Pretentii. Decizia nr. 2556/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2556/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 1734/93/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2556
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06.06.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – ȘURCULESCU F.
JUDECĂTOR – J. A.
JUDECĂTOR – C. – N. L.
GREFIER – N. ANIȘOARA
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov și Administrația Finanțelor Publice Voluntari prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 1296/28.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C., în cauza având ca obiect pretenții – restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori noi probatorii de administrat, Curtea constată recursul declarat în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 02.08.2012, reclamantul B. C., în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, Administrația Finanțelor Publice Voluntari, a formulat contestație fiscală împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule cu numărul_ din 03.04.2012, și împotriva deciziei nr. 27/06.06.2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, prin care a fost soluționată contestația formulată, solicitând tribunalului să dispună anularea acestora, raportat la nelegalitatea Legii nr. 9/2012, act în baza căruia actele atacate au fost emise și să dispună restituirea sumei de 10.061 lei, actualizată cu dobânda legală.
Prin cerere, reclamantul a arătat că a achiziționat dintr-un stat comunitar un autovehicul marca SCANIA, conform actelor atașate cererii, respectiv: factura de achiziție, certificatul de înmatriculare care confirmă faptul că autoturismul a fost, inițial, înmatriculat în anul 1998, certificatul de Înmatriculare, cartea de identitate.
În temeiul art.4 din Legea nr.9/2012, pentru a proceda la înmatricularea autoturismelor în discuție, reclamantul a fost obligat să achite "taxa de poluare pentru autovehicule, în cuantum de 10.061 lei, la data de 03.04.2012.
Învederând faptul că de la 01 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, iar conform art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, reclamantul a arătat că, conform art. 110 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, niciunul dintre statele membre nu poate aplica produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, produselor naționale similare. Dar, pentru speța dedusă judecății, caracterul discriminatoriu al taxei este evident, aducându-se o gravă încălcare dreptului comunitar.
Astfel, pentru un autoturism, înmatriculat în România în anul 1990 și care este revândut, tot în România, în anul 2012, nu se percepe niciun fel de taxă. În schimb, pentru un autoturism, înmatriculat inițial în stat comunitar și care este revândut în România, în anul 2012, se percepe o taxă de 10.061 lei.
Separat de neconstitutionalitatea legii, între OUG nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012 nu exista nicio diferența, in condițiile in care art. 1 din OUG nr. 1/2012 suspendă aplicarea acelor articole (art. 4 alin. 2 din legea nr. 9/2012) care diferențiau cele doua acte normative, respectiv eliminarea discriminării intre autoturismele deja înmatriculate pentru care nu s-a plătit taxă și cele pentru care se percepe taxă la admisie. astfel. conform art. 4 alin. 2 din LEGEA NR. 9/2012:"Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. "
Învederându-se că în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 I. T., având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, se reține: "Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate În favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață Înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață. În timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește."
Reclamantul a mai arătat că, după parcurgerea procedurii prealabile a formulat acțiune in contencios administrativ, apreciind ca in mod eronat a fost impusa si încasata aceasta taxa.
Prin cerere s-a solicitat proba cu înscrisurile citate în textul cererii.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată de la 28.11.2012, tribunalul a luat act de precizările formulate de reclamant, în sensul că nu se mai solicită anularea deciziei nr._ din 03.04.2012 și deciziei nr. 27/06.06.2012, ci se formulează cerere de restituire a sumei de 10.061 lei.
Sub aspectul probațiunii a fost încuviințată pentru reclamant proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1296/28.11.2012, Tribunalul Ilfov, Secția civilă, a admis acțiunea astfel cum a fost restrânsă de reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, Administrația Finanțelor Publice Voluntari, a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de_ lei, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală de la 03.04.2012 la data restituirii efective și a obligat pârâtele la plata sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2011 un autovehicul Camion marca Scania, Model 114 C, înmatriculat anterior in Spania, data primei înmatriculări 13.08.1998, conform inscrisurilor depuse la filele 6-36 dosar, autovehicul pentru înmatricularea căruia a plătit taxă specială în cuantum de_ lei, conform chitanței nr._ din 03.04.2012.
Taxa de poluare a fost stabilita prin decizia nr._/03.04.2012 emisa de parata AFP Voluntari.
Tribunalul a considerat că reclamantul este îndreptățit la restituirea sumei achitata cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism.
Potrivit art. 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin.1, 2 si 3 din Legea nr. 554/2004 instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar in cazul soluționării cererii instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010.
OUG 50/2008 a fost abrogata prin legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
Potrivit art. 4 din acest act normativ ” (1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
(2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.”
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de urgenta nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Tribunalul constata că s-a invocat în susținerea acțiunii caracterul discriminatoriu și contrar normelor comunitare al prevederilor Legii nr.9/2012.
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, prin Hotărârea pronunțata la 07.04.2011 in cauza T. contra României Curtea Europeana de Justiție a stabilit ca a doua varianta a taxei reglementata de OUG nr. 50/2008 începând cu 01.07.2008 contravine dispozițiilor comunitare, in condițiile in care art. 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri este astfel stabilit incit descurajează punerea in circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Problema care se ridica in cauza este aceea de a stabili daca legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Din dispozițiile legii nr. 9/2012 –forma in vigoare - rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art., 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
Prin urmare, in prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
La acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N. rămân actuale, fiind menținuta discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
In consecința, instanța retine ca legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fără impedimente in interiorul Comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
In consecința, instanța apreciază ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că solicitarea de a restitui taxa este justificata, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Voluntari, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 21.01.2013, prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței civile recurate.
În motivarea recursului, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Voluntari, arătând faptul că, in conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este, Administrația Fondului pentru Mediu: " (1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului"", organului fiscal revenindu-i obligația calculării taxei de poluare (art. 3 alin. 1, lit. a si b. din H.G. 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 arătându-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare ."Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu".
A mai învederat faptul că actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația Fondului Pentru Mediu - respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației Fondului pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Voluntari conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre recurentă și B. C., nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Voluntari, solicitând instanței admiterea acestei excepții și respingerea prezentei acțiuni ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
II. În subsidiar, in eventualitatea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice B., recurenta a arătat că, în termen legal și in temeiul dispozițiilor art.60 si urm. din C.pr.civ., a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, cu sediul in București sector 6, Splaiul Independentei nr.294, Corp A, pentru următoarele motive:
Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul când ar cădea in pretențiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare."
In speța, Administrația Finanțelor Publice Voluntari, in calitate de parata in prezenta cauza, ar putea fi obligata la plata taxei pe poluare achitata de reclamantul B. C..
Asa cum a arătat Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația Fondului pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de reclamanta, Administrația Finanțelor Publice Voluntari, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petent, in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua părți, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația Fondului Pentru Mediu.
Pentru considerentele arătate a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Voluntari si in subsidiar admiterea cererii de chemare in garanție formulata de către Administrația Finanțelor Publice Voluntari cu consecința obligării paratei Administrația Fondului pentru Mediu la restituirea taxei de poluare in cuantum de 10.061 lei si a dobânzilor aferente.
A mai arătat faptul ca Administrația Finanțelor Publice Voluntari, in calitatea sa de organ fiscal este scutita de la plata taxei de timbru si a timbrului judiciar pentru cererea de chemare in garanție formulata, in conformitate cu dispozițiile art.27 alin.2 din O.M.J. nr.760/1999 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu cele ale art.229 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
III. Pe fondul cauzei a arătat ca petentul B. C. a achitat o taxa de poluare pentru autovehicule in suma de 10.061 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.450.732/03.04.2012.
Astfel, in baza cererii depusa de contestator, Administrația finanțelor publice a orașului Voluntari a emis, in conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2008 Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 450.732/03.04.2012, decizie comunicata contestatorului la aceeași data.
Această taxă de poluare se calculează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second hand, în funcție de mai mulți parametri, în această categorie intrând și autovehiculul pentru care a fost promovată această acțiune.
Rațiunea introducerii unei astfel de taxe de poluare este în primul rând reducerea gradului de poluare a mediului, fapt pentru care taxa de poluare este mai mare în condițiile în care norma de poluare Euro este mai scăzută. în aceste condiții, nu putem vorbi de o discriminare sau de o încălcare a principiului egalității în drepturi, taxa fiind introdusă doar pentru a limita gradul de poluare a mediului și a fost stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ce nu a fost declarat neconstituțional și care nu încalcă prevederile din Tratatul Comunității Europene.
Emiterea acestor acte administrative fiscale s-a făcut in condiții de legalitate ținându-se cont de normele comunitare care au caracter prioritar in raport cu cele naționale, ce rezulta din Constituția României art. 11 al.1 si 2 precum si de art.148 alin.2 si 4, din Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana.
Susținerile reclamantului că taxa de poluare, așa cum este reglementata în legislația interna a României ar contraveni Tratatului de instituire a Comunităților Europene, sunt neîntemeiate, întrucât valorile sociale a căror ocrotire a fost avuta in vedere de legiuitorul național, atunci când a adoptat norma juridica in temeiul căreia a fost încasată taxa respectiva, sunt diferite fata de cele avute in vedere de legiuitorul comunitar când a edictat textul art. 90 paragraful 1 din T.C.E.
A considerat ca instanța trebuie să se circumstanțieze corect, din punct de vedere juridic, cadrul legislativ, atunci când analizează dispozițiile OUG 50/2008 si ale HG 686/2008, care, susține reclamantul, că ar încălca art.110 paragraful 1 din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, adoptând o abordare cu particularizare strictă la speță, prin administrarea probatoriului propus de către părți.
A mai solicitat ca instanța de judecata, sa observe faptul ca instituția comunitara Comisia Europeana a recomandat instituirea acestei taxe de poluare având la baza principiul ca nivelul taxei de poluare să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculul, respectându-se totuși principiul „poluatorul plătește".
In momentul de fata se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului de taxare a autovehiculelor, iar după adoptarea unei directive in aceste sens, aceasta va deveni obligatorie la nivelul întregii Uniuni.
In prezent exista in vigoare un sistem de taxare a autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in alte 16 state membre din cele 27 sub o forma sau alta, adică sub forma unei taxe de poluare sau sub forma unui impozit anual.
De asemenea, se poate observa ca reclamantul nu face dovada că aceasta taxa de poluare instituita ar fi nelegala, obligația plății acestei taxe de poluare fiind prevăzuta atât pentru autoturismele autohtone noi si second-hand cat si pentru cele achiziționate din spațiul comunitar (noi si second-hand), astfel ca prin achitarea acestei taxe de poluare de către petent, nu i s-a încălcat acestuia niciun drept sau interes legitim și nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.
2. A mai invocat excepția inadmisibilitatii cererii prin care se solicita anularea actului administrativ, deoarece pentru anularea acestora exista o alta procedura de contestare si anume, aceea prevăzuta de Codul de procedura fiscala, in sensul ca existenta si cuantumul debitelor pot fi anulate in urma contestării acestora conform normelor speciale aplicabile in materia fiscala, respectiv pe calea contenciosului administrativ.
In ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la plata dobânzilor legale de la momentul perceperii taxei pana in momentul restituirii ei.
Se poate observa ca in mod greșit a fost solicitata obligarea noastră la plata dobânzii legale atât timp cat reclamantul, nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, aceasta taxa de prima înmatriculare fiind plătită de către proprietarul autovehiculului, in temeiul dispozițiilor legale in vigoare la momentul efectuării plații.
Astfel, a arătat că potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
De asemenea, potrivit art. 117 Cod Procedura Fiscala, se restituie, la cerere, următoarele sume:
a)cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b)cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f)cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g)cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Aplicând cele doua texte legale, coroborate, la speța dedusa judecații, va rugam sa constatați faptul ca aceasta solicitare a reclamantului, nu se încadrează in niciuna din situațiile legale pentru a beneficia de dobânda legala.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea, analizând cu prioritate excepțiile invocate în stadiul procesual al recursului,potrivit art. 137 C.p.c., reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Voluntari, această excepție este neîntemeiată.
Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul dedus judecății, îndreptățirea de a fi parte în proces aparținând numai titularilor drepturilor și obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material .
Obiectul cauzei vizează restituirea unei taxe de poluare, sens în care, are legitimare procesuală pasivă organul care a încasat taxa și căruia îi revine competența de administrare a acesteia.
Potrivit art. 31-33 C.pr.fiscală, coroborate cu art. 17 C.pr. fiscală, cererea de restituire a taxei trebuie adresată organului fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul solicitantul.
În jurisprudența ICCJ, s-a arătat că, într-un litigiu de contencios administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat este suficient să se facă dovada că, acea autoritate publică este emitenta actului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. 1 litera a din Legea 554/2004, respectiv act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Prin urmare, AFP Voluntari fiind organul fiscal care a emis decizia de calcul și în a cărui rază teritorială domiciliază contribuabilul reclamant, recurenta are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată, Curtea apreciază de asemenea că, este neîntemeiată. În esență, s-a argumentat de către recurentă, faptul că, nu a fost urmată procedura de contestare a actelor administrativ fiscale.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 24/2011, în interesul legii, a stabilit că, procedura prevăzută la art. 7 din Legea 554/2004 rap. la art. 205-208 C.p.f., nu se aplică în cazul cererilor având ca obiect restituirea taxei auto, întemeiată pe art. 117 din același cod.
S-a reținut în esență că, există în mod direct acces la procedura restituirii taxei de poluare, reglementată de art. 117 alin. 1 C.p f., iar a condiționa această procedură de parcurgerea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea 554/2004, rap. La art. 205 -215 C.p.fiscală, ar însemna înlăturarea din ordinea juridică a dispozițiilor art. 117 C.p.f., contribuabilul având deschisă calea cererii directe pentru restituirea taxei.
În ceea ce privește cererea formulată, privind introducerea în cauză ca și chemată în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, Curtea apreciază că această cerere este inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C.p.civilă, în apel/recurs nu se pot formula cereri noi.
Întrucât o atare cerere nu a fost formulată în fața primei instanțe, formularea acesteia direct în recurs atrage inadmisibilitatea cererii.
Pe fondul cauzei, criticile formulate sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește critica formulată pe fondul cauzei, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată.
În esență s-a arătat că, potrivit art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare intervine cu ocazia primei înmatriculări în România, că, legislația națională nu contravine Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, că, deși potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție tratatele constitutive ale UE au prioritate față de legile interne contradictorii, autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru, că, în fine, restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 literele a-h, din OG 92/2003.
De asemenea, s-a arătat că, principiul poluatorul plătește este acceptat și la nivelul UE.
Instanța de recurs apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, taxa de poluare nu era datorată de reclamant față de dispozițiile Tratatului UE, care primează față de dispozițiile interne contradictorii.
Jurisprudența CJUE, în interpretarea art. 110 din Tratat, este în sensul că, prevederile naționale fiscale nu trebuie să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, în favoarea produselor de pe piața națională.
Deși în vigoare dispozițiile OUG 50/2008, ele nu sunt în acord cu principiile instituite prin Tratatul UE.
În preambulul actului normativ, puterea executivă a justificat necesitatea adoptării acestui act, prin aceea că, este necesară asigurarea protecției mediului.
Potrivit art. 4 din ordonanță, taxa se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România însă nu face distincție între autoturismele produse în România sau într-un stat membru.
Din actul normativ menționat rezultă că, dacă autoturismul a fost anterior înmatriculat în România nu se plătește taxă la o nouă înmatriculare însă se percepe această taxă dacă autoturismul a fost înmatriculat prima dată într-un stat membru.
Această reglementare, în mod evident, este discriminatorie și descurajează achiziționarea de autoturisme second hand din spațiul comunitar.
Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a reținut incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar.
De altfel, în cauzele T. contra România și N. contra României, CJUE a arătat că, taxa de poluare instituită de legislația românească este de natură să descurajeze importul și punerea în circulație a autovehiculelor cumpărate din alte state membre, contrar dreptului UE.
Critica privind obligarea recurentei la plata dobânzii fiscale, din momentul plății și până la efectiva restituire, este neîntemeiată.
În cauza I. contra României, Curtea Europeană a stabilit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).
În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).
Constatând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și niciunul dintre celelalte motive de recurs prevăzute de lege, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.c., va respinge recursul ca fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice Voluntari ca nefondată.
Respinge excepția inadmisibilității ca nefondată.
Respinge cererea recurentului de introducere în cauză ca chemat în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu Sector 6 București, ca inadmisibilă.
Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov și Administrația Finanțelor Publice Voluntari prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 1296/28.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Șurculescu F. J. A. C. – N. L.
GREFIER
N. Anișoara
Red. Jud. C.-N.L./2ex
Jud. Fond: N. M. Năstăsie
Tribunalul Ilfov, Secția civilă
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 467/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1031/2013. Curtea de... → |
|---|
