Pretentii. Decizia nr. 2250/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2250/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 50683/3/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2250
Ședința publică de la 23 mai 2013
Curtea constituită din:
Președinte A. J.
Judecător C. – N. L.
Judecător Șurculescu F.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Sentinței civile nr.3112 din data 04.09.2012 de pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 16.05.2013, prin serviciul registratură, intimatul reclamant a depus întâmpinare și a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar chitanța . nr._, după care:
Curtea, constatând că în cauză recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 Cod proc. civilă în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3112/04.09.2012, Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2407 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, a respins cererea de acordare a dobânzii legale, ca neîntemeiată si a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,45 lei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul a reținut urmatoarele:
Prin actiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ CA/2011, reclamantul C. A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 2407 lei reprezentând taxa pe poluare și a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data plății și până la data restituirii efective.
In fapt, reclamantul a arătat că a achiziționat prin cumpărare din Franța un autoturism second-hand cu privire la care i s-a comunicat, prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule că, în vederea primei înmatriculări în România, taxa datorată este în cuantum de 2407 lei. La data de 14.12.2008 a achitat această sumă prin chitanța . nr._, iar în data de 01.06.2011, prin adresa înregistrată sub nr._ la sediul pârâtei, a solicitat restituirea, considerând că suma a fost achitată în mod nelegal, pârâta refuzând acest lucru pe considerentul că taxa pe poluare pentru autovehicule a fost achitată în conformitate cu normele legale în vigoare.
Mai arată reclamantul că prevederile OUG nr.50/2008 sunt nelegale, potrivit lor taxa pe poluare fiind datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele deja aflate în circulație, înmatriculate în țară. Or, în aceste condiții, se dorește ca taxa pe poluare, al cărui principiu este corect – poluatorul plătește – să aibă un efect nelegal și incorect, prin diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în state membre ale UE, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor art.90 din Tratatul CE și jurisprudenței CJE.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.11, art.148 din Constituția României, OUG nr.50/2008, art.25, 28 și 90 din TCE.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.3203/04.10.2011, tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă, hotărâre casată prin decizia civilă nr.1806/03.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe rolul acestei secții s-a constituit dosarul nr._ CA/2011*.
Analizând actele și lucrările dosarului, în fond după casare, tribunalul a reținut că, reclamantul a achiziționat un autovehicul dintr-un stat membru U.E. (Franța), cu nr. de identificare – . WBAAL31040JJ62656 și cu data primei înmatriculări în acest stat 10.12.1999, pentru înmatricularea căruia în România a achitat taxa pe poluare în sumă de 2407 lei cu chitanța . nr._ (f.8), în baza deciziei de calcul nr._/08.12.2008 emise de pârâta A.F.P. Sector 2 (f.7).
Reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate, pe motiv că aceasta a fost încasată contrar dreptului comunitar, iar pârâta a refuzat restituirea, considerând că nu există temei legal pentru aceasta (f.9, 10).
Față de cele statuate în decizia instanței de control judiciar, raportat la dispozițiile art.315 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a avut de examinat în speță compatibilitatea actului normativ intern care reglementează taxa pe poluare – OUG nr.50/1008 cu normele comunitare, context în care reține următoarele:
Potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr.211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Tribunalul, analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
OUG nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (devenit art.110 din T.F.U.E.), întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
În aceste condiții, instanța de fond a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C 402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În cauză, astfel cum s-a menționat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim fiscal între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second hand din România, pentru care nu va plăti taxa pe poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Uniunii Europene pentru care ar trebui să plătească această taxă, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă prin adoptarea OUG 50/2008, aspect ce atrage incompatibilitatea acestui act normativ cu art.110, în sensul în care s-a statuat prin hotărârea menționată a CJUE.
Tribunalul a remarcat un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior. D. aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează și autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
În consecință, tribunalul a constatat că refuzul de restituire a taxei plătite de reclamant este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite condițiile art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru ca acesta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei cauzate prin aplicarea eronată a prevederilor legale.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, tribunalul a obligat pârâta la restituirea sumei de 2407 lei.
Cât privește cererea de acordare a dobânzii legale, chiar considerând că reclamantul a avut în vedere dobânda în materie fiscală, instanța de fond a constatat că prin cererea depusă la pârâtă nu s-a solicitat altceva decât restituirea taxei (f.9 prim dosar fond), astfel că acest capăt de cerere este neîntemeiat, în condițiile în care acordarea dobânzilor pentru sumele de restituit de la buget se face la cererea contribuabililor și numai de la expirarea termenului de 45 de zile pus la dispoziția autorității fiscale pentru soluționare, potrivit art.124 alin.1 cu referire la art.70 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prin urmare, sub acest aspect nu se poate vorbi de o nerezolvare culpabilă a cererii, care să fie sancționată de instanța de contencios administrativ.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată avansate de reclamant, în sumă de 43,45 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate în fond și recurs.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrației Finanțelor Publice Seclor 2 București în temeiul art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedură civilă.
Recurenta a afirmat că regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006., la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, precizeaza următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizeaza faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant in susținerea acțiunii formulate precizeaza:
Incidența in cauza a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, reclamanta nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționeaza ca potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invoca (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. Menționeaza ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizam ca principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea reclamantului, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învedereaza următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor 9 orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost inmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior inmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, invedereaza instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in intarziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri si cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Față de cele menționate mai sus, învedereaza instanței faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Totodată, arata că nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Mai mult decât atât potrivit art.126 alin.2 din Constituția României " Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. "Astfel arata că nici o lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
Invederăm că potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedură fiscală, „ împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arată că formularea contestației nu înlătură dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în fața instanței.
Solicita sa se constate că în situația în care recurenta nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existența unui act administrativ fiscal care să o stabilească se putea ataca în fața instanței de contencios refuzul de restituire a sumei. In prezenta speță există un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât dacă anulează actul de impunere.
2.In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, reitereaza că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, menționeaza că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi.
3. Referitor la obligarea AFP S 2 la plata cheltuielilor de judecata, solicită instanței de recurs sa constate ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se incadreaza in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina recurentei pentru a fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant, fiind temeinic si legal intocmite, motiv
În drept, își întemeiază prezenta pe. art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neintemeiat.
Intimatul a solicitat si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
Analizand recursul, Curtea constata urmatoarele:
Autovehiculul achizitionat de reclamant a fost inmatriculat pentru prima data in Uniunea Europeana in 10.12.1999.
Ulterior, la inmatricularea acestuia in Romania, reclamantul a fost nevoit sa plateasca taxa de poluare prevazuta de OUG nr.50/2008, in cuantum de 2.407 lei, astfel cum a fost stabilita de parata prin decizia nr._/08.12.2008.
Instanta constata ca taxa speciala prevazuta de OUG nr.50/2008 aplicata la inmatricularea in Romania, dupa cumparare, a autoturismelor deja inmatriculate . Uniunea Europeana reprezinta o taxa fiscala cu efect echivalent unei taxe vamale de import si care este interzisa in mod expres de art.110 din Tratatul Privind functionarea Uniunii Europene, deoarece incalca principiul fundamental al liberei circulatii a marfurilor in cadrul Uniunii Europene consacrat de acelasi tratat.
Astfel, se constata ca exista o diferenta de tratament fiscal intre autoturismele second-hand importate dintr-un stat membru si care sunt supuse taxei de prima inmatriculare/taxei pe poluare si cele second-hand existente deja pe piata interna, de acceasi natura si vechime cu cel importat, si care nu au fost supuse taxei prevazute de OUG nr.50/2008, ci taxelor modice existente anterior instituirii acestei taxe prin art.214 1 C.Fiscal.
Sustinerea in sensul daca taxa platita de reclamant este egala cu valoarea reziduala a taxei pentru un autoturism identic, scos din parcul national auto in aceeasi zi in care reclamantul a solicitat prima inmatriculare, atunci se respecta prevederile Tratatului, este adevarata, insa in speta autovehiculul reclamantului trebuie comparat cu un autoturism second hand identic ca vechime, adica inmatriculat in Romania in data de 10.12.1999 cand a avut loc prima inmatriculare in Uniunea Europeana a masinii reclamantului si care circula deja pe piata interna la data emiterii deciziei in Romania adica 08.12.2008.
Or, in data de 10.12.1999, in Romania nu exista taxa de prima inmatriculare prevazuta de art.214 1 C.Fiscal sau de OUG nr.50/2008, ci o taxa modica de inmatriculare, careia nu i se aplica notiunea de „valoare reziduala” cu ocazia revanzarii sau scoaterii din parcul national auto.
Aceasta inseamna ca autovehiculul second-hand aflat deja pe piata interna din Romania la data de 08.12.2008, desi avea aceeasi vechime cu cea a masinii reclamantului (prin ipoteza, ambele fiind inmatriculate in aceeasi zi, 10.12.1999-unul in Romania, iar celalalt in Uniunea Europeana) beneficiaza de un avantaj la o eventuala vanzare, in sensul ca se va vinde mai usor, cu un cost final mai mic (deoarece inmatricularea lui s-a realizat pentru o taxa modica, astfel incat vanzatorul nu a inclus aceasta taxa in pretul de vanzare), in timp ce autovehiculul second-hand adus din Uniunea Europeana se va vinde mai greu, deoarece pe langa pretul lui de vanzare care ar putea fi identic cu cel al vehiculului din Romania, cumparatorul va trebui sa plateasca suplimentar si o taxa semnificativa de inmatriculare/poluare, ceea ce face ca in final costul total al achizitiei sa fie mai mare.
Rezulta deci ca finalitatea acestei taxe consta in protejarea vanzarii masinilor second-hand aflate deja in circulatie in Romania, in detrimentul celor de aceeasi vechime si tip aflate in circulatie in alte tari UE.
Cum taxa de inmatriculare platibila in Romania in data de 10.12.1999, este evident mai mica decat taxa de 2.407 lei platita de reclamant, rezulta ca in speta este incalcat Tratatul.
Cum potrivit art.148, alin.2 din Constitutia Romaniei tratatele constitutive si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile interne, instanta urmeaza a inlatura aplicarea art.214 1 C.Fiscal/OUG nr.50/2008/Legea nr.9/2012 si a face aplicarea directa in dreptul intern a prevederilor comunitare de mai sus.
Ramanand lipsita de temei legal, taxa speciala de mai sus este susceptibila de restituire catre reclamant in baza art.117, alin.1, lit.a C.pr.fiscala, astfel incat in mod legal prima instanta a obligat parata A. F. Publice sector 2 Bucuresti, in baza art.8, alin.1 din Legea nr.554/2004, la restituirea efectiva catre reclamant a sumei de 2.407 lei achitata cu titlu de taxa pe poluare.
Ca atare, recursul urmeaza a fi respins ca neintemeiat.
Ttotodata, in abza art.274 C.pr.civila, instanta va obliga recurenta la plata catre intimat a cheltuielilor de judecata efectuate in cadrul recursului, constand in onorariu avocat.
In ceea ce priveste cuantumul onorariului de 1.000 lei, instanta apreciaza ca acesta este disproportionat de mare fata de obiectul cauzei, care reprezinta o pretentie in suma de 2.407 lei.
De asemenea, instanta are in vedere si complexitatea redusa a problemei de drept deduse judecatii, problema care cunoaste deja o rezolvare unitara si previzibila din partea instantelor judecatoresti.
In consecinta, instanta va reduce onorariul de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei si va obliga recurenta la plata onorariului astfel redus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Sentinței civile nr.3112 din data 04.09.2012 de pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. A..
Obligă recurenta să plătească intimatului C. A. suma de 500 lei, onorariu avocat astfel cum a fost redus de instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 23 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A. J. C. – N. L. Șurculescu F.
Grefier,
A. C.
RED.AJ /2 ex
TEHNORED A.C
JUDECĂTOR FOND
B. S.
Tribunalul București
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2244/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 927/2013. Curtea de... → |
|---|
