Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Sentința nr. 3246/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3246/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 4943/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3246
Ședința publică de la 24 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. N., P. DE PRETUTINDENI ȘI ASOCIAȚII S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, având ca obiect anulare act emis de C. Național al Audiovizualului.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta prin avocat T. Ș. cu împuternicire avocațială la dosar – fila 13 și pârâtul prin consilier juridic A. D. cu delegație de reprezentare - fila 36 din dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul pe propunere de probe.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei solicită încuviințare probei cu înscrisuri, în cadrul acesteia, observând faptul că la dosarul cauzei a fost depus raportul de monitorizare doar pentru o parte secționată a emisiei, solicită să se pună în vedere CNA să depună întregul raport de monitorizare al emisiunilor ce fac obiectul deciziei de sancționare al reclamantei.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtului solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse odată cu întâmpinarea și care au stat la baza aplicării sancțiunii, respectiv raportul de monitorizare și decizia atacată. Totodată, consideră că nu este necesară depunerea unui alt raport de monitorizare dat fiind faptul că acesta este raportul care a fost avut în vedere la momentul emiterii deciziei.
În ceea ce privește proba cu înscrisuri solicitată de partea adversă, apărătorul reclamantei arată că nu se opune administrării acesteia.
Deliberând asupra probatoriului solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ., Curtea urmează a încuviința proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei. În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligarea a pârâtei să depună la dosarul cauzei un raport de monitorizare care să cuprindă transcrierea întregii emisiuni care a făcut obiectul verificărilor și ulterior a stat la baza emiterii deciziei contestată, instanța observă, pe de o parte, faptul că raportul de monitorizare care a stat la baza emiterii actului administrativ, așadar avut în vedere de pârât la momentul emiterii deciziei, este cel depus la dosarul cauzei, astfel încât un raport întocmit ulterior nu ar putea fi considerat ca fiind documentație administrativă în sensul art. 13 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care instanța nu l-ar putea avea în vedere la verificarea legalității sau temeiniciei actului contestat, iar pe de altă parte, instanța observă faptul că în cadrul raportului de monitorizare au fost expuse pasajele din emisiune care au fost apreciate ca reprezentând încălcări ale legislației audiovizualului astfel încât depunerea unei transcrieri a întregii emisiuni nu ar prezenta relevanță în cauză. Prin urmare, instanța apreciază că acest înscris solicitat de către reclamantă nu este util soluționării cauzei urmând a fi respins ca atare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța apreciază terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii, învederând faptul că, în cadrul ședinței din data de 20 iunie 2013, CNA a analizat raportul întocmit de Direcția de monitorizare, precum și reclamația înregistrată la CNA cu nr. 5967/2013. Cu privire la emisiunile „Cronica de noapte” din data de 12 mai 2013 și 4 iunie 2013 și „Nașul” difuzat în zilele de 30 mai 2013 și 3 iunie 2013, arată că în speță sunt relevante dispozițiile art. 30 din Constituția României și art. 10 din CEDO, prin care este apărată libertatea de exprimare. Precizează faptul că în cadrul celor patru emisiuni nu furnizorul de televiziune a fost cel care a formulat aceste opinii, ci ziariștii în mod personal. Arată că este o diferență între o emisiune informativă și una de dezbatere, în sensul că prin emisiunea informativă informezi publicul cu privire la fapte care trebuie într-adevăr verificare. În cazul de față, cei prezenți în studio și-au expus opiniile personale în calitate de ziariști, nu în numele postului de televiziune. Astfel, în cadrul emisiunii „Cronica de noapte” din 12 mai 2013 subiectul a fost cu privire la situația în municipiul București din punct de vedere urbanistic, invitat fiind și dl. Nicușor D., președintele Asociației „Salvați Bucureștiul”, iar din intervenția dl. G. Cărtianu în această emisiune reiese foarte clar faptul că a fost o opinie personală, nu a făcut-o nici în numele emisiunii, nici în numele operatorului de televiziune. Pe de altă parte, exercitarea de către jurnaliștii invitați a dreptului la libera exprimare, la formularea de opinii sau judecăți de valoare, nu au fost utilizate într-un mod excesiv nerezonabil, contrar bunei credințe, atât moderatorii emisiunilor, ei înșiși jurnaliști cunoscuși și apreciați, cât și invitații nu au exprimat puncte de vedere în numele radiodifuzorului „Nașul TV”, motiv pentru care nu „Nașul TV” este cel care ar trebui sancționat, ci ziariști care și-au expus opinia lor personală.
De asemenea, având în vedere că CNA nu a făcut sub nici un fel dovada că au fost depuse reclamații de la persoanele vizate, CNA sesizându-se pur și simplu, consideră că eventualele prejudicii aduse demnității, onoarei sau vieții particulare ori dreptul la propria imagine nu au fost dovedite în speță, nefiind înregistrată nicio astfel de reclamație din partea persoanelor așa-zis prejudiciate. Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii, constatarea faptului că CNA se poate sesiza și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 88 din Legea audiovizualului. În ceea ce privește emisiunile difuzate, arată că toate aceste emisiuni au fost difuzate cu încălcarea prevederilor drepturilor omului, în speță dreptul la viață privată și la imagine, precum și la asigurarea unei informări corecte a publicului. Totodată, precizează că în cele două emisiuni „Cronica de noapte”, moderatorul a folosit un limbaj injurios la adresa jurnaliștilor postului „Antena 3”, Legea audiovizualului protejând imaginea oricărei persoane indiferent de statutul ei. Arată că emisiunile care au constituit obiectul raportului de monitorizare au fost difuzate cu încălcarea prevederilor privind asigurarea unei informări corecte a publicului, au fost aduse acuzații de către invitați și în special de către moderator, Legea audiovizualului și Codul audiovizualului, respectiv. art. 40 alin. 2 și alin. 3, prevăzând reglementări exprese în sarcina moderatorilor de a nu folosi un limbaj injurios și de a solicita invitaților să probeze afirmațiile acuzatoare aduse în cadrul emisiunilor. Conform art. 3 alin. 3 din Legea audiovizualului, responsabilitatea pentru conținutul programului difuzat intră în sarcina exclusivă a radiodifuzorului, iar nu în sarcina jurnaliștilor, cum în mod greșit afirmă reclamanta. În ceea ce privește dreptul la exprimare, raportul de monitorizare a fost întocmit ulterior difuzării emisiunilor care au constituit obiectul deciziei de sancționare atacată, iar potrivit art. 10 alin. 4 din Legea audiovizualului controlul exercitat de CNA se asigură după comunicarea publică a programului respectiv. De asemenea, arată că prevederile art. 10 alin. 2 din CEDO nu instituie un drept absolut la dreptul la exprimare, ci instituie îndatoriri și responsabilități în sarcina radiodifuzorului și a jurnaliștilor care difuzează emisiuni, reclamanta având obligația să prezinte și punctele de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzații. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 15.07.2013 sub nr._, reclamanta . Pretutindeni și Asociații SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C. Național al Audiovizualului, contestație împotriva Deciziei CNA nr. 308/20.06.2013, prin care a solicitat anularea acestei decizii și exonerarea de la plata amenzii de 30.000 lei.
În motivare, s-a arătat că, în cadrul emisiunilor de dezbateri analizate, nu radiodifuzorul, adică furnizorul de servicii de televiziune, a făcut sau și-a însușit unele afirmații despre care C.N.A. consideră ca ar fi încălcat libertăți și drepturi fundamentale ale omului, ci jurnaliștii care au luat parte la dezbateri.
În virtutea dreptului fundamental la libertatea de exprimare, jurnaliștii, precum și invitații prezenți în emisiunile de dezbateri, au formulat propriile opinii și considerații în legătura cu subiecte de vădit interes public.
Emisiunile ce au făcut obiectul raportului de monitorizare nu au fost emisiuni informative, ci de dezbatere, nefiind vorba despre prezentarea corectă a unor fapte și evenimente, ci de dezbateri în cadrul cărora jurnaliștii și invitații au dreptul să comunice propriile idei și să formuleze opinii personale. De asemenea, s-a precizat că pârâtul a citat selectiv și trunchiat părți din dezbaterile ce au avut loc în cadrul emisiunilor monitorizate, scoase din context, iar referirile la articolele din Legea și Codul audiovizualului sunt greșite, lipsite de relevanta față de aspectele monitorizate.
Reclamanta a menționat că, prin comentariile sale, domnul G. C. nu a făcut decât sa pună în evidenta pentru telespectatori un anumit profil etic, discutabil și criticabil al unor jurnaliști, încălcarea de către aceștia a deontologiei profesionale.
Temeiurile normative pe care s-a bazat decizia de sancționare a CNA se referă la exigențele privind informarea publicului și nu la cele referitoare la dezbaterea unor aspecte foarte importante de interes public justificat, situație în care dreptul la propria imagine nu trebuie sa împiedice aflarea adevărului.
Exercitarea de către jurnaliști și invitați a dreptului la libera exprimare la formularea de opinii sau judecați de valoare nu a fost utilizat . și nerezonabil, contrar bunei credințe.
Pe de altă parte, s-a arătat că, dacă unele dintre persoanele fizice ori juridice se considerau lezate în drepturile sau interesele lor legitime prin prezentarea în cadrul emisiunilor difuzate a unor fapte neadevărate ori a unor informații eronate, acestea aveau beneficiul la replica sau rectificare, precum și posibilitatea de a se adresa instanțelor civile pentru eventuale prejudicii aduse demnității, onoarei sau vieții particulare ori dreptul la propria imagine.
Prin decizia sa de sancționare, CNA s-a substituit în drepturile acestor persoane, drepturi cu caracter strict personal și individual, în condițiile în care responsabilitățile și raporturile juridice ale CNA sunt în legătura cu radiodifuzorii și nu cu jurnaliștii sau invitații emisiunilor de dezbatere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale Legii 554/2004.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri.
La data de 24.09.2013 pârâtul C. Național al Audiovizualului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
În motivare s-a arătat că în cadrul ediției din data de 12 mai 2013 a emisiunii „Cronica de noapte”, moderatorul a susținut un monolog în care a folosit un limbaj injurios la adresa unor realizatori de emisiuni ai postului ANTENA 3, de natură să afecteze dreptul la imagine a persoanei, fapt ce contravine prevederilor art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, conform cărora moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbai injurios sau să instige la violență.
De asemenea, edițiile din 30 mai și 3 iunie 2013 a emisiunii "Nașul" și ediția din 4 iunie 2013 a emisiunii "Cronica de noapte" au fost difuzate cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, respectiv a dreptului la viață privată și la imagine a persoanei, precum și cu nerespectarea prevederilor privind asigurarea unei informări obiective a publicului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului.
Potrivit raportului de monitorizare, în cadrul discuțiilor purtate, moderatorul emisiunii „Nașul” a folosit un limbaj injurios la adresa dlui. V. și nu a solicitat invitaților săi să prezinte dovezi cu privire la afirmațiile acuzatoare aduse acestuia și postului Antena 3 sau să indice probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.
Mai mult, reclamanta nu și-a respectat nici obligația legală stabilită în sarcina sa, aceea de a aduce la cunoștința publicului faptul că persoanele vizate la adresa cărora au fost formulate acuzațiile au refuzat să-și prezinte punctul de vedere.
Pârâtul a menționat că, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, reclamantei îi revine, în exclusivitate, răspunderea pentru conținutul programului difuzat și nu invitaților sau jurnaliștilor care au luat parte la dezbatere. Furnizor de servicii media este persoana fizică sau juridică având responsabilitatea editorială pentru alegerea conținutului audiovizual al serviciului media audiovizual și care stabilește modul de organizare a acestuia.
De asemenea, pârâtul a menționat că libertatea de exprimare implică obligații și responsabilități, iar garanțiile oferite jurnaliștilor de art. 10 sunt supuse condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice (cauzele Radio France și alții contra Franței, CEDO 2004-11; Colombani și alții contra Franței, CEDO 2002-111, Bladet Tromso și Stensaas c. Norvegiei, C. și M. c. României; S. și S. c. României, McVicar contra Marii Britanii).
Protecția acordată de art. 10 din Convenție variază în funcție de natura discursului și de scopul urmărit de autorul lui și pleacă de la premiza că ziariștii urmăresc să-și îndeplinească cu bună credință sarcina de a informa opinia publică, nefiind determinați, în demersul lor, de existența vreunei animozități personale sau de intenția de a leza în mod gratuit și nejustificat reputația altor persoane.
Curtea a stabilit, de asemenea, că articolul 10 din Convenție nu protejează numai substanța ideilor exprimate, dar și modul în care acestea sunt prezentate, precum și regula potrivit căreia "dacă libertatea de opinie nu poate fi limitată, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie și pentru respectarea drepturilor aparținând altor subiecte de drept".
În prezenta speță, reclamanta nu și-a exprimat opiniile cu privire la un subiect de interes public, ci atât moderatorii, cât și invitații emisiunilor au făcut afirmații acuzatoare la adresa persoanelor care au fost subiecte de discuție în cadrul emisiunilor difuzate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ., solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedire, pârâtul a depus, în copie, un set de înscrisuri.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare la data de 10.10.2013.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin Decizia nr. 308 din data de 20.06.2013, pârâtul C. Național al Audiovizualului a aplicat reclamantei . Pretutindeni și Asociații SA sancțiunea amenzii în cuantum de 30.000 lei, reținându-se în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 504/2002 și art. 40 alin. 1-3, art. 64 alin. 1 lit. b) și art. 66 alin. 1 lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. De asemenea, în temeiul art. 93 alin. 3 din Legea nr. 504/2002 radiodifuzorul a fost obligat să transmită în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00 un text cuprinzând mențiuni cu privire la sancțiunea aplicată și faptele care au atras aplicarea acesteia.
În cuprinsul deciziei s-a reținut că: în cadrul ediției din data de 12.05.2013 a emisiunii „Cronica de noapte”, moderatorul a folosit un limbaj injurios la adresa unor realizatori de emisiuni ai postului ANTENA 3, de natură să afecteze dreptul la imagine a persoanei; în cadrul edițiilor din 30 mai și 3 iunie 2013 a emisiunii „Nașul”, moderatorul a folosit un limbaj injurios la adresa dlui. V., iar invitații acestuia au făcut afirmații acuzatoare cu privire la aceeași persoană, fără a li se solicita să prezinte dovezi în acest sens; în cadrul ediției din data de 04.06.2013 a emisiunii „Cronica de noapte”, moderatorul a folosit un limbaj jignitor la adresa unor realizatori ai postului Antena 3, iar invitatul acestuia a formulat afirmații acuzatoare cu privire la dl. V., fără ca acestea să fie susținute de dovezi pentru ca publicul să-și poată forma propria opinie în legătură cu subiectul discutat.
În drept, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 40 alin. 1 -3 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual „(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; daca acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur . situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. (2) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile. (3) Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.”
De asemenea, art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia CNA nr. 220/2011 prevede că „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.”, iar art. 66 alin. (1) lit. a) stabilește că „În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;”
În ceea ce privește prima critică formulată de reclamantă, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 3 din Legea nr. 504/2002 „Răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale.” Așadar, reclamanta nu poate susține că răspunderea pentru afirmațiile făcute în cadrul emisiunilor verificate nu aparține furnizorului de servicii media, reținându-se în acest sens și împrejurarea că, potrivit art. 1 pct. 12 din Legea nr. 504/2002, furnizorul de servicii media este definit ca fiind persoană fizică sau juridică care are responsabilitatea editorială pentru alegerea conținutului audiovizual al serviciului media audiovizual și care stabilește modul de organizare a acestuia. Prin urmare, instanța constată că această critică este neîntemeiată.
În ceea ce privește garantarea libertății de exprimare invocată de reclamantă, instanța observă că dreptul la exprimare nu este un drept absolut, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dispunând că „exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”
În cazul de față, Curtea constată că intervenția autorității statului, în calitate de garant al interesului public în domeniul audiovizual, astfel cum se prevede la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o limitare firească a libertății de exprimare, justificată de interesul public constând în protecția moralei publice și a drepturilor altor persoane, respectând exigențele Convenției.
Totodată, instanța reamintește că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că dreptul prevăzut de art. 10 din Convenție nu este absolut, exercițiul libertății de exprimare comportând, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Convenție, "îndatoriri și responsabilități" care capătă o importanță sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputației persoanelor, garantată și ea de Convenție, și de a pune în pericol drepturile altora (cauza C. și M. împotriva României).
De asemenea, în cauza D. împotriva României Curtea arată că, „Pentru a se pronunța în cauză, Curtea trebuie deci să țină seama de un element deosebit de important: rolul esențial jucat de presă într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, sarcina sa este totuși comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general.”
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că articolul 10 din Convenție nu protejează numai substanța ideilor exprimate, dar și modul în care acestea sunt exprimate, precum și regula potrivit căreia „dacă libertatea de opinie nu poate fi limitată, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie si pentru respectarea drepturilor aparținând altor subiecte de drept”.
În acest context, instanța va readuce în discuție distincția ce trebuie făcută între fapte, a căror existență poate fi demonstrată, și judecățile de valoare, a căror adevăr nu este susceptibil de a fi dovedit. Prin urmare, persoanelor care afirmă fapte obiective li se poate cerere în mod legitim să dovedească adevărul acestora, iar în absența oricăror dovezi acestea nu se mai bucură de protecția art. 10 CEDO. De asemenea, judecățile de valoare sunt protejate de art. 10 cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor.
Pe de altă parte, instanța observă că, într-adevăr, moderator emisiunilor analizate nu au solicitat ferm celor prezenți probe în dovedirea faptelor prezentate, deși aveau această obligație conform art. 40 alin. 2 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
În ceea ce privește criteriile în funcție de care se apreciază, potrivit jurisprudenței CEDO, interferența autorității publice în libertatea de exprimare, instanța apreciază că, ținând cont de imperativul protejării interesului public, autoritatea pârâtă avea, în raport de atribuțiile sale legale, nu numai dreptul, dar chiar și obligația de a interveni printr-o măsură coercitivă, intervenția fiind necesară într-o societate democratică.
În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 10 alin. 3 lit. e) din Legea audiovizualului care prevăd că: „În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, C. are obligația să asigure: e) protejarea demnității umane, a dreptului la propria imagine și protejarea minorilor;”.
Referitor la posibilitatea persoanelor vizate de a beneficia de dreptul al replică sau rectificare, instanța constată că această împrejurare nu este de natură a exonera de răspundere furnizorul de servicii media, ci reprezintă un mijloc legal prin care aceste persoane își pot expune propriul punct de vedere cu privire la aspectele prezentate. În egală măsură, posibilitatea acestor persoane de a formula o acțiune în fața instanțelor de judecată pentru a obține despăgubiri pentru eventualele prejudicii cauzate reprezintă un mecanism legal prin care se poate atrage răspunderea civilă a furnizorului de servicii media. În acest context, instanța precizează că încălcarea prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002 și a Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual este de natură a atrage atât răspunderea contravențională, cât și răspunderea civilă, fără ca cele două forme de răspundere să se excludă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că Decizia nr. 308/20.06.2013 emisă de pârât este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. N., P. DE PRETUTINDENI ȘI ASOCIAȚII S.A., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat Ș. T. în București, Calea Victoriei nr. 21-23, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. E. S.
Red./Tehnored. MD
4 ex./25.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1564/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 17/2013. Curtea de... → |
|---|
