Despăgubire. Decizia nr. 142/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 1329/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 142
Ședința publică de la 14.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă P. ORAȘULUI Z., împotriva sentinței civile nr. 457/18.05.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. I., având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-reclamante de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, invocă din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 6.04.2012 sub nr._, pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., reclamanta P. Orașului Z., în contradictoriu cu pârâta P. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.650 lei reprezentând contravaloare normă de hrană încasată nelegal în perioada august 2008-martie 2009.
Prin sentința civilă nr.457/18.05.2012 a Tribunalului Teleorman, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu de instanță și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta P. Z. în contradictoriu cu pârâta Pătrănescu I..
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, la termenul de judecată din 18 mai 2012 instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe care a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente:
Legea nr. 188 republicată, din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede la art. 84 că răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
La art. 85 se prevede că - (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Astfel, în situația în care autoritatea sau instituția publică apreciază că au fost produse pagube patrimoniului instituției, se impune emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de imputare în persoana funcționarilor publici considerați vinovați de producerea respectivelor pagube, act administrativ care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, potrivit art. 85 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
În cauza dedusă judecății, având ca obiect pretenții decurgând din raporturile de serviciu ale pârâtului, în calitate de funcționar public în cadrul instituției publice reclamante, nu s-a emis un Ordin sau o Dispoziție de imputare în sarcina pârâtului, de către conducătorul reclamantei, în baza Deciziei nr. 37/2011 a Curții de Conturi, conform art. 85(1) din Legea nr. 188/1999.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ numai în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile create prin emiterea unor acte administrative nelegale, situație care nu se regăsește în speță, instanța de fond a apreciat că prezenta acțiune în pretenții formulată de reclamantă pentru obligarea pârâtului la plata unei sume reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă a acestuia, este inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr. 457/18.05.2012 a declarat recurs reclamanta P. ORAȘULUI Z..
Deși legal citată, intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea va admite recursul.
Curtea reține în fapt ca intimata a fost personal contractual la P. Orașului Z., conform Legii nr. 53/2003.
În speță, conform art. 6 din Legea nr. 188/1999, prevederile prezentei legi nu se aplică:
a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii;
b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;
c) corpului magistraților;
d) cadrelor didactice;
e) persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică.
Curtea a considerat că dispozitia de stabilire a salariului sau a normei de hrană este un act de dreptul muncii și trebuiau aplicate dispoziții de dreptul muncii.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu s-au aplicat dispoziții de dreptul muncii, ceea ce echivalează cu o neabordare a fondului.
Conform art. 315 cpciv., (1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Curtea va admite recursul, conform art. 304/1 și art. 312 cpciv. și va trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă P. ORAȘULUI Z., împotriva sentinței civile nr. 457/18.05.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. I..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționare de un complet de litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. I.M.C./Tehnodact. I.M.C./ 2 ex.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1537/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1045/2013. Curtea de... → |
|---|
