Pretentii. Decizia nr. 4307/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4307/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 4589/98/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 4307

Ședința publică de la 18.10.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: V. D.

JUDECĂTOR: U. D.

JUDECĂTOR: B. V.

GREFIER: B. C.

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S., împotriva sentinței civile nr. 45F/14.01.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . S. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, NU au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Curtea, constatând că, recurenta pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe noi de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, reține recursul spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 19 noiembrie 2012, sub nr._, reclamanta S.C. „G.” S.R.L. S., cu sediul în S., ..36, ., județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., cu sediul în S., ..14, județul Ialomița, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9.403 lei, încasată necuvenit, cu titlu de taxă pentru poluare, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale, conform art.124 Cod procedură fiscală, la data plății efective.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a cumpărat un autovehicul second-hand, dintr-un stat comunitar, marca IVECO MAGIRUS, categoria auto N3, norma de poluare R3, . WJMM1VUJ_, an fabricație 2005, . auto H643871, data primei înmatriculări 17 ianuarie 2005 și, pentru a-l înmatricula în România i s-a calculat și perceput taxa pentru emisii poluante în sumă de 9.403 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. S., taxă achitată la data de 26 august 2010, cu chitanța nr._.

Procedând astfel, a considerat reclamanta, se încalcă Tratatul Comunității Europene, care interzice instituirea unor taxe discriminatorii asupra unor mărfuri aparținând unor state ale comunității europene fără ca aceste taxe să fie aplicate și mărfurilor naționale, situație în raport de care norma europeană, fiind prioritară față de norma națională potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmează a fi aplicată cu consecința constatării nelegalității taxei percepute.

În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art.21 alin.4 Cod procedură fiscală .

Pârâta A.F.P. S., prin întâmpinare, a ridicat excepția inadmisibilității cererii introductive, formulând totodată și o cerere de chemare în garanție.

În motivarea excepției inadmisibilității cererii arată că reclamanta nu a parcurs premergător sesizării instanței procedura prevăzută de art.205-208 Cod procedură fiscală.

În sfârșit, pârâta a solicitat chemarea în garanție a A.F.M., considerând că aceasta, în situație în care reclamantului i se admite acțiunea, va trebui să fie obligată la rândul ei să restituie către A.F.P. S. suma solicitată de reclamant și aceasta întrucât taxa pe emisii poluante se face venit la bugetul fondului pentru mediu, buget administrat de Administrația F. pentru Mediu.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei, motivat de faptul că, calculul și perceperea taxei de poluare are la bază O.U.G. nr.50/2008, act normativ în vigoare și care nu este în contradicție cu normele Comunității Europene.

Prin sentința civilă nr. 45/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost respinsă ca nefondată excepția inadmisibilității cererii introductive, excepție ridicată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE S.. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. „G.” S.R.L. S. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 9.403 lei, contravaloare taxă poluare pentru autovehicule achitată necuvenit. A fost respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale și a fost admisă ca întemeiată cererea formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., prin care a chemat în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU. A fost obligată chemata în garanție să asigure pârâtei fondurile necesare acesteia pentru acoperirea obligațiilor pe care le are față de reclamantă, potrivit prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii reclamantei, excepție asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe cu precădere, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat-o nefondată, pentru considerentele de mai jos:

Potrivit deciziei nr.24/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, rezultă că procedura prealabilă reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004, cu trimitere la art.205-208 Cod procedură fiscală nu este obligatorie atunci când se solicită restituirea contravalorii taxei de poluare .

Așa fiind, având în vedere obiectul cererii introductive, tribunalul a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii introductive, excepție ridicată de pârâta Administrația Finanțelor Publice S. .

Pe fondul cauzei, cererea reclamantei a fost admisă, pentru considerentele de mai jos:

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a cumpărat un autovehicul second hand, marca IVECO MAGIRUS, categoria auto N3, norma de poluare R3, . WJMM1VUJ_, an fabricație 2005, . auto H643871, data primei înmatriculări 17 ianuarie 2005 și, pentru a-l înmatricula în România i s-a calculat și perceput taxa pentru emisii poluante în sumă de 9.403 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. S., taxă achitată la data de 26 august 2010, cu chitanța nr._ .

Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamantă fiind de categoria N3 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.

Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.

Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.

Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.

Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.

Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .

De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .

Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .

Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm³ care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .

Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .

Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.

Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .

Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).

De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 T.F.U.E, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încat descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.330⁷alin.4 Cod procedură civilă.

Referitor la capătul de cerere privind solicitarea dobânzilor reglementate de art.124 Cod procedură fiscală, tribunalul-l va respinge ca neîntemeiat, întrucât potrivit dispozițiilor acestui articol, restituirea dobânzii către creditorul îndreptățit se face numai la cererea acestuia .

