Anulare act administrativ. Sentința nr. 1109/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1109/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 77745/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1109
Ședința publică din data de 25.03.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
GREFIER - A. M. G.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.03.2013 și la data de astăzi, 25.03.2013, când în aceeași compunere a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA ,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ reclamanta B. C. R. S.A. a solicitat anularea Procesului-verbal de control nr. 326/28.10.2011 emis de M. M., Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generala de Inspecție Sociala, dar și suspendarea masurilor complementare dispuse prin procesul-verbal menționat pana la soluționarea definitiva și irevocabila a cauzei, pentru următoarele motive:
Referitor la cererea de suspendare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, reclamanta a invocat nulitatea absolută Procesului-verbal determinata de faptul ca sancțiunea a fost aplicata unei entități fara personalitate juridica, cum este o sucursala a unei societăți comerciale.
Conform art. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, numai persoana juridica răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții:
Or, prin procesul-verbal contestat au fost dispuse masuri complementare în sarcina B. C. R. SA Sucursala Călărași, cu sediul în Călărași, ., nr. RC J_, cod unic de înregistrare_.
Este lesne de observat ca atat sancțiunea principala cat și masurile complementare au fost dispuse cu privire la o entitate fara personalitate juridica, asa cum este o sucursala a unei societăți comerciale.
Conform art. 43 (1) din Legea nr.31/1990, republicata și modificata, sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societăților comerciale. Prin urmare, sucursalele nefiind persoane, nu au un patrimoniu propriu și, în situația ipotetica în care, ar cădea în pretentiuni, hotărârea judecătoreasca nu ar putea fi pusa în executare silita datorita faptului ca un asemenea debitor nu deține un patrimoniu.
Art. 41 C.p.c. prevede faptul ca, orice persoana care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte în judecata. per a contrario, o entitate fara personalitate juridica, cum este o sucursala a unei societatati comerciale, nu are capacitate întrucât putem discuta de capacitate procesuala numai raportandu-ne la o persoana.
Prin excepție, alin 2 al art. 41 C.p.c. prevede faptul ca asociațiile sau societățile fara personalitate juridica pot sta în judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere.
Or, sucursalele bancare nu au organe proprii de conducere în sensul vizat de legislația comerciala, astfel incat aceasta excepție nu este aplicabila.
OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului definește sucursala bancara ca fiind orice unitate operaționala dependenta din punct de vedere juridic de o instituție de credit sau de o instituție financiara, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activitățile acesteia.
Astfel, dispozițiile legale invocate confirma lipsa capacității procesuale de folosința a sucursalelor bancare.
Asa cum s-a reținut și în practica judiciara, în cazul subunităților asa cum sunt sucursalele societăților bancare, acestea sunt subdiviziuni și fac parte din organizarea societății mama. În concluzie, numai societatea mama poate sta în judecata, fiind singura ce are personalitate juridica, fiind titulara de drepturi și obligații.
De asemenea, s-a reținut ca „Subunitățile lipsite de personalitate juridica, nu au folosința drepturilor civile și nici a celor procesuale, deci nu pot sta în judecata în nume propriu".
Lipsa de personalitate juridica a Sucursalei Călărași rezulta și din prevederile art.1 și 2.3 din Actul Constitutiv al BCR SA publicat în MO nr.5115/2008 partea a IV a, conform cărora:
„1. BCR SA este organizata potrivit legii ca societate pe acțiuni...
2.1 Sediul social al Băncii este în mun. București, .. 5, sector 3, România.
2.3 B. are și poate infiinta în România și în străinătate sedii secundare fara personalitate juridica denumite sucursale ... în conformitate cu prezentul act constitutiv, cu Legea socitatilor comerciale și cu legislația bancara".
