Anulare act administrativ. Decizia nr. 5345/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5345/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 44407/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5345
Ședința publică de la 28.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – J. A.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant T. A.-G. împotriva sentinței civile nr. 2098/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. SECTORULUI 5 și P. SECTORULUI 5 BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant T. A.-G. personal, lipsind intimații-pârâți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, recurentul-reclamant și-a îndeplinit obligația timbrării recursului depunând la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, iar intimații-pârâți au depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, după care:
Recurentul-reclamant T. A.-G. se legitimează cu actul de identitate CI . nr._ emisă de SPCEP S5 biroul nr. 3 la data de 12.11.2009 care semnează în fața instanței cererea de recurs.
Curtea comunică în ședință publică recurentului-reclamant un exemplar al întâmpinării formulată de intimații-pârâți.
Recurentul-reclamant T. A.-G. arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe cererea de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părții pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant T. A.-G. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Depune la dosar note scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CERERILE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr._ /CA/2012, ulterior completată (f.33-37), reclamantul T. A.-G. a chemat în judecată pe pârâții P. D. M. V. prin P. S. 5 BUCUREȘTI și P. S. 5 București, solicitând anularea documentului nr._/09.11.2012 emis de pârâți ca fiind nelegal și netemeinic; obligarea pârâților la emiterea actului administrativ de recepție a lucrărilor, adică recepția parțială a construcției realizate pe terenul din ., sector 5, conform autorizației de construire nr.211-L/03.06.2012; obligarea pârâților la emiterea unui certificat de urbanism conform cererii nr._/31.10.2012; obligarea pârâților la emiterea autorizației de construire S+P+2 etaje în baza cererii nr._/19.03.2008, pentru care a formulat cererea prealabilă nr._/25.10.2012 și la care a primit răspunsul nr._/09.11.2012; sancționarea legală conform art.26 pct.h) din Legea nr.50/1991 cu suma de_ lei (minim 5000) a pârâților și funcționarilor care i-au pricinuit pagube; obligarea pârâților la daune materiale în valoare de 10.000 euro pe lună.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului din ., sector 5 București, iar la data de 03.06.2011 primăria a emis autorizația de construire nr.211-L/03.06.2011 pentru un imobil S+P+ 5 etaje, care este suspendată în urma unui proces cu doi vecini, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea acestei autorizații (dosarul nr._ ).
Arată reclamantul că la data de 25.10.2012 a depus la P. Sectorului 5 sub nr._/25.10.2012 cerere pentru recepția parțială a imobilului construit, iar la data de 09.11.2012 prin adresa nr._, pârâta a răspuns că nu poate veni la recepția lucrărilor deja realizate deoarece autorizația este suspendată. Menționează reclamantul că imobilul este realizat parțial, fiind construită parcarea subterană și parterul și că trebuie să fie recepționat pentru ca următoarea autorizație de construire pe care o va depune să fie o autorizație de supraînălțare a ceea ce s-a construit cu toate actele în regulă.
Susține că pârâții, făcând abuz de putere, răspund la toate discuțiile purtate și cererile depuse că nu vor elibera nici un fel de document până nu se va termina procesul din dosarul nr._ privind anularea autorizației de construire, astfel că pe toată această perioadă (de foarte probabil cel puțin 3 ani) este total lipsit de posibilitatea de a se folosi de proprietatea sa, menționând că proiectul are o valoare de aproximativ 2.000.0000 euro și faptul că, cu fiecare zi care trece, se produc pagube materiale însemnate constând în degradări ale materialelor, plata pazei, plata de dobânzi bancare pentru sumele investite etc.
În legătură cu capătul de cerere privind eliberarea unui certificat de urbanism pentru construire, conform cererii nr._/31.10.2012, reclamantul arată că documentul intitulat de pârâți „Certificat de urbanism nr.37-L din 22.01.2013” nu este conform cererii sale și nu poate fi considerat certificat de urbanism sau în cel mai bun caz un certificat de urbanism cu date eronate, neconținând avizele și acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiții cerut și cu condiționările legale.
Menționează că pârâții ar fi trebuit să îi emită un certificat de urbanism exact pentru ceea ce a cerut, necerând o autorizație de construire și chiar dacă ar fi cerut o autorizație de construire, pârâții erau obligați să o emită conform art.14 din Legea nr.554/2004 în care se specifică clar faptul că autoritatea poate să emită alte acte; doar în cazul în care emite acte identice, acestea vor fi suspendate de drept.
Susține că, și în condițiile în care solicita o nouă autorizație, aceasta putea conține solicitări diferite în sensul unui regim de înălțime diferit, o altă arhitectură a construcției, o altă funcționalitate etc., primăria fiind obligată să o emită dacă respectă avizele și limitările impuse.
Având în vedere faptul că în nicio lege nu este specificat că nu se poate emite o nouă autorizație sau un nou certificat de urbanism dacă ești în proces cu cineva, consideră că pârâții săvârșesc un abuz de drept.
În susținerea cererii privind emiterea autorizației de construire S+P+2 etaje, reclamantul apreciază că pârâții sunt obligați la emiterea acesteia atâta vreme cât solicitarea este legală și a depus toate documentele solicitate. De asemenea, nu există nicio prevedere legală care să interzică existența a 2 sau mai multe autorizații pentru aceeași suprafață de teren, prin suspendarea autorizației de construire nu i s-a suspendat și dreptul de folosință al terenului, iar un principiu fundamental al justiției este acela că ceea ce nu este interzis expres prin lege, este permis.
Precizează că această autorizație este total diferită de cea suspendată întrucât este cu 3 nivele mai mică, având POT, CUT și înălțimea la cornișă diferite, are altă suprafață a subsolului, săpătura mai puțin adâncă, fundație diferită, altă formă și alt aspect, alte avize, mai puține apartamente, alte instalații și altă expertiză de alipire la calcan.
Mai arată reclamantul că trebuie aplicată, conform Legii nr.50/1991, sancțiunea maximă pentru că funcționarii din P. Sectorului 5 și P. desconsideră persoanele care plătesc impozit la zi și doresc să dezvolte acest sector, toate aceste acțiuni/inacțiuni conducând la scăderea interesului investitorilor pentru această zonă, astfel că se acționează împotriva interesului sectorului și se pricinuiesc pagube prin nedezvoltarea acestuia și, implicit, neîncasarea impozitelor.
Totodată, consideră necesară obligarea pârâților la daune materiale de 10.000 euro pe lună pentru pagubele care i-au fost produse prin neemiterea avizelor, autorizațiilor, recepțiilor cerute, pagube pe care arată că le va dovedi prin documente contabile.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe Legea nr.554/2004, Legea nr.350/2001, Legea nr.50/1991, Legea nr.7/1996, Legea nr.34/2006.
Pârâții P. Sectorului 5 și P. Sectorului 5 au formulat întâmpinare la cererea introductivă, prin care au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că, potrivit dispozițiilor legale, recepția este obligatorie doar la terminarea lucrărilor și mai mult, refuzul de emitere a actului de recepție parțială (comunicat reclamantului prin adresa nr._/09.11.2012) este unul absolut justificat, în condițiile în care instanțele au dispus suspendarea executării autorizației de construire nr.211-L/03.06.2012 și urmează să se pronunțe cu privire la anularea acesteia. În drept, art.115 C.pr.civ., Legea nr.554/2004, Legea nr.50/1991, rep.
Tribunalul a încuviințat, conform art.167 C.pr.civ., și a administrat proba cu înscrisuri.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.2098/16.04.2013, tribunalul a arespins actiunea ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin primele două capete din cererea dedusă judecății, reclamantul solicită anularea actului nr._/09.11.2011 (f.11), despre care arată că reprezintă refuzul de efectuare a recepției pentru lucrările efectuate pe terenul proprietatea sa din ., sector 5 București, conform autorizației de construire nr.211-L/03.06.2012, și obligarea pârâților la emiterea actului administrativ de recepție a lucrărilor, adică recepția parțială a construcției realizate pe terenul și în baza autorizației sus-menționate.
Din examinarea susținerilor părților și a materialului probatoriu administrat reiese că au fost efectuate lucrări în baza autorizației de construire nr.211-L/03.06.2012 emise în beneficiul reclamantului de P. Sectorului 5 (f.9-10), autorizație a cărei executare a fost suspendată irevocabil prin decizia civilă nr.3094/17.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ (f.12-18), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei privind anularea autorizației menționate – dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția a IX-a C.A.F.
