Anulare act administrativ. Sentința nr. 502/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 502/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 6373/2/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 502
Ședința publică din data de 4.02.2013
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: F. C. M.
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. F. O., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, prin M. JUSTIȚIEI, M. JUSTIȚIEI și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 4.02.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberand, constata:
I. CEREREA DE CHEMARE IN JUDECATA:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.08.2012, reclamantul C. F. O., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, prin M. JUSTIȚIEI, M. JUSTIȚIEI și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a solicitat instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna:
-anularea procesului verbal incheiat la 01.03.2012 prin s-a respins cererea sa pentru dobândirea calității de executor judecătoresc stagiar.
-anularea deciziei de neadmitere in profesia de executor judecătoresc stagiar;
-obligarea paraților sa dispună intocmirea actelor necesare si numirea sa, prin Ordin in funcția de executor judecătoresc stagiar.
Motivele acțiunii:
In fapt, prin procesul verbal amintit, Comisia de verificare a dosarelor persoanelor care au calitatea de executori aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit, a respins cererea reclamantului pentru dobândirea calității de executor judecătoresc stagiar.
Pentru a dispune astfel, Comisia a reținut ca nu indeplineste reclamantul condițiile prevăzute de art.l alin.2 coroborat cu art.l alin.l din legea 287/2011, in sensul ca la data de 31 mai 2011 nu era înregistrat, in condițiile legii, in calitate de executor bancar, la M. Justiției.
Considera respingerea cererii vizând numirea in funcția de executor judecătoresc stagiar ca fiind netemeinica si nelegala.
Astfel, art.l alin.l din legea 287/2011 nu poate fi interpretat in sensul ca stabilește, ca o condiție obligatorie de numire in funcție, inscrierea in evidenta speciala a executorilor bancari anterioara datei de 31 mai 2011, intrucat, aceasta distincție este, in opinia sa, discriminatorie, incalcand dispozițiile art.l6, 41 si 45 din CONSTITUȚIE, dispozițiile O.G 37/2000, precum si art.14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut, in cauza Baian contra României ca, in baza art.14 din Convenție, o distincție este discriminatorie daca nu are o justificare obiectiva si rezonabila, adică daca nu urmărește un scop legitim sau nu exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat.
Or, in speța de fata, prin stabilirea unei date-31 mai 2011, anterioara adoptării si intrării in vigoare a legii, s-a restrâns, fara o justificare rezonabila, sfera persoanelor aflate in situații juridice asemanatoare(identice) care beneficiază de efectele acesteia.
Este astfel injust ca, pentru o diferența de 16 zile, eu fiind inregistrat in evidenta speciala la data de 16 iunie 2011, sa nu pot beneficia de dispozițiile legii.
De altfel, distincția intre persoanele inscrise in evidenta pana la data de 31 mai 2011 si cele inscrise pana la data adoptării si/sau intrării in vigoare nu se poate fundamenta pe nivelul studiilor absolvite sau al pregătirii profesionale atat timp cat, in calitate de executor bancar a indeplinit toate atribuțiile unui executor judecătoresc definitiv iar cererea sa vizează numirea in funcție ca executor stagiar.
Prin urmare, apreciind ca decizia de neadmitere in profesia de executor judecătoresc, in ceea ce il privește, este nelegala, constituind un refuz nejustificat de a soluționa, in mod favorabil, cererea sa solicita sa dispuna si obligarea paraților sa dispună intocmirea actelor necesare si numirea, prin Ordin in funcția de executor judecătoresc stagiar.
In drept: Legea nr. 554/2004
Pârâtul M. Justitiei a depus intampinare, solicitand respingerea acțiunii ca neintemeiata.
De asemenea, C. Național pentru Combaterea Discriminarii, citat in calitate de expert, a depus punct de vedere cu privire la situația de discriminare reclamata.
Analizand cererea de chemare in judecata, Curtea constata caracterul neîntemeiat al acesteia, prin urmare acțiunea urmând a fi respinsa ca atare.
Astfel cum rezultă din Adresa nr._/16.06.2011 eliberată de Serviciul Profesii Juridice Conexe din cadrul Ministerului Justiției, reclamantul C. F.-O. a fost înregistrat în evidența specială a Ministerului Justiției la data de 16.06.2011.
Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 287/2011, privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare:
„(1) Executorii înregistrați în condițiile legii la M. Justiției până la data de 31 mai 2011, aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit și alte entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste, care desfășoară activitate de executor în cadrul acestora, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), cu o vechime efectivă de cel puțin 2 ani de la prima înregistrare în această activitate, vor fi numiți, la cerere, în funcția de executor judecătoresc, dacă îndeplinesc condițiile generale prevăzute la art. 15 lit. a) - f) din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată.
(2) Executorii aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit și alte entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), dar au, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3) o vechime mai mică de 2 ani în această activitate, dobândesc, la cerere, calitatea de executor judecătoresc stagiar."
Având în vedere că executorul bancar C. F. O. a fost înregistrat în evidența specială a Ministerului Justiției ulterior datei de 31 mai 2011, respectiv la data de 16 iunie 2011, comisia a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.1 alin. (2) coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 și a respins cererea reclamantului C. F. O. pentru dobândirea calității de executor judecătoresc stagiar.
Condiția înregistrării în evidența specială a Ministerului Justiției, până la data de 31 mai 2011, a executorilor aparținând instituțiilor de credit și altor entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, instituțiilor financiare nebancare sau instituțiilor de credit cooperatiste, reprezintă una dintre condițiile speciale pentru numirea în funcția de executor judecătoresc, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011, care trebuie îndeplinită cumulativ cu condițiile generale de admitere în profesie prevăzute de art. 15 lit. a) - f) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești și, prin aplicarea ei, nu afectează drepturile constituționale ale persoanelor solicitante.
În ceea ce privește discriminarea reclamata, Curtea reține:
Pentru ca încălcarea dreptului la nediscriminare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
In sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
De asemenea, se cade a se reține că, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite, întrucât principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal în situații care nu sunt diferite.
Pentru a ne situa în domeniul de aplicare al art. 2, alin.1 al OG nr. 137/2000, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de către art. 2, alin. 1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.
Criteriul circumstanțiat la situația particulară a persoanei care se consideră discriminată trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit.
Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată hotărâtor de existența unui criteriu, ceea ce presupune o relație de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul invocat în situația persoanei care se considera discriminată.
In planul următor, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În cele din urmă, tratamentul reclamat a fi discriminatoriu trebuie să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Sub această concepție, trebuie analizat dacă "situația faptică" ce determină obiectul prezentei cauze, reprezentată de refuzul primirii în profesia de executor judecătoresc sub beneficiul dispozițiilor Legii nr. 287/2011, întrunește elementele constitutive ale art. 2 din O.G. nr.l37/2000R.
Tratamentul discriminatoriu reclamat ar consta, in concreto, în refuzul primirii, fară concurs, în profesia de executor judecătoresc a reclamantului, întrucât nu ar fi îndeplinit condiția privind înregistrarea în evidențele Ministerului Justiției până la data impusă prin art. 1, teza întâi, din acest act normativ, anume: 31.05.2011.
Așa cum rezultă din economia art. 1 din Legea nr. 287/2011, respectivii executori, înregistrați în condițiile legii la M. Justiției până la data de 31 mai 2011, cu o vechime efectivă de cel puțin 2 ani de la prima înregistrare în această activitate, vor fi numiți, la cerere, în funcția de executor judecătoresc, dacă îndeplinesc condițiile generale prevăzute în Legea nr. 188/2000, iar cei care în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii nu îndeplinesc condiția vechimii de minim 2 ani, dobândesc, la cerere, calitatea de executor judecătoresc stagiar.
