Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4643/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4643/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 4656/2/2011*
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.4643
Ședința publică de la 31 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
JUDECĂTOR - A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de recurenta – pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr.1195 din 21.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ 2012 în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. C..
P. are ca obiect – „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul – reclamant B. C., reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr._/29.04.2011, emisă de Baroul București, aflată în dosarul nr._, lipsind recurenta – pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, la data de 31.10.2013, recurenta – pârâtă a depus note de ședință.
Curtea comunică intimatului – reclamant un exemplar al notelor de ședință.
Intimatul –reclamant, prin apărător, solicită respingerea excepției prematurității invocată, întrucât legea nu retroactivează.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Intimatul – reclamant, prin apărător, învederează faptul că, recurenta – pârâtă a invocat sentința civilă pronunțată la data de 21.02.2012, pretinzând că în mod greșit s-a reținut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, arată că, dosarul aferent Dispoziției nr._/2008 a fost trimis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată în anul 2009 și nici până în noiembrie 2011 dosarul nu a fost repartizat unui consilier juridic.
Intimatul – reclamant, prin apărător, învederează faptul că recurenta – pârâtă face referire la O.U.G., nr.4/13.03.2013, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ, însă această ordonanță a apărut la o lună și jumătate de la pronunțarea sentinței civile nr.1195/21.02.2012.
Intimatul – reclamant, prin apărător, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1195/21.02.2012a Curții de Apel București s-a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR și în consecință obligarea pârâtei sa emita decizia care sa contina titlul de despagubire in dosarul nr._/CC. De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 2004,3 lei, reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onoarariu avocat.
Pronunțându-se astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr._/09.05.2008, Primăria Municipiului București, prin Primarul General ,a dispus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent constand in diferenta dintre despagubirile incasate si valoarea de piata pentru terenul in suprafața de 672,80 mp, situat în București, ., sector 5,
Aceasta dispoziție,impreuna cu intreaga documentatie, a fost inregistrata la Secretariatul General al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub nr._/CC/03.06.2009.
Prin adresa nr._ emisa la data de 21.11.2011, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților a solicitat Primarului Municipiului Bucuresti sa-i fie comunicata suprafața terenului ocupat de parcajul mentionat in cuprinsul Dispoziției nr._/09.05.2008, precum si dacă acest parcaj este cuprins în planul urbanistic aprobat al municipiului București.
A constatat prima instanță că dosarul reclamantului a fost primit de către pârâtă în luna iunie a anului 2009 si abia în luna noiembrie a anului 2011 parata a înțeles să procedeze la analizarea acestuia.
În continuare, raportându-se la prevederile art.16 alin.4, 5 si 7 din Legea 247/2005, instanța de fond a concluzionat că legiuitorul nu a prevăzut un termen de analizare a dosarelorprivind propunerile motivate de acordare a despăgubirilor si nici de transmitere a acestora catre evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, însă aceasta imprejurare nu este de natura a justifica tergiversarea solutionarii cererii de catre autoritatea pârâtă.
S-a reținut că intervalul de timp de peste 2 ani scurs de la data înregistrării dosarului reclamantului la ANRP si până la pronunțarea sentinței nu poate fi considerat un termen rezonabil, expresie a garanției unui proces echitabil statuat în art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului .
În acest context, împrejurarea invocata de catre pârâta relativ la necesitatea completarii dosarului de despăgubire de catre entitate investita cu solutionarea notificarii este irelevanta, în conditiile in care insusi demersul acesteia pentru clarificarea unor aspecte privind dosarul reclamantului a avut loc tarziu, abia in luna noiembrie a anului 2011.
A mai constatat instanța fondului că din actele dosarului administrativ reiese că terenul este afectat de elemente de sistematizare ,respectiv punct termic,parcaj ,spatiu verde aferent blocului ,trotuar ,carosabil,aspect sustinut si de plansele foto atasate la acelasi dosar.
În aceste conditii, nefinalizarea procedurii administrative reglementate de art.16 din Titlul VII al Legii 247/2005, prin emiterea unei decizii reprezentand titlu de despăgubire, îi este direct imputabila paratei, care si-a organizat in mod defectuos activitatea, astfel ca se impune obligarea acesteia la emiterea deciziei care sa contina titlul de despagubire in dosarul nr._/CC.
Împotriva sentinței civile nr. 1195/21.02.2012 a Curții de Apel București a formulat recurs pârâta C. Centrala pentru Stabilirea Pespăgubirilor, solicitând în temeiul art. 299 si urm., art. 304 pct. 9, art. 304^1 C. modificarea în tot acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată recurenta că instanța de fond în mod greșit a reținut că autoritatea parata a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că procedura prevăzută de Titlul VII din legea nr. 247/2005 este vastă, conținând mai multe etape care trebuie în mod obligatoriu parcurse.
În cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr._/2008, a fost transmis de Primăria Municipiului București, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.
Dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire in natură a Imobilului notificat și s-a constatat că este complet.
Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai arată recurenta că instanța de fond in mod greșit a reținut faptul ca, autoritatea parata a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 CEDO.
Cu referire la admiterea capătului de cerere privitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecata, recurenta arată că în cauză trebuia făcută aplicarea art. 275 C., câtă vreme a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantei și pretențiile acesteia, anterior primului termen de judecată.
În final, recurenta solicită micșorarea cheltuielilor de judecată.
Analizând cererea de recurs prin prima motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond situația de fapt, reclamantul este beneficiarul Dispoziției nr._/09.05.2008 a Primăriei Municipiului București prin Primar, conform căreia acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren de 672,80 mp și construcții de 143,69 mp (demolată), situat în București, ., sector 5.
Așa cum reiese din actele de la dosar, Curtea va reține că dosarul a fost înaintat Secretariatului CCSD în vederea înregistrării la data de 03.09.2009 în vederea demarării procedurii prevăzute de Titlul VII din legea nr. 245/2005.
Așa cum reiese din întâmpinarea atașată la dosar de CCSD, fapt recunoscut de aceasta, autoritatea pârâtă a procedat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, ocazie cu care a constatat lipsa unor înscrisuri din care să reiasă suprafața terenului ocupată de parcajul menționat în cuprinsul Dispoziției nr-._/2008 precum și dacă parcajul auto este inclus în planurile de urbanism ale Primăriei Sector 5, București.
Pentru lămurirea acestor aspecte nu s-a procedat în continuare la evaluare, fiind necesară lămurirea aspectului indicat.
Instanța de fond a reținut că în cauză a fost depășit un termen rezonabil de soluționare a dosarului, prin aceea că în interval de 2 și jumătate ani de la înregistrare nu s-a realizat nicio operațiune juridică din cele necesare emiterii titlului.
Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a concluzionat cu privire la depășirea unui termen rezonabil, având în vedere că și în situația în care s-ar accepta existența unui volum mare de lucrări pe rolul Comisiei, este inacceptabil ca un dosar să rămână „în așteptare” pentru o perioadă atât de îndelungată, fără a fi întreprinsă nicio măsură în sensul parcurgerii etapelor prevăzute de Titlul VII din legea nr. 247/2005.
Pe cale de consecință, Curtea va aprecia că instanța de fond a aplicat un raționament juridic corect și legal atunci când a concluzionat că, prin tergiversarea în mod arbitrar a soluționării dosarului intimatului reclamant s-a adus o încălcare a drepturilor acestuia sub aspectul termenului definit de art. 6 din CEDO.
În mod corect s-a reținut așadar incidența dispozițiilor art.8 alin 1 din legea nr. 554/2004 cu privire la existența unui refuz de executare a unei operațiuni administrative, în speță de parcurgere cu celeritate a etapelor obligatorii prevăzute de Titlul VII din legea nr. 247/2005.
Cu toate acestea, Curtea nu va putea face abstracție de faptul că, între timp, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013, prin care a fost modificată întreaga procedură și au fost stabilite noi termene limită de soluționare a dosarelor aflate pe rolul Comisiei.
În raport de noile prevederi legale, deși subzistă refuzul nejustificat constatat în mod legal și temeinic de prima instanță, Curtea va constata că măsurile de remediere solicitate – obligarea la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire – nu mai pot fi executate.
Astfel, se vor avea în vedere disp. art.4 din legea nr. 165/2013, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, se constată că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile inclusiv situației reclamantului, căruia deși nu i se neagă dreptul la acordarea măsurilor compensatorii, i se impune respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare.
Nu în ultimul rând, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 41 din lege, care prevăd că „(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”
Analizând textul de lege, Curtea va reține că, și în cazul existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus deja obligarea CCSD la emiterea titlului de despăgubire, executarea acesteia are loc tot în condițiile art.21 deci, cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre irevocabilă procedura din art.21 se impune cu necesitate.
Ori, art. 21 pct. 5 – 9 din legea nr. 165/2013 prevede că „Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
A fost introdusă așadar o nouă etapă, a verificării dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului, etapa evaluării se realizează într-o procedură diferită de cea anterioară, s-a introdus obligativitatea validării și a stabilirii punctajului și, tot cu titlu de noutate, se emite decizie de compensare prin puncte.
Curtea va constata așadar că, deși unele etape ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură, acesta conține și dispoziții cu caracter de noutate care trebuie respectate, interzicând recurentei - pârâte să emită direct decizia de despăgubire.
Prin urmare, Curtea constată că solicitările reclamantului cu privire la obligarea recurentei –pârâte la evaluare și emiterea titlului de despăgubire nu mai sunt recunoscute de lege, iar o eventuală modificare a obiectului cererii în raport de noile prevederi legale nu poate avea loc în recurs, conform dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C..
În concluzie, prin raportare la dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 9 C. urmează a admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția de prematuritate, invocată de recurentă prin raportare la Legea nr. 165/2013, intrată în vigoare după momentul pronunțării instanței de fond, Curtea o va respinge pentru aceea că actualitatea dreptului reclamantului se apreciază prin raportare la data sesizării instanței și nu prin raportare la momente ulterioare acesteia.
Totodată, în ceea ce privește cererea de acordare a termenului de grație, formulată de recurentă, Curtea va aprecia că în raport de modalitatea de soluționare a cererii principale nu se mai impune analizarea admisibilității și, mai apoi, a temeiniciei acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge excepția prematurității.
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr.1195 din 21.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ 2012 în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. C..
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. P.
GREFIER,
S. Ș.
Red. ..11.2013
Cu opinia separată a domnului judecător A. J.:
Respinge excepția prematurității ca neîntemeiată.Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr.1195 din 21.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ 2012 în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. C..
Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr.165/2013, până la expirarea termenului prevăzut de Legea nr.165/2013, fără a mai analiza legalitatea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului la măsuri reparatorii.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2014.
JUDECĂTOR,
A. J.
Dosar nr._/2011*
Opinie separata
Apreciez ca solutia care se impunea a fi pronuntata in cauza era aceea de respingere a exceptiei prematuritatii ca neintemeiata si de admitere a recursului, de modificare a sentintei recurente in sensul obligarii Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor la evaluarea despagubirilor si la emiterea deciziei de compensare pana la expirarea termenului prevazut de Legea nr.165/2013, dupa procedura prevazuta de aceasta lege, cu considerarea ca indeplinita a etapei verificarii legalitatii dosarului.
Pentru urmatoarele argumente:
A. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile OUG nr.4/2012.
Prematuritatea se analizeaza la momentul introducerii actiunii, nefiind posibil ca o actiune introdusa in termen sa devina prematura pe parcursul judecati, cu atat mai mult cu cat cauza prematuritatii este provocata de faptul unilateral al paratului-debitor.
In plus, potrivit art.110, alin.3 C.pr.civila, se pot formula înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptățite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.
Or, paguba incercata de reclamant prin asteptarea expirarii termenului de suspendare prevazut de OUG nr.4/2012 ar consta in prelungirea perioadei de timp pana la emiterea titlului de despagubire cu perioada de timp necesara introducerii si solutionarii unei noi actiuni in justitie, in conditiile in care déjà dosarul sau administrativ sta in nelucrare de mai multi ani, ceea ce ar duce in mod evident la incalcarea termenului rezonabil de solutionare a litigiului.
B. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile Legii nr.165/2013.
Dupa cum s-a aratat mai sus, acest act normativ a aparut pe parcursul procesului, astfel incat el nu poate influenta „ de plano” analiza prematuritatii prin raportare la data introducerii actiunii.
C.In ceea ce priveste fondul cauzei
I.C. legal general
1.Legea nr. 18/1991 le-a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul la restituirea partiala a terenurilor agricole. Cea mai importanta modificare a acestei legi a fost introdusa prin Legea nr. 1/2000 care a crescut suprafata de teren ce putea fi restituita pana la 50 de hectare de persoana pentru terenurile arabile si pana la 100 de hectare de persoana pentru pasuni. In lipsa restituirii, beneficiarii aveau dreptul la despagubire.
2.In ceea ce priveste imobilele nationalizate, in lipsa unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic al acestor bunuri, instantele s-au considerat, ., competente sa analizeze problema legalitatii actelor de nationalizare si sa dispuna, in cazul in care constata ilegalitatea lor, restituirea bunurilor in discutie.
3.. Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, a permis vanzarea acestor imobile catre chiriasi. Restituirea lor catre fostii proprietari sau catre mostenitorii acestora nu era posibila decat daca locuiau acolo in calitate de chiriasi sau daca aceste locuinte erau libere. In lipsa restituirii, fostii proprietari puteau solicita o despagubire care era plafonata.
4.In ceea ce priveste imobilele care apartinusera organizatiilor minoritatilor nationale si cultelor religioase, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania prevedeau restituirea lor sau, in caz contrar, acordarea unei reparatii.
5.Legea nr. 10/2001 a consfintit principiul restituirii imobilelor in discutie. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii lor puteau solicita o reparatie neplafonata.
6.Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede ca imobilele vandute in baza Legii nr. 112/1995 nu mai pot face obiectul unei restituiri, ci numai al altor masuri de reparatie. Posibilitatea de a alege intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de Legea nr. 10/2001 a fost eliminata in favoarea acestei din urma proceduri.
7.Pe langa bunurile vizate de prevederile legislative mentionate mai sus, statul se obliga sa ii despagubeasca pe fostii proprietari sau pe mostenitorii lor care au pierdut imobile, terenuri ori recolte abandonate pe anumite teritorii in urma modificarilor granitelor survenite inainte si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prevazuta de legile nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 si nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnat la Belgrad la 5 iulie 1924 si coordonata de ANRP, procedura administrativa de despagubire pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate, iar fondurile necesare provin de la bugetul de stat.
II. Procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor
8.Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile justitiei si proprietatii a modificat substantial legile anterioare referitoare la despagubiri, stabilind in mod special o procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2000 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.
9.Aceasta prevede ca, in lipsa restituirii, beneficiarii masurilor de reparatie pot alege intre compensarea creantei lor prin bunuri si servicii si plata unei despagubiri calculate conform "practicii si standardelor interne si internationale in materie de despagubire pentru imobile si case preluate abuziv de catre stat".
10.Rolul principal in punerea in aplicare a acestei legi a fost incredintat celor doua structuri nou-infiintate: C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (C. Centrala) si Autoritatea N. pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
11.Au fost acordate noi termene pentru introducerea cererilor de restituire sau de despagubire, si anume 60 de zile pentru terenurile agricole si 6 luni pentru bunurile imobile care au apartinut cultelor religioase si organizatiilor minoritatilor nationale.
12.Deciziile autoritatilor locale prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri trebuie sa faca obiectul unui control al legalitatii din partea prefectului, care este insarcinat apoi cu transmiterea lor catre C. Centrala.
13.Prevederile ce reglementeaza controlul legalitatii au fost precizate prin Hotararea Guvernului nr. 128/2008. Potrivit acestor prevederi, daca prefectul considera ca decizia primarului sau a celorlalte autoritati administrative locale este ilegala, o poate contesta pe calea contenciosului administrativ in termen de un an de la data deciziei.
14.La primirea dosarului, C. Centrala trebuie sa verifice legalitatea refuzului de restituire a bunului imobil, apoi sa transmita dosarul la "evaluatori agreati" pentru ca acestia sa stabileasca cuantumul despagubirii. Pe baza raportului de evaluare, C. Centrala elibereaza un "titlu de despagubire" sau trimite dosarul la autoritatile locale pentru reexaminare.
15.Legea nr. 247/2005 nu stabileste nici termenele, nici ordinea in care C. Centrala trebuie sa examineze dosarele. La data de 28 februarie 2006, C. Centrala a hotarat ca ordinea de analizare a dosarelor sa fie aleatorie. La data de 16 septembrie 2008, aceasta a revenit asupra hotararii sale si a stabilit ca dosarele trebuie examinate in ordinea inregistrarii lor.
16.Prin OUG nr.4/13.03.2012, procedura emiterii titlurilor de despagubire a fost suspendata pe o perioada de 6 luni, in vederea consolidarii cadrului normativ.
17.Prin Legea nr.117/2012, suspendarea emiterii titlurilor de despagubire a fost prelungita pana in data de 15.05.2013, in vederea reglementarii unei proceduri care sa duca la o despagubire certa, sigura si posibil a fi platita.
III. Prin Legea nr. 247/2005, s-a introdus un mecanism si pentru plata despagubirilor, acesta fiind nerelevant in speta, avand in vedere ca nu a fost depasita prima etapa, a stabilirii cuantumului despagubirilor.
IV.Procedura prevazuta de Legea nr.165/17.05.2013 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor.
18.Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, a stabilit o noua procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2001 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.
19.Noua lege, aplicabila in prezent, recunoaste prioritatea principiului restituirii in natura a imobilelor si, in subsidiar, in masura in care restituirea in natura nu este posibila, dreptul la masuri reparatorii constand in compensarea in puncte valorificabile potrivit unei proceduri speciale.
20.In vederea punerii in aplicare a acestei legi, a fost infiintat un nou organism, C. N. pentru Compensarea Imobilelor care a preluat atributiile fostei Comsii Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.
21.Se mentine obligatia autoritatilor locale de a transmite deciziile prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri catre Secretariatul Comisiei Nationale.
22.Secretariatul Comisiei Nationale, in baza documentelor transmise de autoritatile locale, procedeaza la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Nationale poate solicita documente in completare entitatilor investite de lege, titularilor dosarelor si oricaror altor institutii care ar putea detine documente relevante.
23.Ulterior verificarii legalitatii deciziei, se face evalaarea imobilului ce face obiectul deciziei, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi de catre Secretariatul Comisiei Nationale si se exprima in puncte. Un punct are valoarea de un leu.
24.Ulterior verificarii si evaluarii, la propunerea Secretariatului Comisiei Nationale, C. N. valideaza sau invalideaza decizia entitatii investite de lege si, dupa caz, aproba punctajul stabilit.
25.In cazul validarii deciziei entitatii investite de lege, C. N. emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv.
26.Decizia de compensare emisa de C. N. se comunica persoanelor indreptatite, in termen de 45 de zile de la data emiterii, iar Decizia de invalidare emisa de C. N. se motiveaza si se comunica atat titularilor, cat si entitatilor investite de lege, in termen de 60 de zile de la data emiterii.
27.Noua lege instituie un termen maxim pentru solutionarea dosarelor deja inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a legii, cu exceptia dosarelor de fond funciar, care vor fi solutionate in termen de 36 de luni.
