Anulare act administrativ. Hotărâre din 11-02-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 7415/2/2012
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 04 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. H.
JUDECĂTOR - C. M. F.
JUDECĂTOR - B. C.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA SALVAȚI BUCUREȘTIUL împotriva Deciziei civile nr.3144 din 17.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimații C. G. AL M. BUCUREȘTI și P. M. BUCUREȘTI – DIRECȚIA TRANSPORTURI, DRUMURI ȘI SISTEMATIZAREA CIRCULAȚIEI.
P. are ca obiect – „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă la prima strigare a cauzei contestatoarea prin președintele asociației D. Nicușor și prin vicepreședinte, intimatul CGMB, prin consilier juridic I. I. cu delegație de reprezentare la dosar și intimata PMB- DTDSC, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, la data de 21.01.2013 contestatoarea a depus cerere prin care solicită copia caietului grefierului de ședință de la termenul din data de 03.09.2012 și dezvoltare a motivelor contestației în anulare.
Contestatoarea, prin reprezentant, depune la dosar copia caietului grefierului de ședință din data de 03.09.2012.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine, pentru a da posibilitatea să se efectueze verificări cu privire la dosarul de fond nr._ .
La reluarea cauzei se prezintă contestatoarea prin președintele asociației D. Nicușor și prin vicepreședinte, intimatul CGMB, prin consilier juridic I. I. cu delegație de reprezentare la dosar și intimata PMB- DTDSC, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Intimata CGMB, prin consilier juridic, depune la dosar înscrisuri și invocă excepția lipsei calității procesuale active cu privire la motivul din contestație de la punctul (A).
Contestatoarea, prin reprezentant, învederează faptul că renunță la motivul contestației în anulare cuprins la punctul (A).
Curtea ia act că se renunță la motivul contestației în anulare cuprins la punctul (A) și că excepția lipsei calității procesuale active cu privire la acest motiv din contestație a rămas fără obiect.
Curtea, după ce a pus în discuția părților, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le concludente, pertinente și utile în soluționarea cauzei și acordă cuvântul pe admisibilitatea contestației în anulare și pe fondul acesteia.
Contestatoarea, prin reprezentant, lasă la aprecierea Curții cu privire la motivul (b2), iar asupra admisibilității învederează faptul că aceasta se referă la o greșeală materială sau greșeală de judecată. Totodată, apreciază că motivele invocate se încadrează în greșeala materială, deoarece instanța de recurs nu a văzut statutul.
Contestatoarea, prin reprezentant, învederează faptul că este o greșeală materială. Cu privire la excepția lipsei de interes, învederează faptul că instanța de fond nu le-a văzut, dar a depus extras din caietul grefierului de ședință din data de 03.09.2013. De asemenea, arată că au interes în judecarea acestui dosar, și au depus concluzii scrise, iar instanța a considerat că cele 4 motive sunt susținerile invocate în contestație.
Contestatoarea, prin reprezentant, solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulat. Totodată, depune la dosar practică judiciară.
Intimata CGMB, prin consilier juridic solicită respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art.318 din Codul de procedură civilă, iar în subsidiar solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.
Intimata PMB- DTDSC, prin avocat, solicită respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, iar în subsidiar solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, apreciind că nu poate fi vorba despre o greșeală materială.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, va amâna pronunțarea asupra contestației în anulare, astfel că,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data 11 februarie 2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. H. C. M. F. B. C.
GREFIER,
S. Ș.
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.645
Ședința publică de la 11 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. H.
JUDECĂTOR - C. M. F.
JUDECĂTOR - B. C.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA SALVAȚI BUCUREȘTIUL împotriva Deciziei civile nr.3144 din 17.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimații C. G. AL M. BUCUREȘTI și P. M. BUCUREȘTI – DIRECȚIA TRANSPORTURI, DRUMURI ȘI SISTEMATIZAREA CIRCULAȚIEI.
P. are ca obiect – „anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 februarie 2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11 februarie 2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3144/17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a VIII-a C. Administrativ si Fiscal în dosarul nr._/3/2010, s-au admis recursurile formulate de recurenții pârâți C. G. AL M. BUCUREȘTI, P. M. BUCUREȘTI-DIRECȚIA TRANSPORTURI, DRUMURI ȘI SISTEMATIZAREA CIRCULAȚIEI împotriva sentinței civile nr.1518/12.04.2011, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3CA/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA SALVAȚI BUCUREȘTIUL, pentru motivul de recurs de ordine publică privind lipsa calității procesuale active, modificându-se în parte sentința atacată, în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantei și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, s-a menținut soluția dată excepției tardivității.
Pentru a hotărâ astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX SCAF sub nr._/3/2010/3/CA/2010, astfel cum a fost precizata la termenul de judecata din data de 1.03.2011, reclamanta A. S. BUCURESTIUL a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. G. AL M. BUCUREȘTI, si PRIMARIA M. BUCURESTI- Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației, pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna anularea Hotararii Consiliului G. al M. Bucuresti nr. 151/2006 privind aprobarea „Delimitarii spatiului public aferent diametralei N-S, etapa 1, pe tronsonul Buzesti-Berzei-V. P.”, in cadrul PUZ „Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul Buzești – Berzei –V. P., etapa 1 din tronsonul Buzești – Berzei – V. P. -B.P. H. – Uranus – Calea Rahovei”.
În motivarea acțiunii a arătat că actul administrativ in cauza este, de fapt, un Plan Urbanistic Zonal incomplet, emis cu incalcarea Ordinului MLPAT nr. 176/N/2000, întrucât nu contine toate documentele si plansele obligatorii conform art. 3.2 din Ordin.
Invoca totodata faptul ca actul administrativ in cauza a fost emis cu incalcarea Legii 350/2001, intrucat nu a fost avizat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului..
Reclamanta susține ca terenul reglementat de documentatie face parte din zonele centrale de interes din Municipiul Bucuresti, definite prin HCGMB nr. 169/2004, fiind acoperit partial de zonele construite protejate nr. 2, Calea Grivitei, nr. 23 Stirbei Voda, nr. 43 Cobalcescu si nr. 44 Temisana, definite prin HCGMB nr. 279/2000.
Precizeaza ca Anexa 1 la Legea 350/2001 prevede in punctele 9 si 12 obligativitatea avizului dat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, pentru PUZ-urile din zonele centrale de interes din Municipiul Bucuresti, respectiv zonele construite protejate.
Invoca totodata faptul ca actul administrativ in cauza a fost emis cu incalcarea Legii 422/2001, intrucat permite construirea unei sosele in locul unor monumente istorice, fara existenta avizului Ministerului Culturii si cultelor.
Mentioneaza ca actul a fost emis si cu incalcarea HG 1076/2004 privind evaluarea de mediu, intrucat prevede construirea de parcari si conturul unei linii de tramvai, prin urmare se incadreaza in lista planurilor si programelor ce se supun evaluarii de mediu.
Arata ca au fost incalcate totodata prevederile Legii 52/2003 privind transparenta decizionala.
In drept, a invocat Legea 554/2004, Ordinul MLPAT 176/2000, Legea 350/2001, Legea 422/2001, HG 1076/2004, HG 918/2002, Legea 52/2003.
Pârâtul CGMB nu a formulat intampinare, insa a depus documentatia care a stat la baza emiterii hotararii contestate și note și note (fila 137) în cuprinsul cărora a invocat exceptiile inadmisibilitatii si tardivitatii actiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Pârâta P. M. București nu a formulat intampinare, insa prin concluziile orale sustinute in fata instantei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Prin sentința nr. 1518/12.04.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, s-a respins excepția tardivității acțiunii și s-a anulat HCGMB nr.151/_ .
Tribunalul a constatat ca excepția tardivității nu este intemeiata, avand in vedere ca parata nu a facut dovada datei la care reclamanta, in calitate de tert fata de actul administrativ contestat, a luat la cunoștință de existenta acestuia, pentru a concluziona ca termenul de 1 an prevazut de art. 11 alin. 2 din Legea 554/2004 s-ar fi împlinit.
De altfel, fata de caracterul normativ al actului administrativ contestat, in raport de prevederile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, tribunalul constata ca Hotararea Consiliului G. al M. Bucuresti nr. 151/2006 putea fi contestata oricand.
Pe fond, tribunalul a reținut că, prin Hotararea Consiliului G. al M. Bucuresti nr. 151/2006 (fila 141) a fost aprobata „Delimitarea spatiului public aferent diametralei N-S, etapa 1, pe tronsonul Buzesti-Berzei-V. P.”, in cadrul PUZ „Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul Buzești – Berzei –V. P., etapa 1 din tronsonul Buzești – Berzei – V. P. -B.P. H. – Uranus – Calea Rahovei”, conform anexei ce face parte integranta din hotarare.
In ceea ce priveste calificarea actului administrativ in cauza, instanta a reținut că potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 1 din Legea 350/2001, planul urbanistic zonal reprezinta o documentatie de urbanism avand caracter de reglementare specifică detaliată, prin care se asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general.
In acest sens, planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: organizarea rețelei stradale, organizarea arhitectural-urbanistică în funcție de caracteristicile structurii urbane, modul de utilizare a terenurilor, dezvoltarea infrastructurii edilitare, statutul juridic și circulația terenurilor, protejarea monumentelor istorice și servituți în zonele de protecție ale acestora.
Instanta a apreciat ca actul aprobat prin HCGMB 151/2006 reprezintă o documentatie de urbanism PUZ, atâta timp cat prin acesta a fost delimitat traseul aferent diametralei N-S, etapa 1, pe tronsonul Buzesti-Berzei-V. P..
Actul in cauza a fost emis ca urmare a avizului de urbanism nr. 16/14.06.2006 emis de Directia de Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Primariei M. Bucuresti (fila 145).
Din expunerea de motive (fila 147) rezulta ca unul dintre obiectivele de importanta strategica din PUG si RLU ale M. Bucuresti pentru asigurarea echilibrului functional, componenta a infrastructurii municipale majore, este reprezentat de traseul configurat de străzile Buzești – Berzei – V. P. -B.P. H. – Uranus – Calea Rahovei, studiat in cadrul PUZ - Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul Buzești – Berzei –V. P., etapa 1 din tronsonul Buzești – Berzei – V. P. -B.P. H. – Uranus – Calea Rahovei-in procedura de aprobare.
Pentru finalizarea solutiei de dezvoltare urbana si a reglementarilor de palier PUZ este necesara validarea traseului, a prospectului modernizat si a amenajarilor conexe ale spatiului public, astfel incât ulterior sa fie posibila finalizarea documentatiei de urbanism pe traseul configurat.
Prin urmare, instanta a reținut că hotararea in cauza a fost emisa pentru validarea traseului, a prospectului modernizat si a amenajarilor conexe ale spatiului public, in consecinta contine reglementari relative la organizarea retelei stradale, constituind o hotarare de aprobare a documentatiei de urbanism PUZ.
Totodata, tribunalul a reținut ca prin hotararea mentionata au fost aduse unele modificari fata de Planul Urbanistic G., conform adresei Uniunii Arhitectilor din Romania atasate la filele 231-234 din dosar, or in acord cu prev. Legii 350/2001, o asemenea modificare, justificata de corelarea PUG cu necesitatile de dezvoltare urbanistica, nu poate fi realizata decat prin emiterea unui PUZ corespunzator.
De asemenea, tribunalul a constatat ca HCGMB nr. 151/2006 a stat la baza emiterii autorizatiilor de construire, respectiv construire/desfiintare (filele nr. 64-122), in vederea executarii lucrarilor de supralargire a strazilor Buzesti-Berzei.
De altfel, insasi Primaria M. Bucuresti a calificat actul in cauza ca fiind hotarare de aprobare PUZ, printr-o . acte emise ulterior.
In acest sens, in cuprinsul certificatului de urbanism nr. 1994/17.12.2010 depus in copie la filele 44-45 se mentioneaza ca PUZ Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul Buzești – Berzei –V. P., etapa 1 din tronsonul Buzești – Berzei – V. P. -B.P. H. – Uranus – Calea Rahovei a fost aprobat prin HCGMB 151/2006, contestata in prezenta cauza, in acelasi sens fiind si mentiunile cuprinse in certificatul de urbanism nr. 280/_ din 9.03.2007 depus in copie la fila 220.
Totodata, in adresa nr. 1623/8.03.2011 emisa de PRIMARIA M. BUCURESTI-Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației(fila 236), se precizeaza faptul ca prin HCGMB 151/2006 contestata, investitia si documentatia PUZ aferenta a fost impartita in doua etape, fiind aprobata documentatia de urbanism PUZ aferenta etapei 1-tronsonul Buzesti-Berzei-V. P..
Prin urmare, instanta a reținut ca potrivit sustinerilor paratei, prin hotararea contestata a fost aprobata documentatia de urbanism PUZ „Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul Buzești – Berzei –V. P.”, etapa 1.
Fiind o hotarare de aprobare a planului urbanistic zonal, conform art. 56 alin. 1 din Legea 350/2001 in forma in vigoare la data emiterii hotararii, era necesara avizarea de catre institutiile centrale si locale abilitate, mentionate in Anexa 1.
In speta, Hotararea de aprobare a planului urbanistic zonal a fost emisa fara obtinerea in prealabil a avizelor Ministerului Lucrarilor Publice, Constructiei si Locuintelor si Ministerului Culturii si Cultelor, desi amplasamentul delimitat prin hotararea contestata cuprinde zone construite protejate, astfel cum acestea au fost prevazute in PUZ aprobat prin HCGMB nr. 279/2000.
Imprejurarea ca o parte dintre cladirile care ocupa amplasamentul ce urmeaza a fi eliberat, in vederea realizarii obiectivului de supralargire a . baza HCGMB nr. 151/2006, sunt situate in zona de protectie, rezulta chiar din listele anexa la autorizatiile de construire/desfiintare (filele nr. 64-122).
Necesitatea obtinerii avizelor Ministerului Lucrarilor Publice, Constructiei si Locuintelor si Ministerului Culturii si Cultelor a fost prevazuta in certificatul de urbanism nr. 260/15.05.2008, emis in vederea executarii lucrarilor de supralargire (filele 40-41), insa avizarea era necesara inca de la momentul aprobarii Planului Urbanistic Zonal, avand in vedere dispozitiile art. 2 din Ghidul privind Medodologia de aprobare si continutul cardu al PUZ, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 176/N/2000, conform carora planul urbanistic zonal poate fi supus aprobarii numai dupa obtinerea avizelor necesare.
De altfel, in conditiile in care paratele nu au facut nici dovada faptului ca avizele susmentionate ar fi fost obtinute ulterior aprobarii PUZ, instanta apreciaza ca vatamarea produsa subzista si nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului administrativ nelegal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri motivate recurenții pârâți C. G. AL M. BUCUREȘTI, P. M. BUCUREȘTI-DIRECȚIA TRANSPORTURI, DRUMURI ȘI SISTEMATIZAREA CIRCULAȚIEI prin care au solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, modificarea în tot a sentinței civile și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii de recurs formulată de P. M. BUCUREȘTI-DIRECȚIA TRANSPORTURI, DRUMURI ȘI SISTEMATIZAREA CIRCULAȚIEI s-a arătat că sentința civilă nr. 1518/2011 a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, instanța a calificat greșit actul aprobat prin HCGMB nr. 151/2006 ca fiind o documentație de urbanism PUZ, deși reprezintă validarea traseului prevăzut în PUG si RLU ale M. București prin aceasta a fost delimitat traseul aferent diametralei N-S, etapa 1, pe tronsonul Buzești – Berzei – V. P. fiind aplicabile dispozițiile 47 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, întrucât în speța de față apreciază recurenta-pârâtă că sunt aplicabile dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 privind urbanismul si amenajarea teritoriului.
De asemenea, instanța de fond a reținut că prin hotărârea contestată au fost aduse modificări față de PUG, conform adresei Uniunii Arhitecților din România, ori o asemenea modificare, justificată de corelarea PUG cu necesitățile de dezvoltare urbanistică, nu poate fi realizată, decât prin realizarea și aprobarea unui PUZ, aceste argumente au valoare de opinie, întrucât potrivit art. 62 și art. 64 din Legea nr. 350/2001 privind urbanismul și amenajarea teritoriului, cu modificările și completările ulterioare până la data de 27.06.2006 care prevăd "
A mai arătat recurenta-pârâtă că instanța de fond a reținut că însăși PMB a calificat actul în cauză ca fiind hotărâre de aprobare a PUZ, printr-o .
acte emise ulterior, având în vedere certificatul de urbanism nr.1994/17.12.2010, precum și adresa nr.1623/08.02.2011.
A mai precizat că, în măsura în care ar fi verificate înscrisurile de la dosarul cauzei, ar fi constatat că de fapt din eroare s-a menționat că prin H.C.G.M.B. nr. 151/2006 s-a aprobat PUZ, întrucât potrivit Autorizației de Construire nr._.08.2009 pag.2 se menționează foarte clar și concis ca"Lucrarea se va realiza in baza PUZ "Berzei-V. P.-BP.Hasdeu-Uranus-Calea Rahovei", în baza H.C.G.M.B. nr.151/2006 privind aprobarea „Delimitării spațiului public aferent Diametralei N-S, etapa 1, pe tronsonul Buzesti-Berzei-V. P.-B.P.Hasdeu-Uranus-Calea Rahovei și a HCGMB nr.262/2006, Certificat de urbanism nr.260/R/2397/15.05.2008 la rubrica Certifică - pentru teren-situat în Municipiul București... în temeiul HCGMB nr.151/2006 privind aprobarea „Delimitării spațiului public aferent Diametraliei N-S, etapa 1, pe tronsonul Buzești-Berzei-V. P.- B.P.Hasdeu-Uranus-Calea Rahovei și a HCGMB nr.262/2006, iar la punctul d.3 Studii de specialitate: lucrarea se va realiza în baza PUZ ce va fi aprobat conform legii”.
Totodată, Autorizațiile de construire/desființare nr. 4/14.01,2011 si nr. 28/04.02.2011 completează Autorizația de construire nr. 363/27.08.2009, menționată anterior, toate aceste înscrisuri emise de aceeași entitate P.M.B, fiind depuse la dosarul cauzei chiar de către reclamantă.
În plus, instanța de fond a reținut că HCGMB nr. 151/2006 a fost emisă fără obținerea în prealabil a avizelor Ministerului Lucrărilor Publice, Construcției și Locuințelor și Ministerului Culturii și Cultelor.
Obiectivul de utilitate publică a fost prevăzut si aprobat prin Planul de sistematizare a Capitalei din 1935.
Având în vedere cele menționate mai sus, a menționat recurenta-pârâtă că prin H.C.G.M.B. nr. 151/2006 privind aprobarea „Delimitării spațiului public aferent Diametraliei N-S, etapa 1, pe tronsonul Buzesti-Berzei-Vasiie P." in cadrul "PUZ" Dublarea Diametralei N-S pe tronsonul Buzesti-Berzei-V. P. -B.P.Hasdeu-Uranus-Calea Rahovei, s-a aprobat validarea traseului prevăzut în PUG și RLU ale M. București și nu o documentație PUZ așa cum a calificat instanța de fond, iar sigurele avize necesare erau cele solicitate prin Avizul de urbanism nr. 16/3/14.06.2006 iar la rubrica Acorduri, avize necesare se menționează, - aviz de precoordonare rețele, avizul Comisiei Tehnice de Circulație, alte avize.., astfel că, avizele reținute de instanță, nu erau necesare întrucât obiectul hotărârii contestate nu era de aprobare PUZ, ci de validare a obiectivului de utilitate publică cuprins atât în R.L.U cât și în PUG, aceste două avize fiind obținute anterior și au stat la baza emiterii PUG unde era propus și prevăzut acest obiectiv.
Motivarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât C. G. AL M. BUCUREȘTI a fost întemeiată pe aceleași argumente de fapt și de drept ca și recursul declarat de recurenta pârâtă P. M. Bucuresti, respectiv: faptul că hotărârea nu era un PUZ sau o documentație PUZ, ci doar o validare a traseului deja prevăzut în PUG și RLU, faptul că în mod greșit s-a reținut că prin hotărâre s-au adus modificări PUG și că pârâta P. M. Bucuresti ar fi calificat hotărârea ca fiind o aprobare de PUZ, faptul că în mod greșit s-a reținut lipsa avizelor.
În ședința publică din 12.03.2012, recurenta-pârâtă PMB a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei din cauză în raport cu dispozițiile art.1 și art.8 alin.11 din Legea nr.554/2004, iar la data de 2.05.2012, a depus la dosar note prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, „ca urmare a lipsei de interes”, ca motiv de recurs de ordine publică.
În susținerea acestei excepții, recurenta pârâtă a arătat, în esență, că reclamanta nu a invocat și probat dreptul subiectiv care i-a fost încălcat prin actul atacat și nici care este interesul său personal, legitim, născut și actual, ca o condiție generală de exercițiu al acțiunii civile, dar și ca o condiție pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ în calitatea sa de persoană juridică de drept privat.
Examinând recursurile declarate de recurenții pârâți, prin prisma motivelor de recurs invocate, inclusiv a motivului de recurs de ordine publică invocat de recurenta-pârâtă, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a reținut următoarele:
În ceea ce privește interesul, ca o condiție generală pentru existența dreptului la acțiune, acesta nu constă doar în interesul material sau moral care formează substanța dreptului subiectiv în cauză sau în interesul de a invoca acest drept, respectiv de a stărui în realizarea lui, ci în interesul de a-l invoca și de a-l urmări pe cale formală, cu punerea neapărat în mișcare a organelor jurisdicționale.
Reclamantul trebuie să justifice în persoana sa interesul de a promova acțiunea, cu îndeplinirea cumulativă a exigențelor acestui element necesar al dreptului la acțiune, acelea de a fi legitim, personal și direct, născut și actual.
Folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare trebuie să aparțină celui care recurge la acțiune, nefiindu-i îngăduit unei persoane (cu excepția situațiilor în care legiuitorul recunoaște expres legitimare procesuală activă altor persoane decât titularului dreptului/interesului) să apere interesul altei persoane ori interesul colectiv (apărarea colectivității fiind recunoscută ca atribut al unor organe ale statului sau unor organisme de specialitate).
Interesul este actual dacă, în situația în care o persoană nu ar recurge la acțiunea în justiție, la momentul respectiv, s-ar expune, prin aceasta, unui prejudiciu.
În materia contenciosului administrativ, legiuitorul a dispus că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”.
La art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004 a fost definită noțiunea de persoană vătămată, statuându-se totodată că sunt asimilate unei astfel de persoane persoanei vătămate și „organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate”.
Organismele sociale interesate au fost definite, la rândul lor ca fiind „structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative”.
Art.8 alin.11 din Legea nr.554/2004, reglementând obiectul acțiunii în contencios administrativ, instituie însă și o condiție de subsidiaritate, în sensul că persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat (definit, la randul său, de art.2 lit.p din Lege ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.)
Curtea nu a putut reține susținerea intimatei reclamante în sensul că i se recunoaște calitate procesuală activă doar în temeiul dispozițiilor art.2, întrucât, pe de o parte, este vorba de o simplă definiție, care nu poate fi privită izolat de restul reglementării, iar, pe de altă parte, reclamanta nici nu a făcut dovada că se încadrează în această definiție legală.
Astfel, din Actul constitutiv depus de reclamantă la dosar nu rezultă un obiect de activitate concret al asociației, în preambulul actului fiind menționat în termeni generali „scopul” acesteia, acela „de a se implica în problemele dezvoltării urbanistice a Bucureștiului și a localităților din România, urmărind în special păstrarea patrimoniului arhitectural-urbanistic și istoric și protecția parcurilor și a mediului înconjurător”, și nu protecția drepturilor unei categorii de cetățeni, iar în speță nu este vorba nici de servicii publice pentru a căror bună funcționare să acționeze reclamanta.
Curtea a reținut că argumentele expuse în motivarea acțiunii, vizând nerespectarea procedurii de aprobare a PUZ, lipsa avizului Ministerului Transporturilor, încălcarea art.10 din Legea nr.422/2001, lipsa avizului Ministerului Culturii, lipsa avizului de mediu, încălcarea dispozițiilor Legii nr.52/2003 privind transparența decizională țin, în mod evident, de apărarea interesului colectiv (a interesului legitim public, definit de art.2 lit.r din Legea contenciosului administrativ ca fiind „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice”).
Dar protejarea interesului public nu este suficientă pentru primirea acțiunii introduse de o persoană juridică de drept privat, fiind necesară invocarea și dovedirea interesului privat vătămat al acesteia pentru justificarea caltății de titular al acțiunii în contencios administrativ.
Astfel, Curtea reține că textul art.8 alin.11 nu distinge între organismele sociale și celelalte persoane juridice de drept privat în privința condiției subsidiarității, iar argumentele expuse de asociația reclamantă nu relevă niciun interes privat al acesteia sau al membrilor săi în obținerea anulării hotărârii CGMB.
Așadar, dacă nu ar fi introdus acțiunea în contencios administrativ, reclamanta nu s-ar fi expus niciunui prejudiciu personal (pe care, de altfel, nici nu a înțeles să-l invoce).