Din interpretarea literală și gramaticală a textului acestui articol de lege, în scopul stabilirii concordanței perfecte între norma juridică și raporturile juridice pe care aceasta le reglementează se desprinde înțelesul că legiuitorul urmărește să instituie pentru accederea, fără concurs, în funcția de executor judecătoresc (inclusiv de nivel stagiar) două tipuri de condiții cumulative: unele de ordin general - cele reglementate prin art. 15, lit. a-f din Legea nr. 188/2000; altele specifice/de factură specială, anume: condiția înregistrării în evidențele Ministerului Justiției până la data de 31.05.2011; condiția ca executorii respectivi să desfășoare efectiv activitate de executor în cadrul instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare în cauză; condiția vechimii efective de cel puțin 2 ani (sau, după caz, mai mică pentru cei care vor dobândi calitatea de stagiar) de la prima înregistrare în această activitate; condiția cererii individuale, însoțită de actele doveditoare necesare, depusă la M. Justiției în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Prin urmare, legea consacră „dreptul sub rezervă" al executorilor, care fac obiectul acesteia, de a accede, fără concurs, în funcția de executor judecătoresc (definitiv sau stagiar). Concretizarea dreptului în cauză este determinată de îndeplinirea inclusiv a condiției privind „înregistrarea în evidențele Ministerului Justiției până la data de 31.05.2011".
Este de netăgăduit dreptul legiuitorului de a fixa anumite praguri, de natură a limita plasarea subiecților virtuali sub obiectul actului normativ, în raport cu anumite realități obiective. În speță, pragul menit să limiteze accesul fără concurs al "executorilor bancari" în corpul executorilor judecătorești se concretizează prin fixarea unei date limită de înregistrare în evidența Ministerului Justiției.
In plus, nu pot fi identificate nici elemente de similaritate între categorii de persoane, sub aspectul pretinderii dreptului disputat, întrucât însuși legiuitorul stabilește, în intenția hotărârii destinatarilor dreptului ce face obiectul legii, o distincție între "executorii bancari", după cum aceștia se supun ori nu exigenței legislative, în sensul îndeplinirii cerinței privind înregistrarea în evidențele Ministerului Justiției până la o dată prestabilită.
Pentru toate aceste motive, Curtea reține caracterul neintemeiat al cererii de chemare in judecata care urmeaza a fi respinsa, in consecința.
II. EXCEPȚIA DE NECONSTITUTIONALITATE a dispozitiilor art.1 al. 1, 2 si 5 Legea 287/2011
a) Opinia reclamantului
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 al. 1, 2 si 5 Legea 287/2011 raportat la dispozițiile art. 16, 41 si 45 din Constituția României, precum si la art.14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, reclamantul a arătat:
In fapt, prin prevederile art.l al.l din legea 287/2011, legiuitorul a statuat ca executorii înregistrați în condițiile legii la M. Justiției pâna la data de 31 mai 2011, aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit si alte entități care aparțin grupului acestora si care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste, care desfășoară activitate de executor în cadrul acestora, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), cu o vechime efectiva de cel puțin 2 ani de la prima înregistrare în aceasta activitate, vor fi numiți, la cerere, în funcția de executor judecătoresc, daca îndeplinesc condițiile generale prevăzute la art. 15 lit. a)-f) din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești, republicata, prin prevederile art.l al.2 stipulandu-se aspectul ca executorii care au o vechime mai mica de 2 ani in profesie pot fi numiți executori judecătorești stagiari.
Apreciaza condiția stipulata de legiuitor in conținutul art.l al.l legea 287/2011, condiție ce impune, pentru numirea in funcția de executor judecătoresc, a inregistrarii in evidenta speciala a executorului bancar anterior datei de 31 mai 2011 ca fiind neconstitutionala, fiind încălcate dispozițiile art. 16, 41 si 45 din CONSTITUȚIE, dispozițiile O.G 37/2000.precum si art.14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, in ceea ce privește aplicabilitatea art. 16 din Constituție, apreciaza ca, prin instituirea unei condiții privind înscrierea, pana la o anumita data in evidenta speciala a Ministerului Justiției, se incalca principiul egalității de drepturi intre persoane aflate in situații similare.
Mai mult decât atat, distincția intre persoanele inscrise in evidenta speciala anterior datei de 31 mai 2011 si persoanele inscrise in aceeași evidenta ulterior datei menționate nu poate avea o justificare obiectiva si rezonabila deoarece legea ce reglementa, in trecut, profesia de executor bancar nu stipula un plus de competente executorilor bancari inscrisi anterior in evidenta speciala.
Practic, pana la edictarea legii 287/2011, executorii bancari, indiferent de data înscrierii in evidenta speciala, beneficiau de întreaga competenta stabilita in sarcina lor de către dispozițiile legii ce le reglementa activitatea, putând efectua orice act de executare.
Pe de alta parte, precizeaza ca, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut, in cauza Baian contra României ca, in baza art.14 din Convenție, o distincție este discriminatorie daca nu are o justificare obiectiva si rezonabila, adică daca nu urmărește un scop legitim sau nu exista un raport rezonabil de proporționalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat.
Or, in speța de fata, prin stabilirea unei date-31 mai 2011, anterioara adoptării si intrării in vigoare a legii, s-a restrâns, fara o justificare rezonabila, sfera persoanelor aflate in situații juridice asemanatoare (identice) care beneficiază de efectele acesteia.
Este astfel injust ca, pentru o diferența de 16 zile, eu fiind înregistrat in evidenta speciala la data de 16 iunie 2011, sa nu pot beneficia de dispozițiile legii.
De altfel, distincția intre persoanele înscrise in evidenta pana la data de 31 mai 2011 si cele înscrise pana la data adoptării si/sau intrării in vigoare nu se poate fundamenta pe nivelul studiilor absolvite sau al pregătirii profesionale atat timp cat, in calitate de executor bancar a îndeplinit toate atribuțiile unui executor judecătoresc definitiv iar cererea sa vizează numirea in funcție ca executor stagiar.
b) Opinia pârâtului M. Justitiei
Paratul M. Justitiei apreciaza ca fiind neîntemeiată excepția de neconstitutionalitate ridicată.
Arata ca Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287/2011 are ca obiect de reglementare includerea executorilor instituțiilor de credit și ai instituțiilor financiare nebancare în corpul executorilor judecătorești, în acord cu soluția preconizată de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care consacră competența generală a executorului judecătoresc de a efectua executarea silită a oricărui titlul executoriu, cu excepția acelora care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene.
Astfel, soluția cuprinsă în Legea nr. 134/2010 propune eliminarea competenței speciale a executorilor instituțiilor de credit și ai instituțiilor financiare nebancare, în acord cu această soluție, prevederile Legii nr. 287/2011 reglementând condițiile de numire, la cerere, a executorilor aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit și alte entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste, care desfășoară activitate de executor în cadrul acestora, în funcția de executor judecătoresc.
În acest sens, dispozițiile noului Cod de procedură civilă urmăresc să răspundă unor deziderate actuale, precum accesul justițiabililor la mijloace și forme procedurale mai simple și accesibile și accelerarea procedurii, inclusiv în faza executării silite.
Astfel, scopul noii reglementări procesual-civile în materia executării silite constă în executarea promptă și efectivă a titlurilor executorii obținute în cadrul procesului de fond ori, după caz, recunoscute ca atare de lege sau consfințite de instanța judecătorească, în condițiile respectării stricte a drepturilor procesuale ale părților, atât ale creditorului și debitorului, cât și ale oricărei alte persoane interesate. în acest scop, a fost instituit caracterul de drept comun în materia executărilor silite de orice fel a reglementărilor propuse în noul Cod de procedură civilă, precum, și pentru prima dată în dreptul nostru, instituirea în mod expres a regulii de principiu privind respectarea dreptului la un proces echitabil și în faza executării silite, prin instituirea obligației statului de a asigura executarea promptă și efectivă a oricărui titlu executoriu, precum și a răspunderii acestuia pentru repararea prejudiciului suferit din cauza neîndeplinirii obligațiilor ce îi incumbă.
În același scop, a fost consacrată în mod expres competența generală a executorului judecătoresc de a efectua executarea silită, în scopul asigurării unei reglementări unitare și uniforme în materia executării silite a titlurilor executorii emise în materia raporturilor civile și a altor raporturi asimilate.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 623 din noul Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului general al Uniunii Europene, se realizează numai de către executorul judecătoresc. Prin urmare, conform concepției noii reglementări, executarea silită a tuturor titlurilor executorii se va realiza de către executorul judecătoresc, singura excepție admisă de lege fiind a acelor titluri executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului de stat.
În acest sens, dreptul la un proces echitabil implică, între altele, ca punerea în executare silită să fie făcută de un organ de executare independent și imparțial, întrucât executarea silită reprezintă a doua fază a procesului civil, în care principiile legalității, contradictorialității și respectării dreptului la apărare al tuturor părților implicate în această fază (deci, atât al creditorului, cât și al debitorului) trebuie să subziste deopotrivă în integralitatea lor și să fie totodată concrete și efective, iar nu formale și iluzorii, lăsând pe debitor la discreția creditorului; or, pentru a asigura înfăptuirea acestor principii, sarcina realizării executării silite trebuie atribuită unui organ de executare care exercită atribuții de autoritate publică, este independent și imparțial și este totodată aflat sub controlul direct ori indirect al statului, care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, este și rămâne direct răspunzător de executarea promptă și efectivă a oricărui titlu executoriu. Tocmai din aceste motive, nu pot să existe simpli executori privați aflați în serviciul sau controlul creditorilor ori altor persoane sau entități nestatale și care nu oferă garanțiile de independență și imparțialitate în cadrul procedurii de executare silită.
Așadar, executarea obligației stabilită în cadrul unui titlu executoriu nu poate fi îndeplinită de creditor, prin propriile sale organe de executare, întrucât aceasta reprezintă o procedură nefirească, ce nu oferă garanțiile de independență și imparțialitate în această etapă a procesului civil.
Tot în acest sens, soluția legislativă prevăzută de Legea nr. 287/2011 este de sorginte europeană, fiind de amintit, în acest sens, Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei R. (2003)17 către statele membre privitoare la executarea hotărârilor judecătorești, adoptată în scopul eficientizării activității de executare silită, prin asigurarea unui just echilibru în ceea ce privește drepturile și interesele părților procedurii de executare silită. Lăsând la dispoziția statelor membre stabilirea statutului profesional al organelor de executare, instrumentul juridic amintit recomandă promovarea principiului obiectivitătii organelor de executare în raporturile acestora cu părțile procedurii de executare silită.
În ceea ce privește un alt aspect invocat în cadrul excepției de neconstituționalitate, instituirea unui termen în cadrul art. (1) alin. (1) al Legii nr. 287/2011 și a condiției înregistrării la M. Justiției a executorilor aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit și alte entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste constituie o măsură care a avut drept scop prevenirea dobândirii calități de executor bancar după adoptarea Legii nr. 287/2011 și fraudarea, în acest mod, a prevederilor Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești referitoare la condițiile pentru dobândirea acestei calități. Astfel, măsura instituită prin textul citat constituie o măsură de protecție menită să prezerve calitatea profesională a corpului executorilor judecătorești (este de amintit în acest context că executorul judecătoresc îndeplinește un serviciu de interes public, privită din această perspectivă, măsura instituirii unui termen prevenind încălcarea drepturilor și intereselor părților în cadrul fazei executării silite) și să prevină, în același timp, eludarea dispozițiilor legale referitoare la accesul în profesia de executor judecătoresc. De altfel, cu privire la susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, arătăm că acesta nu-și putea desfășura activitatea de executor bancar în condițiile legii fără efectuarea formalităților de înregistrare la M. Justiției (în acest sens sunt și dispozițiile art. 9 din Ordinul ministrului justiției nr. 2628/C/1999 pentru aprobarea Statutului Corpului executorilor bancari potrivit cărora "în termen de 10 zile de la numirea unei persoane în funcția de executor bancar conducerea băncii va solicita Ministerului Justiției înregistrarea executorului bancar în evidența specială întocmită la compartimentul de resort, scop în care se vor prezenta ștampila acestuia, specimenul lui de semnătură, datele privind starea sa civilă, domiciliul și studiile efectuate.).
