Cetăţenie. Decizia nr. 4344/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4344/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 9944/2/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4344
Ședința publică din data de 21.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant VIȘINSCHI N., împotriva Sentinței civile nr. 989/14.02.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, în cauza având ca obiect „cetățenie”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: recurentul – reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru acest termen de judecată; prin serviciul registratură, la data de 30.09.2013, intimata – pârâtă a depus întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, invocă exceptia netimbrării cererii de recurs, asupra căreia rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal, la data de 05.03.2013, sub nr._, recurentul – reclamant VIȘINSCHI N., în contradictoriu cu intimata – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 989/14.02.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că sentința civilă pronunțată de instanța de fond nu este temeinică.
Analizând excepția netimbrării, invocată din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) raportat la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, recurentul - reclamant avea obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
În temeiul acestor prevederi legale, recurentul - reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune taxă de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei până la primul termen de judecată, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”.
A.. (3) al aceluiași articol prevede că „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Această sancțiune este prevăzută și de prevederile art. 35 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.
De asemenea, potrivit art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aceeași sancțiune se aplică și în cazul nerespectării obligației de a depune timbrul judiciar.
Întrucât, în situația de față, recurentul - reclamant nu a timbrat cererea de recurs formulată la data depunerii și înregistrării acesteia și nu și-a îndeplinit obligația nici până la primul termen de judecată, deși a fost citată cu această mențiune, Curtea va admite excepția netimbrării, și, pe cale de consecință, va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează recursul formulat de recurentul - reclamant VIȘINSCHI N., cu domiciliul ales la Av. G. B., cu sediul în Iași, ., ., ., împotriva Sentinței civile nr. 989/14.02.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, cu sediul în București, sector 3, ., ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. B. C. P. D. M. D.
GREFIER,
M. B.
Red./thred. jud. CP/ 2 ex/
Jud. fond: S. D. G., Curtea de Apel București
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 26-11-2013, Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1109/2013. Curtea de... → |
|---|








