Pretentii. Sentința nr. 2823/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2823/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 1016/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2823
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.09.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții K. K., B. M. I., G. G., în contradictoriu cu pârâții T. Z., M. D. și P. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții K. K., B. M. I., G. G. reprezentați de avocat cu împuternicre avocațială la fila 1, pârâții T. Z., M. D. și P. M. reprezentați de avocat A. M. cu împuternicre avocațială la fila 248 dosar fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanții au depus prin serviciul registratură cerere prin care invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
Părțile prin reprezentanți având pe rând cuvântul declară că nu au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea acordă cuvântul pe excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal invocată de reclamanți.
Reclamanții K. K., B. M. I., G. G. reprezentați de avocat, solicită admiterea excepției, față de obiectul cererii de chemare în judecată. Obiectul cauzei îl reprezintă stabilirea răspunderii civile derivând din activitatea celor trei persoane fizice, activitate care a făcut obiectul stabilirii unei răspunderi penale. Solicită să se constate că nu Curtea de Apel Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal este cea competentă în a soluționa prezenta cauza, ci Tribunalul București, secția civila, și constatând conflictul negativ de competență să se trimită cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict negativ de competență.
Pârâții T. Z., M. D. și P. M. reprezentați de avocat, arată că Tribunalul București în alte dosare cu același obiect a constatat că instanța competentă este Curtea de Apel București. Acțiunea reclamanților este o acțiune în contencios administrativ deoarece reclamanții aveau la momentul producerii faptului pretins vătămător calitatea de funcționari publici cu statut special și că pârâții din prezenta cauză erau ei înșiși funcționari publici și reprezentanți ai autorităților publice, nu erau persoane private și că activitatea lor s-a desfășurat într-o instituție publică. Solicită respingerea excepției și să se constate că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București.
La întrebarea Curții dacă apreciază că raportul este administrativ vis-a-vis de incidența Legii nr.2/2013 asupra acestei cauze potrivit căreia cererile vizând raporturile de serviciu ale funcționarului public și cererile decurgând din acest raport de serviciu sunt de competența secției de contencios administrativ a Tribunalului, pe de o parte art.IV din Legea 2/2013, iar pe de altă parte art.XXIII din aceeași lege potrivit căruia instanțele investite la data intrării în vigoare a acestei legi vor trimite cauzele la instanțele devenite competente potrivit Legii 2/2013, pune în vedere apărătorului pârâților să-și exprime punctul de vedere.
Pârâții prin apărător învederează faptul că pe rolul Tribunalului București Secția a V a este înregistrată o acțiune identică cu cea de față, dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2359/19.12.2012 (care nu este încă motivată), astfel că e vorba de o litispendență. Reclamanții au formulat două acțiuni identice și s-au îndreptat împotriva acelorași pârâți, plus Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției. Fiind vorba de două situații identice consideră că cele două dosare trebuie conexate și să se judece la Curtea de Apel București - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal.
CURTEA
În data de 11.01.2013 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._, cererea formulată de reclamanții K. K., B. M. I. și Gabora G. Gabinel în contradictoriu cu pârâții T. Z., M. D. și P. M., prin care se solicită obligarea pârâților, în solidar, la repararea prejudiciului material și moral suferit prin fraudarea rezultatelor concursului organizat în perioada 20 – 22 august 2013 la Școala de Agenți de Poliție „V. L.” din Câmpina, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art.998, art.999, art.1000 alin.3 din Codul civil, art.14 din Codul de procedură penală, se arată, în esență, că prin activitatea ilicită desfășurată de pârâți prin nedeclararea reclamanților drept câștigători ai concursului menționat, activitate ce constituie elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, reclamanții au fost privați de drepturile bănești aferente funcțiilor pentru care s-au înscris la concurs, prejudiciul fiind reprezentat de diferența dintre drepturile salariale cuvenite și drepturile încasate începând cu data de 01.09.2013, când posturile au fost ocupate de contracandidați, până la data soluționării cauzei - pentru reclamanții K. și Gabora - și până la data emiterii deciziei de pensionare, în ceea ce-l privește pe reclamantul B., fiind întrunite condițiile impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale chiar dacă prin Rezoluția din 18.05.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus încetarea urmării penale întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, soluție confirmată de instanța de judecată în dosarul nr._ .
În justificarea daunelor morale, cuantificate la suma de 50.000 Euro pentru fiecare, reclamanții arată că au fost expuși unei situații ridicole și jenante în condițiile care au avut și au o conduită morală ireproșabilă, în timp ce unii dintre cei preferați de pârâți pentru ocuparea posturilor au fost excluși din profesie, suferința provocată fiind cu atât mai mare cu cât, imediat după concurs au fost felicitați de către superiori, care aflaseră rezultatele reale.
Cererea nu a fost timbrată, reclamanții invocând dispozițiile art.15 literele a și o din Legea nr.146/1997.
În probațiune s-au solicitat înscrisuri, interogatorii, expertiză contabilă și martori.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepțiile de litispendență, necompetență materială a Tribunlaului București și de prescripție a dreptului material la acțiune, pe fond solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
În susținerea excepției de litispendență, se arată că reclamanții au formulat o acțiune identică, ce face obiectul dosarului nr._, în care pârâții sunt chemați în judecată alături de Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției, fiind întrunite condițiile art.163 din Codul de procedură civilă.
Referitor la competența materială, arată că acțiunea reclamanților intră sub incidența Legii nr.554/2004, fiind o acțiune în contencios administrativ, deoarece reclamanții aveau la momentul producerii faptului pretins vătămător calitatea de funcționari publici cu statut special, reglementat ca atare de Lege anr.360/2002 privind statutul polițistului; pretinsa vătămare a dreptului/interesului legitim s-a realizat în cadrul derulării raporturilor de serviciu; obiectul cauzei îl reprezintă recunoașterea dreptului de a ocupa funcțiile de conducere pentru care au concurat și, pe această bază, plata despăgubirilor constând în diferența de salariu, iar pretinsa vătămare a dreptului s-a realizat de reprezentanți ai autorității publice – un secretar de stat, directorul general al DGCCOA și un funcționar de la direcția generală Management Resurse Uname – prin exces de putere.
Precizează că în dosarul nr._ s-a admis excepția de necompetență materială a secției civile a Tribunalului și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
În susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune se invocă prevederile art.2501 coroborat cu art.2517 și art. 2523 din Noul Cod Civil, arătându-se că, dacă legea nu dispune altfel, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe că curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, susținându-se că reclamanții au cunoscut sau puteau cunoaște rezultatele concursului imediat după susținerea lui, împrejurare ce rezultă nu numai din faptul că dosarele de concurs au intrat în gestiunea Direcției Management Resurse Umane din IGPR, astfel că, în conformitate cu Ordinul nr.330/08.10.2002 al Ministrului de Interne, mediile tuturor candidaților puteau fi aflate de oricare dintre participanți, dar și din declarațiile pe care reclamanții le-au dat în dosarul penal nr.900/P/2005 și care relevă că au cunoscut cele întâmplate dar au manifestat dezinteres, stând în pasivitate timp de 7 ani, până la momentul la care au fost audiați de procuror și s-au constituit părți civile.
Pe fondul cererilor reclamanților, pârâții arată că sunt neîntemeiate atât pretențiile de a li se acorda „solda de funcție”, adică diferența dintre salariul încasat și cel care li s-ar fi cuvenit în exercitarea funcției pentru care au concurat, întrucât nu au solicitat și valorificarea dreptului câștigat prin concurs prin ocuparea respectivelor funcții, cât și cele privind daunele morale, atâta vreme cât, potrivit propriilor susțineri, după susținerea concursului au fost felicitați de superiori, au obținut rezultate bune, s-au bucurat de apreciere unanimă și au fost recompensați de-a lungul timpului, fapt ce demonstrează că activitatea lor nu a avut de suferit în nici un fel în urma faptului că nu au fost numiți în funcția pentru care candidaseră.
În drept au fost invocate prevederile art.115 Cod procedură civilă, art.1, art.7, art.11 din Legea nr.554/2004, art.2.500- art.2.501, art.2517, art.2523 din Noul Cod Civil.
În probațiune s-au solicitat înscrisuri, martori și interogatoriu.
Reclamanții au răspuns excepțiilor invocate, solicitând respingerea acestora, arătând că nu există tripla identitate impusă de lege pentru existența litispendenței, deoarece în dosarul_ au fost chemați în judecată și angajatorii pârâților, că instanța competentă în soluționarea cauzei este instanța civilă, întrucât se urmărește numai stabilirea răspunderii civile a celor trei pârâți pentru activitatea lor din anul 2003 și că prescripția a început să curgă la data la care au luat cunoștință despre dosarul penal, respectiv data la care fiecare dintre ei a dat declarație de parte vătămată.
Prin sentinta civila nr. 1285/18.06.2013, Tribunalul Bucuresti a admis excepția de necompetență materială si a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanții în favoarea Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
In motivare, Tribunalul a aratat ca raportul juridic dedus judecății trebuie verificat și prin prisma calității părților de funcționari publici cu statut special, supuși prevederilor Legii nr.360/2002 și celor ale Legii nr.188/1999 (cu care Legea nr.360/2002 se completează pentru aspectele nereglementate), precum și a circumstanțelor în care s-a săvârșit fapta pretins cauzatoare de prejudicii – fraudarea rezultatelor unui concurs pentru ocuparea unor funcții publice în cadrul Ministerului Administrației și Internelor - ceea ce atrage incidența prevederilor art.109 din Legea nr.188/1999, care dau în competența instanței de contencios administrativ cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.
În consecință, având în vedere dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 și reținând că autoritățile publice implicate în organizarea concursului au fost Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române – autorități publice centrale - în conformitate cu dispozițiile art.159 alin.2 și în temeiul art.158 alin.(3) Cod procedură civilă, Tribunalul a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
La data de 24.09.2013, reclamantii au invocat in scris exceptia neompetentei materiale a Curtii de Apel Bucuresti.
Examinand exceptia de necompetenta materiala, Curtea considera ca au relevanta calitatea părților de funcționari publici cu statut special, supuși prevederilor Legii nr.360/2002 și celor ale Legii nr.188/1999, precum și circumstanțele în care s-a săvârșit fapta pretins cauzatoare de prejudicii – fraudarea rezultatelor unui concurs pentru ocuparea unor funcții publice în cadrul Ministerului Administrației și Internelor - ceea ce atrage incidența prevederilor art.109 din Legea nr.188/1999, care dau în competența instanței de contencios administrativ cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.
Pe de alta parte, potrivit Art. IV din Legea nr. 2/2013, ,,Articolul 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 109. Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante."
De asemenea, potrivit Art. XXIII din aceeasi lege,
,,(1) Procesele in prima instanta, precum si caile de atac in materia contenciosului administrativ si fiscal, in curs de judecata la data schimbarii, potrivit dispozitiilor prezentei legi, a competentei instantelor legal investite se judeca de instantele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal la data intrarii in vigoare a prezentei legi si care, potrivit prezentei legi, sunt de competenta curtilor de apel se trimit la curtile de apel.
(3) Procesele in curs de judecata in prima instanta in materia contenciosului administrativ si fiscal aflate la data intrarii in vigoare a prezentei legi pe rolul curtilor de apel si care, potrivit prezentei legi, sunt de competenta tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) In cazurile prevazute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativa, la instantele devenite competente sa le judece.”
Asadar, cauzele avand ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, iar daca acestea sunt pe rolul altei instante, se vor trimite la instanta competenta potrivit Legii nr. 2/2013.
Din aceste motive, in baza txetlor de lege mentionate, a art. 158 si 159 C. proc. civ., Curtea va admite excepția necompetenței materiale si va declina competența soluționării cauzei la Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții K. K., B. M. I., G. G., în contradictoriu cu pârâții T. Z., M. D. și P. M. la Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehn. jud. V.B./2 ex./4.10.2013
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 87/2013.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3801/2013. Curtea de... → |
|---|