Prin Regulamentul de Organizare și Funcționare al BCR (R.) se stabilește:
a)„B. C. R., denumita în continuare BCR sau B." este persoana juridica romana, constituita, potrivit legii ca societate comerciala pe acțiuni. Sediul social al BCR este în municipiul București, ..5, sector 3;
b)B. C. R. SA face parte din Grupul Erste Group Bank. B. poate infiinta în tara și străinătate sedii secundare fara personalitate juridica (sucursale, agenții);
c)Sucursalele nu au patrimoniu propriu, distinct de B. C. R. SA: BCR SA este organizata pe linii funcționale la nivel central și teritorial numai pentru liniile funcționale de business retail și corporate. La nivelul teritorial, activitatea de retail și corporate este organizata pe regiuni, coordonate de un director regional retail subordonat direct vicepreședintelui coordonator al liniei funcționale retail, direct vicepreședintelui coordonator al liniei funcționale retail, director regional corporate subordonat direct directorului executiv al Direcției IMM;
d) Sucursalele BCR SA nu au mandat de reprezentare a societății mama în justiție, mandatul dat de societatea mama fiind exclusiv pentru realizarea de afaceri retail sau corporate - rețeaua de unități a băncii este formata din unități fara personalitate juridica, respectiv sucursale județene, sucursale, agenții. Directorul iudetean/sector asigura coordonarea activității retail, organizata pe unități tip A. B și C care se diferențiază în funcție de segmentul de clienți și structura de produse oferite. Structura sucursalei județene/sucursalei de sector/sucursalei cuprinde centre de credite de investiții imobiliare, subordonate directorului regional retail și centre de afaceri corporate subordonate directorului regional corporate. Unitățile teritoriale au sarcini legate de afaceri retail sau corporate, dupa caz, potrivit obiectului de activitate stabilit pentru fiecare unitate teritoriala. Direcția juridica - Departamentul Proceduri Legale - Biroul Litigii: Reprezintă B. în fata instanțelor de judecata, organelor de urmărire penala, autoriatatilor publice, instituțiilor de orice natura, precum și a oricăror persoane fizice sau juridice, romane sau străine (cu excepția procedurilor de insolventa), în condițiile legii și ale reglementarilor specifice Băncii.
Concluzionează reclamanta în sensul că: - sucursala constituie o modalitate de extindere a interpretării fondatoare, contribuind astfel la realizarea obiectivului sau; - sucursala nu devine persoana juridica de sine stătătoare, ea facand parte, din acest punct de vedere, din structura organica a societății primare fondatoare, singura care deține calitatea de subiect de drept; - tinand seama de toate acestea, din punct de vedere juridic sucursala trebuie tratata simplu dezmembramant, exogen din punct de vedere teritorial, al societății comerciale primare (societatea mama); - sucursala nu are firma distincta, nici patrimoniu propriu, diferit de al societății primare care a infiintat-o; - bunurile/ activele patrimoniale din dotatia sucursalei aparțin societății mama; - sucursala incheie contracte cu terțele persoane, fie în numele societății primare (societatea mama), fie în nume propriu, dar pe socoteala acesteia din urma (daca exista un mandat), astfel ca sucursala nu poate avea nici creditori, nici debitori proprii.
În lumina celor expuse, calitatea de subiect activ al faptei contravenționale o pot avea numai persoanele (fizice sau juridice). Cum sucursala nu este persoana, nu poate avea calitate de subiect al contravenției.
În lipsa subiectului contravenției, dispare raportul juridic contravențional de conflict.
În concluzie, procesul-verbal este întocmit nelegal, intrucat aceste masuri complementare au fost dispuse cu privire la o sucursala fara personalitate juridica, ce nu poate răspunde contravențional, conform art. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, deci, nu are cum sa duca la indeplinire nici masurile complementare dispuse.
În susținerea nelegalitatii procesului verbal, reclamanta a invocat de asemenea și practica judiciară relevantă.
Reclamanta mai invocă deopotrivă nulitatea procesului verbal și pentru lipsa/insuficienta descriere a faptei.
Astfel, arată că procesul-verbal nu cuprinde descrierea faptei săvârșite, singura în măsura sa permită o apreciere a legalității acesteia prin raportare la norma presupus a fi incalcata.
Practica judiciară a relevat faptul că nu numai lipsa totală a descrierii faptei este de natură a atrage nulitatea Procesului-verbal, dar și insuficienta descriere a acesteia.
Din analiza Procesului-verbal, reiese faptul că acesta nu cuprinde toate datele necesare identificării exacte a faptei presupus a fi fost săvârșită.
Prin procesul-verbal s-a considerat că reclamanta a încălcat prevederile art. 62 alin.1 din Legea nr. 448/2006.
Insa, în prezentarea faptei, inspectorii s-au mulțumit sa noteze numai o descriere generala, fara a tine cont de situația de fapt și condițiile obiective existente la unitatea controlata.
Prezentarea generală a faptelor fara a se tine cont de situația faptica, fără a se indica în ce fel nu sunt respectate dispozițiile legale în raport de finalitatea urmărita de legiuitor, respectiv în ce mod este vătămata o persoana cu handicap care ar dori sa pătrundă în incinta clădirii, atrage imposibilitatea stabilirii cu exactitate a faptei săvârșite.
S-a mai învederat de asemenea că fapta nu se incadreaza în temeiul legal indicat și nu poate fi sancționată conform acestuia.
Organele de control au indicat art. 62 alin 1 din Legea nr. 448/2006, ca fiind norme care au fost încălcate de reclamantă.