Față de această situație, reclamantul a solicitat pârâților, prin cererea administrativă nr._/25.10.2012, să efectueze recepția lucrărilor deja executate conform autorizației de construire, cu intenția declarată prin prezenta acțiune de a depune documentele în vederea obținerii unei noi autorizații de construire „de la acest nivel în sus”, adică pentru supraînălțarea a ceea ce s-a construit (acțiune și cerere completatoare - f.3, 34). Reclamantul menționează că au fost realizate parcarea subterană și parterul imobilului autorizat (f.34).
Întrucât reclamantul consideră că ceea ce s-a construit „cu toate actele în regulă” trebuie recepționat în scopul arătat (f.3) și chiar specifică în petitul formulat că solicită obligarea pârâților la recepția parțială a construcției, rezultă că acesta reclamă neexecutarea recepției lucrărilor ce au fost realizate până la momentul la care a intervenit hotărârea irevocabilă de suspendare a executării autorizației de construire.
Numai că, potrivit Anexei 2 la Legea nr.50/1991, rep., cu modificările și completările ulteriore, recepția lucrărilor constituie o componentă a sistemului calității în construcții și este actul prin care se certifică finalizarea lucrărilor executate în conformitate cu prevederile proiectului tehnic și cu detaliile de execuție.
Recepția lucrărilor de construcții de orice categorie și de instalații se efectuează atât la lucrări noi, cât și la intervenții în timp asupra construcțiilor existente, conform legii. Recepția lucrărilor de construcții se realizează în două etape, potrivit prevederilor legale în vigoare, după cum urmează:
- recepția la terminarea lucrărilor;
- recepția finală.
De asemenea, potrivit art.37 alin.2 din Legea nr.50/1991, lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire.
Potrivit dispozițiilor legale redate în precedent, recepția lucrărilor este reglementată ca obligatorie numai la finalizarea lucrărilor de construcții autorizate, iar nu în diferite etape intermediare ale realizării lor, în acord și cu finalitatea actului administrativ, prevăzută de lege.
Întrucât nici un text de lege nu prevede obligația autorității emitente de recepționa lucrările ce au fost realizate până la un moment determinat în executarea autorizației de construire, tribunalul constată că nu există temei pentru anularea actului atacat de reclamant și obligarea pârâților la efectuarea unei recepții parțiale a lucrărilor.
Referitor la emiterea unui certificat de urbanism pentru construire (capătul 3 de cerere din acțiunea completată), se constată că reclamantul solicită eliberarea acestui act conform cererii nr._/31.10.2012 (f.35,39), fiind nemulțumit de „C.U. nr.37-L din 22.01.2013” (f.40-41), act în care se specifică faptul că nu poate fi utilizat în scopul declarat, respectiv pentru edificarea unei construcții, deoarece pentru imobilul din ., lucrările deja executate, s-a emis o autorizație de construire care a fost suspendată și face obiectul unei cereri în anulare pendinte, astfel încât nu se poate emite o nouă autorizație pentru același amplasament și aceiași indicatori urbanistici aprobați prin PUZ cu HCGMB nr.284/15.07.2009.
Din examinarea cererii administrative depuse la fila 39 din dosar și în legătură cu care reclamantul pretinde că nu i-a fost soluționată potrivit obiectului său, reiese că s-a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în scopul obținerii autorizației de construire S+P+5etaje, în baza PUZ ., prin urmare, critica reclamantului este neîntemeiată de vreme ce solicitarea sa a avut ca scop declarat obținerea autorizației de construire și acesta nu aduce nicio dovadă în sensul că i-a fost aprobată o altă documentație PUZ decât cea inițială, care să modifice indicatorii și caracteristicile intervenției urbanistice propuse.
Nici aprecierile reclamantului în legătură cu dispozițiile art.14 alin.5 din Legea nr.554/2004 („În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.”) nu pot fi primite de tribunal, deoarece norma legală, prin conținutul său, nu are un caracter permisiv, astfel cum o interpretează reclamantul, ci unul prohibitiv, finalitatea sa fiind aceea de a preîntâmpina ca acte administrative cu același conținut cu al unui act suspendat să intervină și să producă efecte în ordinea juridică, instituind indirect o obligație a autorității emitente de a se abține de la eliberarea unor astfel de acte, iar dacă această sarcină nu este respectată, atunci intervine sancțiunea de drept a suspendării.
Cât privește pretenția de obligare a pârâților la emiterea unei autorizații de construire S+P+2 etaje depus cu cererea nr.1013/19.03.2008, pentru care reclamantul arată că a formulat cererea prealabilă nr._/25.10.2012, la care a primit răspunsul nr._/09.11.2012 (capătul 4 de cerere – f.35-36), această pretenție a fost respinsă de tribunal cu observarea dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004, în conformitate cu care autorizația de construire se emite pe baza unei documentații care cuprinde obligatoriu un certificat de urbanism, respectiv avizele și acordurile stabilite prin acesta pentru executarea lucrărilor supuse autorizării, or reclamantul nu a depus la dosar înscrisuri prin care să probeze că a solicitat în anul 2012 să i se elibereze un certificat de urbanism pentru un imobil S+P+2 etaje ori că deține un certificat de urbanism eliberat anterior în vederea realizării unei construcții cu acest regim și care să mai fie în perioada legală de valabilitate la data depunerii cererii nr._/25.10.2012.
În legătură cu capătul 5 de cerere, având ca obiect sancționarea autorităților pârâte și a funcționarilor lor conform art.26 lit.h) din Legea nr.50/1991 cu suma de_ lei, tribunalul a reținut că nu este atributul instanței de contencios administrativ sau al oricărei instanței de judecată să aplice în mod direct amenzi contravenționale, constatarea și sancționarea faptelor incriminate de art.26 lit.h) ca și contravenții la regimul disciplinei în construcții fiind o activitate administrativă ce se realizează de organele de control abilitate potrivit art.27 din aceeași lege.
Capătul 6 de cerere, privind obligarea pârâților la daune materiale de 10.000 euro lunar, a fost și acesta respinsă de tribunal în considerarea caracterului său accesoriu și având în vedere că reclamantul nu a depus în susținerea pretențiilor sale de dezdăunare dovezile despre care a făcut vorbire în cererea completatoare.
Pentru toate considerentele arătate, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
RECURSUL
Reclamantul a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, solicitand:
1.Anularea documentului nr._/ 09.11.21 emis de către parați
2. Obligarea paraților la emiterea actului administrativ de recepție a lucrărilor, adică recepția parțiala a construcției realizata pe terenul proprietatea mea din ., sector 5 coform autorizației de construcție nr 211-L/03.06.2012.
Recurentul a afirmat ca instanța de fond in mod greșit considera ca nici un text de lege nu prevede obligația autorității emitente de a recepționa parțial lucrările efectuate specificând doar recepția la terminarea lucrărilor si recepția finala.
In legea cadastrului si publicității imobiliare legea 7/1996 art 36 punctul 3 se specifica documentele necesare pentru intabulare a unei construcții pe stadii de execuție.
"(3) Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se poate inscrie in cartea funciara si pe stadii de execuție, in baza următoarelor documente:
-certificatului de atestare a stadiului realizării construcției, eliberat de primarul unității administrativ-terito riale;
-procesului-verbal de constatare privind stadiul realizării construcției;
-documentației cadastrale. "
De asemenea conform legii 7, art. 45 punctul (1) subpunctul m), neemiterea documentelor necesare pentru intabularea parțiala este contravenție.
De asemenea, in momentul de fata suspendarea autorizației de construcție a incetat intrucat dosarul_ a fost soluționat definitiv si irevocabil, iar instanța a dispus suspendarea efectelor autorizației pana la soluționarea definitiva si irevocabila a dosarului menționat mai sus- anexa 10,11; primarul prin P. S. 5 a fost parte in acest dosar in calitate de parat, prin urmare ii este cunoscuta decizia instanței nemai fiind necesara aducerea la cunoștința a situației de fapt.
In legea 50/1991 este specificat ca este obligatorie recepția la terminarea lucrărilor dar nu exclude recepția parțiala al unor lucrări care din anumite motive nu au putut sau nu pot fi finalizate.
3. Obligarea paraților la emiterea unui certificat de urbanism pentru construcție conform cererii nr_/31.10.2012 ( anexa 7).
Recurentul a afirmat ca a depus si cerere pentru anulare a acestui asa zis "certificat de urbanism" si a primit același răspuns ca nu se va elibera vreun document pana cand nu se soluționează toate procesele ce exista sau pot exista anexa 13.
Referitor la afirmația instanței de fond ca nu a fost aprobata alta documentație PUZ decât cea inițiala, ea nu este relevanta. PUZ-ul nu a fost anulat, nu este expirat si nici măcar nu este atacat in instanța. Presupunând prin absurd ca nu ar fi existat acest regulament local de urbanism reprezentat de PUZ, instanța ar fi considerat ca primăria are dreptul sa nu dea nici un fel de urbanism 10 ani pana cand se va schimba/ daca va schimba PUG-ul ( Planul Urbanistic General)?
Certificatul de urbanism este definit in art. 6 din legea 50/1991 (sau art 27 (1) din normele netodologice) si anume ca este doar un act de infomare fara nici o alta putere care face cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii. Prin urmare rezulta urmând o logica simpla rezulta ca se spune care este numărul maxim de nivele, care este maximul de suprafața pe care o poti ocupa cu casa... Nu se da automat planul pe care trebuie sa construiesti pentru ca instanța sa poată spune ca având in vedere ca exista o suspendare automat si urbanismul va duce către un act ce va fi automat suspendat. Pe același certificat de urbanism se pot autoriza sute de proiecte diferite (exemplu imobile: una de 1 etaj, alta de subsol+2 etaje, alta rotunda, alta pătrata, alta biserica, alta scoală, alta centrala nucleara, alta locuințe).
Referitor la afirmația instanței de fond si anume ca "norma legala prin conținutul sau, nu care caracter permisiv ci unul prohibitiv" ar rezulta ca atâta vreme cat s-a dispus suspendarea unui act administrativ se suspenda orice alte administrative legate de același subiect. Acest lucru este cu totul lipsit de orice argumentare deoarece daca aceasta era dorința legiuitorului art. 14 alin 5 din legea 554/2004 ar fi spus clar ca suspendarea interzice emiterea oricăror noi acte administrative din același domeniu.
Exemplu: presupunem ca autorizația s-ar fi emis pentru a efectua 10 etaje si in regulamentul de urbanism ar fi 5 etaje. Aceasta autorizație ar fi fost atacata si suspendata. Noi am fi cerut din nou de la primărie urbanism de 10 etaje. P. ar fi putut sa ne dea răspuns ca nu ne poate da acest lucru deoarece nu se încadrează in regulamentul de urbanism dar in nici un caz sa ne dea un urbanism de 10 etaje in care sa ne spună ca nu il putem folosi la construcție.
Scopul legii 50/1991 este doar acela de a reglementa o dezvoltare armonioasa a localităților cu respect pentru siguranța, mediu si vecinătăți si nu acela de a pierde ani de zile si a face multe hartii, cu multe ștampile de la diverse instituții. Daca te grăbești poti face o construcție care sa respecte regulamentele urbanistice si cele de rezistenta ale structurii si se poate intra in legalitate conform art 57 punctul 3 din normele de aplicare ale legii 50/1991.
Emiterea unei autorizații de construcție sau a certificatului de urbanism nu este o activitate discreditară - cum considera autoritatea, ci este foarte clar specificata in art 17 / art 16 din normele de aplicare ale legii 50/1991 si anume daca exista toate actele solicitate se emite in termenul stabilit.
Privitor la faptul ca autorizația de construcție este contestata in instanța nu ii ia acesteia prezumția de legalitate, chiar si in cazul in care aceasta este suspendata. In momentul de fata cu atat mai mult nu se poate considera ca autorizația de construcție este nelegala având in vedere ca suspendarea a luat sfârșit.
La punctul 5 art. 6 din legea 50/1991 se specifica clar faptul ca "5) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții". Prespunand ca doresc sa vand terenul, noul cumpărător dorește sa aiba si un certificat de urbanism pentru ce se poate construi. In momentul de fata acest drept mi s-a luat si astfel imi este lezat dreptul de proprietate.
4.Solicita obligarea paraților la emiterea autorizației de construcție S+P+2Etaje depus cu cererea nr._/19.03.2008 si la care a primit răspunsul nr_/09.11.2012 ( anexa 9).
In acest răspuns primarul/primăria spune ca nu eliberează aceasta autorizatie pentru ca mai avem una emisa. Prin acest lucru parata recunoaște faptul ca respectiva autorizației indeplineste absolut toate cerințele si trebuie emisa. Nu ne specifica ca nu avem plătită vre-o taxa ( pe care noi am platit-o si in 2008 dar ne-a recalculat-o acum cand am fost sa o ridicam), nici ca nu avem vreun acord, ca nu avem urbanism depus sau alta problema.
In ce privește argumentarea instanței de fond privitoare la autorizația de construcție depusa in anul 2008 menționam următoarele:
-privitor la art. 7 din legea 554/2004 in luna octombrie 2012 a fost la primărie pentru a ridica autorizația de construcție depusa in anul 2008. La primăria domnului Primar V. autorizațiile ies dupa mulți ani daca nu iti câștigi acest drept in justiție. La ghișeul de urbanism de la primărie i s-a spus ca este gata semnata si i s-a spus suma regularizată pe care trebuie sa o plăteasca, lucru pe care l-a si făcut. Cand s-a intors si a depus chitanța cu dovada plații i s-a spus ca nu pot sa ii elibereze aceasta autorizație pentru ca mai are o autorizație de construcție emisa (in lege nu este specificat ca nu ai voie sa ai 2 sau mai multe autorizații pentru un teren ). In concordanta a formulat pangere prealabila in termenul de 30 de zile de la comunicarea faptului ca nu ii eliberează aceasta autorizație, desi a îndeplinit absolut toate cerințele, -documentația a fost completa la data depunerii ei si anume in 19.03.2008, faptul ca P. V. nu a binevoit sa o semneze in anul 2008 sau in anii următori cand am cerut-o de la primărie nu însemna ca aceasta autorizație nu mai poate fi obținută deoarece avizele sunt expirate. Condițiile solicitate pentru emiterea acestei autorizații trebuiesc îndeplinite la data depunerii documentației, nu la data eliberării acesteia de către primărie, sau a cererii in instanța din partea noastră.
-menționeaza ca nu a cerut urbanism de p+2 ci am cerut un urbanism de p+5 pentru ca la data prezentei in zona sunt alti indicatori urbanistici avizați, ceea ce nu inseamna ca nu pot sa avizez o construcție de 2 etaje cu un urbanism care imi da voie sa fac maxim 5 etaje.
5.Sancționare legala a paraților si a funcționarilor care ne-au produs daune materiale si morale.
Considera ca P. Sectorului 5 si P. sectorului 5 trebuie sancționați deoarece au reușit sa sperie toti investitorii din acest sector prin neemiterea nici unui certificat de urbanism sau autorizație de construcție in termenul legal. Menționam ca in instanța s-au mai câștigat procese împotriva primarului sectorului 5.
6.Obligarea paraților la daune materiale in valoare de 10 000 euro pe luna de la data la care erau obligați prin lege sa emită răspunsul la cererea de autorizație construcție P+2 si la cererea de emitere a certifcatului de urbanism.
Arata ca neemiterea autorizației de construcție p+2 si a urbanismului le-a lezat dreptul de proprietate echivalând cu o expropriere.
Având in vedere subiectivitatea si expertizelor necesare determinării cu exactitate a daunelor produse de către parați vom detalia mai jos daunele interese care am văzut in jurisprudenta ca au mai fost acordate împotriva Primarului Sectorului 5.
Daune interese pentru imposibilitatea folosirii terenului si construcției în scopul avizat conform autorizației 211-L/03.06.2013 ( anexa 14) si a urbanismului ce ar trebui sa se emită. Cuantumul lor urmează a fi calculat în aceeași modalitate ca Hotărârea nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.
Suma lunara este calculata conform anexei 1 puctul 3 rangul 0(capitala tarii): adică 11 ron/mp construcției si 5ron/mp teren. Suprafețele sunt extase din memoriu tehnic de arhitectura al autorizației 211-L/03.06.2013 (anexa 15).
teren/nivel | suprafața [mp] | prêt cf anexa 1 din hot. 1886/2006 | prêt Ron/luna | |
teren | 524 | 5 | 2620 | |
subsol | 419 | 11 | 4609 | |
parter | 285 | 11 | 3135 | |
etaj 1:4 | 288 | 11 | _ | |
etaj 5 | 151 | 11 | 1661 | |
total/luna | _ | |||
In concluzie pentru fiecare luna din 25.10.2012 pana la emiterea autorizației de P+2 si a urbanismului cerut suma de_ ron.
In drept: Invoc dispozițiile art 28, art 45, art 36 punctul 3 a legii 7/1996; Legea contenciosului adminstrativ nr. 554/2004; legea privind amenajarea teritoriului si urbanism nr. 350/ 2001, legea 50/1991, normele de aplicare a legii 50/1991; art 481 din Vechiul Cod Civil; si art. 304 punct 7,8,9 din Cod de Procedura Civila.
Intimatii-parati au depus intampinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
CURTEA
1.In ceea ce priveste intocmirea procesului verbal de receptie partiala a lucrarilor
Se observa ca art.55, alin.12 din Legea nr.7/1996, se refera la documentul intitulat „proces verbal privind stadiul fizic al realizarii constructiei, avizat de reprezentantul autoritatii administratiei publice emitente a autorizatiei de construire”, act care este distinct de procesul verbal de receptie.
Daca prin procesul verbal de receptie (fie ea si intermediara), autoritatea publica confirma faptul ca lucrarile respecta autorizatia de construire si proiectul tehnic ce a stat la baza emiterii ei, prin procesul verbal privind stadiul fizic al lucrarilor, se atesta numai realizarea in fapt a unor lucrari, fara a se analiza conformitatea lor cu autorizatia.
In plus, trebuie observat ca prevederea de principiu din art.55, alin.12 din Legea nr.7/1996 nu este dublata de o reglementare corespunzatoare in legislatia specifica din domeniul autorizarii lucararilor de constructii, nici Legea nr.50/1991, nici Ordinul nr.839/2009 necontinand dispozitii referitoare la receptia intermediara si nici chiar privitoare la procesul verbal cu stadiul fizic al realizarii constructiei.
Ca atare, solutia primei instante de respingere a acestui capat de cerere a fost legala.
2.In ceea ce priveste emiterea certificatului de urbanism conform cererii nr._/31.10.2012
Aceasta cerere a fost solutionata prin emiterea certificatului de urbanism nr.73-L/22.01.2013.
Nemultumirile reclamantului legate de continutul acestui certificat de urbanism puteau fi valorificate numai printr-o actiune in anularea acestuia.
Distinct de aceasta, mentionarea avizelor si acordurilor obligatorii se face in raport cu tipul concret de constructie care se intentioneaza a se realiza.
Or, in cererea de emitere a certificatului de urbanism, reclamantul a facut referire la o constructie de tip S+P+5etaje.
Cum exact acesta a fost regimul de inaltime si in autorizatia nr.211-L/03.06.2011, suspendata in prezent, autoritatea parata a apreciat ca nu s-ar pueta elibera inca o autorizatie identica, motiv pentru care nu a mai aratat ce acorduri/avize ar trebui obtinute pentru emiterea autorizatiei.
Ca atare, solutia primei instante de respingere a acestui capat de cerere a fost legala.
3.In ceea ce priveste emiterea unei autorizatii, pentru o constructie cu regim de inaltime S+P+2 etaje, conform cererii nr._/19.03.2008
Desigur, teoretic, pe aceeasi . o alta autorizatie de construire care sa fie diferita de cea anterioara si pusa in discutie in cadrul unui litigiu, cu conditia insa ca noua autorizatie sa evite sau sa rezolve problemele ridicate de prima autorizatie.
Reclamantul nu a dovedit insa ca autorizatia solicitata prin cererea nr._/19.03.2008 nu ar mai ridica problemele invocate de proprietarii vecini, nedepunandu-se la dosar niciun inscris din cadrul documentatiei aferente.
Singurul element de diferentiere invocat de reclamant il constituie regimul de inaltime, care ar fi mai mic in cadrul autorizatiei pretinse, insa aspectul apare nerelevant fata de problemele ridicate de proprietarii vecini si care fac obiectul judecatii in dosarul nr._ .
Ca atare, solutia primei instante de respingere a acestui capat de cerere a fost legala.
4.In ceea ce priveste sanctionarea paratilor si obligarea lor la plata daunelor materiale
Aceste capete de cerere sunt accesorii cererilor principale de mai sus.
Cum cererile principale au fost respinse ca neintemeiate, pe cale de consecinta, si cererile accesorii vor fi respinse in mod similar.
F. de aceste motive, instanta va respinge recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant T. A.-G. împotriva sentinței civile nr. 2098/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. SECTORULUI 5 și P. SECTORULUI 5 BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
J. A. P. A. C. R. I.
GREFIER
S. I.
Red.AJ/2 ex.
Jud. fond – S. B.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 4956/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2298/2013.... → |
|---|








