Anulare act administrativ. Sentința nr. 3137/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3137/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 4418/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3137
Ședința publică din data de 17.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâta M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, PRIN VICEPRIM-MINISTRU L. N. D., având ca obiect „anulare act administrativ – ORD. MDRAP 293/04.03.2013”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, se prezintă reclamanta, reprezentată de avocat C. S., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 4), și pârâta prin consilier L. Dadas F., care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, prin prezentarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: obiectul pricinii „anulare act administrativ – ORD. MDRAP 293/04.03.2013”, pricina se află la primul termen de judecată.
La interpelarea instanței, reprezentantul părții pârâte arată că potrivit statului de funcții denumirea funcției pe care o ocupă este de consilier, dar fișa postului este de consilier juridic.
Curtea, constatând că reprezentantul pârâtei nu ocupă funcția de consilier juridic, reține că partea pârâtă se prezintă la termenul de azi prin prepus.
Fiind primul termen de judecată și având în vedere că s-a invocat excepția necompetenței materiale, Curtea solicită părții pârâte să indice dacă menține excepția invocată.
Pârâta, prin mandatar, arată că menține excepția invocată.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției, având în vedere că art. 109 din Legea nr. 188/1999 stabilește în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului competența de soluționare a cauzelor al căror obiect îl formează raportul de serviciu al funcționarului, doar atunci când nu este reglementată în mod expres competența unei alte instanțe. Astfel, arată apărătorul reclamantei că în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind litigiile care au ca obiect anularea actelor administrative emise de o autoritate publică centrală.
Curtea reține cauza spre pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 21.06.2013 pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, sub dosarul nr._, partea reclamantă D. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, reprezentat prin viceprim-ministru L. N. D., anularea Ordinului MDRAP nr. 293/04.03.2013, precum și a tuturor actelor administrative subsecvente, prin care partea reclamantă a fost eliberată în mod nelegal din funcția de conducere de director general, reintegrarea sa pe funcția deținută anterior, respectiv director general sau pe o funcție similară acesteia, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 și a Metodologiei de reorganizare și restructurare a MDRAP, plata de către pârâtă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul emiterii ordinului contestat și până la reintegrarea sa pe funcția avută anterior, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, partea reclamantă a arătat că în data de 07.03.2013 i s-a adus la cunoștință Ordinul MDRAP nr. 293/04.03.2013 privind eliberarea sa din funcția publică de conducere de director general, Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, în temeiul art. 99 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/1999, sub motiv de reorganizare a activității MDRAP. În esență, partea reclamantă a apreciat că acest ordin încalcă în mod flagrant dispozițiile legale relevante cauzei. .
În drept, au fost invocate disp. art. 52 alin. 1, art. 16 din Constituție, art. 14 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 12 al CEDO, art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 37 alin. 2 și 4 din OUG nr. 92/2008, HG nr. 1/2013 și Metodologia de aplicare a acesteia.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 08.08.2013, partea pârâtă MDRAP a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În sinteză, s-a contestat validitatea argumentelor expuse de partea reclamantă în susținerea acțiunii.
Totodată, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București față de disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, a mai invocat excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.
În drept, nu au fost invocate expres alte dispoziții legale.
La data de 25.09.2013, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care și-a menținut acțiunea, combătând apărările expuse de pârât. Referitor la excepția necompetenței materiale, reclamanta, invocând disp. art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 rap. la art. 10 din Legea nr. 554/2004, a susținut că în situația litigiilor având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, în speță MDRAP, se soluționează de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Astfel, deși art. 109 din Legea nr. 188/1999 face referire la faptul că sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului, precizează expres că sunt exceptate de la această regulă situațiile pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Or, în raport de obiectul cererii care vizează anularea unui act administrativ emis sau încheiat de autoritățile publice centrale, date fiind și disp. art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța competentă în cauză este Curtea de Apel București.
Analizând înscrisurile atașate la dosar, în raport de excepția necompetenței materiale invocată de partea pârâtă, ce se impune a fi soluționată cu prioritate față de disp. art. 248 alin. 1 N.C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin Ordinul nr. 293/04.03.2013 emis de ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, reclamantei D. M. i se acordă un preaviz de 30 de zile calendaristice, urmând ca la expirarea acestuia raportul de serviciu să înceteze prin reducerea postului, ca urmare a reorganizării Ministerului D. Regionale și Administrației Publice, doamna D. M. având prioritate la ocuparea funcțiilor publice vacante la nivel inferior menționate în anexa care face parte integrantă din ordin. (filele 29 – 31 dosar)
Prin cererea de chemare în judecată, partea reclamantă D. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice prin viceprim-ministru L. N. D. anularea Ordinului MDRAP nr. 293/04.03.2013, reintegrarea sa în funcția din care a fost eliberată sau într-o alta echivalentă, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul emiterii ordinului contestat și până la data reintegrării, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 106, respectiv art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. (forma în vigoare la data învestirii instanței), „(1) În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public. (2) La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută” (art. 106), respectiv „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe” (art.109).
Față de cele arătate în precedent, Curtea apreciază că revine Tribunalului București în cond. art. 109 prima teză din Legea nr.188/1999 competența materială de soluționare a cauzei de față, fiind una ce privește raportul de serviciu al funcționarului public, respectiv în cond. art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 competența teritorială ca instanță în a cărei circumscripție teritorială se află atât domiciliul părții reclamante, cât și sediul părții pârâte.
Mai arată Curtea că nu este întemeiată apărarea părții reclamante potrivit căreia ar reveni curții de apel competența de soluționare a acțiunii de față sub motiv că art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. ar prevedea excepția ipotezei în care este stabilită expres competența altei instanțe, raportat la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și natura actului administrativ contestat ca fiind unul ce emană de la o autoritate publică centrală.
Dacă într-adevăr art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că se soluționează de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, totuși nu trebuie omis faptul că această normă juridică are valoare de drept comun în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep., care la art. 109 prevede o normă specială de competență materială.
În acest din urmă sens, Curtea amintește că art.117 din Legea nr. 188/1999 rep. prevede că „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice”. Altfel spus, legiuitorul indică faptul că dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. reprezintă norme speciale în materia funcției publice, urmând ca ele să se completeze, între altele, cu dreptul comun administrativ, în măsura în care acesta din urmă nu contravine legislației specifice funcției publice.
În acest context, Curtea apreciază că excepția prevăzută de teza finală a art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. nu trebuie raportată la dreptul comun al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci la eventuale alte dispoziții speciale în materia funcției publice, prin care s-ar prevedea o altă competență de judecare a litigiilor.
De altfel, interpretând și teleologic disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., Curtea reține că acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, stabilindu-se expres competența de primă instanță a tribunalului – secția de contencios administrativ și fiscal, tocmai pentru a interveni o degrevare a activității Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal prin prisma art. XXIII din același act normativ de litigiile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu privire la care erau adoptate acte administrative individuale de autoritățile publice centrale.
Față de cele arătate în precedent, reținând și disp. art.129 alin. 2 pct. 2, respectiv art. 132 alin. 1 N.C.pr.civ., texte potrivit cărora „Necompetența este de ordine publică: (…) 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; (…)”, respectiv „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, Curtea va admite excepția de necompetență materială invocată de partea pârâtă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D. M., cu domiciliul în București, .. 18-20, ., . și domiciliul ales la av. C. M. S., cu sediul profesional în București, .. 6, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (MDRAP), PRIN VICEPRIM-MINISTRU L. N. D., cu sediul în București, . latura nord, sector 5, în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red.tehnored.jud.BC/4ex./nov.2013
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4358/2013.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1007/2013.... → |
|---|