28. Deciziile emise in cadrul procedurii pot fi atacate de persoana care se considera indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul entitatii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
29.Dispozitiile noii legi se aplica si proceselor aflate in curs la data intrarii ei in vigoare, indiferent de stadiul procesual al acestora.
V.Consideratii cu privire la cadrul general de mai sus.
30.Toate legile in baza carora au fost emise de catre autoritatile locale decizii administrative prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri prevedeau expres ca autoritatile trebuie sa stabileasca identitatea imobilului a carui restituire se solicita, sa verifice daca solicitantul sau autorii sai au fost proprietarii imobilului a carui restituire se solicita, ceea ce implica atat verificarea actelor de proprietate, cat si dovedirea calitatii de mostenitor, daca imobilul a fost preluat abuziv de stat si daca imobilul putea fi restituit in natura sau nu, caz in care se stabilea dreptul la despagubiri prin echivalent.
31.De asemenea, toate legile de mai sus ofereau posibilitatea contestarii legalitatii deciziilor administrative in instanta, de catre persoanele nemultumite, inclusiv posibilitatea exercitarii unui control al legalitatii din partea prefectului, stabilindu-se termene precise pentru exercitarea actiunilor in justitie.
31.Ca atare, odata cu expirarea acestor termene sau odata cu solutionarea irevocabila a litigiilor in instanta, respectivele decizii sau hotararile judecatoresti deveneau irevocabile, ridicandu-se problema efectelor pe care acestea le produc.
32.In ceea ce priveste deciziile administrative definitive prin care se recunoaste dreptul la despagubiri, fara a se preciza in concret cuantumul despagubirilor, trebuie analizat daca ele au constitut drepturi in favoarea destinatarilor, mai precis daca aceste decizii reprezinta un bun aflat in patrimoniul acestora in sensul art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
33.In ceea ce priveste deciziile autoritatilor administrative locale de admitere a unei cereri de restituire sau de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca acestea au dat nastere la drepturi patrimoniale pentru persoana indreptatita si ca, prin urmare, ele nu puteau fi revocate sau anulate de autoritatea administrativa locala ori de C. Centrala (deciziile nr. 6.723 din 17 octombrie 2007 si nr. 6.812 din 10 noiembrie 2008 ale Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie). Solutia de principiu a Inaltei Curti se aplica pentru identitate de ratiune si in privinta hotararilor comisiilor judetene emise in baza Legii nr.18/1991.
34.In Hotararea Viasu contra Romaniei, paragrafele 59-60, Curtea Europeana a retinut ca o decizie administrativa, emisa in baza Legii nr.1/2000, prin care autoritatile locale recunoscusera in favoarea reclamantului dreptul la despagubiri pentru un teren de 16,63 ha, fara a stabili cuantumul despagubirilor, a dat nastere in patrimoniul reclamantului unui "interes patrimonial" suficient de bine stabilit in dreptul intern, cert, irevocabil si exigibil, care intra in sfera de aplicare a notiunii de bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Prin urmare, nerestituirea terenului pana in prezent, in lipsa acordarii oricarei despagubiri, constituie o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale.
35.Aceasta jurisprudenta este reiterata si confirmata in Hotararea pilot M. A. contra Romaniei, paragraful 108, Curtea reamintind „in mod special faptul ca, in cauza Viasu (hotararea mentionata mai sus, §§ 59-60), a apreciat ca o decizie administrativa a autoritatii locale competente prin care i se recunoaste partii interesate un drept la reparatie este suficienta pentru a crea un "interes patrimonial" aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (a se vedea si M. si G. R. impotriva Romaniei, nr. 15.851/06, §§ 20-22, 27 mai 2010)”.
36.Ca atare, fiind protejata de art.1 din Protocolul nr.1, orice interventie ulterioara a Statului asupra unei decizii care constata dreptul la despagubiri va constitui o ingerinta si trebuie analizata din perspectiva aceluiasi articol, trebuind sa indeplineasca cele 3 conditii enumerate constant in jurisprudenta CEDO: ingerinta sa fie prevazuta de o lege clara, precisa si previzibila in ceea ce priveste sensul si aplicarea ei, sa fie justificata de un scop legitim si sa fie proportionala.
37.Prima interventie asupra dreptului la despagubiri consacrat de deciziile administrative s-a facut prin Legea nr.247/2005 care conferea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor dreptul de a verifica legalitatea deciziei, dar numai sub aspectul imposibilitatii restituirii in natura.
In general, asupra acestei interventii nu au existat contestatii din partea beneficiarilor, fiind acceptat ca scopul urmarit de legiuitor, acela de a acorda prioritate restituirii in natura acolo unde ea era posibila (ceea ce, in principiu, ar fi dus la o repunere in situatia anterioara si ar fi raspuns solicitarilor initiale ale persoanelor indreptatite) si de a limita impactul asupra bugetului statului, este unul legitim.
In ceea ce priveste proportionalitatea masurii, in special in ceea ce priveste durata verificarii legalitatii, aceasta urmeaza a fi analizata distinct, prin raportare la stadiul actual al procedurii.
38.A doua interventie asupra dreptului la despagubiri consacrat de deciziile administrative s-a facut prin Legea nr.165/2013 care conferea Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor dreptul de a verifica legalitatea deciziei din punctul de vedere al insesi existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii.
Cu alte cuvinte, noua lege inlatura caracterul definitiv al dreptului la despagubiri, transformandu-l dintr-un drept cert, pur si simplu, ., supus unei conditii suspensive, mai exact conditionandu-l de emiterea de catre C. N. a deciziei de validare.
Indeplinind conditia de a fi prevazuta de lege, ingerinta nu indeplineste insa conditia de a fi justificata de un interes public legitim, in conditiile in care Statul nu a justificat in niciun fel necesitatea reanalizarii legalitatii acestor decizii administrative.
O eventuala sustinere in sensul ca un astfel de control ar fi justificat de faptul ca in practica s-a constatat ca exista decizii care au fost emise fara indeplinirea conditiilor legale prevazute de legile de restituire sub imperiul carora au fost elaborate, nu ar putea fi primita, Statul neoferind niciun fel de date statistice care sa confirme o astfel de sustinere (ex.numarul deciziilor anulate in instanta in raport cu numarul total al deciziilor emise). In plus, pana in prezent, Statul nu a avut la dispozitie un cadrul legal care sa ii permita sa verifice legalitatea sub toate aspectele, ci doar in privinta imposibilitatii de restituire in natura, astfel incat eventualele constatari de nelegalitate efectuate pana in prezent, doar in fapt, cu depasirea si in afara oricaror atributii legale, nu ar putea fi primite drept argument.
Adoptarea Legii nr.165/2013 a fost justificata in esenta de Stat prin necesitatea de a urgenta rezolvarea definitiva a problemei restituirilor si de a pune in aplicare Hotararea pilot M. A. contra Romaniei.
Insa hotararea de mai sus nu prevede sub nicio forma repunerea in discutie a unor vechi drepturi la despagubire, ci cuantificarea lor cat mai rapida, urmata de valorificarea drepturilor astfel stabilite, fiind evident ca prelungirea incertitudinii asupra existentei dreptului la despagubiri nu raspunde unei nevoi sociale.
39.In plus, chiar daca s-ar aprecia ca scopul legii ar fi unul legitim, ingerinta prevazuta de Legea nr.165/2013 nu indeplineste, in principiu, nici conditia proportionalitatii intre scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Astfel, dupa cum s-a aratat mai sus, reverificarea vizeaza decizii emise cu multi ani in urma (uneori chiar peste 10 ani), tot de catre autoritati legitime ale statului, in urma unor proceduri administrative complexe ce au implicat deja un numar mare de persoane, decizii care au putut parcurge procedura contestarii in instanta de catre persoanele nemultumite si care au fost deja supuse controlului de legalitate de catre prefect.
In plus, noua lege stabileste un termen maxim indelungat, de 60 luni sau 36 de luni, pentru verificarea legalitatii deciziilor, termen care se adauga la cele deja foarte lungi scurse pana in prezent.
Mai mult, Legea nr.165/2013 ignora inclusiv hotararile judecatoresti pronuntate pana la ., prin care s-a recunoscut dreptul la despagubiri (fie ca sunt pronuntate in prima instanta, fie in ultima instanta), prevazand ca si in cazul acestora se va aplica procedura prevazuta de art.21 din lege, procedura care implica inclusiv verificarea integrala a legalitatii deciziilor administrative anterioare.
De asemenea, noua lege nu tine seama de stadiul in care se afla dosarul de despagubiri in fata Comisiei Centrale, la data intrarii ei in vigoare, nerecunoscand niciuna din etapele deja parcurse sub imperiul vechii legi, Legea nr.247/2005, in optica legiuitorului procedura de stabilire a cuantumului despagubirilor fiind reluata de la inceput, integral, mergandu-se chiar pana la punerea in discutie a insasi dreptului de a primi despagubiri.
Or, obligarea fiecarei persoane indreptatite la despagubiri, la suportarea unei noi proceduri administrative cu final incert in special in ceea ce priveste insasi dreptul sau la despagubiri, reprezinta in mod evident o sarcina excesiva si disproportionata.
40.O analiza separata comporta procedura evaluarii despagubirilor.
In lipsa cuantificarii, dreptul la despagubiri nu confera dreptul de a primi o anumita suma determinata, ramanand la latitudinea statului sa aleaga cuantumul final, cu conditia ca el sa fie . cu valoarea bunului.
Ca atare, instituirea unei proceduri de evaluare atat prin Legea nr.247/2005, cat si prin Legea nr.165/2013, nu este de natura sa ridice probleme in raport cu art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Nici chiar faptul ca procedurile de evaluare stabilite de cele doua legi au fost diferite (raport de evaluare la nivelul pietei sau evaluare pe baza de grila notariala) nu ridica probleme, atat timp cat legea noua se aplica doar pentru viitor, adica numai imobilelor care nu au fost evaluate inca.
Probleme apar in situatia imobilelor deja evaluate la nivelul pietei sub imperiul Legii nr.247/2005, imobile ce ar trebui reevaluate sub imperiul Legii nr.165/2013 pe baza grilei notariale fixe.
Mai exact se pune problema daca evaluarea anterioara, neurmata insa de emiterea titlului de despagubire, a generat sau nu pentru beneficiari un drept de despagubire la un cuantum determinat, mai exact o creanta certa si lichida.
Opinam in sensul ca, in principiu, simpla evaluare, neurmata de emiterea titlului de despagubiri nu a generat automat un drept de creanta cert, deoarece potrivit art.16, alin.7 din Legea nr.247/2005, dupa primirea raportului de evaluare, C. Centrala putea dispune reevaluarea, nefiind obligata sa emita imediat titlul de despagubiri.
Cu toate acestea, desi legea nu o prevedea, cum orice drept trebuie exercitat cu buna credinta, in vederea atingerii scopului economico-social pentru care a fost stabilit, dreptul de a dispune reevaluarea nu putea fi exercitat discretionar de C. Centrala, cu unicul scop de a tergiversa emiterea titlului de despagubiri, ci trebuia motivata de imprejurari obiective de genul unor incalcari ale normelor de evaluare de catre expert si, in niciun caz, nu putea fi cauzata de propria sa culpa (cum este cazul atunci cand reevaluarea se solicita doar pentru ca a trecut mult timp de la prima evaluare, fara ca autoritatea publica sa emita titlul de despagubire si se punea problema modificarii valorii de piata a imobilului).
Ca atare, apreciem ca simpla intarziere in emiterea titlului de despagubiri nu putea justifica reevaluarea imobilului (in esenta, persoana indreptatita avea dreptul de a obtine valoarea initiala presupus mai mare a imobilului, inca de la data primei evaluari si de a se bucura de uzufructul banilor in acest interval), astfel incat se poate considera ca, in lipsa altor motive de reevaluare, prima evaluare a generat o creanta certa, determinata, emiterea titlului de despagubiri reprezenta doar o formalitate administrativa, cu unicul rol de a fixa cuantumul creantei ., acesta fiind si motivul pentru care in mod constant instantele judecatoresti au obligat C. Centrala sa emita titlul de despagubire la valoarea stabilita de raportul de evaluare.
Ar rezulta deci ca in situatiile in care evaluarea s-a facut in baza Legii nr.247/2005 si C. nu a invocat niciun motiv pertinent pentru reevaluare, noua procedura de evaluare impusa de Legea nr.165/2013, prin aplicarea unei grile notariale, ar constitui o ingerinta asupra cuantumului deja fixat al despagubirilor.
41.Se ridica deci problema de a stabili daca aceasta ingerinta indeplineste cele 3 conditii desprinse din jurisprudenta CEDO.Mai exact daca ea este justificata de un interes legitim public si daca este proportionala, caci prevazuta de lege este in mod evident.
Desi Legea nr.165/2013 nu o prevede expres, se poate accepta ca reevaluarea despagubirilor prin aplicarea unei grile notariale unice ar urmari asigurarea unei evaluari corecte si unitare la nivel national, prin eliminarea discrepantelor dintre valorile propuse de rapoartele de evaluare efectuate de diferiti evaluatori, ceea ce ar face in esenta evaluarea mult mai previzibila, chestiune ce tine de interesul public.
De asemenea, se poate accepta ca prin aplicarea unei astfel de grile nu s-ar inregistra abateri exagerat de mari de la valorile propuse prin rapoartele de evaluare anterioare si ca sumele rezultate ar fi relativ apropiate de valorile de piata ale imobilelor, astfel incat ar exista o proportie rezonabila intre scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Ca atare, ingerinta ar indeplini conditiile conventionale, neputand atrage raspunderea statului.
VI.Consecintele Legii nr.165/2013 asupra proceselor in curs, mai exact asupra hotararilor judecatoresti pronuntate in prima instanta sub imperiul Legii nr.247/2005 si aflate in recurs sub imperiul noii legi.
42.Cum, prin ipoteza, actiunile in justitie in discutie au fost initiate sub imperiul Legii nr.247/2005, ele aveau in general ca obiect obligarea Comisiei Centrale fie direct la emiterea titlului de despagubire, fie etapizat, la efectuarea controlului de legalitate, apoi la evaluarea despagubirilor si in final la emiterea titlului de despagubiri.
In marea majoritate a cazurilor, aceste actiuni au fost admise in prima instanta, retinandu-se depasirea termenului rezonabil de efectuare a operatiunilor adminisrative de mai sus.
In prezent, aceste procese se afla in faza recursului, situatie in care devin aplicabile prevederile legii noi, Legii nr.165/2013.
43.Problema care s-a ridicat in practica a fost aceea de a stabili daca obiectul actiunii, astfel cum a fost el stabilit in fata primei instante, mai este realizabil in recurs.
Aparent, raspunsul ar fi negativ, tinand seama ca in prezent operatiunea verificarii legalitatii deciziilor autoritatilor locale presupune verificari suplimentare, ca operatiunea evaluarii nu se mai face de evaluatori, ci prin grila notariala, iar operatiunea emiterii deciziei finale continand cuantumul despagubirii nu se consta in emiterea unui titlu de despagubire, ci in emiterea unei decizii de compensare. Ca atare, operatiunile administrative prevazute de Legea nr.247/2005 nu s-ar mai putea realiza in prezent, ceea ce ar impune solutia admiterii recursurilor si a modificarii sentintelor de fond in sensul respingerii actiunilor.
Cu toate acestea, trebuie observat ca in esenta, operatiunile administrative prevazute de Legea nr.165/2013 au acelasi scop cu cele prevazute de Legea nr.247/2005, ele urmarind in ordine verificarea legalitatii, evaluarea si emiterea deciziei administrative ce fixeaza cuantumul despagubirilor.
Ceea ce se modifica este doar denumirea unor operatiuni administrative si modalitatea concreta in care ele se vor indeplini, finalitatea lor fiind aceeasi.
Pe de alta parte, ceea ce urmareste reclamantul prin introducerea unei actiuni in contencios administrativ nu este efectuarea unei operatiuni sau emiterea unui act administrativ cu o anumita denumire, aceasta din urma fiind doar o chestiune de convenienta, pur formala si absolut indiferenta, ci urmareste realizarea unei anumite finalitati, mai precis realizarea sau recunoasterea dreptului sau subiectiv.
Or, operatiunea verificarii legalitatii are ca finalitate constatarea definitiva a dreptului la despagubire, operatiuna evaluarii are ca finalitate stabilirea definitiva a cuantumului creantei, iar operatiunea emiterii deciziei administrative finale are ca finalitate fixarea ., autentic a cuantumului definitiv al creantei.
Ca atare, se poate afirma ca obiectul actiunii introduse sub imperiul vechii legi, se mentine si sub legea noua.
In plus, nu se poate reprosa reclamantului ca pe parcursul judecatii, legiuitorul a schimbat denumirea, modalitatile si formele in care se va realiza obiectul actiunii, fiind in mod evident extrem de excesiv si injust a-l obliga pe acesta sa recurga la o noua actiune (imposibila de altfel in prezent) pentru a obtine aceleasi finalitati sub imperiul legii noi.
Ca atare, apreciem ca instantele de recurs ar trebui, fie sa intepreteze obiectul actiunii ca vizand realizarea operatiunilor prevazute de legea noua, fie sa permita recurentilor sa isi precizeze obiectul in acest sens, nefiind vorba, dupa cum s-a aratat mai sus, de o veritabila modificare a obiectului actiunii, ce ar fi desigur interzisa in recurs.
VII.In ceea ce priveste situatia concreta din speta de fata.
Prin Dispozitia nr._/09.05.2008 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti a fost recunoscut dreptul intimatului-reclamant la despagubiri pentru imobilul-teren in suparafata de 672,80 mp, din ., sector 5, imposibil de restituit in natura.
In vederea stabilirii in concret a cuantumului despagubirii, reclamantul a urmat procedura prevazuta de Legea nr.247/2005-Tilul VII, dosarul administrativ fiind inaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despgubirilor, unde a fost inregistrat sub nr._/CC.
C. Centrala a exercitat controlul de legalitate, cu privire la imposibilitatea de restituire in natura.
P. in prezent, dosarul reclamantului nu a mai parcurs nicio etapa.
Cum etapa verificarii legalitatii, a fost parcurse, dosarul reclamantului trebuia sa parcurga cat si etapa evaluarii, precum si ultima etapa a emiterii titlului de despagubire.
Analizand situatia particulara a reclamantului, fata de cadrul legal de mai sus, se constata:
Reclamantul detine o decizie administrativa definitiva care ii confera dreptul la despagubiri . emisa in anul 2008.
Cu toate acestea, in prezent, reclamantul se vede pus in situatia in care la 5 ani de la data recunoasterii dreptului de despagubire nu detine inca o decizie administrativa finala care sa ii stabileasca cuantumul creantei.
In consecinta, fata de considerentele de principiu expuse mai sus cu privire la incidenta noii legi asupra proceselor in curs, apreciz ca este posibila obligarea paratei C. N. pentru Compensarea Imobilelor la trecerea la urmatoarele doua etape administrative, respectiv la evaluarea despagubirilor si la emiterea deciziei administrative finale, sub imperiul noii legi, in termenele prevazute de Legea nr.165/2013, cu considerarea ca indeplinita deja a etapei verificarii legalitatii dosarului.
Judecator A. J.
| ← Cetăţenie. Sentința nr. 258/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 4444/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