Împotriva deciziei civile nr. 3144/17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a VIII-a C. Administrativ si Fiscal în dosarul nr._/3/2010, contestatoarea A. S. Bucurestiul a formulat prezenta contestație în anulare, în temeiul art.318 Cod procedură civilă, solicitând admiterea ei pentru următoarele motive:
A. Instanta de recurs nu s-a pronuntat pe unul din motivele de casare a hotararii pronuntate de instanta de fond.
Exceptia lipsei de interes a reclamantei A. S. Bucurestiul a fost ridicata in fata instantei de fond de catre C. G. al M. Bucuresti prin notele scrise depuse la termenul din 15.02.2011 (pag. 140 dosar fond). Din eroare, instanta de fond a omis sa se pronunte asupra acestei exceptii.
Nepronuntarea instantei de fond asupra unei exceptii constituie motiv de casare a hotararii instantei de fond.
P. M. Bucuresti - Directia Transporturi, Drumuri si Sistematizarea Circulatiei a prezentat instantei de recurs acest motiv de casare a hotararii de fond. Astfel, in documentul Exceptia lipsei calitatii procesuale active depus la termenul din 07.05.2012, aceasta afirma (pag. 2 din 12)
Desi în cauză, prin notele scrise depuse de CGMB la termenul din 15.02.2011 (filele 137¬140 din dosar) aufost invocate atat exceptia tardivitatii formularii actiunii, cat si exceptia lipsei de interes, Tribunalul Bucuresti a trecut la solutionarea pe fond a cauzei, fara a analiza cu prioritate, asa cum de altfel se impune cu ocazia solutionarii oricarei cauze, daca in speta sunt indeplinite toate conditiile de exercitare a actiunii civile, astfel cum ele au fost dezvoltate in literatura de specialitate.
Instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra acestui motiv de casare.
Dimpotriva, instanta de recurs a dispus judecarea acestei exceptii direct in fata instantei de recurs. Prin aceasta subscrisa a fost lipsita de accesul la dublul grad de jurisdictie, garantat in materia contenciosului administrativ pentru a înlătura eventualele erori de judecată ale instanței ierarhic inferioare.
B. Decizia instantei de recurs a fost rezultatul unei erori materiale
Menționează că va putea proba (sau nu) acest motiv in momentul in care va fi în posesia deciziei instantei de recurs.
La data de 4.12.2012, contestatoarea A. S. Bucurestiul a depus la dosar înscrisul intitulat „DEZVOLTARE A MOTIVELOR CONTESTATIEI IN ANULARE”, prin care a dezvoltat motivul formulat in sectiunea B a contestației în anulare, astfel:
B. Decizia instanței de recurs a fost rezultatul unor greseli materiale
. de activitate al subscrisei, instanța nu a considerat statutul asociatiei, aflat la dosarul cauzei.
Instanța de recurs a apreciat că nu a facut dovada ca se incadreaza in definitia legala a organismelor sociale interesate (art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea 554/2004 (organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna functionare a serviciilor publice administrative), motivând că „din actul constitutiv depus de reclamantă la dosar nu rezulta un obiect de activitate concret al asociatiei, in preambulul actului fiind mentionat in termeni generali "scopul" acesteia, acela de a se "implica in problemele dezvoltarii urbanistice a Bucurestiului si a localitatilor din Romania, urmarind in special pastrarea patrimoniului arhitectural-urbanistic si istoric si protectia parcurilor si mediului inconjurator" si nu protectia drepturilor unei categorii de cetateni, iar in speta nu este vorba nici de servicii publice pentru a caror buna functionare sa actioneze reclamanta”.
Pentru a argumenta în acest fel, instanța a săvârșit o greșeală materială: nu a observat ca la pag. 131-135 se gasea Statutul asociatiei, raportandu-se exclusiv la Actul constitutiv al asociației aflat la paginile 99-100 ale dosarului de recurs. Menționează că s-a referit în detaliu la Statutul asociației în concluziile scrise depuse instanței de recurs (pag. 259-265).
Apreciază că greșeala materialăinvocată se încadrează între cele reținute de practică și de doctrină: Asemenea greșeli sunt săvârșite de instanță "ca urmare a confundarii unor elemente sau date materiale importante ".
Dacă nu ar fi săvârșit această greșeală materială și ar fi luat în considerare statutul asociației, ar fi găsit între obiectivele prevazute de art. 2 al acestuia chestiuni care se încadrează strict în definiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. s) a Legii 554/2004:
(4) îmbunatatirea cadrului legislativ si a practicii in domeniile arhitecturii si urbanismului, al protectiei monumentelor si al protectiei mediului inconjurator, in acord cu normele europene;
(5) îmbunatatirea participarii cetatenilor si a asociatiilor profesionale ale societatii civile in procesul de luare a deciziilor de interes public si comunitar ;
(6) cultivarea si respectarea transparentei in deciziile autoritatilor centrale si locale relative la arhitectura-urbanism, protectia patrimoniului si protectia mediului;
(7) întarirea controlului civic asupra administratiei locale.
În consecință, daca nu ar fi savarsit aceasta greseala materiala, instanta de recurs nu ar fi putut aprecia ca subscrisa nu este indreptatita sa invoce vatamarea unui interes public, fapt esential in admiterea lipsei calitatii procesuale a subscrisei.
B2. Instanța a judecat un recurs pentru care recurentul nu a achitat taxa de timbru corespunzatoare.
Pentru a face dovada achitarii taxei de timbru, recurenta-parata Primaria M. Bucuresti a depus la data de 30.08.2011 la serviciul registratura al Curtii de Apel Bucuresti o adresa de inaintare insotita de Ordinul de plata nr._/28.07.2011 (pag. 33-34). In ordinul de plata se arata ca suma reprezinta Tx.jud. timbru C. Sectia VIII C. Dos 2746/3/11art20.
Prin urmare taxa de timbru judiciar a fost achitata pentru un alt dosar aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti.
În incheierea de sedinta din data de 30.01.2012 (pag. 44) s-a consemnat aceea ca s-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei de judecata ca la data de 30.08.2011, la serviciul registratura, recurenta-parata Primaria M. Bucuresti ¬directia transporturi, drumuri si sistematizarea circulatiei a depus dovada achitarii taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, în cuantumul pus în vedere prin citație.
Instanța de judecată este chemată să verifice din oficiu respectarea obligatiei recurentului de a achita taxa de timbru aferentă recursului sau. Instanta de judecata a comis o greseala materiala atunci cand a constatat ca indeplinita aceasta obligatie din partea recurentei pârâte Primaria Muncipiului Bucuresti.
Urmare a acestei greseli materiale, instanta a judecat un recurs pentru care nu fusese achitata taxa judiciara de timbru.
B3. Instanța afirmă în mod eronat că nu a invocat un interes privat.
Instanța de recurs retine că nu a invocat vătămarea unui interes privat.
Așadar, dacă nu ar fi introdus acțiunea în contencios administrativ, reclamanta nu s-ar fi expus niciunui prejudiciu personal (pe care, de altfel, nici nu a înțeles să-l invoce).
Instanta de fond savarseste o greseala materiala, sens în care arată că a invocat vatamarea unui interes privat (in subsidiar la invocarea vatamarii unui interes public) in dezbaterea orala din 03.09.2012, argumentand că justifică un interes privat, întrucât de solutionarea dosarului_/3/2010 depindea solutionarea altor dosare ale sale.
Acest fapt nu a fost consemnat în încheierea din 03.09.2012 (pag. 292-293), dar se poate constata verificand caietul grefierului. Argumentul a fost dezvoltat in sectiunea E a concluziilor scrise (pag. 264).
Precizează că nu se referă la judecarea de către instanța de recurs a pertinenței acestui argument, ci exclusiv la aspectul formal: instanta de recurs afirmă că nu a invocat un argument pe care, în fapt, l-a invocat.
Aprecierea inexistenței unui interes privat a fost un element esențial în admiterea de către instanța de recurs a lipsei calității sale procesuale.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză, deși au fost legal citați.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezenta contestație în anulare, date fiind prevederile art. 3 și art. 319 Cod de procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, motivele contestației (astfel cum au fost restrânse de reprezentantul contestatoarei la termenul când au avut loc dezbaterile) privite în raport cu decizia examinată, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
I. Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere că mijlocul procedural al contestației în anulare prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
Căile de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere și obține anularea sau reformarea unei hotărâri judecătorești. Ele apar ca un remediu contra eventualelor erori care se pot strecura într-o hotărâre.
În cadrul căilor de atac de reformare, cum este și recursul, se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătorești, de către o instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Urmărind a nu menține incertitudinea părților cu privire la raportul de drept substanțial dintre ele un timp prea îndelungat, pentru aceste mijloace procedurale sunt prevăzute termene care curg de la pronunțarea sau de la comunicarea hotărârii care se atacă, astfel ca după rămânerea irevocabilă să existe o relativă stabilitate a acestui raport, soluția dată nemaiputând fi pusă în discuție.
În schimb, prin căile de atac de retractare, care se soluționează de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desființării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanță deosebită, iar nu și pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific și contestației în anulare, care este în mod incontestabil acela de a constitui o cale extraordinară de atac.
Căile de atac sunt calificate ca extraordinare, dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile și în condițiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să își sprijine cererea pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege. Ele se deosebesc astfel de căile de atac ordinare, care pot fi exercitate de orice parte din proces, pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulțumită de hotărârea pronunțată.
De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.
Legislația internă este conformă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se în cauza M. contra României,_/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
II. Conform art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)”.
În raport de considerațiile expuse anterior privind natura juridică și finalitatea căilor de atac de reformare și respectiv de retractare, primul motiv de contestație în anulare specială nu poate avea în vedere decât erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite, cum sunt respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri judecătorești decât cea recurată.
Folosind sintagma „greșeli materiale”, textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor,de omisiune a unor probe, de interpretare a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea din urmă putând fi invocate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Ceea ce caracterizează erorile din prima categorie este caracterul involuntar al acestora, la care se adaugă faptul că nu se referă la aprecieri asupra problemelor de fapt și de drept care se pun într-o anumită cauză, ceea ce constituie prin definiție aspecte ce țin de activitatea de judecare a cererii respective.
Or, în speță, chiar dacă aserțiunile contestatoarei conduc, din punct de vedere formal, către intenția sa de a invoca motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza I Cod procedură civilă relativ săvârșirii unei erori materiale de către instanța de recurs (interpretare care determină caracterul admisibil al contestației formulate), Curtea constată, în primul rând, că elementul analizei probelor administrate pentru a se stabili caracterul de organism social interesat ori aspectul existenței/inexistenței unui interes legitim privat, a presupus în mod indubitabil aplicarea unui raționament în legătură cu cererea formulată, mai precis (în cauză) cu condițiile de exercitare a unei astfel de cereri, ceea ce ține de esența judecății, astfel că, sub aceste aspecte, în mod evident nu poate fi vorba despre o greșeală materială în sensul art. 318 Cod Procedură Civilă.
Cu alte cuvinte, faptul că instanța de recurs a stabilit că „reclamanta nici nu a făcut dovada că se încadrează în” definiția legală privind organismul social interesat prin raportare expresă doar la actul constitutiv al contestatoarei, reprezintă o problemă de apreciere a probelor, ce ține de esența judecății, fiind exclusă posibilitatea de a se aprecia că nemenționarea expresă a statutului contestatoarei constituie o greșeală materială în sensul art. 318 Cod Procedură Civilă. De altfel, suplimentar (dacă s-ar putea trece peste acest impediment de ordine publică), trebuie observat că atunci când trece la examinarea recursurilor, instanța de control judiciar precizează că realizează acest lucru „pe baza actelor dosarului”, ceea ce, din punct de vedere logic, înseamnă că a avut în vedere toate probele de la dosar, chiar dacă nu le-a indicat expres pe toate. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că instanța de recurs nu a observat statutul contestatoarei, aceasta ar reprezenta o problemă de omisiune a unor probe și ar constitui o greșeală de judecată (cu condiția ca acest act să facă dovada aspectelor invocate), iar nu o greșeală materială.
De asemenea, având în vedere că instanța de recurs a arătat în considerente că „argumentele expuse de asociația reclamantă nu relevă niciun interes privat al acesteia sau al membrilor săi în obținerea anulării hotărârii CGMB”, aspect de fapt și de drept ce ține de esența judecății în cauză, principiul securității juridice se opune ca pe calea contestației în anulare să se invoce faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere argumente expuse oral și audiate nemijlocit de instanța de recurs, în ședință publică, doar pe motiv că, dintr-o eroare materială, acestea nu au fost trecute și în încheierea de ședință de la termenul când au avut loc dezbaterile, cu atât mai mult cu cât, dacă s-ar putea trece peste acest impediment de ordine publică (ceea ce nu este posibil, din rațiuni superioare, specifice societății democratice și statului de drept, ce țin de respectarea principiului fundamental evocat), considerentul instanței de recurs nu distinge între argumentele expuse oral și cele cuprinse în cererea de chemare în judecată. Evident, dacă s-ar face această distincție în prezenta contestație în anulare și s-ar califica argumentele expuse oral ca fiind unele ce se circumscriu interesului legitim privat, atunci s-ar transforma această cale de atac de retractare într-un recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat (concluzie valabilă și pentru primul motiv al contestației în anulare, referitor la nemenționarea statutului contestatoarei ).
Totodată, în acest context trebuie precizat că nu orice greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci doar cele care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Oricum, prin contestația în anulare prezentă, inclusiv concluziile formulate, contestatorul, care a invocat în drept disp. art. 318 C.proc.civ., nu a indicat care este greșeala materială săvârșită de instanța de recurs, asimilând, nelegal, greșeala materială cu omiterea analizării unor motive de recurs.
În al doilea rând, privitor la motivul că „instanța a judecat un recurs pentru care recurentul nu a achitat taxa de timbru corespunzatoare”, Curtea constată că prin încheierea din 30.01.2012, instanța de recurs a luat „act de achitarea de către recurentul pârât a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul pus în vedere prin citație”, ceea ce înseamnă că a considerat-o valabilă în cauză, iar această judecată nu poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare, dată fiind natura juridică a acestei căi de atac, astfel cum a fost relevată anterior, neputând fi luată în considerare ca o greșeală materială.
Față de aceste considerente, apreciind că motivele susținute în cuprinsul contestației în anulare (astfel cum au fost restrânse de reprezentantul contestatoarei la termenul când au avut loc dezbaterile) nu sunt fondate, Curtea urmează să respingă contestația în anulare în consecință, conform art.320 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA SALVAȚI BUCUREȘTIUL împotriva Deciziei civile nr.3144 din 17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimații C. G. AL M. BUCUREȘTI și P. M. BUCUREȘTI – DIRECȚIA TRANSPORTURI, DRUMURI ȘI SISTEMATIZAREA CIRCULAȚIEI, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. H. C. M. F. B. C.
GREFIER,
S. Ș.
Red./tehnored. H.V./2ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3391/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3407/2013. Curtea de... → |
|---|
