Anulare act administrativ. Sentința nr. 467/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 467/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 6552/2/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 467

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

GREFIER: B. C.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta D. I. E. în contradictoriu cu pârâtul M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE – PRIN MINISTRU M. C., având ca obiect „anulare act administrativ”.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, a amânat succesiv pronunțarea la data de 25.01.2013 și, apoi, la data de 01.02.2013 pentru când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 20.08.2012, sub nr._ reclamanta D. I. E. (fosta A. I. - E.), a formulat contestație în contradictoriu cu pârâtul M. M., Familiei și Protecției Sociale, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate nelegalitatea și netemeinica Ordinului nr. 1972 din 13.07.2012, emis de către pârâtă și să se dispună: Anularea ordinului contestat nr. 1972/13.07.2012, ca nelegal și netemeinic; Exonerarea contestatoarei de la plata sumei de 5656 lei imputata la plata prin ordinul contestat, reprezentând prejudiciul presupus a fi cauzat paratei; Obligarea paratei la acoperirea tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul a emis Ordinul Nr. 1972/ 13.07.2012 prin care i s-a imputat suma de 5656 lei, reprezentând cota parte din suma totala de 71.480 lei, prejudiciul total constatat de către Curtea de Conturi a României - prin Camera de Conturi București prin Decizia Nr. 57 / 14.09.2009.

Întregul cuantum al prejudiciului constatat de către Camera de Conturi București era reprezentat de cheltuielile neeligibile, decontate din fondurile publice nerambursabile prin acceptarea la decontare a unor cheltuieli pe o structura de costuri mai mare decât cea admisa prin documentația pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect si plata unor servicii de informare profesionala, din cadrul programului privind protecția sociala si integrarea socioprofesionala a persoanelor cu handicap, decontate pentru proiectul „ Centrul de recuperare de tip ambulatoriu Ramnicu V.” precum si pentru proiectul „ Centrul de recuperare de tip ambulatoriu Voineasa”.

Pentru a emite acest ordin M. a avut in vedere sentința civila Nr. 2034/ 22.06.2010 pronunțata de Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal, rămasa definitiva si irevocabila prin pronunțarea Deciziei Civile Nr. 1111/ 19.05.2011, de către Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ si Fiscal.

Astfel, pe rolul Tribunalului București, Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal a fost inregistrata acțiunea formulata de către reclamanta Autoritatea Naționala pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) in contradictoriu cu paratele Curtea de Conturi a României si Camera de Conturi a Municipiului București, prin care se solicita anularea actului administrativ reprezentat de incheierea Nr. V/ 18 din data de 15.12.2009 cu privire la respingerea punctului 3 din contestație, cu suspendarea executării acesteia. In acest sens s-a constituit dosarul civil Nr._ .

In motivarea acțiunii introductive, reclamanta ANPH a arătat ca in mod nejustificat s-a considerat de către parata ca sunt nedeductibile cheltuielile in suma totala de 71.480 lei. F. de suma de 67.980 lei reclamanta a arătat ca valoarea totala a contractului nu a fost modificata, astfel ca orice modificare in structura era posibila prin acordul părtilor, concretizat prin Încheierea unui act adițional. Suma de 3500 era si ea eligibila fata de prevederile actului adițional care reprezintă voința părtilor.

Tribunalul a reținut ca prin Decizia Nr. 57/ 14.09.2009 a Camerei de Conturi a Municipiului București s-a prevăzut in sarcina reclamantei ANPH, la pct 3, luarea masurilor pentru recuperarea in condițiile legii a sumei totale de 71.480 lei cheltuieli neeligibile, decontate din fonduri publice nerambursabile prin acceptarea la decontare a unor cheltuieli pe o structura de costuri mai mare decât cea admisa prin documentația pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect si plata unor servicii de formare profesionala pentru implementarea unor proiecte din cadrul Programului privind protecția sociala si integrarea socioprofesionala a persoanelor cu handicap.

Prin sentința civila nr. 2034/ 22.06.2010 Tribunalul a respins acțiunea formulata de către ANPH in contradictoriu cu paratele Curtea de Conturi a României si Camera de Conturi a Municipiului București.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, Tribunalul a apreciat ca actul adițional intervenit intre părțile contractante nu poate produce efecte juridice, intrucat prin intermediul voinței părtilor nu se pot prevedea alte aspecte care nu au fost avute in vedere la intocmirea propunerii de proiect si alegerea acelei propuneri pentru finanțarea nerambursabila. Suportarea cheltuielilor pentru formarea profesionala a altor salariați decât ai solicitantului reprezenta un aspect ce trebuia adus la cunoștința autorității finanțatoare înca de la prezentarea propunerii beneficiarului, pentru a aprecia utilitatea suportării din fondurile publice a unor cheltuieli care nu erau destinate beneficiarului.

