Anulare act administrativ. Sentința nr. 225/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 225/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 5990/2/2012
DOSAR NR_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 225
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.01.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. R. M.
GREFIER: M. LUCREȚIA
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect a acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. O. C., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI și M. JUSTIȚIEI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2013 și la data de 21.01.2013, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Curtea, deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2012 pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul S. O. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și ministrul justiției ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 1860/C/07.05.2012.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență că, prin ordinul în litigiu s-a dispus încetarea calității sale de notar în temeiul art. 23 alin.(1) lit. f) și g), al art. 16 lit. d) și al art. 43 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, întrucât a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de răspândirea de materiale obscene.
Ordinul i-a fost comunicat în data de 22.05.2012, prin intermediul Camerei Notarilor Publici Bacău.
Deși a solicitat emitentului actului revocarea acestuia, nici până la data introducerii prezentei acțiuni nu a primit răspuns la cererea de revocare.
Ordinul a fost criticat pentru motive de nelegalitate, argumentându-se că, actul administrativ în litigiu a fost emis în numele d-lui C. M. P., în condițiile în care acesta fusese deja demis din funcție, ministrul justiției, la acea dată fiind d-l T. C..
În acest sens, s-a arătat că, prin Decretul nr. 371/07.05.2012 emis de Președintele României si publicat în M.Of nr.302/07.05.2012 a fost numit actualul guvern.
Prin punctul 5 al Decretului, in funcția de Ministru al Justiției a fost numit d-1 T. Corlatean.
Prin urmare, in data de 07.05.2012 d-1 C. M. P. nu mai avea calitatea de Ministru al Justiției.
F. de cele de mai sus, s-a solicitat să se constatate ca emiterea unui act administrativ, în data de 07.05.2012, în numele unui fost ministru, reprezintă un exces de putere, în lumina art. 2 alin.l lit.n din Legea nr.554/2004.
Pentru acest motiv, s-a solicitat să se constatate nelegalitatea Ordinului contestat, având in vedere ca a fost emis in numele unui ministru demis la acea data.
2.O altă critică a vizat faptul că Ordinul contestat a fost semnat de un secretar de stat si nu de ministru.
S-a solicitat să se observe ca Ordinul nr.1860/C/07.05.2012, desi emis in numele Ministrului Jusitiei, a fost semnat de d-na L. B., secretar de stat.
Or, Ordinul contestat încalcă prevederile art. 13 din HG nr.652/2009, privind organizarea si funcționarea Ministerului J., având in vedere faptul ca nu este asumat in mod explicit de ministru. Solicită a se avea în vedere faptul ca textul actului normativ prevede ca "In exercitarea atribuțiilor sale, ministrul emite ordine si instrucțiuni scrise".
S-a învederat faptul că, din cuprinsul actului contestat, nu rezulta ca M. Justiției, in acord cu prevederile art. 11 alin.2 din HG nr.652/2009, ar fi delegat d-nei secretar de stat atribuția semnării ordinului de incetare a activității reclamantului.
Pentru aceste motive, solicită a se constata nelegalitatea Ordinului nr.l860/C/07.05.2012 si din prisma prevederilor art. 11 alin.2 din HG nr.652/2009 raportate la prevederile art. 48 din Legea nr.90/2001 privind organizarea si funcționarea Guvernului României si a ministerelor, având in vedere faptul ca a fost emis de un secretar de stat, in lipsa unei delegări speciale.
3. O altă critică a vizat faptul că ordinul contestat este nemotivat, îngradindu-i-se astfel dreptul la apărare.
Sub acest aspect, susține reclamantul că, in cuprinsul Ordinului nr.l860/C/07.05.2012 se face referire la decizia penala nr.462/20.02.2012 a înaltei Curți de Casație si Justiție, la Hotărârea nr.160/30.03.2012 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici si la o . articole ale Legii nr.36/1995.
A precizat reclamantul că Hotărârea nr.160/30.03.2012 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nu i-a fost comunicata si nici nu a fost invitat in prealabil pentru a - și expune punctul de vedere.
Or, susține reclamantul, legalitatea unui act administrativ se apreciază si in funcție de motivarea acestuia. Cum in cuprinsul Ordinului contestat s-a făcut o referire la Hotărârea nr.160/2012, fara a i se comunica în prealabil conținutul acesteia (si fara ca actul administrativ sa conțină măcar un rezumat al acestuoia), apreciază ca i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Pe de altă parte, Ordinul contestat a fost emis in temeiul art. 23 alin.l lit. f din Legea nr.36/1995, dar făra a se indica motivul pentru care textul de lege ar fi incident in cauza. Precizează că articolul de lege prevede: "Art. 23. - (1) Calitatea de notar public înceteaza: (...) f) in cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei".
Solicită reclamantul a se avea în vedere faptul ca legea nu conține un criteriu obiectiv de a stabili măsura in care o infracțiunea poate fi încadrată in categoria celor "grave" sau care "aduc atingere prestigiului profesiei".
Cu alte cuvinte, decizia de încetare a calității de notar public presupune un proces de deliberare privind încadrarea infracțiunii in categoriile "grava" si care "aduce atingere prestigiului profesiei".
S-a solicitat să se constate că, din analiza Ordinului nr.l860/C/2012, nu rezulta ca un asemenea proces ar fi avut loc. Cu alte cuvinte. Ordinul nu cuprinde niciun element din care sa rezulte care este raționamentul pentru care s-a considerat ca infracțiunea pentru care am fost condamant ar fi grava si ar aduce atingere prestigiului profesiei.
Sub acest aspect, susține reclamantul că, lipsa motivării actului administrativ reprezintă o încalcare, atât a legislației interne, cat si a celei comunitare.
In acest sens, art. 31 alin.2 din Constituție prevede ca "Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal".
Mai susține reclamantul că, în prezenta cauza, "informarea corecta" a sa ar fi reprezentat expunerea motivelor care au stat la baza emiterii Ordinului si nu o simpla înșiruire de acte si de articole de lege. Este de observat ca, in lipsa unei motivări, îi este practic imposibil sa își formuleze apărarea împotriva actului administrativ contestat.
Mai mult, art. 41 (Dreptul la buna administrare] din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede: "(1) Orice persoana are dreptul de a beneficia, in ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil si într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor si agențiilor Uniunii. (2] Acest drept include in principal c) obligația administrației de a-si motiva deciziile."
Totodată, solicită reclamantul a se observa că, emiterea Ordinului nr.l860/C/2012 reprezintă un exces de putere, în lumina prevederilor art. 2 alin. 1 lit. n din Legea nr.36/1995, având in vedere ca instituția emitenta, abuzând de puterea de apreciere cu care a fost investita de legiuitor (conform art. 23 alin.l din Legea nr.36/1995) a omis sa indice si motivele pentru care a apreciat condamnarea sa ca fiind un act grav si de natura sa aducă atingere prestigiului profesiei.
Mai susține reclamantul că, necesitatea motivării actelor administrative este consacrata de jurisprudenta in materie. Cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 4331/2006 (publicata pe www.scj.ro). înalta Curte de Casație si Justiție a statuat ca "In conformitate cu principiul transparentei administrației publice, consacrat in art. 31 alin.(l) si (2) din Constituția României dreptul la informație trebuie respectat in raporturile juridice care se stabilesc intre autoritățile publice si cei cărora li se adresează actele emise de către acestea, in sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.""
Solicită astfel a se constata nelegalitea ordinului si pentru lipsa motivării acestuia.
În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii au fost depuse înscrisurile de care s-a făcut vorbire în cuprinsul acesteia ( filele 7-14 dosar ).
Autoritate publică pârâtă a formulat întâmpinare prin care a răspuns punctual criticilor reclamantului din acțiune, susținând în esență, că actul administrativ atacat este legal și temeinic și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La dosarul cauzei a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii actului atacat ( filele 25-67 dosar ).
Prin înscrisul intitulat „ Cerere precizatoare”, reclamantul și-a completat argumentele formulate și în cadrul acțiunii inițiale, arătând în plus că, după promovarea prezentei acțiuni în instanță, cu adresa nr._/28.06.2012 a primit răspuns la cererea de revocare a ordinului atacat în cauza de față, în sensul respingerii cererii de revocare ( fila 57 dosar ).
Acțiunea este neîntemeiată
În ceea ce privește nelegalitatea Ordinului nr. 1860/C/07.05.2012, reclamantul a susținut, în esență, că acest ordin este lovit de nulitate, în primul rând, pentru că a fost emis și semnat de către un secretar de stat și nu de ministrul conducător, în al doilea rând, pentru că a fost emis în numele unui ministru care la data respectivă nu mai avea această calitate și, în al treilea rând, pentru faptul că este un act administrativ nemotivat în fapt și drept.
În ceea ce privește împrejurarea că Ordinului nr. 1860/C/07.05.2012 a fost emis și semnat de secretarul de stat, instanța reține că, susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, ordinul fiind emis de persoana competentă să emită acest act administrativ.
Astfel, este necontestat că, în cea ce privește emiterea actelor administrative competența poate fi exercitată în mod direct de titularul acesteia, dar și prin delegare, de persoana delegată de titularul competenței.
Or, în cauză, având în vedere evenimentele constituționale care au dus la căderea guvernului în funcție, ministrul titular, membrul în guvernul respectiv, prin Ordinul nr. 1810/07.05.2012 ( fila 25 dosar ) a dispus ca, pentru menținerea continuității activității ministerului, să fie înlocuit pentru toate direcțiile, compartimentele și unitățile subordonate, de către secretarul de stat care a semnat ordinul în litigiu.
În ceea ce privește susținerea că ordinul a fost semnat în numele ministrului care nu mai deținea această calitate la data semnării ordinului respectiv, Curtea reține că este neîntemeiată.
În cauză este necontestat că ordinul a fost emis și semnat în data de 07.05.2012, în timpul programului de lucru din ziua respectivă, de la minister.
De asemenea, este necontestat că, noul guvern a fost numit iar miniștrii au depus jurământul în cursul serii zilei respective ( 2230 – 2300 ), ceea ce demonstrează că procedura de numire a noului guvern s-a finalizat după ce programul de lucru de la M. Justiției se încheiase, iar ordinul în litigiu fusese emis și semnat de către secretarul de stat.
