilor drepturile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 341/2004, fiind în consecință cereri de intervenție principale, întrucât ambii intervenienți solicită realizarea unor drepturi proprii de creanță rezultând din calitatea lor de beneficiari ai Legii nr. 341/2004.
În raport cu cele reținute, Curtea constată că cererile de intervenție nu pot fi primite, întrucât titularii acestora invocă drepturi de creanță proprii, care nu se confundă și nu au nicio legătură cu dreptul de creanță pretins de reclamant și care își are izvorul în calitatea acestuia de beneficiar al Legii nr. 341/2004. Așa fiind, titularii cererilor de intervenție au un drept propriu la acțiune, ca instrument procesual de protejarea a drepturilor subiective, însă nu au posibilitatea de a interveni într-un litigiu deja declanșat, deoarece drepturile subiective pe care încearcă să le protejeze sunt distincte de dreptul subiectiv al reclamantului, chiar dacă își au izvorul în același act normativ.
Examinând cererea de chemare în judecată, Curtea reține că reclamantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale, arătând că pretențiile suspendarea plăților s-a făcut ca urmare a aplicării art. 18 din Legea nr. 283/2011, ale cărui dispoziții le apreciază ca neconstituționale.
În același timp, Curtea reține că reclamantul nu a motivat în fapt și în drept cererea de sesizare a Curții Constituționale, deși în ședința publică din 12.02.2013 i s-a acordat un termen în acest sens. prin urmare, Curtea va respinge cererea, constatând că reclamantul nu a exprimat concret niciun motiv de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 283/2011.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea reține că reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata indemnizației prevăzute de art. 4 din Legea nr. 341/2004, însă nicăieri în cuprinsul acestei legi nu există o prevedere din care să rezulte că pârâtul este debitorul obligației de plată a acestor drepturi. Prin urmare, constatând inexistența unui raport juridic de drept material între reclamant și pârât, Curtea va admite excepția și pe cale de consecință va respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererile de intervenție formulate de petenții T. P. domiciliat în București, ., nr. 4, ., sector 2, N. I., domiciliat în București, .. 12, ., sector 3 și L. I. C., domiciliat în București, Bld. Libertății nr. 3, ., ., sector 4.
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. V. V., domiciliat în București, .. 25, ., în contradictoriu cu pârâtul G. ROMÂNIEI, cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2013
Președinte, Grefier,
R. I. D. M.
Red. / Tehnored I.R. ………………
2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 927/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3962/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