Prin urmare, a concluzionat instanța fondului ca actul contestat este legal si temeinic, iar cererea de anulare parțiala a actului administrativ este neîntemeiata, urmând a fi respinsa. Si capătul accesoriu al suspendării va fi respins de către Tribunal nefiind intrunite condițiile art. 14 din Legea Nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta, având in vedere ca argumentele de nelegalitate au fost considerate neintemeiate.

Împotriva sentinței civile mai sus- enunțate, pronunțate de către Tribunalul București in dosarul nr._, a declarat recurs M. M., Familiei si Protecției Sociale -Autoritatea Naționala pentru Persoanele cu Handicap.

Curtea de Apel București a apreciat ca se impune ca acesta sa fie respins, menținându-se hotărârea primei instanțe pronunțata in cauza de Tribunalul București. In acest sens a pronunțat Decizia Civila Nr. 1111/ 19.05.2011.

Considerații asupra nelegalitații ordinului contestat:

Potrivit dispozițiilor art.85 alin. 3 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici "Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei".

Astfel prin Ordinul 1972/13.07.2012 emis de către M. M., Familiei si Protecției Sociale, i-a fost imputata contestatoarei suma de 5656 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile, decontate din fonduri publice nerambursabile prin acceptarea la decontare a unor cheltuieli pe o structura de costuri mai mare decât cea admisa prin documentația pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect si plata unor servicii de formare profesionala din cadrul Programului privind protecția sociala si reintegrarea socio-profesionala a persoanelor cu handicap decontate pentru proiectul „Centrul de recuperare de tip ambulatoriu Ramnicu V.„ precum si pentru proiectul „Centrul de recuperare de tip ambulatoriu Voineasa”.

Momentul obiectiv de la care incepe sa curgă termenul de prescripție este momentul producerii pagubei in patrimoniul instituției publice, mai exact momentul decontării sumei totale de 71.480 lei, prin intervenirea in acest sens a unui act adițional la contractul de finanțare nerambursabila si al eliberării sumelor aferente.

Pentru a opera termenul de prescripție extinctiva menționat mai sus este necesar ca fapta prejudiciabila sa se fi produs cel târziu la data de 13.07.2009.

Cu toate acestea, având in vedere dispozițiile art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarului public, in sarcina conducătorului instituției publice se instituie obligația legala de a solicita funcționarului public aflat in subordinea sa repararea pagubei pricinuite prin fapta sa „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ."

Intre cele doua termene indicate de către legiuitor in cuprinsul celor doua articole sus -menționate, respectiv art. 85 alin 3 din legea 18/1999 si art. 85 alin. (1) din același act normative se creaza numai in mod aparent un conflict. Am putea spune ca suntem in prezenta unui conflict virtual care exista doar in aparenta insa in realitate el nu exista.

La o atenta analiza a dispozițiilor art. 85 alin. 3, legiuitorul stabilește un termen de 3 ani înăuntrul căruia conducătorul instituției poate emite ordinul, dar acest termen începe sa curgă de la momentul producerii pagubei.

In cuprinsul art. 85 alin. 1 conducătorul autorității sau instituției publice are obligația sa emită ordinul in termen de 30 de zile de la data constatării pagubei.

Singura interpretare care poate fi data acestor doua texte de lege se materializează in faptul ca ordinul va putea fi emis de către conducătorul instituției publice sau al autorității publice in termen de maximum 3 ani de la data producerii prejudiciului, dar in nici un caz in termen de mai mult de 30 de zile de la data constatării pagubei.

În cazul de fata momentul obiectiv de la care s-a putut lua la cunoștința despre constatarea pagubei este momentul controlului efectuat de către Camera de Conturi a Municipiului București si constatarea pagubei produse in valoare de 71.480 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile, (respectiv acceptarea la decontare a unor cheltuieli pe o structura de costuri mai mare decât cea admisa prin documentația pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect si plata unor servicii de formare profesionala, pentru implementarea unor proiecte din cadrul Programului privind protecția sociala si integrarea socioprofesionala a persoanelor cu handicap. Mai exact momentul obiectiv coincide cu momentul emiterii Deciziei Nr. 57/14.09.2009.

De la acest moment incepe sa curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 înăuntrul căruia conducătorul autorității sau instituției publice poate emite ordinul de imputare. Depășirea acestui termen atrage prescripția dreptului de a solicita repararea pagubei pe calea emiterii ordinului de imputare.