Astfel fiind, chiar dacă Decretul nr. 322/2012 de numire a guvernului apare publicat cu data de 07.05.2012, în succesiunea evenimentelor aceasta a fost emis ulterior emiterii Ordinului nr. 1860/C/2012, în litigiu.
În ceea ce privește susținerea că Ordinul ar fi nemotivat în fapt și drept, împrejurare care îi vatămă reclamantului dreptul la apărare, instanța reține că de asemenea, că este neîntemeiată.
În primul rând, instanța observă că, nu a fost indicat și nu există o normă legală care să sancționeze cu nulitatea absolută motivarea necorespunzătoare/nemotivarea actelor administrative emise de miniștrii, ceea ce înseamnă că în cauză ar putea fi indicată cel mult o nulitate relativă a ordinului în litigiu.
Este adevărat că reclamantul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, susținere care este nemotivată și, în al doilea rând, neîntemeiată, reclamantul făcându-si toate apărările necesare în fața instanței.
Dar, instanța observă, chiar dacă indirect, că actul administrativ este motivat atât în fapt cât și în drept.
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt, în preambulul actului în litigiu se face trimitere la adresa nr. 933/05.04.2012 a U.N.N.P. și de asemenea la minuta Deciziei penale nr. 462/20.02.2012 a ÎCCJ – Secția Penală – pronunțată în dosarul nr._/2/2010, prin care reclamantul a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 325 din Codul penal.
Or, este necontestat că, din actele enumerate mai sus, la care face trimitere preambulul ordinului în litigiu, rezultă o situație de fapt pe deplin cunoscută reclamantului.
În ceea ce privește motivarea în drept, instanța constată că preambulul ordinului atacat indică în mod complet temeiul legal al emiterii actului pe de o parte, și al aplicării sancțiunii pe de altă parte, fiind indicată Hotărârea Consiliului Uniunii Notarilor Publici nr. 160/30.03.2012, art. 23 alin (1) lit. f) și g), art. 16 lit. 16 lit. d) și art. 43 alin. (2) din Legea activității notariale nr. 36/1995 republicată, precum și art. 20 din Regulamentul de punere n aplicare a Legii nr. 36/1995, precum și art. 13 din HG nr. 652/2009.
În ceea ce privește criticile de netemeinicie, instanța reține că sunt de asemenea neîntemeiate.
Astfel, în cauză este necontestat că, prin Decizia penală nr. 462/20.02.2012 a ÎCCJ – Secția Penală – pronunțată în dosarul nr._/2/2010, reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 325 din Codul penal ( fila 51 dosar ).
Or, potrivit art. 23 alin. (1) „Art. 23 alin. (1) lit. f) și g) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, reglementând cazurile de încetare a calității de notar public, prevede următoarele:
„Calitatea de notar public încetează:
(...)
f)în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei;
g)în cazul în care notarul public nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de ari. 16 lit. a). d)șif)."
Art. 16 lit. a), d) și f) din Legea nr. 36/1995, republicată, prevede că „N. public poate fi cel care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română și domiciliul în România și are capacitatea de exercițiu al drepturilor civile,
(...)
d) se bucură de o bună reputație;
(...)
f) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției."
Așa fiind, încetarea calității a fost dispusă ca urmare a condamnării pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/2/2010, reclamantul ne mai îndeplinind condiția bunei reputații prevăzute de art. 16 lit. d), condiție ce trebuie îndeplinită de un notar public nu numai la numirea în funcție, ci și pe toată durata exercitării profesiei.
Totodată, prin această condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene, prevăzută de art. 325 din Codul penal, s-a adus atingere prestigiului profesiei de notar public, iar acest motiv de revocare din funcția de notar public nu mai necesită o explicitare suplimentară, rezultând în mod neîndoielnic, din pronunțarea unei astfel de condamnări care este de natură să formeze o percepție negativă cu privire la reputația unui notar public, mai ales în condițiile în care este vorba de constatări definitive ale organelor competente, iar notarul este învestit, prin lege, să îndeplinească un serviciu public. Afectarea bunei reputații a notarului public se reflectă în scăderea respectului colectivității față de persoana notarului public în cauză, în slăbirea încrederii în probitatea profesională și în onoarea notarului public, precum și în răul renume sub care poate fi cunoscut notarul public, care prin conduita sau activitatea sa impresionează negativ colectivitatea, cu consecințe păgubitoare asupra prestigiului instituției notarului public.
În consecință, față de considerentele expuse, instanța constată că actul administrativ atacat a fost emis în condiții de deplină legalitate și temeinicie, astfel încât, acțiunea va fi respinsă, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. O. C., având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCAV M. S. și Asociații, cu sediul în București, . nr. 39 ., ., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI – . sector 5 și M. JUSTIȚIEI, citat la locul de muncă - M. JUSTIȚIEI – . sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. R. M. M. LUCREȚIA
RED. CRM.
TEHNORE. M.L.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1885/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2041/2013.... → |
|---|
