Anulare act administrativ. Hotărâre din 29-05-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 9476/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 22.05.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică pe lista cauzelor aflate în stare de amânare au răspuns reclamanta reprezentată prin avocat M. B. cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta reprezentată prin consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pârâta a depus prin fax obiecțiuni la raportul de expertiză, în 3 exemplare, după care:
Pârâta, prin consilier juridic, depune copia obiecțiunilor comunicate și prin fax și comunică un exemplar al acestora reclamantei, prin avocat.
Reclamanta, prin avocat, solicită lăsarea cauzei pentru apelare la ordinea listei de ședință pentru discutarea obiecțiunilor și a cererii de majorare a onorariului de expertiză care a fost prorogată prin încheierea de ședință anterioară.
Curtea, nefiind învederate motive de amânare a cauzei lasă cauza pentru a fi strigată la ordinea listei de ședință, urmând și ca reclamanta să studieze obiecțiunile formulate de pârâtă cu privire la raportul de expertiză judiciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare au răspuns reclamanta reprezentată prin avocat M. B. cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta reprezentată prin consilier juridic.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâta, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea obiecțiunilor formulate cu privire la raportul de expertiză în sensul că în mod eronat s-a reținut de către expert faptul că pentru decontul de TVA aferent lunii iulie 2007 data de completare a documentației era data de 14.11.2007, corectă fiind data de 17.01.2008, dată la care reclamanta transmite balanța de verificare aferentă lunii iulie 2007 și care a stat la baza emiterii deciziei de rambursare. Deși expertul a menționat în raport că societatea a transmis balanța de verificare la 17.01.2008, în mod eronat la calculul zilelor de întârziere ia în considerare data de 14.11.2007 ca dată la care s-ar fi depus integral setul de documente solicitat și necesar pentru emiterea deciziei de rambursare. Reținând că 29.02.2008 este data rambursării efective și ținând cont de perioada în care societatea a completat documentația, 30.08.2007 – 17.01.2008, rezultă că rambursarea s-a făcut în termenul legal.
Pârâta, prin consilier juridic, mai arată că a comunicat punctul său de vedere expertului dar acesta nu a ținut cont și de acesta și se impune admiterea obiecțiunilor și comunicarea lor către expert pentru a răspunde. Solicită să se aibă în vedere și precizările aduse cu privire la durata inspecției fiscale.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea obiecțiunilor arătând că aspectele invocate sunt apărări pe fond și nu veritabile obiecțiuni. Arată că expertul a răspuns întocmai la obiectivele stabilite de instanță și a calculat corect numărul de zile potrivit obiectivelor încuviințate de instanță. Discuțiile privind data de completare a documentației sunt apărări de fond care nu vizează raportul de expertiză. Totodată în ce privește durata de inspecție fiscală și acestea sunt chestiuni de drept ce vor fi dezlegate de instanță. Solicită respingerea obiecțiunilor formulate de pârâtă.
Curtea, deliberând, respinge obiecțiunile formulate de pârâtă întrucât cele invocate de aceasta reprezintă generalități pe fondul pricinii și urmează a fi analizate odată cu analiza pe fond a cauzei.
Curtea, nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei și pe cererea de majorare a onorariului de expertiză cu suma de 1000 lei.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii arătând că din înscrisurile depuse la dosar și din cuprinsul raportului de expertiză judiciară contabilă rezultă că decontul pentru lunile iulie 2007 și martie 2009 au fost soluționate cu întârziere. Solicită anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 5/16.11.2012, anularea în parte a deciziei de respingere nr._/29.08.2012, recunoașterea dreptului societății de a beneficia de dobânzi în sumă de 2.035.591,69 lei pentru întârzierea în soluționarea decontului TVA aferent lunii iulie 2007 și recunoașterea dreptului de a beneficia de dobânzi în sumă de 1.746.593,53 pentru întârzierea în soluționarea decontului TVA aferent lunii martie 2009, obligarea DGAMC la achitarea efectivă a sumelor cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen legal a sumelor aprobate la rambursare cu titlu de TVA aferent lunilor iulie 2007 și martie 2009, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta, prin avocat, precizează că i-au fost aprobate la rambursare sumele de 29.935.172 lei și 10.334.873 lei, însă soluționarea decontului TVA s-a făcut cu întârziere și sumele au fost restituite cu întârziere iar pentru acestea beneficiază de dobândă.
În ceea ce privește decontul aferent lunii iulie 2007, reclamanta arată că pârâta a invocat faptul că ar fi soluționat în termen decontul întrucât societatea a depus integral setul de documente solicitat la 17.01.2008. Această apărare nu se poate reține întrucât, astfel cum s-a reținut și de către expertul desemnat în cauză, data de completare a documentației era data de 14.11.2007 și această dată este cea care trebuie luată în considerare. Având în vedere faptul că sumele i-au fost restituite societății în 29 februarie 2008, reclamanta arată că rezultă faptul că sumele solicitate la rambursare s-au restituit efectiv cu o întârziere de 68 de zile.
Cu privire la decontul aferent lunii martie 2009, reclamanta arată că s-a apreciat de către pârâtă că nu ar avea dreptul la dobânzi întrucât nu a formulat contestații cu privire la durata inspecției fiscale pentru a se putea stabili dacă a fost depășit termenul legal sau dacă au existat suspendări ce ar trebui incluse în durată. Reclamanta solicită să se aibă în vedere că decontul a fost înregistrat la 24.04.2009 și nu s-au solicitat documente de natură să suspende curgerea termenului de soluționare, astfel că data până la care autoritatea era obligată să soluționeze decontul era 08.06.2009. În fapt, restituirea sumei s-a făcut efectiv la 25.11.2009, cu o întârziere de 169 de zile.
Reclamanta solicită să se aibă în vedere în analiza afirmației că nu s-ar fi contestat durata inspecției fiscale și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocând cauza C-107/10 Enel Maritsa în care instanța a arătat că „dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări în sensul că termenul de rambursare a sumelor negative de TVA se prelungește cu perioada cuprinsă între data expirării termenului legal de soluționare a cererii de rambursare și data finalizării acțiunii de control, cu consecința calculării dobânzilor numai de la data încheierii acțiunii de control fiscal”.
Reclamanta, prin avocat, arată că organele fiscale erau obligate la soluționarea documentației în februarie 2009 și nu după un termen de 169 de zile de la data expirării termenului legal. Invocă disp.art. 70 alin. 1 și 2 OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Cap.1 Secțiunea B pct. 6 din OMEF nr. 967/2005 și Cap.1 Secțiunea B pct. 6 din OMEF nr. 1857/2007, precum și disp.art. 124 și 120 Cod proc.fisc. . Reclamanta arată că pentru restituirea cu întârziere a sumelor la care avea dreptul trebuie să primească dobânzi. Dreptul societății de a beneficia de dobânzi a fost tranșat și de CEDO care a stabilit că în caz contrar s-ar aduce atingere art. 1 alin. 1 Protocolul 1 la Convenție.
Pentru toate motivele arătate, reclamanta solicită admiterea acțiunii și să se dispună anularea deciziilor și recunoașterea dreptului de a beneficia de dobânzi și obligarea pârâtei la plata acestora astfel cum au fost precizate în cerere, calculul fiind confirmat și de expertul desemnat de instanță în cauză.
Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar dovada efectuării acestora și concluzii scrise.
Cu privire la onorariul de expertiză arată că este de acord cu cererea expertului și că va depune la dosar dovada completării acestuia.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea actelor emise de autoritate. Arată că în mod legal s-a statuat că societatea nu a formulat contestație cu privire la durata inspecției fiscale și că nu se puteau soluția deconturile până la soluționarea inspecției fiscale. Mai arată că expertul desemnat în cauză, în mod incorect, nu a luat în calcul durata inspecției fiscale.
În ceea ce privește cererea de majorare a onorariului de expertiză arată că se opune acesteia.
CURTEA ,
Având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 29.05.2013.
Pronunțată în ședință publică, 22.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. G. C. O.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Sentința civilă nr.1732
Ședința publică de la 29.05.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află pronunțarea în cauza de contencios administrativ privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 18.12.2012 sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
1.Anularea Deciziei de soluționare (i.e. Decizia nr. 5/16.11.2012);
2.Anularea în parte a Deciziei de respingere (i.e. Decizia nr._ din data de 29.08.2012);
3.Recunoașterea dreptului Societății de a beneficia de dobânzi în sumă de 2.035.591,69 lei calculate de la data expirării termenului legal de soluționare a decontului cu suma negativă de TVA aferent lunii iulie 2007, înregistrat sub nr. D88C79DE71C24AF3AB0D68B48320BE5F din data de 24.08.2007 (în continuare „Decontul aferent lunii iulie 2007", anexat prezentei în Anexa 5), prelungit cu perioada cuprinsă între solicitarea de documente nr._/30.08.2007 și comunicarea acestora de către Societate prin adresa nr. 14.11.2007 și până la data rambursării efective a sumei de 29.935.172 lei, reprezentând TVA admis la rambursare prin Decizia de impunere nr. 244/30.10.2009 (în continuare „Decizia de impunere" atașată prezentei în Anexa 6);
4.Recunoașterea dreptului Societății de a beneficia de dobânzi în sumă de 1.746.593,53 lei calculate de la data expirării termenului legal de soluționare a decontului cu suma negativă de TVA aferent lunii martie 2009, înregistrat sub nr. 4ECB3CF129B14FC3B94C0E5A45C330F7/24.04.2009 (în continuare „Decontul aferent lunii martie 2009", anexat prezentei în Anexa 5, denumite împreună „Deconturile de TVA") și până la data rambursării efective a sumei de 10.334.873 lei, reprezentând TVA admis la rambursare prin Decizia de impunere;
5.Obligarea DGAMC la achitarea efectivă a sumei de 2.035.591,69 lei, cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen legal a sumei aprobate la rambursare în cuantum de 29.935.172 lei și a sumei de 1.746.593,53 lei cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen legal a sumei aprobate la rambursare în cuantum de 10.334.873 lei;
6.Obligarea DGAMC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 24 august 2007, a înregistrat Decontul aferent lunii iulie 2007, prin care a solicitat rambursarea unui sold negativ de taxa pe valoare adăugata in cuantum de 30.845.477 lei, cererea de rambursare fiind soluționată de organul fiscal cu aplicarea prevederilor OMFP nr. 967/2005 privind procedura controlului ulterior. Rambursarea efectivă a sumei de 29.935.172 lei, admisă ulterior la rambursare, în condițiile descrise in Secțiunea 1.3 de mai jos, urmare controlului efectuat de către organele fiscale, s-a realizat abia la data de 29 februarie 2008.
Ulterior, la data de 24 aprilie 2009, societatea a înregistrat Decontul aferent lunii martie 2009 prin care a solicitat rambursarea unui sold negativ de taxă pe valoare adăugată în cuantum de 10.778.802 lei, cererea de rambursare fiind soluționată de organul fiscal, cu aplicarea prevederilor OMFP nr. 1857/2007 privind procedura controlului anticipat, în pofida faptului că Societatea se încadra la categoria contribuabililor cu risc mediu. Rambursarea efectivă a sumei de 10.334.873 lei, admisă la rambursare, urmare controlului efectuat de către organele fiscale, s-a realizat abia la data de 25 noiembrie 2009.
Reclamanta arată că la data de 10 iunie 2009, DGAMC a procedat la verificarea taxei pe valoare adăugată aferentă perioadei 01.11._09, analizând în cadrul inspecției fiscale parțiale derulate și cererile de rambursare formulate de Societate prin Decontul aferent lunii iulie 2007 și prin Decontul aferent lunii martie 2009.
Inspecția fiscală s-a finalizat prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere, prin care organele fiscale au stabilit printre altele următoarele: cu privire la sumele solicitate prin Decontul aferent lunii iulie 2007 s-a recunoscut dreptul societății la rambursarea sumei de 29.935.172 lei și s-a negat dreptul la rambursarea sumei de 910.305 lei, cu consecința obligării Societății la plata către bugetul de stat a sumei de 1.632.177 lei, reprezentând TVA si majorări de întârziere aferente, iar cu privire la sumele solicitate prin Decontul aferent martie 2009, s-a recunoscut dreptul Societății la rambursarea sumei de 10.334.873 lei și s-a negat dreptul Societății la rambursarea sumei de 443.929 lei.
Reclamanta a mai arătat că urmare a solicitării DGAMC din data de 30.08.2007, prin adresa de comunicare nr._/14.11.2007, în data de 14.11.2007, societatea a comunicat ANAF-DGAMC toate documentele solicitate de organul fiscal în vederea soluționării decontului, inclusiv balanța de verificare analitică pentru iulie 2007, astfel cum rezultă din documentele depuse.
Cu toate acestea, restituirea efectivă către societate a sumelor TVA admise la rambursare a avut loc la data de 29 februarie 2008 - pentru suma de 29.935.172 lei aferentă Decontului lunii iulie 2007, respectiv în data de 25 noiembrie 2009 - pentru suma de 10.334.873 lei aferentă Decontului lunii martie 2009, astfel cum rezultă din extrasele de cont atașate prezentei acțiuni în Anexa 9.
Având în vedere că organele fiscale erau obligate să restituie Sumele TVA admise la rambursare în termen de 45 de zile de la data înregistrării deconturilor, iar organele fiscale au dispus restituirea acestora cu o întârziere de 144 de zile (în cazul Decontului lunii iulie 2007), respectiv 169 de zile (în cazul Decontului lunii martie 2009), reclamanta arată că a formulat o cerere de dobânzi.
În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, reclamanta arată că a înregistrat cererea de dobânzi la care, potrivit art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal avea obligația de a răspunde, în termen de 45 de zile de la depunere, respectiv până la data de 05.02.2010.
Reclamanta arată că a formulat o contestație fiscală înregistrată la DGAMC sub nr._/04.03.2010, prin care a solicitat recunoașterea dreptului Societății la dobânzi pentru restituirea cu întârziere a Sumelor TVA aprobate la rambursare și restituirea efectivă a dobânzilor solicitate.
Față de nesoluționarea în termenul legal a contestației fiscale inițiale, reclamanta arată că formulat la data de 03.05.2010 acțiune în justiție, înregistrată la Curtea Apel București sub nr._, iar prin Sentința nr. 4311/21.06.2011, Curtea de Apel București a obligat ANAF să soluționeze Contestația fiscală în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, hotărârea rămânând irevocabilă prin decizia nr. 3114/21.06.2012 pronunțată de ÎCCJ.
Urmare a hotărârii judecătorești, Președintele ANAF a emis Decizia nr._/27.07.201, prin care a admis Contestația fiscală inițială dar, în același timp, a dispus obligarea DGAMC să soluționeze Cererea de dobânzi a Societății, care a fost respinsă de organul fiscal ca neîntemeiată.
Împotriva acestei Decizii de respingere, societatea a formulat contestația fiscală, prin care solicita DGAMC anularea în parte a Deciziei de respingere, recunoașterea dreptului Societății de a beneficia de dobânzi în cuantum de 2.035.591,69 lei aferente soluționării cu întârziere a Decontului aferent lunii iulie 2007 și în cuantum de 1.746.593,53 lei aferente soluționării cu întârziere a Decontului aferent lunii martie 2009 și achitarea efectivă a dobânzilor solicitate.
Reclamanta menționează că restrângerea pretențiilor Societății în sensul diminuării cuantumului dobânzilor aferente rambursării cu întârziere a TVA aferentă Decontului lunii iulie 2007, de la suma de 4.310.664 lei, solicitate de Cargill prin Cererea de dobânzi, la suma de 2.035.591,69 lei, solicitate pe calea Contestației fiscale, se datorează deducerii din perioada de calcul a dobânzilor aferente zilelor cuprinse între data Solicitării de documente și data depunerii de către Societate a documentelor solicitate, prin adresa de comunicare.
Reclamanta arată că a formulat prezenta acțiune în justiție împotriva Deciziei de soluționare.
Reclamanta invocă disp. art. 70 alin. 1 și 2 din OUG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală (în continuare „Codul de procedură fiscală") conform cărora „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare", în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate."
De asemenea, invocă dispozițiile Capitolului 1, Secțiunea B, punctul 6 din OMEF nr. 967/2005 cât și dispozițiile Capitolului 1, Secțiunea B, punctul 6 din OMEF nr. 1857/2007 (ambele acte reprezintă reglementări succesive privind Metodologia de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare) care prevăd că solicitările de rambursare se soluționează în termen de 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare.
Având în vedere dispozițiile legale arătate reclamanta consideră că ANAF - DGAMC avea obligația soluționării deconturilor înregistrate de către societate, la data de 24.12.2007 în ceea ce privește Decontul lunii iulie 2007 și până la data de 8 iunie 2009 în ceea ce privește Decontul lunii martie 2009.
Reclamanta arată că, întrucât organul fiscal nu a respectat termenul legal de soluționare a deconturilor înregistrate de Societate, dispunând restituirea efectivă a sumelor solicitate pe calea Decontului lunii iulie 2007 în data de 29.02.2008 (iar nu în 24.12.2007) și a sumelor solicitate pe calea Decontului lunii martie 2009 în data de 25.11.2009 (iar nu în 08.06.2009), devin incidente cauzei prevederile art. 124 Cod Procedura Fiscală, potrivit cărora contribuabilii au dreptul la dobândă cu privire la sumele nerestituite sau nerambursate de la buget in termen legal.
Reclamanta arată că procedura acordării de dobânzi asupra sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este prevăzută de Capitolului II din Ordinul nr. 1899/2004, în temeiul căruia pentru sumele nerestituite sau nerambursate de organul fiscal în termenul legal de 45 de zile de la depunerea decontului, contribuabilul are dreptul la dobânzi ce se vor calcula începând cu ziua imediat următoare expirării acestui termen sau din colaborarea acestuia cu prevederile art. 70 alin. 2 Cod procedură fiscală, la data expirării perioadei cuprinse între data solicitării de informații și primirii informațiilor solicitate.
Reclamanta arată că lipsește orice suport probator în susținerea concluziilor DGAMC și lipsește orice suport legal în susținerea respingerii Contestației fiscale și a Cererii de dobânzi, fapt ce atrage temeinicia contestației fiscale și a cererii de dobânzi.
Pentru toate aceste motive, solicită să se constate că deconturile aferente lunii iulie 2007 și martie 2009 au fost soluționate de către DGAMC cu încălcarea termenului legal de 45 de zile, astfel încât, contrar afirmațiilor vădit nelegale ale organelor fiscale, solicitarea de dobânzi formulată de către Societate este pe deplin întemeiată.
Mai arată reclamanta că dreptul Societății de a beneficia de dobânzi aferente soluționării cu întârziere a deconturilor de TVA este pe deplin confirmat de către jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept reclamanta invocă disp. art. 191 alin. 1 (actualul art. 70), art. 124 alin. (1), art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, OMFP nr. 338/2004, OMFP nr. 1899/2004.
În susținerea cererii s-au depus înscrisuri și s-a solicitat administrarea și a probei cu expertiza judiciară contabilă.
Pârâta ANAF a depus la data de 18.01.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. S-a arătat de către instituția pârâtă că deconturile de TVA cu opțiune de rambursare aferente lunilor iulie 2007 și martie 2009 au fost soluționate cu respectarea termenelor legale. Astfel, s-a învederat că în ceea ce privește decontul lunii iulie 2007 documentele au fost completate cu balanța de verificare în data de 17.01.2008 și proiectul deciziei de rambursare TVA a fost aprobat la 28.01.2008, restituirea făcându-se în data de 25.02.2008, adică în termen legal. A mai arătat pârâta că societatea a fost încadrată în categoria de risc fiscal mare iar deconturile cu suma negativă cu opțiune de rambursare au fost supuse inspecției fiscale anticipate, în urma cărei s-a întocmit raportul de inspecție și decizia de impunere nr. 244/30.10.2009, care reprezintă decizie de rambursare. Totodată a solicitat să se aibă în vedere că reclamanta nu a formulat contestație în privința duratei efectuării inspecției fiscale. De asemenea s-a arătat de către pârâtă că nu este întemeiată nici cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 274 Cod proc.civ. .
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiză contabilă de specialitate, sens în care au fost atașate la dosar înscrisurile care au stat la baza deciziei contestate și raportul de expertiză judiciară contabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente în cauză Curtea reține următoarele:
Prin cererea de învestire a instanței de judecată din data de 18.12.2012 sub nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța de fond o va pronunța să se dispună anularea deciziei de soluționare nr. 5/16.11.2012 și anularea în parte a deciziei de respingere nr._/29.08.2012 cât și recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de dobânzi în sumă de 2.035.591,69 lei calculate de la data expirării termenului legal de soluționare a decontului cu suma negativă de TVA aferent lunii iulie 2007, înregistrat sub nr. D88C79DE71C24AF3AB0D68B48320BE5F din data de 24.08.2007 (în continuare „Decontul aferent lunii iulie 2007"), prelungit cu perioada cuprinsă între solicitarea de documente nr._/30.08.2007 și comunicarea acestora de către Societate prin adresa nr. 14.11.2007 și până la data rambursării efective a sumei de 29.935.172 lei, reprezentând TVA admis la rambursare prin Decizia de impunere nr. 244/30.10.2009 (în continuare „Decizia de impunere"). De asemenea, reclamanta a cerut recunoaștere dreptului societății de a beneficia de dobânzi în sumă de 1.746.593,53 lei calculate de la data expirării termenului legal de soluționare a decontului cu suma negativă de TVA aferent lunii martie 2009, înregistrat sub nr. 4ECB3CF129B14FC3B94C0E5A45C330F7 din data de 24.04.2009 (în continuare „Decontul aferent lunii martie 2009", denumite împreună „Deconturile de TVA") și până la data rambursării efective a sumei de 10.334.873 lei, reprezentând TV admis la rambursare prin Decizia de impunere și, în consecință, obligarea D.G.A.M.C. la achitarea efectivă a sumei de 2.035.591,69 lei, c titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen legal a sumei aprobate la rambursare în cuantum de 29.935.172 lei și a sumei de 1.746.593,53 lei cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen legal a sumei aprobate la rambursare în cuantum de 10.334.873 lei cât a fost admisă la rambursare de către organele fiscale și a fost restituită societății la data de 25.11.2009.
Potrivit art. 70 alin. 1 și 2 din OUG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală (în continuare „Codul de procedură fiscală") „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare", în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate."
De asemenea, potrivit dispozițiilor Capitolului 1, Secțiunea B, punctul 6 din OMEF nr. 967/2005, cât și dispozițiile Capitolului 1, Secțiunea B, punctul 6 din OMEF nr. 1857/2007 (ambele acte reprezintă reglementări succesive privind Metodologia de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare) - „solicitările de rambursare se soluționează în termen de 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare."
Totodată, potrivit art. 124 și art. 120 Cod procedură fiscală, în vigoare în perioada analizată, "Pentru sumele (...) de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut (...) la art. 70 (...) până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege" și "Nivelul dobânzii este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale."
În egală măsură, potrivit Pct. 1 și 2 din Cap. 2 al Ordinului nr. 1899/2004, „pentru sumele (...) nerambursate in termenul prevăzut (...) contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanța" iar, „Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct.2 sau a celui prevăzut la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, (...) a operațiunii de rambursare (...)".
În temeiul dispozițiilor legale de mai sus, A.N.A.F. – D.G.A.M.C. avea obligația soluționării Deconturilor de TVA, după cum urmează:
-în ceea ce privește Decontul lunii iulie 2007, față de formularea solicitării de documente în cuprinsul termenului legal de 45 de zile și față de faptul că Cargill a depus documentele solicitate în data de 14.11.2007, organele fiscale erau obligate să soluționeze decontul menționat la data de 24.12.2007 prin rambursarea efectivă a sumei aprobate la rambursare;
-în ceea ce privește Decontul lunii martie 2009, termenul de soluționare era de 45 de zile de la data înregistrării acestuia la A.N.A.F.-D.G.A.M.C., respectiv, până la data de 8 iunie 2009, data până la care organul fiscal avea obligația să ramburseze suma aprobată la rambursare.
Urmare a soluționării cu întârziere a Decontului TVA aferent lunii iulie 2007, dă dreptul reclamantei la dobânzi în valoare de 2.035.591,69 lei.
In cuprinsul Deciziei de soluționare, ANAF-DGAMC menționează că reclamanta ar fi depus pe calea adresei comunicate documentele solicitate de DGAMC, mai puțin balanța de verificare aferentă lunii iulie 2007, "care a fost transmisă pe fax în data de 17.01.2008", astfel încât restituirea sumelor a fost efectuată „în termen legal, respectiv în data de 25.02.2008".
În fapt, din probatoriu rezultă fără dubii că decontul aferent lunii iulie 2007 a fost înregistrat la ANAF-DGAMC în data 24.08.2007, iar Societatea a comunicat toate actele solicitate de către organul fiscal prin Solicitarea de documente în data de 14.11.2007, prin Adresa de comunicare.
Ca atare, ANAF-DGAMC avea obligația legală de soluționare a Decontului aferent lunii iulie 2007 până la data de 24.12.2007 (data expirării termenului legal de 45 de zile prelungit cu 76 de zile - perioada de timp cuprinsă între data solicitării de documente și data comunicării acestora).
Or, ANAF-DGAMC a dispus restituirea efectivă a sumei de 29.935.172 lei aprobate spre rambursare în data de 29.02.2008, deci cu 68 de zile întârziere față de data expirării termenului legal prelungit.
În aceste condiții, devin incidente prevederile art. 120 și 124 Cod procedură fiscală și ale Ordinului nr. 1899/2004, potrivit cărora contribuabilii au dreptul la dobândă în valoare de 0,1% cu privire la sumele nerestituite sau .nerambursate de la buget în termenul legal, astfel încât în mod corect reclamanta a solicitat ANAF- DGAMC acordarea de dobânzi în valoare 2.035.591,69 lei (i.e. 29.935.172 lei x 0,1% x 68 de zile).
Susținerea pârâtei ANAF-DGAMC cu privire la faptul că balanța de verificare aferentă lunii iulie 2007 i-ar fi fost comunicată pentru prima dată prin fax, în data de 28.01.2008, nu este reală, astfel cum rezultă în mod expres din cuprinsul adresei de comunicare, reclamanta a dispus înaintarea acestui document în data de 14.11.2007, odată cu celelalte documente solicitate de către organele fiscale prin Adresa de solicitare.
Ca atare, chiar că documentul în discuție a fost comunicat ANAF-DGAMC și pe fax, în data de 28.01.2008, această împrejurare nu înlătură obligația legală a DGAMC de soluționare a Decontului aferent lunii iulie 2007 cu luarea în considerare a datei la care balanța de verificare i-a fost comunicată pentru prima dată (i.e. 14.11.2007), astfel încât, contrar afirmațiilor organelor fiscale, ANAF-DGAMC avea obligația legală de a soluționa Decontul TVA aferent lunii iulie 2007 până în data de 24.12.2007, iar nu până la 29.02.2008, cum în mod greșit a procedat organul fiscal.
Aceasta este confirmată și de către expertul contabil care, în cuprinsul Raportului de expertiză menționează că „în cazul decontului de TVA aferent lunii iulie 2007, termenul de soluționare era de 45 de zile de la înregistrarea acestuia la ANAF-DGAMC prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării de documente și data primirii informațiilor solicitate de la reclamantă, respectiv până la data de 24.12.200f (pag. 7, para. 3 din Raportul de expertiză), expertul conchizând asupra întârzierii în soluționarea decontului, aceasta fiind de 68 de zile (conform primului Tabel aflat la pag. 7 din Raportul de expertiză)
Expertul concluzionează că ANAF-DGAMC datorează reclamantei dobânzi de întârziere în valoare de 2.035.591,69 lei aferente Decontului lunii iulie 2007 (conform Tabelului aflat la pag. 9 din Raportul de expertiză), atestând astfel corectitudinea calculului efectuat de Societate.
Cu privire la data comunicării balanței de verificare aferentă lunii iulie 2007, expertul constată că „potrivit adresei Cargill (reclamanta), înregistrată la ANAF-DGAMC sub nr._ în data de 14.11.2007, reclamanta a transmis pârâtei în integralitate documentele ce i-au fost solicitate, aferente punctelor 1-7 din Adresa ANAF-DGAMC nr._/30.08.2007, atestând realitatea afirmațiilor reclamantei cu privire la faptul comunicării documentului contabil menționat.
În ceea ce privește soluționarea cu întârziere a Decontului TVA aferent lunii martie 2009, de asemenea dă dreptul reclamantei la dobânzi în valoare de 1.746.593,53lei
Susține pârâta în cuprinsul Deciziei de soluționare, ANAF-DGAMC că „Societatea nu a formulat contestații în privința duratei inspecției fiscale pentru a se putea stabilit daca termenul legal a fost depășit sau dacă au existat suspendări ce trebuie incluse în calculul duratei, astfel încât organele fiscale au apreciat că Societatea nu ar avea dreptul la dobânzi.
Deși organul fiscal recunoaște că, a dispus soluționarea Decontului TVA aferent lunii martie 2009 în data de 25.11.2009, iar nu în data de 08.06.2009, data expirării termenului legal de 45 de zile, acesta menționează că soluționarea decontului amintit a fost făcută cu respectarea termenului legal, având în vedere că „Societatea nu ar fi contestat durata inspecției fiscale".
Susținerile pârâtei nu pot fi primite.
Astfel, cu privire la soluționarea decontului aferent lunii martie 2009, dat fiind că acesta a fost înregistrat la ANAF-DGAMC în data 24.04.2009, iar organul fiscal nu a formulat nicio solicitare de documente de natură să suspende curgerea termenului de legal de soluționare, organele fiscale aveau obligația legală de soluționare a decontului până la data de 08.06.2009 (data expirării termenului legal de 45 de zile).
Cu toate acestea, ANAF-DGAMC a hotărât restituirea efectivă a sumei de 10.334.873 lei aprobate spre rambursare în data de 25.11.2009, deci cu o întârziere de 160 de zile față de data expirării termenului legal de soluționare.
În aceste condiții, devin incidente prevederile art. 120 și 124 Cod procedură fiscală și ale Ordinului nr. 1899/2004, potrivit cărora contribuabilii au dreptul la dobândă în valoare de 0,1% cu privire la sumele nerestituite sau nerambursate de la buget în termenul legal, astfel încât în mod corect Societatea a solicitat pe calea Cererii de dobânzi acordarea de dobânzi în valoare 1.746.593,53 lei (i.e. 10.334.873 lei x 0,1% x 169 de zile).
Cu privire la poziția ANAF-DGAMC cu privire la faptul că reclamanta nu ar fi contestat durata inspecției fiscale, menționăm instanței că o astfel de instituție nu există în dreptul pozitiv românesc și, în toate cazurile, necontestarea duratei inspecției fiscale nu influențează în nici un fel termenul legal de soluționare a deconturilor de TVA. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, j durata inspecției fiscale nu influențează calculul dobânzilor, instanța europeană conchizând că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări în sensul că termenul de rambursare a sumelor negative de TVA se prelungește cu perioada cuprinse între data expirării termenului legal de soluționare a cererii de rambursare și data finalizării acțiunii de control, cu consecința calculării dobânzilor numai de la data încheierii acțiunii de control fiscal.
Inclusiv expertul contabil în cuprinsul Raportului de expertiză, care arată că „în cazul decontului de TVA aferent lunii martie 2009, termenul de soluționare era de 45 de zile de la înregistrarea acestuia la ANAF-DGAMC respectiv până la data de 08.06.2009" (pag. 7, parag. 4 din Raportul de expertiză), expertul conchizând asupra întârzierii în soluționarea Decontului lunii martie 2009, aceasta fiind de 169 de zile (conform celui de-al doilea tabel aflat la pag. 7 din Raportul de expertiză)
Expertul mai menționează că ANAF-DGAMC datorează reclamantei dobânzi de întârziere în valoare de 1.746.593,53 lei (conform Tabelului aflat la pag. 9 din Raportul de expertiză), atestând astfel corectitudinea calcului efectuat de reclamantă.
Neîntemeiat susține pârâta cu privire la prelungirea termenului de soluționare ca urmare a faptului „necontestării duratei inspecției fiscale sau intervenirea unor cazuri de suspendare", expertul constată că „din documentele aflate la dispoziția expertului, în speță nu a existat o cerere de informații suplimentare din partea organului fiscal, transmisă reclamantei" (pag. 8, para. 1 din Raportul de expertiză). Mai mult, expertul menționează că „inspecția fiscală anticipată a început la data de 10.06.2009, după 2 zile de la data expirării termenului legal de i soluționare" (pag. 8, para. 1 din Raportul de expertiză), fiind deci evident caracterul nelegal și netemeinic al afirmațiilor ANAF-DGAMC cu privire la corectitudinea soluționării Decontului aferent lunii martie 2009.
Și prin prisma jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamanta este îndreptățită de a beneficia de dobânzi.
Astfel, necesitatea acordării de dobânzi de către un stat membru în cazul rambursării cu întârziere a sumelor TVA solicitate de contribuabil pe calea deconturilor negative de TVA cu opțiune de rambursare reprezintă un principiu fundamental al dreptului comunitar în privința TVA, această împrejurare fiind evidentă atât din perspectiva soluțiilor jurisprudențiale obligatorii pronunțate de instanța supremă, de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „CJUE"), cât și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare „CEDO"), după cum urmează .
Instanța supremă a reținut într-o decizie de speță (Decizia nr. 3351/29.06.2006) că „Termenul de rambursare a excedentului TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării controlului fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care aceasta nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska, citată anterior, punctul 27). Cu toate acestea, dacă persoană impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralității fiscale". (Paragraf final pag. 13 continuat pe pag. 14 a deciziei citate).
Și într-o altă speță (Decizia nr. 1084/29.02.2012) instanța supremă a decis că „In virtutea principiului neutralității fiscale, ce transpune în plan fiscal principiul general al nediscriminării, și în acord cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, statul datorează dobânzi în cazul rambursării cu întârziere a TVA.
Neacordarea de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA este de natură să poziționeze contribuabilul îndreptățit la respectiva rambursare într-o poziție de discriminare față de un alt contribuabil, competitor de-al său care, fie nu a fost pe poziție de rambursare TVA, ci pe poziție de plată TVA, fie a beneficiat de o rambursare imediată și fără întârziere a TVA."
Instanța europeană a reținut în mod constant că „TVA-ul să fie rambursat într-o perioadă de timp rezonabilă prin plata unor sume de bani sau prin luarea unor măsuri echivalente și că în orice caz, metoda adoptată pentru rambursare nu poate să implice nici un fel de risc pentru contribuabil" (paragraful 17 al Speței Sosnowska ), urmând ca, „neacordarea de dobânzi asupra acestor sume începând cu data de la care suma respectivă ar fi trebuit achitată contribuabilului ar însemna o încălcare a principiului proporționalității" (s.n. D&B D. și Baias), un principiu fundamental în materia TVA reliefat în mod constant în jurisprudența Curții Europene, alături de (paragrafele 63 si 64, teza finală din Speța Molenheide).
În consecință, ANAF-DGAMC era obligată soluționeze Deconturile de TVA și să restituie sumele de TVA admise la rambursare înăuntrul termenului legal imperativ de 45 de zile, astfel încât, față de nerespectarea acestei obligații legale, reclamanta este pe deplin îndreptățită la plata dobânzilor pentru restituire cu întârziere a sumelor menționate.
Pornind de la faptul că, în mod constant a reliefat faptul că o creanță reprezintă un bun în sensul acestui articol din CEDO, instanța europeană a statuat că „determinarea măsurii în care statul ar trebui să plătească dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a unor sume nedatorate cade în sfera de aplicare a regulii reliefate de teza ala primului alineat al art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care enunță principiul că oricine trebuie să aibă dreptul de a se bucura liniștit de un bun proprietatea sa" (paragraful 28 al hotărârii).
Instanța europeană a conchis că „statul trebuie să plătească dobânzi în cazul în care restituie cu întârziere sumele pe care le datorează" și că „orice compensație pe care ar primi-o particularul din partea statului ar fi diminuată dacă ar fi să fie plătită fără să se țină cont de circumstanțele care ar putea să-i reducă valoarea, cum ar fi plata ei cu o întârziere nerezonabilă", statuând că „plata dobânzii este intrinsec legată de obligația statului de a compensa diferența dintre suma datorată și suma ce este finalmente primită de către creditor" (paragraful 29 al hotărârii).
Concluzionând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține că „prin refuzul autorităților pârâte de a achita dobânzi pentru restituirea cu întârziere a sumelor datorate a dus la ruperea echilibrului dintre interesul general și interesul particular" și, ca atare, „a avut loc încălcarea art.1 al Protocolului nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului" (paragraful 31).
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acestea urmează a fi reduse în raport de prevederile art. 274 (3), în raport de valoarea pricinii și de volumul muncii îndeplinite de apărător.
Pentru aceleași considerente, urmează a fi respinsă și cererea de majorare onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantei . cu sediul în București, sect. 1, .-15, clădirea A2, . cu pârâtul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ– DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI cu sediul în București, sect. 5, . și, în consecință:
Dispune anularea deciziei nr. 5/16.11.2012, dată în soluționarea contestației fiscale nr._/05.10.2012 și în parte a deciziei de respingere a cererii de dobânzi nr._/22.12.2009, respectiv, decizia_/29.08.2012, ambele emise de pârât.
Obligă pârâtul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ– DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI la plata către reclamant a sumei de 2.035.591,69 lei, cu titlu de dobânzi, calculate de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii de decontare cu suma negativă de TVA, aferentă lunii iulie 2007 și a sumei de 1.746.593,53 lei, cu titlu de dobânzi, calculate de la data expirării termenului legal de soluționare a decontului cu suma negativă de TVA aferentă lunii martie 2009, până la data rambursării efective a sumelor reprezentând TVA admis la rambursare prin decizii de impunere fiscală.
Respinge cererea de majorare onorariu expertiză formulată de expert contabil desemnat în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 3 Cod proc.civ. obligă pârâtul la plata către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, în cuantum micșorat de 10,294.96 lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la 29.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. G. C. O.
Red.jud.G.G.
Tehnored.C.O./4 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1367/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1458/2013. Curtea de... → |
|---|