O eventuala invocare a suspendării termenului inauntrul căruia exista obligația autorității publice de emitere a ordinului pana la soluționarea cauzei nr._ având ca obiect anularea parțiala a încheierii nr. V/18 din 15.12.2009 cu privire la respingerea punctului 3 din contestație, cu suspendarea acesteia, nu poate fi avuta in vedere si trebuie exclusa de plano, intrucat dispozițiile art. 85 alin. 1 literele a) si b) din Legea 188/ 1999 nu condiționează emiterea ordinului de imputare a plații, reprezentând repararea prejudiciului, de existenta vreunei hotărâri judecătorești. Mai mult decât atat, parcurgerea procedurii litigioase întemeiate pe contenciosul administrativ nu suspenda executarea, ceea ce presupune ca in tot timpul desfășurării procesului (daca este cazul), autoritatea publica poate emite ordinul si poate demara procedurile de executare silita (sau, daca este cazul, de infiintare a popririi) fara sa fie in vreun fel afectata de desfășurarea procesului. Cu atat mai mult trebuie avuta in vedere si situația concreta in care atat Tribunalul București cat si Curtea de Apel au apreciat ca cererea de suspendare a termenului de executare este neintemeiata, si au respins-o ca atare.

F. de aceasta situație, raportat la momentul constatării prejudiciului, si anume data de 14.09.2009, se poate concluziona ca momentul pana la care putea fi emis ordinul de imputatie a plații era data de 15.10.2009.

Orice depășire a acestui termen atrage tardivitatea emiterii ordinului si prescripția dreptului de a obține pe calea executării silite (poprire) repararea pagubei fata de funcționarul public care a săvârșit faptele cauzatoare de prejudicii.

Considerații asupra nelegalitatii si netemeiniciei ordinului Nr. 1972/ 13.07.2012 a cărui anularea formează obiectul prezentei contestații:

Potrivit dispozițiilor alineatului (3) al art. 60 din Legea 94/1992 privind Organizarea si Funcționarea Curții de Conturi, actualizata, „în exercitarea atribuțiilor sale, președintele Curții de Conturi emite ordine.".

Aceste ordine constituie titluri executorii si ele pot fi puse in executare direct fara a mai fi parcursa procedura de investire cu formula executorie si incuviintare a excutarii silite.

In aceste condiții, Decizia Curții de conturi ar fi trebuit sa fie pusa in executare silita imediat de la momentul emiterii sale, cu atat mai mult cu cat atat Tribunalul cat si Curtea de Apel București au respins solicitarea ANPH de a se suspenda executarea deciziei contestate pana la soluționarea pricinii.

Cat privește critica de netemeinicie, s-a arătat că nu se explica in ce măsura si in baza căror algoritmi de calcul s-a stabilit aceasta suma.

Este adevărat ca dispozițiile art. 255 alin. (2) din Codul M. constituie noma cu caracter general in sfera răspunderii patrimoniale a angajaților, si ca ori de cate ori legea speciala nu prevede (in cazul nostru legea privind Statutul Funcționarului Public 188/1999) vor primi aplicabilitate cele dintâi dispoziții ale Codului M., insa in aceste condiții nu trebuie sa se considere ca raspunderea va trebui sa fie identica indiferent de gradul de participare la producerea prejudiciului.

Potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (1) C.mun. " Cand paguba a fost produsa de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește in raport cu măsura in care a contribuit la producerea ei."

Așadar primul criteriu este determinat de evaluarea concomitenta a prejudiciului cauzat si a participatiei angajaților la producerea pagubei, criterii obiective ce constituie temeiuri fundamentale pentru a individualiza gradul de răspundere a fiecăruia dintre ei.

Alineatul (2) al aceluiași articol stabilește ca "Daca măsura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul sau net de la data constatării pagubei si, atunci când este cazul, si in funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar". In aceste condiții legiuitorul a stabilit ca vor răspunde numai cei care au contribuit la producerea pagubei.

Având in vedere raporturile de autoritate publica care guvernează sfera situației juridice deduse soluționării este imperativ sa se aprecieze faptul ca participarea la producerea pagubei se va intelege numai in strânsa legătura cu competentele conferite de fisa postului acelora chemați sa răspundă pentru producerea prejudiciului.

Contestatoarea, conform fisei postului ocupat - consilier asistent in cadrul Direcției de Integrare Europeana - Biroul Programe Proiecte in cadrul ANPH- nu avea competenta de a aviza decontarea din fondurile publice nerambursabile prin acceptarea la decontare a unor cheltuieli pe o structura de costuri mai mare decât cea admisa prin documentația pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect si plata unor servicii de informare profesionala, ceea ce atrage excluderea ei de la obligația de a participa la recuperarea prejudiciului si implicit de la plata sumei imputate in cuantum de 5656 lei.

In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea 554/ 2004 actualizata privind contenciosul administrativ, coroborat cu art. 85 alin. 2) din Legea 188/ 1999 privind Statutul Funcționarului Public si art. 112 si urmat. C.pr.civ.

În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri și s-a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului.

Legal citat, pârâtul M. M., Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență următoarele:

Nu poate fi reținută, critica reclamantei cu privire la nelegalitatea și netemeinicia ordinului contestat, nr. 1972/13.07.2012, prin care, conform art. 1 alin.(2), în sarcina acesteia s-a stabilit un debit in sumă de 5656 lei reprezentând cheltuieli neeligibile decontate din fonduri publice nerambursabile, astfel cum se arată la punctul 2 al acestuia, pentru următoarele considerente:

În perioada 20.05 - 17.07.2009 auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi București au efectuat la Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) „controlul fondurilor alocate de la bugetul de stat prin ordonatorul principal de credite „.

Ulterior, examinând abaterile de la legalitate și regularitate consemnate în Procesul verbal de constatare nr. 57/17.07.2009, încheiat în urma efectuării controlului, Curtea de Conturi a dispus prin Decizia nr. 57/14.09.2009 o . măsuri privind recuperarea unor sume în sarcina conducerii Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

Prin încheierea nr. 15.12.2009, Curtea de Conturi a admis contestația formulată de către ANPH împotriva Deciziei nr. 57/14.09.2009 în ceea ce privește punctul 2 al măsurilor dispuse și a respins contestația referitoare la punctul 3 al deciziei atacate.

Ulterior, ANPH a solicitat anularea parțială a încheierii în ceea ce privește respingerea pct. 3 din contestație prin acțiunea formulată împotriva încheierii nr. V/18 din 15.12.2009 emisă Curtea de Conturi, care a făcut obiectul dosarului nr._, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului - Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal București.

În dosarul menționat, prin Sentința civilă nr. 2034/22.06.2010 Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de ANPH în contradictoriu cu Curtea de Conturi.

Ca atare, ANPH a promovat recurs împotriva Sentinței civile nr. 2034/22.06.2010, iar aceasta a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1111/19.05.2011 pronunțată de către Curtea de Apel București..

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 68 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, publicată în M. Of. 446/2010, M. M., Familiei si Protecției Sociale s-a reorganizat prin reducere de posturi și prin preluarea activității Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului, a Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, a Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, cât și activității Institutului Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, instituții publice care s-au desființat.

Prin urmare, M. M., Familiei și Protecției Sociale este, în prezent, instituția abilitată si pună în executare măsurile de recuperare a prejudiciului dispuse de către Curtea de Conturi.

Măsura dispusă la punctul 3 din Decizia nr. 57/14.09.2009 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi București, prevede: „luarea măsurilor pentru recuperarea în condițiile legii a sumei totale de 71.480 lei, cheltuieli neeligibile, decontate din fonduri publice nerambursabile prin acceptarea la decontare a unor cheltuieli pe o structură de costuri mai mare decât cea admisă prin Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect și plata unor servicii de formare profesională pentru implementarea unor proiecte din cadrul Programului privind protecția socială și integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap".

În situația reclamantei, Ordinul MMFPS nr. 1972/13.07.2012 a fost emis în vederea angajării răspunderii patrimoniale, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale.

De asemenea, potrivit Codului muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă și se întemeiază pe normele și principiile răspunderii civile contractuale.

Ordinul MMFPS nr. 1972/13.07.2012 a fost emis în vederea punerii în executare a Deciziei nr. 57/14.09.2009 a Curții de Conturi București, prin care, în mod corelativ prejudiciului constatat, s-a dispus, măsura întreprinderii unor demersuri în vederea recuperării sumelor.

Astfel, rezultă că Ordinul atacat are ca temei legal prevederile art. 254 din Codul M., Decizia nr. 57/14.09.2009 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi București, Sentința civilă nr. 2034/22.06.2010 a Tribunalului București, Decizia civilă nr.1111/19.05.2011 pronunțată de către Curtea de Apel București.

Prin urmare, Ordinul de imputare are natura juridică a unui act administrativ care se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate, prezumții care fundamentează forța efectelor unui act administrativ, între care și executarea din oficiu a acestuia. Totodată, actul administrativ este el însuși titlu executoriu, executarea având loc direct în baza acestuia ,fără orice alte demersuri ulterioare.