Art. 62 alin 1 din OG Legea 448/2006 prevede:
Clădirile de utilitate publica, caile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru calatori și peroanele principalelor stații, spatiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicational vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel incat sa permită accesul neingradit al persoanelor cu handicap.
Prin HG nr. 268/14.03.2007 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor Lg. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Ipoteza juridica a normei mai sus-citate nu se aplica faptei săvârșite.
Preliminar, cu privire la aplicarea Legii nr. 448/2006 reclamanta a arătat următoarele:
Potrivit art. 4 din lege, autoritățile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanții societății civile, precum și persoanele fizice și juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligația sa promoveze, sa garanteze și sa respecte drepturile persoanei cu handicap (...).
Actul normativ menționat stabilește atat obligații în sarcina "autorităților și instituțiilor centrale și locale, publice sau private" - cele referitoare la asigurarea accesului neingradit al persoanelor cu handicap (adaptarea mediului fizic, comunicational și informațional) -, precum și obligații specifice anumitor categorii de instituții sau societăți prestatoare de servicii - operatori de transport, operatori de telefonie, edituri, operatori de servicii bancare și poștale.
De asemenea, în accepțiunea legii (art. 5 pct. 13), prin clădiri de utilitate publica se inteleg acele clădiri care aparțin instituțiilor publice și private care oferă populației diferite tipuri de servicii.
Așa cum prevede norma legala presupusa a fi incalcata de către reclamantă - „Art. 61 (1) Clădirile de utilitate publica, caile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru calatori și peroanele principalelor stații, spatiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicational vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel incat sa permită accesul neingradit al persoanelor cu handicap", banca nu se face vinovata de incalcarea acestei dispoziții legale.
• Cu privire la rampa de acces
Reclamanta a asigurat accesul neingradit al persoanelor cu handicap, prin adaptarea mediului fizic în mod corespunzător, conform cerințelor legale (Legea nr. 448/2006 și NP 051/2001).
Așa cum au reținut și inspectorii MMFPS, pentru accesul în clădire al persoanelor cu handicap locomotor, clădirea este prevăzuta cu rampa de acces, persoanele cu handicap neintampinand greutăți pentru accesul în instituție.
Clădirea este . rampa de acces, insa, nu s-a apreciat în mod corespunzător cu privire la situația faptica existenta, în sensul ca, nu este îngrădit accesul persoanelor cu handicap în incinta unității bancare, rampa existenta asigurând accesul în mod corespunzător.
În conformitate cu Legea nr. 448/2006 și Normativul pentru adaptarea clădirilor civile și spațiul urban aferent la exigentele persoanelor cu hadicap indicativ NP 051/2001 aprobat prin Ordinul 649/2001 se impune adaptarea spațiului fizic în mod corespunzător, în condițiile în care, aceasta categorie de persoane intampina dificultăți (diferența de nivel, scări) atunci cand vor sa pătrundă . interes public.
Insa, finalitatea urmărita de legiuitor prin instituirea dispozițiilor legale și respectiv a obligațiilor stabilite în sarcina autorităților și instituțiilor publice/private, respectiv aceea de a facilita accesul neingradit al persoanelor cu handicap la mediul fizic, comunicational și informațional, urmează a fi analizata/apreciata în mod obiectiv, individual, în funcție de condițiile în care sunt realizate construcțiile, respectiv daca, raportat la situația faptica existenta, accesul persoanelor cu handicap este sau nu ingradit, respectiv daca se impune sau nu asigurarea rampei de acces.
Or, în cazul de fata, inspectorii MMFPS nu au arătat care este situația faptica la fata locului, nu au ținut cont de faptul ca accesul în unitate se realizează în mod direct și facil inclusiv pentru persoanele cu handicap), reținând în mod eronat faptul ca „rampa de acces” nu corespunde anumitor cerințe impuse de lege.
• Cu privire la măsura de adaptare a unui grup sanitar la nevoile persoanelor cu handicap dependente de fotoliu rulant
BCR SA este o instituție bancara („operator de servicii bancare” sintagma folosita în textul Legii 448/2006) pentru care legea prevede anumite obligații speciale, distincte care urmează a fi respectate, și anume:
-punerea la dispoziția persoanelor cu handicap, la solicitarea acestora, a extraselor de cont și a altor informații în formate accesibile (art. 67 alin. 2);
-sa acorde asistenta în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap (art. 67 alin. 3).
Nicăieri în cuprinsul legii sau în normele de punere în aplicare a acesteia nu este prevăzuta o asemenea obligație în sarcina unui operator de servicii bancare (asigurarea unui asemenea interpret).
Mai mult decât atat, reclamanta nu este o autoritate sau instituție care lucrează în mod frecvent cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, astfel incat sa se justifice în mod obiectiv asigurarea permanenta a unui astfel de interpret.
Practic, norma legala a cărei pretinsa incalcare se invoca în cuprinsul procesului-verbal, trebuie apreciata/interpretata în mod obiectiv, prin prisma finalității și interesului ocrotit prin aceasta.
• Cu privire la măsura de asigurare a unui interpret mimico-gestual pentru persoanele cu surdocecitate
Legea prevede în sarcina operatorilor de servicii bancare, ca și obligații speciale, acordarea unui suport efectiv persoanelor cu handicap, personalul băncii care intra în relații directe cu aceasta categorie speciala acordând atenția corespunzătoare pentru ajutarea și susținerea acestora.
Mai mult decât atat, norma trebuie apreciata și în raport de condițiile concrete în care aceste reglementari legale pot fi implementate în mod obiectiv, raport la actuala situație sociala și economica existenta. Practic, aceasta cerința legala (asigurarea interpretului mimico-gestual pentru relațiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate) nu a fost implementata nici măcar în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, unde, acestor persoane ar trebui sa li se asigure accesul în mod neîngrădit.
Raportat la situațiile concrete (cazurile în care persoane cu handicap auditiv ori cu surdocecitate) se adresează unor angajați ai reclamantei pentru solicitarea unor servicii/produse bancare pe de-o parte sunt foarte rare, iar, pe de alta parte, aceste persoane (datorita handicapului de care suferă) sunt intotdeauna insotite/asistate de persoane (asistenți personali, rude, etc), astfel incat, nu pot exista situații concrete în care interesele lor sa fie prejudiciate, chiar și în cazul în care nu ar exista un interpret la dispoziția acestora.
În alta ordine de idei, potrivit art. 69 alin. 2 din Legea 448/2006, metodologia de autorizare a interpreților mimico-gestuali a fost aprobata prin ordin al MMFPS. Din verificările efectuate s-a constatat faptul ca, deși legea a fost adoptata în anul 2006, pana în anul 2008, cand au fost autorizate ca interpreți mimico-gestuali doua persoane, nu au existat interpreți autorizați, norma legala neputand fi pusa în aplicare în mod obiectiv, fata de lipsa persoanelor calificate și autorizate în acest scop.
Mai mult, pe pagina de internet a Direcției Generale Protecția Persoanelor cu Handicap este publicata lista interpreților de limbaj mimico-gestuali autorizați, la nivelul fiecărui județ figurând un singur interpret, respectiv 3 interpreți pentru Municipiul București.
F. de aspectele arătate, trebuie observat că dispozițiile legale nu pot fi aplicate și implementate în mod real, datorita lipsei persoanelor calificate și autorizate în mod corespunzător, aceste aspecte nefiind imputabile reclamantei, aceasta nefiind în culpa sau vinovata pentru imposibilitatea de aplicare a dispozițiilor legale a căror pretinsa incalcare se invoca.
Chiar și în condițiile în care dispozițiile legale ar fi interpretate în sensul ca reclamantei i-ar reveni asemenea obligații (în condițiile în care nici autoritățile publice nu au implementat aceste masuri cu privire la protecția persoanelor cu handicap), obligația este excesiva, neputand fi realizata în mod obiectiv.
Concluzionând, reclamanta arată că a respectat intocmai obligațiile legale în conformitate cu dispozițiile legale în materia ocrotirii persoanelor cu handicap, astfel ca, fata de inexistenta săvârșirii faptei, consideră faptul ca organul constatator, fiind în eroare de drept, a stabilit existenta unui fals raport juridic de conflict și a aplicat sancțiunea contravenționala prevăzuta la art. 100 alin. 1 lit. b din Legea 448/2006, dispunând totodată și masurile complementare arătate.
F. de considerentele expuse, este evident că nu se poate vorbi de o incalcare a dispozițiilor art. 61 alin. 1, respectiv art. 69 alin. 1 din Legea 448/2006 de către reclamantă.
În drept, au fost invocate prev. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, OG 2/2001, Legea 448/2006 precum și pe principiile generale aplicabile în materie, iar în dovedire au fost anexate înscrisuri.
Prin întâmpinare formulată la data de 29.11.2012 (iar în original la data de 04.12.2012) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a invocat excepția necompetenței materiale a instanței solicitând declinarea în favoarea Curții de Apel București, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale solicitând introducerea în cauză a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Obiectivele controlului sunt prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, lege care apără drepturile persoanelor care au dezavantaj social determinat de o infirmitate sau o incapacitate (dizabilitate), ce limitează sau oprește îndeplinirea unui rol normal al individului în societate, raportat la vârsta, sex, factori sociali.
