Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1699/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1699/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 78308/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1699
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentinței civile nr. 3300/14.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. R. M. și intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant prin avocat G. C. cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Intimatul-reclamant prin avocat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică a hotărârii instanței de fond. În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a AFP Sector 6 București, arată că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, fiind organul administrativ fiscal care a emis decizia și a încasat taxa pe poluare, în cauză existând refuz nejustificat de restituire a taxei pe motiv că organul fiscal nu poate dispune cu privire la aplicarea prioritară a dispozițiilor comunitare față de dispozițiile dreptului intern. Prin emiterea deciziei de calcul al taxei au fost încălcate prevederile art. 110 din Tratatul Comunității Europene care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, respectiv, art. 4 lit. a din OG nr. 50/2008. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform facturii nr. SCP130005 și chitanței nr. SCP120001/15.04.2013, pe care le depune în ședință publică.
Curtea, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 29.12.2011, sub numărul_, formulată de reclamantul D. R. M. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P.M.B. - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, astfel cum a fost precizată ulterior, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/27.10.2009 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.241 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, plus dobânda legală de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei.
Prin sentința civilă nr. 3300/14.09.2012 a fost admisă excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea în anularea deciziei nr._/27.10.2009, invocată din oficiu și respins în consecință acest capăt de cerere ca tardiv. Totodată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, a fost admis în parte capătul de cerere având ca obiect restituirea taxei de poluare și obligată în consecință pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6.241 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. de la data de 12.02.2012 până la data restituirii efective. A fost respinsă cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată. Totodată, instanța a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Prin aceeași hotărâre a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție în sensul că a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2009 un autovehicul folosit, marca BMW, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 6.241 lei, prin chitanța . nr._/27.10.2009, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal.
După înmatricularea vehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu plângere prealabilă și cerere de restituire a taxei de poluare, la care i s-a răspuns că nu există temei legal pentru admitere (f.7).
Împotriva acestui refuz de soluționare favorabilă a cererii, reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, solicitând anularea deciziei de calcul nr._/27.10.2009 și obligarea pârâtei la plata sumei de 6.241 lei și a dobânzii legale.
Acțiunea reclamantului are două capete de cerere, respectiv: acțiune în anularea unui act administrativ, dar și acțiune împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei cu privire la care se pretinde că a fost nelegal percepută, refuz materializat în adresa nr._/28.12.2011.
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin urmare, instanța a analizat cu prioritate excepția decăderii, invocată din oficiu, și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București.
Asupra excepției tardivității acțiunii în anularea deciziei nr._/27.10.2009
Decizia de calcul nr._/27.10.2009 a fost comunicată reclamantului, acesta achitând voluntar taxa de poluare prin chitanța . nr._/27.10.2009. Acest din urmă înscris dovedește faptul că reclamantul a luat la cunoștință de actul contestat.
Or, potrivit art. 11 alin. 2 și 6 din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
În speță, tribunalul a constatat că prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 29.12.2011, după expirarea termenului de 1 an mai sus menționat, ceea ce înseamnă că reclamantul era decăzut din dreptul de a formula acțiunea în anulare.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis excepția tardivității, invocată din oficiu cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată și a respins cererea de anulare a deciziei nr._/27.10.2009, ca tardiv formulată.
Cu toate acestea, se impune o analiză separată a cererii de restituire a taxei de poluare, având în vedere faptul că reclamantul a indicat temeiul juridic al cererii de restituire. Pârâta a cunoscut obiectul cererii reclamantului, făcând referire expresă în adresa nr._/28.12.2011 la restituire, însă a apreciat că nu este întemeiată cererea.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, tribunalul a considerat că este neîntemeiată și a respins-o, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare
Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Asupra fondului acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare
Instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind anulată, fiind dispusă și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru următoarele motive.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei percepute ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București la restituirea sumei de 6.241 lei.
Asupra cererilor accesorii
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul nu a indicat expres actul normativ, O.G. nr. 9/2000 (dobânda legală în materie civilă) sau O.G. nr. 92/2003 (dobânda legală în materie fiscală).
În condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită dispoziție legală, tribunalul a reținut că încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt. Or, în cauză, reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 10 din O.G. nr. 9/2000, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 prevede în mod expres că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Prin urmare, dreptul de creanță se naște din momentul expirării termenului de 45 de zile (calculat pe zile libere), indiferent dacă soluția dată cererii de restituire a fost favorabilă sau nu, singura condiție fiind ca plata să nu fi fost realizată în termen.
Reclamantului nu i se poate opune faptul că nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzilor odată cu cererea de restituire a taxei de poluare, deoarece acesta nu putea prevedea că organul fiscal va depăși termenul de 45 de zile pentru soluționarea favorabilă a cererii și pentru punerea în plată a deciziei de restituire.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța a hotărât și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamant reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.
Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță pretins de reclamant.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 6.241 lei, calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 12.02.2012 până la data restituirii efective. A fost respinsă cererea pentru restul sumelor, anterior datei de 12.02.2012, ca neîntemeiată.
Tribunalul a luat act în temeiul art. 129 alin. 6 C.pr.civ. că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Asupra cererii de chemare în garanție
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Un prim motiv de recurs invocat a fost nelegala respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6, cu motivarea în esență că nu se naște niciun raport juridic fiscal între această instituție și intimatul reclamant, taxa pe poluare achitată făcându-se venit la Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, a arătat recurenta că nu pot fi reținute susținerile reclamantei în sensul că taxa de primă înmatriculare ar fi discriminatorie întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme în România. Suntem în prezența acelorași specificații tehnice iar legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă este vorba de autoturisme din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar. Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
De altfel, nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei, iar principiul „poluatorul plătește” este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
A mai menționat deopotrivă recurenta că obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană revine Parlamentului, nu instanțelor judecătorești, dar și că nicio lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și tratatele internaționale.
Recurenta a mai arătat de asemenea că pentru contestarea actelor administrativ fiscale există două căi: fie formularea unei contestații în condițiile art. 205-209 C.pr.fisc., fie formularea unei acțiuni potrivit disp. Legii nr. 554/2004 inclusiv cu respectarea prev. art. 7 din acest act care impun efectuarea procedurii prealabile. Reclamantul însă nu a urmat niciuna dintre cele doi căi, solicitând doar restituirea taxei pe poluare, fără a ataca actul administrativ prin care a fost stabilită taxa.
Întrucât există acest act, reclamantul nu poate primi suma decât dacă se anulează actul de impunere.
În ce privește cererea de restituire a sumei reprezentând taxa pe poluare, a reiterat recurenta că restituirea sumei de la buget se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din OG nr. 92/2003, or, în speță, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile stabilite de textul de lege menționat.
Din textul OUG nr. 50/2008 se reține că este vorba de restituirea taxei pe poluare numai în anumite condiții, respectiv cele reglementate de art. 8. Coroborând acest text de lege cu disp. art. 9 din același act normativ, se constată că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi.
Și cu privire la obligarea la plata dobânzii fiscale a arătat recurenta că sentința este netemeinică și nelegală. Invocând disp. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, recurenta a învederat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acesteia.
În ce privește obligarea la plata dobânzii legale până la data plății efective, recurenta a invocat disp. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000. Aceste prevederi nu se aplică în speță față de disp. art. 10 din același act normativ. A mai apreciat recurenta că disp. art. 9 din OG nr. 13/2011 sunt aplicabile în prezenta speță.
Cu privire la aceste aspecte, conchide recurenta că niciuna dintre condiții nu este îndeplinită, respectiv cererea nu a fost adresată organului fiscal, ci direct instanței de judecată, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând niciun titlu de creanță.
Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibilă.
În drept au fost invocate C.pr.civ., C.pr.fisc., C.fisc., Legea nr. 554/2004, OMFP nr. 1899/2004, OMEF nr. 418/2007, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză prin care să invoce eventuale apărări dar la termenul de judecată din 15.04.2013 prin apărător a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând recursul declarat depârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Referitor la nelegalitatea sentinței recurate în raport de soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6, Curtea apreciază că motivul de recurs este neîntemeiat.
În mod corect s-a constatat existența de raporturi de sine stătătoare între cele două părți de moment ce Administrația Finanțelor Publice Sector 6 este emitentul actului contestat de reclamant, respectiv Decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/27.10.2009, act prin care pârâta a calculat taxa de achitat în vederea înmatriculării autoturismului reclamantului și în vederea anulării căruia și respectiv restituirii taxei achitată cu acest titlu a fost promovat prezentul demers judiciar.
Având în vedere dispozițiile Legii contenciosului administrativ prin care se arată cine poate avea calitatea de parte într-un astfel de litigiu, respectiv emitentul actului contestat (și/sau beneficiarului actului), în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Împrejurarea relevată de recurentă, respectiv că sumele achitate au intrat în bugetul F. pentru mediu nu constituie un motiv suficient pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, ci o justificare necesară și suficientă pentru formularea unei cereri de chemare în garanție și pentru admiterea acesteia, astfel cum în mod corect s-a procedat de altfel și în prezenta speță.
Analizând în continuare criticile formulate de recurentă în legătură cu fondul cauzei, Curtea observă motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată, motivele reținute de tribunal și motivele expuse de recurenta pârâtă, iar în ce privește aceste din urmă motive constată că în esență se pune problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE. În raport de acestea, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 27.10.2009, că cererea de restituire a taxei a fost formulată la data de 28.12.2011, fiind soluționată în sensul respingerii pretențiilor reclamantului, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Curtea constată de asemenea că recurenta a mai criticat hotărârea și întrucât reclamantul nu a parcurs niciuna dintre căile legale pentru contestarea actelor administrativ fiscale (art. 205-209 C.pr.fisc. sau Legea nr. 554/2004 inclusiv cu respectarea disp. art. 7 din acest act normativ) dar și deoarece nu sunt întrunite condițiile art. 117 din OG nr. 92/2003 sau prev. de art. 8 și art. 9 din OUG nr. 50/2008 pentru restituire sume de la bugetul de stat.
În primul rând, Curtea are în vedere Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că:
„1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
În plus față de acestea, Curtea apreciază că simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică recurenta în sensul că ar fi putut fi urmate de intimat și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii, acesta are deschisă calea prev. de art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Față de aceste împrejurări și pentru argumentele ce preced, soluția tribunalului, de restituire a taxei de poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
Recursul este de asemenea nefondat și în raport de motivele privind dobânda cerută și respectiv cuvenită reclamantului și data de la care aceasta poate fi pretinsă și respectiv acordată.
Cu privire la natura juridică a dobânzii, în mod corect a statuat prima instanță că sunt incidente disp. art. 124 din OG nr. 92/2003, atât în raport de obiectul cauzei, cât și în raport de pretențiile reclamantului și motivarea în fapt și în drept a acestora.
Este neîntemeiată opinia recurentei în sensul că dacă reclamantul nu a solicitat pârâtei anterior sesizării instanței plata dobânzii aferentă sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, nu mai poate formula o astfel de pretenție în fața instanței de contencios fiscal.
Potrivit art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Conform art. 70 alin. 1 din același act normativ (la care se face expres trimitere) „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Pe de o parte, din redactarea textelor de lege rezultă că respectiva dobândă se datorează pentru sume de restituit sau de rambursat de la buget, respectiva dobândă curgând și fiind prevăzută ope legis, condiționat desigur de solicitarea în acest sens din partea celui îndreptățit la aceasta, în speță contribuabilul. Ea este datorată începând cu a 46-a zi de la înregistrarea cererii contribuabilului și mai este condiționată, în plus față de o solicitare în acest sens, de nesoluționarea cererii de către organul fiscal în termenul legal de 45 de zile de la înregistrare.
Pe de altă parte, este firesc să nu se solicite organului fiscal plata dobânzii, contribuabilul neputând anticipa o conduită de nesoluționare a cererii sale în termenul legal. La momentul formulării cererii de restituire, nu se poate solicita decât creanța datorată, iar nu și dobânda ce ar urma a fi datorată dacă cererea de restituire nu se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare.
În sfârșit, nu există nicio dispoziție legală care să susțină interpretarea recurentei pârâte în sensul că dobânda fiscală nu ar putea fi solicitată direct instanței de judecată, de moment ce finalitatea respectivei dispoziții legale este de a asigura o reparară integrală a prejudiciului cauzat.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Recurenta pârâtă urmează a fi obligată și la plata de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, efectuate în recurs de către intimatul reclamant, în raport de disp. art. 274 C.pr.civ. în conformitate cu care se constată că recurentei îi revine culpa procesuală pentru exercitarea unei căi de atac ce în final a fost respinsă ca nefondată.
Dar Curtea va face aplicarea și a disp. art. 274 alin. 3 C.pr.civ., reducând onorariul pretins de la 1.000 lei la 300 lei, acest din urmă cuantum fiind considerat adecvat în raport de complexitatea concretă a speței, numărul de termene necesar pentru soluționarea recursului, practica instanțelor asupra problemelor de drept deduse judecății, dar și față de munca efectiv depusă de apărătorul reclamantului pentru a combate susținerile recurentei și pentru a obține respingerea pretențiilor acesteia, în speță nefiind formulate nici întâmpinare și nici concluzii scrise.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 cu sediul în București, .. 13, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 3300/14.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. R. M. cu domiciliul ales la SCP G. & Asociații - București, ., .. A, . și intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP
2 ex. – 27.05.2013
Tribunalul București
Jud. fond I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2041/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 168/2013.... → |
|---|
