Anulare act administrativ. Sentința nr. 132/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 132/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 7650/2/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 132
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. R.
Grefier M. D.
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de doamna procuror C. C..
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul Y. S., în contradictoriu cu pârâtul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, DIRECȚIA MIGRAȚIE, având ca obiect „ anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâtul, prin consilier juridic C. Ț., cu delegație la fila 82 dosar, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au avut termen în cunoștință pentru această dată.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitate reclamantului să se prezinte în instanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă pârâtul, prin consilier juridic C. Ț., cu delegație la fila 82 dosar, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și probe noi de administrat, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul la dezbateri în fond.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, conform motivelor expuse în întâmpinare. Solicită să se constate că condițiile legii sunt imperative și nu fac distincție în cea ce privește motivele care au stat la baza absenței reclamantului de pe teritoriul României.
Reprezentantul Ministerului P. consideră că acțiunea este neîntemeiată și solicită să se constate că în mod corect pârâta a stabilit că reclamantul nu îndeplinește prevederile legii pentru acordarea dreptului de ședere. Solicită să se constate că motivele invocate de reclamant nu echivalează cu un caz de forță majoră. Consideră de asemenea că este o chestiune de opțiune și nu o obligație cea privitoare la alegerea unui loc de muncă. Pentru aceste considerente solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
CURTEA
Prin cererea formulată la data de 11.10.2012 reclamantul Y. S., în contradictoriu cu pârâtul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, DIRECȚIA MIGRAȚIE, a solicitat instanței de contencios administrativ sa dispună anularea Deciziei/Adresei nr._/S2/BF prin care i-a fost refuzata acordarea dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României și obligarea pârâtului la acordarea acestui drept.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este rezident in România din anul 2005, de la momentul angajării sale de către S.C. MOVIEPLEX CINEMA S.R.L. in funcția de consultant in management si ulterior in poziția de Director general, conform hotărârilor adunărilor generale a asociaților si a prevederilor actelor constitutive actualizate, in baza acestor raporturi de munca fiindu-i acordat de către autoritățile romane permisul de ședere in scop de munca.
La data de 09.03.2012 a depus la Serviciul Cetățeni S. Terțe București solicitarea de a-i fi acordat dreptul de ședere pe termen lung, in susținerea pretențiilor sale depunând întreaga documentație prevăzuta de lege.
La data de 14.09.2012, Anexa 3, i-a fost comunicata prin posta Decizia nr._/S2/BF prin care a fost informat ca solicitarea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung i-a fost respinsa in temeiul prevederilor Art. 71 (1) lit. a, pct. 1 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor in România, întrucât in ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii figurează cu peste 581 de zile de absenta de pe teritoriul statului roman.
Reclamantul arată că din analiza dispozițiilor art. 71 al OUG 194/2002 reiese cu evidenta faptul ca neacordarea dreptului de lunga ședere survine ca o sancțiune pentru solicitantul care a absentat mai mult de 10 luni de pe teritoriul României or, aplicarea unei sancțiuni trebuie sa fie in mod obligatoriu consecința unei atitudini culpabile.
Având in vedere faptul ca din motive obiective, independente de voința sa libera, a fost nevoit sa călătoresc in afara teritoriului roman, nu i se poate reproșa un comportament culpabil, astfel ca refuzul paratului de a-i acorda dreptul de ședere pe termen lung pe teritoriul României apare ca o sancțiune nejustificata.
În susținerea cererii sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, arătând că legiuitorul nu face distincție între motivele care au stat la baza absenței și nu sunt stipulate în textul de lege precizări sau excepții cu privire la motivele de absență, ori, potrivit regulii ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, dacă legea nu distinge, nu putem avea în vedere situații care nu sunt prevăzute de lege.
La dosar s-au depus decizia contestată și actele care au stat la baza acesteia.
Analizând probele administrate în raport cu susținerile părților, Curtea constată că acțiunea este neîntemeiată, pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art. 71 alin. 1 din din O.U.G. nr. 194/2002 dreptul de ședere permanenta se acorda străinilor dacă aceștia îndeplinesc cumulativ anumite condiții, printre care și aceea ca în perioada anterioară să nu fi absentat de pe teritoriul României mai mult de 6 luni consecutive și să nu fi 10 luni de absență în total.
Din textul citat reiese că, pentru a obține dreptul de ședere pe termen lung, trebuie ca anterior să nu fi absentat de pe teritoriul României timp de 6 luni consecutiv ori, cu intermitențe, o perioadă mai mare de 10 luni.
Din probele administrate, care nu sunt contrazise de reclamant, reiese că acesta a absentat de pe teritoriul României, cu intermitențe, un număr de 581 de zile, respectiv mai mult de 10 luni, situație de fapt reținută întocmai și în cuprinsul deciziei contestate.
Reclamantul nu neagă situația de fapt, însă precizează că absențele au fost impuse de împrejurări pe care le apreciază ca obiective, respectiv obligațiile pe care le avea în calitatea sa de factor de decizie în cadrul unei societăți comerciale. Acest element nu constituie însă o împrejurare obiectivă, care să se situeze dincolo de voința reclamantului și care să-l fi împiedicat pe acesta să se conformeze normelor legale mai sus expuse, din moment ce obligațiile de serviciu la care face referire sunt liber asumate prin convenția încheiată cu angajatorul
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea constată că argumentele reclamantului nu sunt de natură să înfrângă prezumția de legalitate a actului administrativ atacat, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Y. S., cu domiciliul ales la Av. P. I. M., în București, Calea 13 Septembrie nr. 71, ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, DIRECȚIA MIGRAȚIUNE, cu sediul în București, . C., nr. 15A, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE, GREFIER
I. R. M. D.
Red./Tehnored. R.I.
4 ex. / ………….
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3941/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 1521/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