Conform art. 62 (1) din Legea nr. 448/2006 cu modificările și completările ulterioare, clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.
Față de motivele invocate de reclamantă a învederat pârâta faptul că obiectul cauzei il constituie anularea unui act administrativ, în baza Legii nr. 554/2004, iar în mare parte aceasta contestă de fapt sancțiunea aplicată printr-un proces verbal de contravenție pe motiv că entitatea controlată nu are personalitate juridică și nu are mandat de reprezentare în justiție.
Mai mult de atât, aceasta solicită anularea masurilor dispuse prin procesul verbal de control nr. 326/28.10.2011 datorită individualizării insuficiente a faptei, pârâta considerând că individualizarea faptei nu constituie motiv de anulare a unui act administrativ.
Procesul verbal de control este un act administrativ încheiat de către inspectorii sociali la sediul entității controlate și care conține constatările inspectorilor sociali precum și măsurile de remediere a deficientelor constatate și care se aduce la cunoștința reprezentantului entității controlate.
Faptul că reclamanta invocă lipsa personalității juridice a sucursalei BCR din Călărași nu are relevanță întrucât reprezentantul entității controlate a fost de fata, în persoana dnei F. V., director executiv retail, care a semnat de luare la cunoștință de constatările și măsurile dispuse în procesul verbal de control.
Pentru asigurarea serviciilor bancare tuturor consumatorilor, reprezentantul sucursalei trebuie sa ia măsuri ca accesul la acestea să se facă fără discriminare, iar dacă nu avea calitatea de a lua aceste măsuri fără mandatul societății mamă avea obligația de a informa și solicita efectuarea demersurilor în vederea îndeplinirii obligațiilor legale.
Fiind titulară de Cod fiscal propriu, înregistrată la registrul comerțului distinct, consideră pârâta că acestea îi conferă drepturi și obligații față de serviciile oferite precum și de condițiile de acordare a acestora.
Față de mențiunea reclamantei precum că a asigurat accesul persoanei cu handicap existând rampă, a menționat pârâta că inspectorii sociali au constatat faptul că accesul în clădire pentru persoanele cu handicap se poate face prin rampa de acces, dar care nu este conform art. 62 alin. 1 din Legea 448/2006 și nu corespunde Ordinului 649/2001, pentru aprobarea Normativului NP 051 -2001.
Conform normativului, accesul pe platforma de intrare în clădire se face inclusiv prin intermediul unei rampe ce va avea panta de:
-max. 15 % pentru denivelări <>20 cm
-max. 8 % (recomandat 5 OA) pentru denivelări > 20 cm.
Pentru denivelări mai mari de 0,20m, rampele, scările și platformele de acces vor fi prevăzute cu parapeti/balustrada de protecție (h = 0,90+1,00 m) astfel alcătuit încât să impiedice căderea, precum și alunecarea în gol a bastonului sau a rotii căruciorului, și având mână curentă inclusiv la h = 0,60+0,75m (pl. nr..26).
Finisajul scărilor, rampelor, podestelor de acces în clădire, va fi astfel realizat încât să impiedice alunecarea chiar și pe vreme umeda.
În ceea ce privește asigurarea unui interpret autorizat pentru persoanele cu handicap auditiv sau surdocitate, reclamanta consideră că nu este o autoritate sau instituție care lucrează în mod frecvent cu persoane cu handicap auditiv și nu trebuie sa justifice în mod obiectiv asigurarea permanentă a unui interpret.
Față de mențiunea reclamantei, pârâta arată că potrivit art. 3 din OUG nr. 99 din 6 decembrie 2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, instituțiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui și funcționa, cu respectarea dispozițiilor generale aplicabile instituțiilor de credit și a cerințelor specifice prevăzute în partea a II-a a prezentei ordonanțe de urgență, în una din următoarele categorii:
a) bănci;
Din coroborarea celor doua articole, respectiv art. 69 (1) din Legea nr. 448/2006 și art. 3 din OUG nr. 99/2006, rezultă că băncile sunt instituții private a căror activitate se adresează publicului și nu doar entităților sau anumitor categorii de persoane sau grupuri.
De altfel tot în OUG nr. 99/2006 se regăsesc definițiile "instituțiilor de credit" precum și cea de "public", după cum urmează:
10. instituție de credit - o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu;
18. public - orice persoană fizică, persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică, ce nu are cunoștințele și experiența necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a plasamentelor efectuate.
Activitatea bancară este definită de lege ca fiind atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite. Pentru ca serviciile oferite de bănci să fie accesibile și persoanelor cu handicap, băncile sunt obligate de lege să pună la dispoziția acestora informații în format accesibil (art. 67 din Legea nr.448/2006).
Astfel legea nu condiționează asigurarea accesibilităților acestor categorii de persoane de existența unor sesizări ale acestora, sau doar daca nu au insotitori, instituțiile publice sau private fiind obligate la a lua măsurile legale ce se impun.
Asigurarea pentru relațiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, de interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, se poate dovedi prin orice orice mijloace legale care să ateste că banca garantează, ori de câte ori este nevoie, prezența unui interpret autorizat pentru nevoile acestor persoane.
Așa cum se poate observa și din documentele anexate, petenta poate și putea să ducă la indeplinire prevederile legii prin astfel de convenții în care puteau prevedea anumite clauze de a avea la dispoziție un interpret doar atunci cand era nevoie și implicit de a-l remunera în funcție de orele prestate efectiv de acesta.
În concluzie, consideră pârâta că procesul verbal de control nr. 326/28.10.2011 conține măsuri temeinice în ceea ce privește respectarea drepturilor persoanelor cu handicap prin asigurarea accesului neîngrădit la mediul fizic, informațional și comunicațional.
În drept, au fost invocate disp. art. 115-118, art. 3 C.pr.civ. și Legea nr. 448/2006, Legea nr. 554/2004, art. 1 și 21 din OUG nr. 113/2011.
Prin sentința civilă nr. 5068/11.12.2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub același număr,_, cu prim termen de judecată la 11.03.2013, pentru când, la solicitarea instanței, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a depus Ordinul nr. 2251/30.09.2011 ca și documentație ce a stat la baza emiterii actului contestat.
La termenul din 11.03.2013, Curtea a luat act de precizarea reclamantei în sensul că înțelege a se judeca în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, instituție în privința căreia a admis cererea de introducere în cauză, pentru motivele expuse în încheierea de amânare a pronunțării, ce face corp comun cu prezenta sentință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale ca fiind rămasă fără obiect și a încuviințat proba cu înscrisuri ca fiind concludentă și utilă soluționării cauzei în temeiul disp. art. 167 C.pr.civ.
În contextul amânării pronunțării, nu au fost formulate concluzii scrise.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Actul contestat nu este lovit de nulitate pentru considerentul că a constatat o situație în cadrul unei entități fără personalitate juridică și a dispus luarea de anumite măsuri în raport de cele constatate.
În primul rând, instanța constată că nu există niciun temei legal pentru susținerea interpretării reclamantei, în mod legal actul fiind întocmit pentru numele și în reglementarea unei situații constatate la un agent dat.
Pe de altă parte, instanța apreciază că personalitatea juridică invocată de reclamantă este irelevantă în speță, la fel și temeiurile de drept redate sub acest aspect.
Astfel, dispozițiile referitoare la răspunderea contravențională sunt străine cauzei, în acest dosar contestându-se nu procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ci procesul verbal de control. Așadar, nu interesează în prezenta cauză cine răspunde contravențional pentru situația constatată de organele pârâtei.
În ceea ce privește existența sau nu a unui patrimoniu propriu, a folosinței sau nu a drepturilor civile, deținerea sau nu de organe proprii de conducere, toate aceste aspecte nu sunt relevante. Însăși reclamanta susține că Sucursala Călărași a BCR nu poate sta în judecată, or, de observat că nu această entitate a introdus cererea de chemare în judecată.
Pârâta a constatat existența anumitor nereguli în cadrul unei sucursale și a dispus remedierea acestora, din acest punct de vedere nefiind necesară existența în cadrul sucursalei a organelor proprii de conducere în sensul vizat de legislația comercială.
Acest motiv de nelegalitate este deci neîntemeiat întrucât nu interesează capacitatea instituției de a avea drepturi sau obligații și respectiv exercițiul acestora.
Referitor la împrejurarea că dispozițiile Legii nr. 448/2006 nu ar fi aplicabile reclamantei față de disp. art. 4 din menționatul act normativ, instanța constată că potrivit art. 62 alin. 1 „Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap”.
Totodată, prin sintagma clădiri de utilitate publică se înțelege, conform disp. art. 5 pct. 13, „clădirile aparținând instituțiilor publice și private care oferă populației diferite tipuri de servicii”.
Față de acestea, dar și de prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, art. 3, instanța constată că băncile sunt instituții private a căror activitate se adresează publicului, astfel că dispozițiile legale menționate le sunt pe deplin aplicabile.
În ceea ce privește nulitatea procesului verbal pentru lipsa/insuficienta descriere a faptei, acest motiv trebuie examinat împreună cu motivul referitor la neîncadrarea faptei în temeiul legal indicat și prin urmare imposibilitatea sancționării faptei în raport de acesta.
Conform art. 62 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap”.
Cu titlu prealabil, instanța arată că dispozițiile Legii nr. 448/2006 și ale HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt pe deplin aplicabile instituțiilor bancare în calitate de instituții private a căror activitate se adresează publicului, potrivit dispozițiilor OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Totodată, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 649/2001 privind aprobarea Normativului pentru adaptarea clădirilor civile și spațiului urban aferent la exigențele persoanelor cu handicap, indicativ NP 051/2000.
Referitor la constatările și la măsurile dispuse în ce privește rampa de acces, arată reclamanta că pârâta nu a apreciat corespunzător situația faptică existentă, nefiind îngrădit accesul persoanelor cu handicap în incinta unității bancare, rampa existentă asigurând accesul în mod corespunzător.
Potrivit mențiunilor procesului verbal de control, rampa de acces pentru persoanele cu handicap locomotor existentă nu corespunde Normativului NP051/2001 din punctul de vedere al unghiului de înclinație (mai mare de 8%). R. este prevăzută cu o mână curentă (partea stângă) și nu corespunde Normativului NP051/2001.
Conform planului de măsuri, anexă la același act, conducerea instituției va asigura adaptarea corespunzătoare a accesului în clădire pentru persoanele cu handicap locomotor (remedierea unghiului de înclinație al rampei sau achiziționarea unui elevator).
Potrivit Normativului pentru adaptarea clădirilor civile și spațiului urban aferent la exigențele persoanelor cu handicap, indicativ NP 051/2000, accesul pe platforma de intrare în clădire se face inclusiv prin intermediul unei rampe ce va avea panta de maxim 15% pentru denivelări mai mici de 20 cm și respectiv de maxim 8% (recomandat 5 OA) pentru denivelări mai mari de 20 cm.
Pentru denivelări mai mari de 0,20 m, rampele scările și platformele de acces vor fi prevăzute cu parapet/balustradă de protecție (h=0,90+1,00 m) astfel alcătuit încât să împiedice căderea, precum și alunecarea în gol a bastonului sau a roții căruciorului și având mână curentă inclusiv la h=0,60+0,75 m (pl. nr. 26).
Finisajul scărilor, rampelor, podestelor de acces în clădire va fi astfel realizat încât să împiedice a lunecarea chiar și pe vreme umedă (2.1.(B).1.3. și 2.1.(B).1.4.).
Reclamanta nu a făcut dovada unei situații de fapt diferită de cea reținută de pârâtă prin niciun mijloc de probă, susținând doar că rampa existentă asigură accesul în mod corespunzător.
În raport de acestea instanța apreciază că actul contestat este succint dar corespunzător motivat, situația de fapt suficient descrisă, iar temeiul legal corect reținut.
În ceea ce privește măsura de asemenea dispusă de a se asigura un interpret mimico gestual pentru persoanele cu surdocecitate conform art. 69 alin. 1 din Legea nr. 448/2006, arată reclamanta că norma trebuie apreciată în raport de condițiile concrete în care aceste reglementări legale pot fi implementate în mod obiectiv, raportat la situația socială și economică existentă.
Așadar, subliniază reclamanta că această cerință nu a fost implementată nici măcar în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.
Norma este într-adevăr clară și nu lasă loc la interpretări. Potrivit disp. art. 69 „Autoritățile și instituțiile centrale și locale, publice sau private asigură, pentru relațiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate. Metodologia de autorizare a interpreților va fi aprobată prin ordin comun al ministrului educației, cercetării și tineretului și al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, la propunerea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, cu consultarea Asociației Naționale a Surzilor din România, precum și a organizațiilor neguvernamentale din domeniul surdocecității” (Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, al președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 671/1._ pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a interpreților limbajului mimico-gestual și a interpreților limbajului specific persoanei cu surdocecitate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 27 septembrie 2007).
Așadar, reclamanta are obligația de a asigura interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, iar aceasta independent de situația socială și economică existentă, de condițiile concrete în care aceste reglementări legale pot fi implementate în mod obiectiv, respectiv de dificultățile pe care le presupune executarea efectivă a legii.
De asemenea, împrejurarea că alte autorități/instituții publice nu au asigurat încă aducerea la îndeplinire a aceleiași dispoziții nu constituie cauză exoneratoare de obligație, de răspundere în ce o privește pe reclamantă.
Totodată, nu pot fi primite, ca și cauză care ar înlătura existența unei obligații în acest sens, susțineri precum că solicitarea de servicii/produse bancare de către astfel de persoane ar fi rar întâlnită ori că întotdeauna aceste persoane sunt însoțite/asistate de persoane, astfel că nu pot exista situații concrete în care interesele să le fie prejudiciate.
În sfârșit, este lipsit de relevanță față de necesitatea implementării normei și de importanța socială deosebită a acesteia numărul mic al persoanelor autorizate ca interpreți mimico gestuali.
Este suficient în opinia prezentei instanțe ca o singură persoană cu surdocecitate să se adreseze unei instituții bancare, neputându-i-se pretinde acesteia să se prezinte însoțită de o persoană fără o astfel de situație particulară, pentru a aprecia că obligația impusă reclamantei nu este una excesivă, ci proporțională scopului social, de altfel deosebit de important, urmărit.
Și această faptă este concis dar suficient descrisă nu numai în fapt, dar și în drept, neputând fi reținut prin urmare motivul reclamantei în sensul nulității procesului verbal pentru insuficienta/lipsa descriere a faptei.
Nu aceeași este situația grupului sanitar cu privire la care pârâta a constatat că nu este adaptat nevoilor persoanelor cu handicap dependente de scaunul rulant, impunând ca și măsură adaptarea unui grup sanitar la nevoile persoanelor cu handicap dependente de fotoliul rulant.
Astfel, cu privire la aceste aspecte, instanța are în vedere disp. art. 67 alin. 2 și 3 din Legea nr. 448/2006 invocate de reclamantă în conformitate cu care „Operatorii de servicii bancare au obligația să pună la dispoziția persoanelor cu handicap, la solicitarea acestora, extrase de cont și alte informații în formate accesibile” și respectiv „Angajații operatorilor de servicii bancare și poștale au obligația de a acorda asistență în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap”.
Într-adevăr, nici în acest act normativ și nici într-un alt asemenea act nu există o dispoziție care să instituie necesitatea asigurării unui grup sanitar adaptat nevoilor persoanelor cu handicap dependente de scaunul rulant în cadrul unei instituții bancare.
Art. 62 nu poate constitui de plano temei legal pentru aceasta, textul făcând vorbire de necesitatea creării condițiilor astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap în instituții publice, inclusiv în instituții bancare, în sensul de a avea acces efectiv la serviciile pe care le prestează instituția în mod obișnuit (în speță punerea la dispoziție de extrase de cont și alte informații în formate accesibile, respectiv acordarea de asistență în completarea formularelor).
Se impune a fi anulat în parte pentru aceste considerente actul contestat.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea va admite în partea acțiunea și va anula în parte procesul verbal de control nr. 326/28.10.2011 întocmit de M. M., Familiei și Protecției Sociale – Direcția Generală de Inspecție Socială în ceea ce privește situația de fapt constatată și măsura dispusă referitoare la grupul sanitar.
Tot cu privire la această măsură Curtea va dispune și suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a cauzei, apreciind îndeplinite condițiile prev. de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv parcurgerea procedurii prealabile, existența unui caz bine justificat, dar și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Există deci o aparență de nelegalitate a actului, conform considerentelor ce preced, pentru care s-a și dispus anularea în parte a procesului verbal de control nr. 326/28.10.2011. Tot astfel, este necesară suspendarea executării actului administrativ, în privința măsurii pentru care s-a dispus anularea, dată fiind imposibilitatea ori gradul mare de dificultate implicat de procesul repunerii în situația anterioară în ipoteza în care reclamanta ar fi nevoită să aducă la îndeplinire măsurile impuse în sarcina sa până la soluționarea irevocabilă a pricinii, în cazul în care s-ar constata de către instanța de control judiciar a caracterului fondat al susținerilor reclamantei.
În consecință, Curtea va dispune suspendarea măsurii de adaptare a unui grup sanitar la nevoile persoanelor cu handicap dependente de fotoliul rulant până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În sfârșit, având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA cu sediul în București, .. 5, sector 3, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ cu sediul în București, ., sector 5 având ca obiect anulare act administrativ.
Anulează în parte procesul verbal de control nr. 326/28.10.2011 întocmit de M. M., Familiei și Protecției Sociale – Direcția Generală de Inspecție Socială în ceea ce privește situația de fapt constatată și măsura dispusă referitoare la grupul sanitar.
Dispune suspendarea măsurii de adaptare a unui grup sanitar la nevoile persoanelor cu handicap dependente de fotoliul rulant până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Respinge în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ce privește cererea de suspendare și în termen de 15 zile de la comunicare în rest.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
M. M. P. A. M. G.
Red./Dact. MMP
24.04.2013 – 2 ex.
| ← Cetăţenie. Decizia nr. 4344/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4358/2013.... → |
|---|