Totodată, dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 287/2011 nu îngrădesc exercitarea profesiei de executor bancar, ci au urmărit includerea corpului executorilor bancari în cel al executorilor judecătorești. Instituirea unor condiții pentru dobândirea calității de executor judecătoresc nu este de natură să îngrădească exercitarea profesiei de executor bancar.
Dispozițiile Legii nr. 287/2011 instituie și o . prevederi cu caracter tranzitoriu, enunțate expres în cadrul art. 5 alin. (1) și (2). Astfel, executările silite privind titluri ^executorii aparținând instituțiilor de credit, altor entități, care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, instituțiilor financiare nebancare sau cooperativelor de credit, aflate în curs la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei legi., pot fi continuate de executorul care a început urmărirea silită. Cu toate acestea, pentru aceste executări, creditorul poate solicita continuarea executării acestor titluri executorii de către executorul judecătoresc competent potrivit legii.
Tot astfel, prevederile art. 5 alin . 2 din Legea nr. 287/2011 dispun că de la data intrării în vigoare a acestui act normativ până la data numirii în funcția de executor judecătoresc, executorii apartinând corpurilor proprii de executori organizate la instituțiile de credit si alte entități care apartin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste, care desfăsoară activitate de executor în cadrul acestora, pot începe, la cererea creditorului, noi executări silite în temeiul titlurilor executoriii apartinând acestor instituții.
Prin urmare, dispozitiile art. 5 din Legea nr. 287/2011 au caracter tranzitoriu și reglementează situatia procedurilor de executare silită începute de executorii apartinând instituțiilor de credit înainte de . Legea nr. 287/2011, dispunând că acestea pot fi continuate de executorul care a început urmărirea silită, cu exceptia situației în care cresitorul solicită continuarea esecutarii de către executorul judecătoresc competent, potrivit legii. De asemenea . până la data numirii în funcția de executor judecătoresc executorii apartinând instituțiilor de credit pot începe, la cererea creditorului, noi executrări silite .
Este de mentionat și faptul că prin Decizia nr. 674/2012, publicată în Monitorul Oficial al României din 13.08.2012 Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 1 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 287/2011 prevăd o procedură derogatorie referitoare la dobândirea calității de executor judecătoresc de către executorii bancari, ce are ca scop integrarea acestora din urmă în rândul celor dintâi, așa cum reiese din expunerea de motive a legii analizate, având în vedere situațiile tranzitorii privind soluționarea dosarelor aflate pe rol la data intrării în vigoare a legii, situație pentru care se propune continuarea procedurilor de către executorii care au început executarea sau de către alți executori competenți, la cererea creditorilor. În aceeași expunere de motive se arată că, potrivit vechii reglementări, banca se substituie statului, soluție legislativă neîntâlnită în legislația altor țări, aspect ce contravenea dispozițiilor noului Cod de procedură civilă, care susțin existența unui singur corp execuțional civil.
Totodată, Curtea reține că executarea titlurilor executorii, indiferent că acestea sunt hotărâri judecătorești sau contracte de credit încheiate de o instituție de credit, de principiu, trebuie să fie un apanaj exclusiv al statului. Chiar dacă rațiuni de flexibilitate ar impune crearea unor corpuri de executori proprii, în mod principial, o atare activitate trebuie să fie realizată sub autoritatea statului. Activitatea de executare nu poate fi pro parte publică - executori judecătorești și pro parte privată - executori bancari. În acest sens, se impune o reglementare unitară a activității de executare care, luând în considerare exigențele impuse prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, nu poate fi desfășurată altfel decât sub autoritatea statului.
Curtea constată, astfel, că, potrivit legislației aplicabile înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 287/2011, condițiile cerute pentru exercitarea profesiei de executor bancar erau identice cu cele impuse executorilor judecătorești. De asemenea, referitor la susținerea conform căreia condiția unei vechimi de 2 ani prevăzută de textul criticat pentru ca un executor bancar să poată deveni executor judecătoresc ar fi insuficientă, Curtea reține că activitatea executorilor bancari este similară celei desfășurate de executorii judecătorești, obiectul lor de activitate vizând sfera executării titlurilor executorii, mai exact executarea creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare.