Ori, din probele administrate în cauză nu rezultă că odată cu solicitarea restituirii taxei s-a solicitat și restituirea dobânzii legale, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se acorda și aceste dobânzi legale.

În acest sens, s-a invocat un precedent judiciar, respectiv decizia nr.1877/7 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București .

Tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. S. împotriva A.F.M, în cauză fiind îndeplinite condițiile art.60 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții .

Ori, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.

În această situație, pârâta, cazând în pretenții, ea poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât urmează a admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. S., față de chemata în garanție A.F.M. și a o obliga pe aceasta din urmă să achite pârâtei sumele la care a fost obligată către reclamantă.

Așa fiind, pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii introductive, excepție ridicată de pârâta A.F.P. S., a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. „G.” S.R.L. S., împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6.116 lei, contravaloare taxă poluare pentru autovehicule achitată necuvenit. A respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale, prevăzută de art.124 Cod procedură civilă, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice S., împotriva Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să asigure pârâtei fondurile necesare acoperirii obligațiilor acesteia către reclamant stabilite potrivit prezentei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei și solicitând admiterea recursului, casarea sentintei civile nr.45F/2013 pronuntata de Tribunalul Ialomița cu privire la excepția inadmisibilitatii cererii formulata de reclamanta si modificarea acesteia, iar pe fondul cauzei, admiterea recursului si pe cale de consecința anularea sentintei civile nr.45F/2013, in sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta ..

În motivarea recursului, recurenta pârâtă arată în esență faptul că, reclamanta avea obligativitatea contestării Deciziei de calcul a taxei de poluare la organul fiscal emitent, in speța Administrația Finanțelor Publice S., obligație stabilita de art. 7 alin (1) din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.207 respectiv 209 din Codul de Procedura Fiscala, iar adresarea reclamantei direct la instanta de contencios administrativ, face ca inadmisibilitatea cererii sa fie evidenta, si pe cale de consecința solicită admiterea excepției ridicate si respingerea acțiunii formulate de reclamanta.

Taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscala unde isi are sediul fiscal contribuabilul, in speța reclamanta .. In aceste condiții, considera ca incasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, ca in cazul taxei de prima inmatriculare, situatie in care considera inutila referirea la Tratatele Europene, facuta atat de reclamant cat si de instanta de fond.

Instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.l3 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia: "" interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in lege".

In drept reecurenta pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.299 si 304 pct.9 Cod Procedura Civila si dispozițiile art.7 alin(l) din Legea nr.554/2004.

Deși au fost legal citate, intimata reclamantă și intimata chemată în garanție nu au formulat întâmpinare în cauză.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

Reclamanta a achiziționat un autovehicul second hand, marca IVECO MAGIRUS, categoria auto N3, norma de poluare R3, . WJMM1VUJ_, an fabricație 2005, . auto H643871, data primei înmatriculări 17 ianuarie 2005 și, pentru a-l înmatricula în România i s-a calculat și perceput taxa pentru emisii poluante în sumă de 9.403 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. S., taxă achitată la data de 26 august 2010, cu chitanța nr._ .

Curtea considera că cererea de restituire formulată de contribuabil în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 Cod procedură fiscală este admisibila deoarece taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european.

Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst].

În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20].

Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).

Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Raportat la jurisprudența mai sus indicată, instanța concluzionează faptul că potrivit dreptul fiscal român nu identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilul posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european, deși Statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicarea hotărârea în cauza T.. Parțial, un asemenea remediu l-a constituit art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, pentru o parte din taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.

În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și art. 117 lit. d) Cod procedură fiscală să solicite restituirea taxei de poluare prelevate “prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale“. O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc.

În principiu, reglementarea fiscală națională este compatibilă cu principiul echivalenței și cu principiul efectivității, întrucât regulile sunt practic aceleași cu regulile aplicabile în cazul în care se solicită restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului național.

În consecință dreptul la rambursare nu poate fi condiționat de anularea deciziei de calcul. Așa cum rezultă din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient care apreciază că procedura contestației deciziei de calcul nu reprezintă un “remediu efectiv” în sensul art. 13 din Convenție -, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Totodată, Curtea are în vedere decizia nr. 24 din 14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul in interesul legii, prin care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din C.proc.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Potrivit art. 90, paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .

Pe de altă parte, potrivit art.90, par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.

Scopul general al art.90 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .

Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).

Curtea are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..

Din aceste motive, in baza art. 304¹ si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S., împotriva sentinței civile nr. 45F/14.01.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . S. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.10.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

V. D. U. D. B. V.

GREFIER

B. C.

Red. Jud. UD/20.11.2013

Tehnored. IC/2 ex.

Tribunalul Ialomița

Judecător fond: B. A.

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1031/2013. Curtea de...		Anulare act administrativ. Sentința nr. 3937/2013. Curtea de... →

Pretentii. Decizia nr. 4307/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4307/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI