Pretentii. Decizia nr. 5222/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5222/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 9470/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5222
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
Președinte F. I.
Judecător P. S.
Judecător V. R. M.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală și recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Mun București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 împotriva Sentinței civile nr. 3671 din data de 25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenți pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea recurentei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI– în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Urmare aceleiași modificări legislative, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, a devenit ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE.
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea acestor instituții cu actuala denumire - respectiv DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, în loc de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6.
Curtea, constatând că prin cererile de recurs recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 C.pr.civ., nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2012, astfel cum a fost precizată reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat instanței sa dispuna obligarea primei parate la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 5.371,00 lei precum si actualizarea acestei sume cu rata dobanzii și coeficient de inflație de la momentul perceperii taxei pana la momentul restituirii.
In motivarea actiunii, arata reclamantul a cumparat un autoturism marca Skoda fabricat in anul 2005, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania a achitat taxa de poluare in cuantum de 5.371,00 lei, autovehiculul in cauza fiind achiziționat din Comunitatea Europeana.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciaza reclamantul in esenta că taxa de poluare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., pârâta, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, legal citată, a depus întâmpinare in reprezentarea AFP Sector 6, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule precum și ale art. 5 alin. 1 și 4 din același act normativ potrivit cărora :” taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (…) taxa se plătește într-un cont distinct, deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”. Astfel, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se administrează de către această instituție.
Pe fondul cauzei, pârâta apreciaza in esenta că plata efectuata de reclamanta a fost legal incasata de către organul fiscal prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare la data plații fiind in vigoare prevederile O.U.G. nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare, ca urmare a respectării normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Aceeași pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 60 și urm. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, participant introdus în cauză.
Pârâta, ANAF, legal citată, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe fondul cauzei solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata.
Prin sentința civilă nr. 3671/25.06.2013 Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 5371 lei, a obligat pârâta la plata către reclamant a dobânzii fiscale aferente conform art. 124 Cod proc fiscală, de la data expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. 1 Cod proc fiscală până la data plății. Totodată a respins cererea de chemare în garanție a AFM, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFP Sector 6, instanta a respins-o avand in vedere ca Decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisa de parata, in consecinta exista identitate intre persoana chemata in judecata si emitentul actului administrativ contestat, parata fiind parte in raportul juridic de drept administrativ substantial dedus judecatii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Problema de drept dedusa judecatii vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza inscrisurilor administrate in cauza, tribunalul a constatat că refuzul paratelor de restituire a taxei de poluare are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1 (actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Concluzionand, tribunalul a reținut ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
În speța, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Germania, (fila 58), in consecinta instanta a constatat ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare.
Pe cale de consecință, tribunalul a considerat că sunt îndeplinite cerințele art.1 din legea nr.554/2004, republicată, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantei.
Avand in vedere raportul juridic de drept public dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, in speta sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala in privinta dobanzilor datorate, iar nu dispozitiile incidente in materia dreptului privat privind dobanda legala.
Totodata, tribunalul a respins cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulata de parata, ca neintemeiata, avand in vedere inexistenta unor dispozitii legale sau a unor clauze de alta natura care sa fundamenteze obligatia acestei institutii de a garanta indeplinirea obligatiei de restituire a taxei de poluare de catre parata.
A apreciat Tribunalul că, din moment ce taxa a fost încasată ca efect al actelor emise de parata AFP Sector 6, fiind achitata la dispoziția acestei instituții, împrejurarea ca aceasta a primit ulterior o alta destinație bugetara nu este de natura sa justifice admiterea unei cereri de chemare în garanție in cadrul litigiului de contencios administrativ, ci constituie un aspect legat de modalitatea concreta in care parata va asigura îndeplinirea efectivă a obligației de restituire ce-i incumba în mod direct.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În motivarea recursului declarat de pârâta DGRFP București în reprezentarea AS6FP s-au invocat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie privind hotărârea instanței de fond:
Instanța de fond in mod nelegal a respins in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 3.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediuluî", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu". A învederat faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003: prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția si intimatul-reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Cu privire la cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu, a arătat că potrivit art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana impotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul cand ar cădea in pretentiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; cand întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare."
Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petent in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua parti, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de incasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu. Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedura civila.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 5371 lei, a apreciat ca, instanța de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, a inlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si elimina reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România.
A invocat partea recurentă disp. art. 1 -33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania,Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, precum și alin.2 al art.148 din Constituția României. A concluzionat recurenta că, din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, recurenta a apreciat că dispozițiile nu sunt incidente, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conf. art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui vehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art. 9.
Totodată, a susținut că reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, astfel că obligația de plată a taxei de poluare este legal datorată.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, devenit art. 110 după consolidare, au în vedere reglementarea unei limitări a drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, potrivit jurisprudenței Curții, art. 110 din Tratat este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, normele comunitare nu interzic perceperea unei taxe precum cea specială pentru autoturisme și autovehicule, invocând în acest sens recurenta prev. art. 33 din Directiva 77/388/CEE a Consiliului Comunităților Europene.
Totodată, principiul poluatorul plătește, pe care se bazează instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
A mai arătat recurenta că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a mărfurilor naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculelor în România, această discriminare nefiind fundamentată prin niciun argument de partea reclamantă. Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
S-a mai susținut că în urma modificărilor aduse prin OUG nr. 117/2009, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare asigurării respectării legislației comunitare, iar în momentul de față legislația privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă art.110 din TFUE.
Concluzionează recurenta că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
În plus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. Totodată, reproducând partea recurentă art.8 din OUG nr.50/2008, coroborat cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, a concluzionat că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la obligarea A.F.P. Sector 3 la plata dobânzii fiscale, a arătat ca sentința este netemeinica si nelegala.
Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
In drept, art.304. pct.9 Cod Procedura Civila.
Pârâta ANAF a arătat în cadrul recursului său că hotărârea a fost pronunțata cu interpretarea greșita a prevederilor OUG nr. 50/2008, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
1. Prin hotărârea judecătoreasca atacata, instanța de fond a obligat A.N.A.F. la restituirea către intimatul - reclamant P. C. a sumei de 5.371,00 lei si a dobânzii fiscale aferente conform art. 124 Cod procedura fiscala.
A arătat că instanța de fond nu s-a pronuntat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
A învederat ca Decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost emisa de instituția ANAF si in consecința nu exista identitate intre persoana chemata in judecata si emitentul actului administrativ contestat, nefiind parte in raportul juridic de drept administrativ substanțial dedus judecații.
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, in art. 13 alin. (1) stipulează ca: "La primirea cererii, instanța dispune citarea pârtilor si poate cere autorității al cărei act este atacat sa îi comunice de urgenta acel act, împreuna cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei".
Astfel, rezulta ca in contenciosul administrativ litigiile se nasc intre persoana vătămata si autoritatea publica emitenta a actului administrativ pretins vătămător.
De asemenea, in conformitate cu H.G. nr. 109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, DGFP București, AFP Sector 6 se afla in subordinea instituției (anexa nr. 3 din hotărârea mai sus menționata), iar potrivit prevederilor art. 33 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala care reglementează competenta teritoriala a organelor fiscale se prevede ca: "Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta revine acelui organ fiscal, județean, local sau al Municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., in a cărui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului."
Astfel, Agenția Naționala de Administrare Fiscala nu poate fi chemata in judecata in calitate de organ ierarhic superior al acestora.
In conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 din H.G. nr. 109/2009, privind organizarea si funcționarea A.N.A.F., printre unitățile aflate in subordinea A.N.A.F. se regăsesc Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, in subordinea cărora funcționează administrațiile finanțelor publice municipale, administrațiile finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii, administrațiile finanțelor publice orășenești si administrațiile finanțelor publice comunale"
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea si funcționarea A.N.A.F.: "In subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala funcționează Garda Financiara, Autoritatea Naționala a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene si Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridica", având capacitatea de a sta in justiție in nume propriu.
În prezentul litigiu nu se ataca un act administrativ emis de către instituția ANAF, astfel ca, aceasta nu poate fi parte in raportul juridic dedus judecații si de aceea nu existau motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătoreasca in contradictoriu cu Agenția Naționala de Administrare Fiscala.
2. Considera ca, in mod greșit, instanța de fond a apreciat ca normele interne ce reglementează obligația de plata a taxei de prima înmatriculare in România, pentru autoturismele second-hand contravin dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, art. 90 paragraf 1 (actualmente art. 110) "normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie si care încalcă principiul liberei circulației a mărfurilor, aceeași taxa nefiind perceputa pentru autoturismele second-hand autohtone".
Astfel, discriminarea invocata prin asimilarea taxei prevăzute de art. 214indice 1 Cod fiscal unei taxe cu efect echivalent taxelor vamale nu exista si nu poate fi reținuta de către instanța.
In acest sens, a precizat ca textul național nu instituie o discriminare in sensul dispozițiilor art. 90 paragr. 1 (actualmente art. 110) din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, conform cărora "niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare".
In fapt, taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art. 214 indice 1- 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, a precizat faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai "sus invocate, rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
De asemenea, a precizat că ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei pe poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Menționam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
3. In ceea ce privește dobânda prevăzuta de art. 124 alin. (1) din Cod procedura fiscala de la data achitării sumei si pana la data restituirea efectiva a acesteia, a arătat ca cererea se adresează organului fiscal si nu direct instanței de judecata, motiv pentru care a considerat ca sub acest aspect hotărârea instanței a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii.
4. A criticat de asemenea hotărârea instanței de fond sub aspectul respingerii cererii de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu pe motiv ca taxa a fost achitata ca efect al actelor emise de Administrația Finanțelor Publice Sector 6.
A arătat că in preambulul OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se prevede ca acest act normativ are drept scop asigurarea protecției mediului, îmbunătățirea calității vieții.
In aceste condiții, organele fiscale au doar obligația de a colecta taxa de poluare, întrucât prevederile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 50/2008 reglementează ca aceasta taxa se constituie venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu si se administrează de către aceasta instituție, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
In raport de aspectele prezentate si având in vedere ca Administrația F. pentru Mediu beneficiază in mod direct de taxa de poluare, a apreciat ca in cauza cererea de chemare in garanție este întemeiată.
In concluzie, in considerarea motivelor de fapt si de drept mai sus expuse, rugam instanța sa le admită, cu consecința admiterii recursului ca fondat, modificarea sentinței in sensul respingerii acțiunii fata de Agenția Naționala de Administrare Fiscala.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la data de 30.10.2013 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea soluției instanței de fond ca temeinică si legală.
A solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF deoarece ANAF are calitate in acest raport juridic deoarece este cea care a încasat aceasta taxa. Astfel, AFP sector 6 se afla in subordinea ANAF, astfel ultima administrează impozitele, taxele etc. pe care le varsă in conturile recurente. Toata practica invocata de către recurenta este in favoarea intimatului si pe baza acesteia s-a format practica si in România, ca stat membru UE in sensul ca toate acțiunile introduse pentru restituirea taxei de poluare au fost admise si pe cale de consecința s-a dispus restituirea acestora către justițiabilii care au formulat astfel de cereri in instanța. Pentru aceste motive a solicitat respingerea primului si celui de-al doilea motiv de recurs.
In ceea ce privește motivele 3 și 4 de recurs a apreciat că și acestea sunt neîntemeiate. Nu solicită cheltuieli de judecata.