Având în vedere cele menționate mai sus, consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare este neîntemeiată.
c) Opinia instantei
1) Cu privire la sesizarea Curtii Constitutionale:
ART. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și functionarea Curtii Constitutionale prevede ca:
(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Curtea retine ca dispozițiile legale invocate sunt in vigoare și au legatura cu solutionarea litigiului cu care a fost investita instanta, prin urmare Curtea va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. 1, 2, 5 din Legea nr. 287/2011.
2) Opinia instantei cu privire la exceptia de neconstitutionalitate invocata:
Curtea opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata.
În acest sens, Curtea are in vedere considerentele anterioare al Curtii Constitutionale exprimate prin Decizia nr. 674 din 26 iunie 2012 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), (2) si (5) din Legea nr. 287/2011 privind unele masuri referitoare la organizarea activitatii de punere in executare a creantelor apartinand institutiilor de credit si institutiilor financiare nebancare, considerente pe care instanta de față și le insușește.
Astfel:
I. Potrivit alin. 2 al art. 173 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, bancile isi pot organiza un corp propriu de executori, a carui activitate va fi strict legata de punerea in executare a titlurilor executorii apartinand bancilor. Iar conform alin. 3 al aceluiasi art. 173, statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justitiei.
Potrivit art. 418 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, dispozitii abrogate prin art. 8 din Legea nr. 287/2011, institutiile de credit pot sa-si organizeze un corp propriu de executori, a carui activitate este strict legata de punerea in executare a titlurilor executorii apartinand institutiei de credit si altor entitati care apartin grupului acesteia si care desfasoara activitati financiare. Statutul acestui corp de executori se aproba prin ordin al ministrului justitiei, iar activitatea acestuia se desfasoara in conformitate cu dispozitiile in materie din dreptul comun.
Activitatea judecatorilor bancari a fost reglementata, conform art. 173 alin. (3) din Legea nr. 58/1998 si art. 418 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 Statutul Corpului executorilor bancari aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 2.628/C din 8 noiembrie 1999, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 565 din 19 noiembrie 1999, care la art. 8 arata ca executor bancar poate fi persoana care indeplineste conditiile generale prevazute de reglementarile in vigoare pentru numirea in functia de executor judecatoresc, precum si conditiile de angajare stabilite de conducerea bancii.
II. Prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a statuat ca procesul civil constituie activitatea desfasurata de instanta, parti, organe de executare si alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei in cauzele civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecatii si executarii silite a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii. Asadar, procesul civil parcurge doua faze: judecata si executarea silita, aceasta din urma intervenind in cazul hotararilor susceptibile de a fi puse in executare cu ajutorul fortei de constrangere a statului sau a altor titluri executorii, in masura in care debitorul nu isi executa de bunavoie obligatia. Curtea a mai retinut ca executorii judecatoresti nu fac parte din autoritatea judecatoreasca, activitatea acestora, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, aflandu-se sub coordonarea si controlul Ministerului Justitiei.
De asemenea, prin Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, Curtea a statuat ca executorii judecatoresti actioneaza in interesul unei bune administrari a justitiei, reprezentand un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune in practica hotararea pronuntata de instanta. In acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciara definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta, in detrimentul unei parti, . fi de inteles ca art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sa descrie in detaliu garantiile procedurii - echitate, publicitate si celeritate - acordate partilor si sa nu apere punerea in aplicare a deciziilor judiciare. [...] Executarea unei sentinte sau a unei hotarari, indiferent carei jurisdictii ar apartine, trebuie deci considerata ca facand parte integranta din proces, in sensul art. 6" (Hotararea din 19 martie 1997 pronuntata in Cauza Hornsby impotriva Greciei, paragraful 40). Or, este bine cunoscut ca, prin pronuntarea hotararii judecatoresti, instanta legata cu solutionarea cauzei, prin rezolvarea acesteia, se dezinvesteste. In aceste conditii, chiar daca executarea hotararii este circumscrisa notiunii de "proces", nimic nu sustine teza potrivit careia aceasta activitate trebuie indeplinita tot de instanta care a solutionat litigiul, cu atat mai mult cu cat punerea in aplicare a hotararii apartine sferei administrative a procesului civil. Astfel, este evident ca executorul judecatoresc nu spune dreptul, deci nu realizeaza o activitate jurisdictionala, ci numai executa intocmai dispozitiile judecatorului, cuprinse in hotararea instantei, potrivit competentelor atribuite de lege.
III. Curtea constata ca dispozitiile art. 1 alin. (1), (2) si (5) din Legea nr. 287/2011 prevad o procedura derogatorie referitoare la dobandirea calitatii de executor judecatoresc de catre executorii bancari, ce are ca scop integrarea acestora din urma in randul celor dintai, asa cum reiese din expunerea de motive a legii analizate, avand in vedere situatiile tranzitorii privind solutionarea dosarelor aflate pe rol la data intrarii in vigoare a legii, situatie pentru care se propune continuarea procedurilor de catre executorii care au inceput executarea sau de catre alti executori competenti, la cererea creditorilor. In aceeasi expunere de motive se arata ca, potrivit vechii reglementari, banca se substituie statului, solutie legislativa neintalnita in legislatia altor tari, aspect ce contravenea dispozitiilor noului Cod de procedura civila, care sustin existenta unui singur corp executional civil.
Totodata, Curtea retine ca executarea titlurilor executorii, indiferent ca acestea sunt hotarari judecatoresti sau contracte de credit incheiate de o institutie de credit, de principiu, trebuie sa fie un apanaj exclusiv al statului. Chiar daca ratiuni de flexibilitate ar impune crearea unor corpuri de executori proprii, in mod principial, o atare activitate trebuie sa fie realizata sub autoritatea statului. Activitatea de executare nu poate fi pro parte publica - executori judecatoresti si pro parte privata - executori bancari. In acest sens, se impune o reglementare unitara a activitatii de executare care, luand in considerare exigentele impuse prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, nu poate fi desfasurata altfel decat sub autoritatea statului.
IV. Curtea constata, astfel, ca, potrivit legislatiei aplicabile inaintea datei intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2011, conditiile cerute pentru exercitarea profesiei de executor bancar erau identice cu cele impuse executorilor judecatoresti. De asemenea, referitor la sustinerea conform careia conditia unei vechimi de 2 ani prevazuta de textul criticat pentru ca un executor bancar sa poata deveni executor judecatoresc ar fi insuficienta, Curtea retine ca activitatea executorilor bancari este similara celei desfasurate de executorii judecatoresti, obiectul lor de activitate vizand sfera executarii titlurilor executorii, mai exact executarea creantelor apartinand institutiilor de credit si institutiilor financiare nebancare.
Pentru aceste motive, Curtea constata ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate formulata de Avocatul Poporului potrivit careia dispozitiile art. 1 alin. (1), (2) si (5) din Legea nr. 287/2011 incalca prevederile art. 16 din Constitutie, intrucat ofera executorilor bancari si executorilor apartinand institutiilor financiare nebancare si institutiilor de credit cooperatiste posibilitatea de a deveni executori judecatoresti fara indeplinirea conditiilor prevazute pentru acestia din urma la art. 15 si 19 din Legea nr. 188/2000. De asemenea, Curtea constata ca nu poate fi retinut nici faptul ca legiuitorul ofera prin textele criticate un privilegiu unei categorii socioprofesionale, cu incalcarea principiului egalitatii in drepturi, ce impune statului asigurarea unui cadru legal care sa permita aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, fara privilegii si fara discriminari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. F. O., domiciliat în Iași, ., ., ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI prin M. JUSTIȚIEI, M. JUSTIȚIEI, ambii cu sediul în București, ., sector 5 și expertul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața V. M., nr. 1-3, sector 1, ca neîntemeiată.
Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. 1, alin. 2 și alin. 5 din Legea nr. 287/2011.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
F. C. M. S. I.
Red. FCM
| ← Despăgubire. Decizia nr. 4444/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Sentința nr. 4123/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
