Pretentii. Decizia nr. 5004/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5004/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 2940/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5004
Ședința publică de la 14.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
JUDECĂTOR - J. A.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 44/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. S. E. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, după care:
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 44/16.01.2013 Tribunalul Călărași a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. S. E. împotriva pârâtei A.F.P. CĂLĂRAȘI, obligând pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în sumă de 2.672 lei, a dobânzilor fiscale calculate de la data achitării taxei și până la restituire, precum și a cheltuielilor de judecată în sumă de 43 lei.
Pentru a se pronunța astfel, cu privire la excepția invocată prin întâmpinare de pârâtă, tribunalul a respins-o pe motiv că nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2008 un autoturism sencond-hand, marca Volkswagen Golf, iar în România a plătit o taxă specială pentru prima înmatriculare a acestui autoturism în cuantum de 2.672 lei, achitată cu chitanța depusă în copie la dosar.
Reclamantul consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art. 90 al.1 ale Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Reclamantul a solicitat pârâtei restituirea sumei de 2.672 lei, însă pârâta a refuzat acest lucru.
Tribunalul a reținut, în esență, că taxa de poluare percepută de pârâtă în temeiul OUG nr. 50/2008 este stabilită în baza unui act nromativ care încalcă normele comunitare, respectiv art.90 paragraf 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, care prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
A reținut instanța de fond că aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 prin raportare la prevederile art. 90 TUE instanța de fond a concluzionat că norma română este contrară art. 90 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană, fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului taxa de poluare în sumă de 2.672 lei, a dobânzilor fiscale calculate de la data achitării taxei și până la restituire, precum și plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând dispoz. art. 3041 C.proc.civ.
În motivarea recursului arată că instanța de fond, în mod nelegal a dispus respingerea excepției inadmisibilității invocate de pârâtă și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Arată că în data de 2.07.2008 contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca Volkswagen Golf, an fabricație 2001 și că în baza acesteia s-a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/2.07.2008.
Arată recurenta că contestatorul a formulat doar cerere de restituire a taxei, nu și contestație împotriva deciziei de calcul a acesteia, astfel că prin raportare la art. 7 din Legea nr. 554/2004 cererea este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, arată recurenta că OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Sistemul instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechime și rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului și a dotărilor sale, asigură ca această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate incorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
De asemenea, arată că art. 110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre. În data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Acest act normativ reglementează, de asemenea, posibilitatea și condițiile restituirii taxei de poluare.
Prin cererea înregistrată la data de 2.09.2013, intimatul-reclamant A. S. E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, motivată de neîndeplinirea procedurii prealabile, Curtea va constata că aceasta a fost corect respinsă cu ocazia primei judecări a fondului, când instanța a reținut incidența dispozițiilor din Decizia nr. 24/2011 dată în interesul legii de ÎCCJ, conform căreia acțiunile de genul celor promovate de intimatul reclamant sunt admisibile în lipsa contestării prealabile a deciziilor, această hotărâre fiind obligatorie conform art. 330/7 alin 4 C..
Condiția formulării unei cereri în prealabil sesizării instanței este îndeplinită în cauză, conform răspunsului de la fila 5 reclamantul înaintând o astfel de cerere la data de 05.12.2011.
2/ În ceea ce privește fondul cauzei, respectiv incorecta aplicare a normelor comunitare de către instanța de fond, motiv încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C., Curtea va înlătura alegațiile recurentelor, ca nefondate.
Astfel, va constata că, în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimatul reclamant a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Golf, an de fabricație 2001, data primei înmatriculări 01.08.2000, nr. de identificare WVWZZZ1JZ1B040845 și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 2672 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule. Taxa a fost percepută în baza deciziei contestate, emisă în temeiul OUG nr. 50/2008.
În privința legalității instituirii și perceperii taxei de poluare de către recurenta pârâtă, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Pe de altă parte, se va mai reține și faptul că obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
În consecință, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a dispus armonizarea legislației interne cu cea comunitară, ci s-a făcut aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, atribut atât al legiuitorului cât și al puterii judecătorești, așa cum s-a decis în hotărârile enunțate anterior.
În continuare, Curtea va reține că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Analizând reglementarea internă, incidentă în speță, Curtea constată că taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România – cauza 402/09-T.. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”, principiu la care s-a referit și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând neîntemeiat refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 44/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. S. E. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. A. C. R. I. J. A.
GREFIER
S. I.
Red...12.2013
Jud. fond – T. N.M.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5371/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1367/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