La termenul de judecată din 22.11.2013 Curtea a luat act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea recurentei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI– în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la acțiunea de fond, Curtea observă că Administrația Finanțelor Publice Sector 6 este cea care a emis decizia de calcul al taxei de poluare și a încasat taxa, acestea fiind actele care au produs o vătămare reclamantului. Faptul că destinatarul acestor sume este Administrația F. pentru Mediu nu conferă calitate procesuală acesteia, atâta timp cât nu există un raport juridic direct între AFM și contribuabil. Dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și HG 686/2008 invocate de recurentă referitor la modalitatea în care se transferă taxa de poluare de la Trezoreria Statului către Administrația F. pentru Mediu sunt relevante numai sub aspectul reglării raporturilor între instituțiile publice.
În consecință Curtea apreciază că motivul de recurs invocat de recurenta Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice cu privire la lipsa calității procesuale pasive nu este întemeiat.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a ANAF, având în vedere că aceasta nu a emis nici un act dintre cele contestate, și dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea si funcționarea A.N.A.F.("In subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala funcționează Garda Financiara, Autoritatea Naționala a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene si Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridica"), Curtea constată că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care se va admite excepția.
Analizând motivele de fond invocate de recurenta DGRFP București în reprezentarea AS6FP cu privire la pretinsa natură legală a taxei de poluare, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Skoda . TMBCG63U_ de la numitul M. E. la data de 06.08.2009, care la rândul său îl achiziționase din Germania la 17.07.2009, fiind înmatriculat pentru prima oară în această țară la 04.10.2004. Pentru a-l înmatricula în România a achitat taxa de poluare de 5371 lei la data de 17.08.2009, cu chitanța TS4A nr._. Reclamantul s-a adresat organului fiscal solicitând restituirea taxei de poluare la data de 05.01.2012, acesta răspunzând negativ cu adresa nr. 786/30.01.2012.
Curtea constată că sentința civilă criticată a fost pronunțată cu dezlegarea corectă a chestiunii compatibilității dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu dispozițiile art. 117 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională. Ca atare argumentul recurentei privind necompetența instanțelor de a analiza compatibilitatea dreptului intern cu tratatele internaționale nu poate fi primit.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T., Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
În atare condiții, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât Curtea Europeană de Justiție în cauza C 565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia” (paragraful 28).
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Pe de altă parte, Curtea nu poate obliga pârâta AS6FP la plata dobânzii fiscale de la data încasării taxei de poluare, întrucât reclamantul nu a recurat acest aspect, iar Curtea nu poate înrăutăți situația pârâtei în propriul recurs.
Nu aceeași este însă soluția Curții cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, aspect cu privire la care motivul de recurs este fondat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe; b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal. (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule”.
Prin urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de acestea, nu pot fi primite alegațiile instanței de fond în sensul că între cele două autorități publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în speță s-a constatat un drept de creanță al pârâtei față de chemata în garanție, derivat din soluția de admitere a cererii principale și obligarea pârâtei la plata unei anumite creanțe către reclamant, dar și în condițiile în care soluționarea pretențiilor în cadrul prezentului proces ar fi necesară și utilă pentru preîntâmpinarea unui eventual litigiu între cele două instituții.
În sfârșit, soluția de respingere a cererii de chemare în garanție nu este întemeiată în drept, neexistând niciun motiv legal pentru neadmiterea pretențiilor pârâtei.
În consecință, date fiind aceste motive de fapt și de drept, Curtea va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a cuantumului taxei pe poluare conform cererii principale.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt întemeiate în parte, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, va admite recursurile, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive, va admite în parte acțiunea în raport cu prima pârâtă, va admite cererea de chemare în garanție, va obliga chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 5371 lei, cu titlu de taxă de poluare și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentele pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 3671 din data de 25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite în parte acțiunea în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Sector 6 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București suma de 5371 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. S. V. R. M.
Grefier,
A. C.
Red. Jud. P.S./2 ex./23.12.2013
Tehnored L.M
Judecător fond: B. R. - Tribunalul București secția a IX-a C.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 361/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5371/2013.... → |
|---|