Reclamanta interpretează în mod eronat Decizia civilă nr. 1111/19.05.2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, deoarece, rezultă în mod indubitabil faptul că, punctul 3 din Decizia nr 57/14.09.2009 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi București, s-a menținut întocmai, fiind obligatorie luarea măsurilor pentru recuperarea în condițiile legii a sumei totale de 71.480 lei, cheltuieli neeligibile.

In același timp, din documentele cu incidență în cauză nu rezulta o modalitate clară de stabilire a cuantumului prejudiciului. Cu privire la stabilirea sumei care urmează a fi recuperată, raportat la dispozițiile art. 254 alin.(l) si art. 255 din Codul muncii, revizuit, algoritmul de calcul care a fost utilizat pentru stabilirea cuantumului prejudiciului este indicat la alin. (2) al art. 255, care prevede că „dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și, atunci când este cazul, si în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar".

Astfel, dispozițiile enunțate anterior, infirmă susținerile reclamantei cu privire la modul de stabilire a cuantumului sumei de recuperat.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 din Codul de Procedură Civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Pârâtul a emis Ordinul Nr. 1972/ 13.07.2012 prin care reclamantei i s-a imputat suma de 5656 lei, reprezentând cota parte din suma totala de 71.480 lei, prejudiciul total constatat de către Curtea de Conturi a României - prin Camera de Conturi București prin Decizia Nr. 57 / 14.09.2009.

Instanța reține că Ordinul contestat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, avându-se în vedere următoarele considerente:

Dispozițiile art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarului public, arată că in sarcina conducătorului instituției publice se instituie obligația legala de a solicita funcționarului public aflat in subordinea sa repararea pagubei pricinuite prin fapta sa „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ."

Se reține că prin dispozițiile art. 85 alin. 3, legiuitorul stabilește un termen de 3 ani înăuntrul căruia conducătorul instituției poate emite ordinul, dar acest termen începe sa curgă de la momentul producerii pagubei.

In cuprinsul art. 85 alin. 1 conducătorul autorității sau instituției publice are obligația sa emită ordinul in termen de 30 de zile de la data constatării pagubei.

De la acest moment începe sa curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 înăuntrul căruia conducătorul autorității sau instituției publice poate emite ordinul de imputare. Depășirea acestui termen atrage prescripția dreptului de a solicita repararea pagubei pe calea emiterii ordinului de imputare.

O eventuala invocare a suspendării termenului înăuntrul căruia exista obligația autorității publice de emitere a ordinului pana la soluționarea cauzei nr._ având ca obiect anularea parțiala a încheierii nr. V/18 din 15.12.2009 cu privire la respingerea punctului 3 din contestație, cu suspendarea acesteia, nu poate fi avuta in vedere si trebuie exclusa de plano, întrucât dispozițiile art. 85 alin. 1 literele a) si b) din Legea 188/ 1999 nu condiționează emiterea ordinului de imputare a plații, reprezentând repararea prejudiciului, de existenta vreunei hotărâri judecătorești. Mai mult decât atat, parcurgerea procedurii litigioase întemeiate pe contenciosul administrativ nu suspenda executarea, ceea ce presupune ca in tot timpul desfășurării procesului, autoritatea publica poate emite ordinul si poate demara procedurile de executare silita (sau, daca este cazul, de infiintare a popririi) fara sa fie in vreun fel afectata de desfășurarea procesului. F. de aceasta situație, raportat la momentul constatării prejudiciului, si anume data de 14.09.2009, se poate concluziona ca momentul pana la care putea fi emis ordinul de imputatie a plații era data de 15.10.2009.

Reținându-se că Ordinul contestat a fost emis cu încălcarea termenului prevăzut de art.85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, instanța va constata nelegalitatea ordinului contestat și va anula Ordinul nr. 1972/13.07.2012 emis de pârât și exonerează contestatoarea de la plata sumei de 5656 lei.

Va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Față de reținerea nelegalității ordinului contestat, instanța nu va mai analiza celelalte susțineri ale reclamantei cu privire la netemeinicia acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta D. I. E., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat „T. C. I.”, situat în București, Piața A. I. nr. 4, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtul M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE – PRIN MINISTRU M. C., cu sediul în București, . nr. 2-4, sector 1.

Anulează Ordinul nr. 1972/13.07.2012 emis de pârât și exonerează contestatoarea de la plata sumei de 5656 lei.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

V. D. B. C.

Red. DV

Tehnored. CB

4 ex.

← Pretentii. Decizia nr. 3637/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretentii. Decizia nr. 2556/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Anulare act administrativ. Sentința nr. 467/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 467/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI