Pretentii. Decizia nr. 1521/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1521/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 1530/339/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1521

Ședința publică de la 05.04.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: V. D.

JUDECĂTOR: U. D.

JUDECĂTOR: B. V.

GREFIER: B. C.

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta reclamantă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE ÎN AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 719/24.08.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. M., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta reclamantă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Asupra contenciosului administrativ fiscal de față:

Prin sentința civilă nr. 719 din 24.08.2012, pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.P.I.A. - CENTRUL JUDEȚEAN TELEORMAN, în contradictoriu cu pârâtul C. M..

A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 250 lei cu titlu de creanță (plată nedatorată).

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâtul C. M. a solicitat acordarea sprijinului financiar sub formă de bonuri valorice prin cererea adresată Centrului Județean Teleorman - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și înregistrată sub nr. 3841/02.10.2007.

Prin cererea depusă pârâtul s-a obligat să participe la recepționarea lucrărilor, să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate, precum și dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 la societăți de asigurare-reasigurare, iar în caz contrar să restituie în totalitate sumele reprezentând sprijin financiar acordat sub formă de bonuri valorice.

Conform acestei cereri pârâtul a beneficiat de sprijin financiar prin bonuri valorice în sumă totală de 250 lei pentru o suprafață agricolă de 0,50 ha utilizată în toamna anului 2007 pentru înființarea culturii de grâu.

La data de 15.06.2008 s-a procedat la verificarea suprafeței de 0,50 ha pe care a fost înființată cultura de grâu în toamna anului 2007 pentru care a primit suma de 250 lei sub formă de bonuri valorice și în urma verificării s-a constatat că pârâtul nu a făcut nici dovada utilizării de semințe certificate și de calitate și nici dovada asigurării culturii la societăți de asigurare-reasigurare, astfel că nu justifică suma primită ca sprijin financiar sub formă de bonuri valorice.

Pârâtul nu a contestat acest proces verbal de recepție și restituire.

Art. 1 din Ordinul N. nr. 687/2007 prevede că se acordă sprijin financiar prin subvenționarea motorinei și/sau biodieselului, precum și a altor resurse materiale (semințe și/sau pesticide și/sau îngrășăminte), necesare pentru culturile din toamna anului 2007.

Potrivit art. 2 din același ordin sprijinul financiar, în cuantum de 500 lei/ha pentru H., 400 lei/ha pentru rapiță și 450 lei/ha pentru alte culturi, se acordă beneficiarilor acestui sprijin financiar prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale, în valoare proporțională cu suprafața de teren pe care se înființează culturi agricole în toamna anului 2007.

Condițiile de eligibilitate pentru acordarea sprijinului financiar sunt prevăzute de art. 5 (1) din același ordin, și anume: să facă dovada proprietății sau a dreptului de folosință, asupra suprafeței de teren pe care înființează culturi în toamna anului 2007; să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate, să facă dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 la societăți de asigurare-reasigurare; să nu figureze ca debitor la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a municipiului București sau la sucursalele județene ale APIA., respectiv a municipiului București, ca urmare a nerespectării condițiilor de eligibilitate aferente formelor de sprijin financiar acordate în ultimii 3 ani, sau să își lichideze debitele existente, până la data depunerii cererii de sprijin financiar pentru culturile din toamna anului 2007.

Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că dovada utilizării de semințe certificate și de calitate și a asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 se face la recepția suprafețelor cultivate și întocmirea proceselor-verbale de recepție și restituire, prin factura de cumpărare a seminței certificate, însoțită de documentul de calitate și conformitate emis de furnizorii autorizați sau, în cazul producătorilor agricoli care folosesc sămânța din producție proprie pentru semănat, copie de pe buletinul de analiză informativ, cu indicii de calitate pentru sămânță (germinație, puritate, masa 1.000 de boabe, umiditate), eliberat de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor sau Laboratorul central pentru calitatea semințelor și materialului săditor și polița de asigurare încheiată cu societățile de asigurare-reasigurare.

Potrivit art. 5 (4) din ordin nerespectarea prevederilor alin. (3) atrage restituirea de către beneficiari a sumelor primite ca sprijin financiar sub formă de bonuri valorice.

Art. 15 din ordin reglementează procedura de verificare a suprafețele pe care s-au înființat culturi de către beneficiarii sprijinului financiar prin bonuri valorice în toamna anului 2007. Astfel, verificarea se realizează în prezența beneficiarilor de sprijin financiar prin bonuri valorice și se finalizează prin întocmirea procesului – verbal de recepție și restituire.

A.. 2 al art. 15 din ordin prevede că la încheierea procesului-verbal de recepție și restituire, beneficiarii de sprijin financiar prin bonuri valorice au obligația de a face dovada utilizării de sămânță certificată și de calitate, respectiv dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, sens în care prezintă documentele prevăzute la art. 5 alin. (3), iar o copie a acestora se anexează la procesul-verbal.

În speță, pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului financiar sub formă de bonuri valorice prevăzute de art. 5 din Ordinul nr. 687/2007, în sensul că nu a prezentat la recepționarea suprafeței de 0,50 ha pe care a înființat cultura de grâu în toamna anului 2007 documentele prevăzute la art. 5 alin. (3) din ordin pentru a fi anexate în copie la procesul verbal de recepție și restituire, și anume: factura de cumpărare a seminței certificate, însoțită de documentul de calitate și conformitate emis de furnizorii autorizați sau, în cazul în care a folosit sămânța din producție proprie pentru semănat, copie de pe buletinul de analiză informativ, cu indicii de calitate pentru sămânță (germinație, puritate, masa 1.000 de boabe, umiditate), eliberat de inspectoratul teritorial pentru calitatea semințelor și materialului săditor și polița de asigurare a culturii încheiată cu o societate de asigurare-reasigurare,neîndeplinindu-și astfel obligațiile asumate prin cererea înregistrată sub nr. 3841/02.10.2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat reclamanta Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul Județean Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:

In fapt, prin cererea de chemare in judecata, înregistrata inițial sub nr._ pe rolul Judecătoriei Z., APIA -Centrul Județean Teleorman a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța sa se dispună obligarea paratului C. M. la restituirea sumei de 250 lei, cu titlu de creanța (plata nedatorata), actualizata cu dobânda legala conform art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 123/2006, de la data punerii in întârziere pana la data efectuării plații inclusiv.

Motivele acțiunii au fost următoarele:

Prin cererea nr. 3841/02.10.2007, intimatul-parat C. M. a solicitat, in baza prevederilor OMADR nr. 687/2007, sprijin financiar sub forma de bonuri valorice, in valoare totala de 250 lei, pentru înființarea culturii de grâu in toamna anului 2007, pentru suprafața de teren de 0.50 ha.

Conform prevederilor Ordinului M.A.D.R. nr. 687/2007, intimatul-parat avea obligația, așa cum se angajase prin semnarea cererii nr. 3841/02.10.2007, sa participe la recepționarea culturii, iar la încheierea procesului-verbal de recepție-restituire sa faca dovada utilizării de semințe certificate si de calitate, precum si dovada asigurării culturilor infiintate in toamna anului 2007, in caz contrar, urmând sa restituie in totalitate sumele reprezentând sprijin financiar acordat sub forma de bonuri valorice.

Documentele ce trebuia sa fie prezentate de către intimatul-parat la incheierea procesului-verbal de recepție si restituire sunt prevăzute de art. 5 alin. (3) din Ordinul M.A.D.R. nr. 687/2007:

„ (3) Dovada utilizării de semințe certificate și de calitate și a asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 se face la recepția suprafețelor cultivate și întocmirea proceselor-verbale de recepție și restituire, prin:

a)factura de cumpărare a seminței certificate, însoțită de documentul de calitate și conformitate emis de furnizorii autorizați sau, în cazul producătorilor agricoli care folosesc sămânța din producție proprie pentru semănat, copie de pe buletinul de analiză informativ, cu indicii de calitate pentru sămânță (germinație, puritate, masa 1.000 de boabe, umiditate), eliberat de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor sau Laboratorul central pentru calitatea semințelor și materialului săditor București;

b)polița de asigurare încheiată cu societățile de asigurare-reasigurare.”

Alineatul (4) al articolului 5 prevede ca "Nerespectarea prevederilor alin. (3) atrase restituirea de către beneficiari a sumelor primite ca sprijin financiar sub formă de bonuri valorice."

Întrucât intimatul-parat nu s-a prezentat la sediul Primăriei B., desi fusese înștiințat, prin Notificarea nr. 3588/09.06.2008, procesul-verbal de recepție si restituire nr. 3841 a fost încheiat in data de 15.06.2008, in lipsa beneficiarului de sprijin financiar, situație permisa de legislația in domeniu.

In urma încheierii procesului verbal de recepție si restituire a transmis intimatului-parat înștiințarea de restituire debit nr. 5527/27.06.2008.

Ulterior, a transmis intimatului-parat Notificarea de plata si punere in întârziere nr._/17.10.2008 intimatul fiind pus in întârziere, potrivit art. 1079 si art. 1081 din vechiul Cod Civil, in vigoare la data respectiva.

Întrucât intimatul-parat nu a achitat de buna voie suma încasata necuvenit s-a formulat cerere de chemare in judecata, solicitându-se obligarea acestuia la restituirea sumei de 250 lei, cu titlu de creanța (plata nedatorata), actualizata cu dobânda legala, conform art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 123/2006, de la data punerii in întârziere pana Ia data efectuării plații inclusiv.

Au fost invocate art. 124 din Codul de procedura fiscala, coroborat cu art. 120 alin. (7) din același cod. Mai mult, la art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 123/2007 nu este prevăzut expres care este procentul acestor accesorii si se aplica nivelul de referința al statului stabilit prin Codul de procedura fiscala, deoarece pretenția noastră se recuperează pentru bugetul de stat, deoarece de la bugetul de stat au fost acordate subvențiile agricole prin instituția A.P.I.A. din subordinea M.A.D.R..

Art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 prevede: „(1) Utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat este interzisă și se consideră sprijin financiar necuvenit.

(2) Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare."

Tribunalul Teleorman -Secția C., prin sentința recurata, a obligat intimatul la restituirea sumei de 250 lei, dar a omis sa se pronunțe asupra capătului de cerere privind obligarea acestuia si la plata dobânzii legale aferente debitului, conform art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 123/2006, calculata de la data punerii in intarziere a debitorului si pana la data efectuării plații inclusive, asa cum am solicitat prin cererea de chemare in judecata.

In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 si art. 304 indice 1 din Codul de Procedura Civila, art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, art. 124 coroborat cu art. 120 alin. (7) din Codul de procedura fiscala.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod pr. civ., Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea nr. 3841/02.10.2007, intimatul-parat C. M. a solicitat, in baza prevederilor OMADR nr. 687/2007, sprijin financiar sub forma de bonuri valorice, in valoare totala de 250 lei, pentru înființarea culturii de grâu in toamna anului 2007, pentru suprafața de teren de 0.50 ha.

Conform prevederilor Ordinului M.A.D.R. nr. 687/2007, intimatul-parat avea obligația, așa cum se angajase prin semnarea cererii nr. 3841/02.10.2007, sa participe la recepționarea culturii, iar la încheierea procesului-verbal de recepție-restituire sa faca dovada utilizării de semințe certificate si de calitate, precum si dovada asigurării culturilor infiintate in toamna anului 2007, in caz contrar, urmând sa restituie in totalitate sumele reprezentând sprijin financiar acordat sub forma de bonuri valorice.

Documentele care se impunea a fi prezentate de către intimatul-parat la încheierea procesului-verbal de recepție si restituire sunt prevăzute de art. 5 alin. (3) din Ordinul M.A.D.R. nr. 687/2007:

„ (3) Dovada utilizării de semințe certificate și de calitate și a asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 se face la recepția suprafețelor cultivate și întocmirea proceselor-verbale de recepție și restituire, prin:

a)factura de cumpărare a seminței certificate, însoțită de documentul de calitate și conformitate emis de furnizorii autorizați sau, în cazul producătorilor agricoli care folosesc sămânța din producție proprie pentru semănat, copie de pe buletinul de analiză informativ, cu indicii de calitate pentru sămânță (germinație, puritate, masa 1.000 de boabe, umiditate), eliberat de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor sau Laboratorul central pentru calitatea semințelor și materialului săditor București;

b)polița de asigurare încheiată cu societățile de asigurare-reasigurare.”

Alineatul (4) al articolului 5 prevede ca "Nerespectarea prevederilor alin. (3) atrase restituirea de către beneficiari a sumelor primite ca sprijin financiar sub formă de bonuri valorice."

Întrucât intimatul-parat nu s-a prezentat la sediul Primăriei B., desi fusese înștiințat, prin Notificarea nr. 3588/09.06.2008, procesul-verbal de recepție si restituire nr. 3841 a fost încheiat in data de 15.06.2008, in lipsa beneficiarului de sprijin financiar, situație permisa de legislația in domeniu.

In urma încheierii procesului verbal de recepție si restituire recurenta a transmis intimatului-parat înștiințarea de restituire debit nr. 5527/27.06.2008.

Ulterior, recurenta a transmis intimatului-parat Notificarea de plata si punere in întârziere nr._/17.10.2008 intimatul fiind pus in întârziere, potrivit art. 1079 si art. 1081 din vechiul Cod Civil, in vigoare la data respectiva.

Întrucât intimatul-parat nu a achitat de buna voie suma încasata necuvenit s-a formulat cerere de chemare in judecata, solicitându-se obligarea acestuia la restituirea sumei de 250 lei, cu titlu de creanța (plata nedatorata), actualizata cu dobânda legala, conform art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 123/2006, de la data punerii in întârziere pana Ia data efectuării plații inclusiv.

Au fost invocate art. 124 din Codul de procedura fiscala, coroborat cu art. 120 alin. (7) din același cod. Mai mult, la art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 123/2007 nu este prevăzut expres care este procentul acestor accesorii si se aplica nivelul de referința al statului stabilit prin Codul de procedura fiscala, deoarece pretenția noastră se recuperează pentru bugetul de stat, deoarece de la bugetul de stat au fost acordate subvențiile agricole prin instituția A.P.I.A. din subordinea M.A.D.R..

Art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 prevede: „(1) Utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat este interzisă și se consideră sprijin financiar necuvenit.

(2) Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare."

Tribunalul Teleorman -Secția C., prin sentința recurata, a obligat intimatul la restituirea sumei de 250 lei, dar a omis sa se pronunțe asupra capătului de cerere privind obligarea acestuia si la plata dobânzii legale aferente debitului, conform art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 123/2006, calculata de la data punerii in intarziere a debitorului si pana la data efectuării plații inclusive, asa cum am solicitat prin cererea de chemare in judecata.

Față de considerentele de fapt și de drept reținute anterior, instanța reține că recursul este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr. civ. îl va admite.

Va modifica în parte sentința.

Va obliga pârâtul și la plata dobânzii legale conform art. 17 alin. 2 din OUG nr. 123/2006 pentru suma de 250 lei, de la data punerii în întârziere până la data efectuării plății inclusiv.

Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE ÎN AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 719/24.08.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. M..

Modifică în parte sentința.

Obligă pârâtul și la plata dobânzii legale conform art. 17 alin. 2 din OUG nr. 123/2006 pentru suma de 250 lei, de la data punerii în întârziere până la data efectuării plății inclusiv.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.04.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

V. D. U. D. B. V.

GREFIER

B. C.

Red. jud. V.D /2 ex./2013

Tribunalul Teleorman

Judecător fond: V. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1521/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI