Conflict de competenţă. Sentința nr. 58/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 58/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 3647/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 58
Ședința de cameră de consiliu de la 10 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER – F. V. M.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 2 București și Tribunalului București, privind cererea formulată de reclamantul I. C. ROMÂN în contradictoriu cu pârâtul C. DE T. PENTRU UNESCO ROMÂNIA.
Fără citarea părților în cond. art. 22 alin. 5 C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
- Prin sentința civilă nr._/30.09.2011 pronunțată în dosarul nr._/300/2010, Judecătoria Sector 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
În motivarea sentinței, s-a reținut că a fost formulată cerere de chemare în judecată de reclamantul I. C. Român, în contradictoriu cu pârâtul C. de T. pentru Unesco România, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 35.155 lei, reprezentând prima tranșă a finanțării nerambursabile acordate în baza contractului nr. 6503/2009, la plata sumei de 35.154 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform art. 4 alin. 17 din contractul de finanțare nerambursabilă, cu cheltuieli de judecată.
Analizând, în temeiul art. 137 din Codul de procedură civilă, cu prioritate excepția necompetenței materiale, Judecătoria a reținut că, potrivit art. 8 alin (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă sa soluționeze litigiile legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea si încetarea contractului administrativ. Contractul a cărui executare face obiectul prezentei cauze este un contract administrativ, în sensul art. 2. alin (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 având ca obiect finanțarea de către o instituției publică de interes național a proiectului intitulat „Atelierele internaționale de actorie E. I. S. – Burghausen”.
Având în vedere că, potrivit prevederilor art. 2 lit. d) Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun în ceea ce privește procesele și cererile în materie de contencios administrativ, față de natura administrativă a contractului care face obiectul pricinii, prin raportare la prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanța admite excepția necompetenței materiale a judecătoriei și declină soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.
II. Prin sentința civilă nr. 3863/11.10.2012pronunțată în dosar nr._, Tribunalul București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, după care constatând conflict negativ de competență, a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competentă.
În motivarea sentinței menționate, Tribunalul a reținut că obiectul acțiunii pendinte constă în obligarea pârâtului C. DE T. PENTRU UNESCO ROMÂNIA la plata primei tranșe a finanțării nerambursabile acordate în baza contractului nr. 6503/2009, precum și a penalităților de întârziere, conform art.4 alin.(17) din contractul de finanțare, încheiat cu reclamantul privind acordarea unei finanțări nerambursabile pentru realizarea proiectului „Atelierele internaționale de actorie Eugene I. S.- Burghausen”.
A mai reținut Tribunalul că raportul juridic de finanțare convenit de părți este supus OG nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale, modificată prin OG nr.2/2008 și ale HG nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Astfel, potrivit art.1 alin.(1) din OG nr. 51/1998, actul normativ stabilește și reglementează cadrul general, principiile și procedurile sistemului de finanțare nerambursabilă de la bugetul de stat și/sau de la bugetele locale a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, astfel că sub aspectul naturii administrative a contractului, norma aplicabilă este explicită.
Natura administrativă a contractului nu este însă în speță criteriul de determinare a competenței materiale, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenții rezultate din rezilierea anterioară a convenției, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale ale beneficiarului finanțării, astfel cum reiese din petitul acțiunii, raportat la dispozițiile art.4 alin.(16) din contractul de finanțare.
Astfel, potrivit acordului de voință al părților, neexecutarea obligațiilor sumate de beneficiarul finanțării atrage decăderea acestuia din dreptul de finanțare, precum și dreptul autorității finanțatoare de a considera contractul reziliat de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței de judecată și fără efectuarea vreunei notificări sau formalități prealabile, începând cu prima zi după expirarea termenului prevăzut – dispoziții care constituie un pact comisoriu expres de gradul IV instituit prin convenția părților exclusiv în favoarea autorității finanțatoare.
Pactul comisoriu instituit prin art.4 alin.(16) din Contract – modul de redactare al pactului fiind fără echivoc în sensul forței sale juridice de pact comisoriu expres – trebuie interpretat în mod restrictiv, în raport de dispozițiile art.1021 Cod Civil, întrucât el derogă de la principiul rolului activ al judecătorului, care conferă acestuia posibilitatea de a pronunța rezilierea contractului, în condițiile art.1020 Cod Civil.
Or, în cauză reclamantul a notificat deja beneficiarul în sensul rezilierii contractului de finanțare nerambursabilă, prin adresa nr._/29.12.2009, astfel că la momentul sesizării instanței, între părți nu mai existau raporturi contractuale fundamentate pe convenția de finanțare, reziliată prin manifestarea de voință a autorității finanțatoare.
Prin urmare, dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004, reținute de Judecătoria Sectorului 2 București în motivarea soluției sale de declinare a competenței, nu sunt aplicabile cauzei, aceasta neavând natura unui litigiu de contencios administrativ.
Reclamantul nu vizează intervenția instanței specializate, în condițiile în care aceasta nu a fost sesizată anterior cu o cerere de încetare culpabilă a contractului sau de constatare a rezilierii convenționale, în sensul art.8 alin.(2) din Legea nr.554/2004, ci solicită exclusiv repunerea în situația anterioară încheierii contractului, prin obligarea beneficiarului la restituirea integrală a sumelor acordate cu titlul de finanțare, cerere care nu se încadrează în limitele consacrate de art. 8 alin.(2) raportat la art.18 alin.(4) din legea contenciosului administrativ, ci conferă în mod evident obiectului său natură civilă, revenind instanței de drept comun competența de soluționare, potrivit art. Cod pr. civ., neexistând vreun act normativ cu caracter special care să prevadă în competența instanței de contencios administrativ soluționarea unor astfel de litigii.
Ca atare, nici rangul autorității publice finanțatoare nu are relevanță în determinarea competenței de atribuțiune în cauză, neexistând niciun criteriu legal care să atragă competența în primă instanță a Tribunalului București sau a Curții de Apel București – prin secția specializată în contencios administrativ și fiscal.
În condițiile în care necompetența tribunalului este de ordine publică, conform art.159 Cod pr. civ., Tribunalul admite excepția de necompetență materială și declină competența în favoarea instanței de drept comun, corect sesizate de reclamant, Judecătoria Sectorului 2 București, conform art. 1 pct.1 și art.5 Cod pr. civ. și, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 22 alin. (4) Cod pr. Civ., înaintează dosarul Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal în vederea soluționării acestuia.
III. Primind dosarele înregistrate sub nr._ și față de cele arătate în precedent, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal constată:
Potrivit disp. art. 20 pct. 2 C.pr.civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.
În cauza de față, Judecătoria Sector 2 București și Tribunalul București și-au declinat reciproc competența de soluționare cu privire la cererea de față.
Observând cererea de chemare în judecată, Curtea constată că partea reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 35.155 lei reprezentând prima tranșă a finanțării nerambursabile acordate în baza contractului nr. 6503/2009 și de 35.154 lei penalități de întârziere calculate până la data de 31.07.2010 conform art. 4 alin. 17 din contractul de finanțare nerambursabilă nr. 6503/2009, de actualizat până la plata lor efectivă; cu cheltuieli de judecată. În esență, partea reclamantă a susținut în motivare că la data de 29.12.2009 a indicat părții adverse activitățile nerealizate din cererea de finanțare, comunicându-i rezilierea contractului nr. 6503/2009 și implicit obligația de restituire integrală a sumelor achitate de I. C. Român.
Mai observă Curtea că este unanim acceptat în cele două hotărâri judecătorești ce au generat necesitatea pronunțării regulatorului de competență că acest contract nr. 6503/2009 are natura juridică a unuia administrativ, date fiind disp. O.G. nr. 51/1998.
Or, potrivit art.8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 „Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigiilegate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ”.
Pe cale de consecință, apreciază Curtea că față de disp. art. 8 alin. 2 teza finală din Legea nr. 554/2004 revine instanței de contencios administrativ competența materială de judecare a cauzei de față.
Astfel, Curtea subliniază că voința legiuitorul este în sensul deducerii în competența instanței de contencios administrativ a oricărui litigiu în legătură cu un contract administrativ, căci termenii folosiți denotă un sens larg, reieșind că sunt avute în vedere atât fazele premergătoare încheierii contractului, cât și cea concomitentă încheierii și desfășurării acestuia, dar și efectele rezultate din încetarea lui. În acest din urmă sens, se impune a se observa faptul că textul arată în mod expres că intră în competența contenciosului administrativ „orice litigii legate de (…) încetarea contractului administrativ”. Or, astfel de litigii pot privi nu numai anularea, nulitatea, rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală etc. a unor astfel de contracte, ci și cele privind pretenții rezultate din obligații de plată restante, repuneri în situația anterioară ori plăți nedatorate, căci și acestea sunt litigii legate de încetarea contractului administrativ.
În aceste condiții, nu poate fi primită optica de interpretare foarte restrictivă a Tribunalului București, căci ea nu corespunde literei și spiritului reglementării în discuție, iar raportarea la art. 18 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 nu este de natură a circumstanția aplicarea textului art. 8 alin. 2 în sensul indicat de Tribunal, căci alin. 4 lit. e) de la art. 18 prevede inclusiv posibilitatea de obligare la plata de despăgubiri.
Față de cele arătate în precedent, reținând și disp. art. 22 alin. 5 C.pr.civ., Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că relevanță în acest sens prezintă, dincolo de disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, norma art. 10 alin. 1 din același act normativ, dar nu sub aspectul criteriului rangului autorității în determinarea competenței, ci a sumei în discuție, care având natura unei potențiale creanțe bugetare, față de disp. art. 1 și urm. din O.G. nr. 51/1998 - finanțarea inițială a proiectului/acțiunii culturale provenind de la bugetul de stat -, este asimilată taxelor, impozitelor, datoriilor vamale și contribuțiilor; cum cuantumul pretențiilor formulate de partea reclamantă pe cale principală este de 35.155 lei, adică sub limita de cel mult 500.000 lei prevăzută la art. 10 alin. 1 prima teză din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că revine Tribunalului competența de primă instanță în judecarea acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul I. C. ROMÂN, cu sediul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtul C. DE T. PENTRU UNESCO ROMÂNIA, cu sediul în București, ., nr. 15, ., ., în favoarea Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. F. V. M.
Red.tehnored.jud.BC/4ex./febr.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 205/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2155/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
