Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4358/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4358/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 3028/2/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4358

Ședința publică din data de 21.10.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. B.

JUDECĂTOR: C. P.

JUDECĂTOR: D. M. D.

GREFIER: M. B.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant D. C. împotriva Sentinței civile nr. 6314/06.11.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în cauza având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: apărătorul recurentului-reclamant a depus o cerere, prin care a solicitat judecata și în lipsă; intimata – pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, note de ședință și o cerere de introducere în cauză, în calitate de intimată-pârâtă, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor; intimata – pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, în două exemplare.

Curtea dispune introducerea în cauză, în calitate de intimată-pârâtă, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că, potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, aceasta a preluat atribuțiile fostei CCSD, operând astfel o transmisiune de drept a calității procesuale; constată că procedura de citare cu această parte a fost legal îndeplinită pentru acest termen prin fax.

Constatând că dosarul de află în stare de judecată, Curtea îl reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6314/06.11.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar în rest a respins acțiunea formulată de reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea Comisiei, în calitate de reprezentant al Statului, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat în temeiul Legii nr. 10/2001, imposibil de restituit în natură.

Constatând că reclamantul nu opune pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nicio pretenție concretă, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

Pe fondul cauzei, a reținut că prin Decizia nr. 569/05.08.2008, emisă de unitatea deținătoare Ministerul Internelor și Reformei Administrative, s-a dispus restituirea prin echivalent pentru imobilul notificat de reclamant potrivit Legii nr. 10/2001, situat in Municipiu B., .. 39, dosarul aferent acesteia fiind transmis pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a mai reținut că, prin OUG nr. 4/13.03.2012, s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, ordonanța menționată fiind aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, prin care suspendarea procedurilor s-a prelungit până la data de 15.05.2013.

În acest context, instanța de fond, prin raportare la art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004, a constatat că la momentul pronunțării nu se poate reține în sarcina pârâtei un refuz nejustificat de îndeplinire a obligațiilor legale ce îi revin, câtă vreme executarea în concret a atribuțiilor sale, legate de evaluarea imobilelor și emiterea titlurilor, a fost suspendată prin lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamantul D. C., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru restituirea Proprietăților, arătând că aceasta are atribuții concrete în aplicarea Legii nr. 10/2001, asigurând Secretariatul Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și monitorizând procesul de aplicare a legii.

Cât privește soluția pe fond, a susținut că aceasta contravine art. 6 CEDO ce consacră principiul soluționării în termen rezonabil, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, a invocat încălcarea art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ., apreciind că, în realitate, cauza nu a fost analizată pe fond, astfel că nu se putea pronunța o soluție de respingere a acțiunii ca neîntemeiată. Cât privește aplicarea OUG nr. 4/2012, a arătat că intimata-pârâtă CCSD ar fi putut fi obligată la emiterea titlului în 30 de zile de la expirarea perioadei de suspendare, menționând totodată că refuzul autorității nu putea fi analizat doar în raport de prevederile legale în vigoare la data pronunțării, ci și în raport de cele anterioare, începând cu anul 2009, când dosarul de despăgubire a fost înregistrat la Comisie. A mai arătat că prima instanță ar fi putut suspenda judecata, iar nu să respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Intimata-pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, invocând prematuritatea acțiunii în raport de . Legii nr. 165/2013. A menționat că finalizarea procedurii administrative se va face în conformitate cu prevederile noului act normativ, iar solicitarea de obligare a autorității la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu își mai găsește fundament în contextul noilor reglementări.

La rândul său, intimata-pârâtă A. națională pentru restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat menținerea soluției de respingere a acțiunii în ceea ce o privește ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La termenul de judecată de astăzi, 21.10.2013, Curtea a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, entitate înființată prin Legea nr. 165/2013, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ce privește soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aceasta a fost în mod corect admisă, în condițiile în care autoritatea respectivă nu avea atribuții privind emiterea deciziilor reprezentând titlu de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, competența în acest sens revenind exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că doar această din urmă autoritate se legitimează pasiv în cauză.

Cât privește soluția pronunțată pe fondul cauzei, obiectul litigiului îl formează cererea de obligare a pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Sub acest aspect, se constată că, deși la data sesizării instanței cadrul legislativ în materie de stabilire și acordare a despăgubirilor era reprezentat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ulterior pronunțării sentinței recurate a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013.

Această lege reglementează o nouă procedură administrativă de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, concomitent cu abrogarea prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementau vechea procedură.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Prin urmare, noile dispoziții legale sunt aplicabile inclusiv în cauza de față, având în vedere obiectul acesteia, în sensul că procedura de analiză a dosarului administrativ al recurentului, de competența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, va respecta exclusiv dispozițiile art. 21 și următoarele din Legea nr. 165/2013, urmând a se parcurge următoarele etape: verificarea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, validarea sau invalidarea deciziei entității deținătoare prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii și aprobarea punctajului, emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv, urmată de procedura de valorificare a punctelor, în condițiile aceleiași legi, prin achiziționarea de imobile din Fondul național la licitația publică națională sau în numerar.

În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, „Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”. Cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre în acest sens, cum este situația în speță, procedura administrativă nu poate fi decât cea prevăzută de noua lege, aceasta urmând a fi finalizată în termenul de 60 de luni de la data intrării în vigoare, instituit de art. 34 alin. 1 din lege pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

D. în ipoteza în care, sub imperiul vechii legi, cuantumul despăgubirilor a fost aprobat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, se va mai emite titlul de despăgubire de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin aplicarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și, ulterior, titlul de plată, de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, plata efectivă urmând a se face în termenul și în condițiile legii noi, potrivit art. 41 alin. 1-4.

Or, nu aceasta este situația în speță, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul recurentului, înregistrat la CCSD, fiind abia în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar în prezent nemaiexistând cadrul legal pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, așa cum se solicită prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față.

Pe cale de consecință, în actualul context legislativ, ținând seama totodată că procedura de evaluare a imobilelor și de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată în perioada 15.03.2012 – 15.05.2013, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, Curtea constată că se impune reținerea caracterului justificat al refuzului intimatei-pârâte de a proceda la continuarea și la finalizarea procedurii administrative în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Având în vedere aceste motive de fapt și de drept ce atrag netemeinicia acțiunii, devine inutilă analiza criticilor formulate prin cererea de recurs cu privire la sentința atacată.

Cât privește aprecierea recurentei-pârâte în sensul că adoptarea Legii nr. 165/2013 atrage prematuritatea acțiunii, aceasta nu poate fi primită, întrucât, la data sesizării instanței, dreptul subiectiv pretins de recurentul-reclamant era născut și actual, fiind dedus judecății refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005, iar intervenția unor evenimente legislative ulterioare nu poate atrage prematuritatea cererii de chemare în judecată, ci influențează soluționarea pe fond a cauzei, respectiv aprecierea caracterului justificat sau nu al refuzului autorității de a acționa.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – reclamant D. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la CA „I. Zamfirica”, cu sediul în București, .. 6, ., ., sector 3, împotriva Sentinței civile nr. 6314/06.11.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, ambele cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. B. C. P. D. M. D.

GREFIER,

M. B.

Red./thred. jud. MB/ 2 ex/ 21.11.2013

Jud. fond: I. R., Curtea de Apel București

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4358/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI