Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 602/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere nr. 1167 /28.12.2009, la poziția 2 privind terenul de 12,18 mp aferent apartamentului 39 din ., pârâta a stabilit în mod eronat impozitul pe teren ca fiind de 3076 lei, în loc de 7,86 lei, în condițiile în care ar fi trebuit impozitat cu 0,6455 lei/mp. A mai arătat că a achitat la termen toate obligațiile fiscale, astfel încât nu figurează cu sume restante și nu se pot calcula accesorii.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, OG nr. 92/2003.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (filele 7-65).

Acțiunea a fost timbrată cu 39 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 30.01.2012 (filele 72-77), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că decizia de impunere nr. 1167/28.12.2009 a fost emisă în baza declarațiilor de impunere depuse de reclamantă, iar în urma unei verificări ulterioare s-a constatat că reclamanta nu a completat în mod corect rubrica zonară, motiv pentru care s-a procedat la recalcularea impozitului datorat și a accesoriilor aferente.

În drept, a invocat dispozițiile art. 115 C., CPF, CF, HG nr. 44/2004.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie simplă (filele 78-93).

În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 538 /08.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:

Prin decizia de impunere nr. 1167/28.12.2009 (fila 54), pârâta a stabilit, printre altele, că impozitul datorat de reclamantă pentru terenul de 12,18 mp aferent . (poziția 2 la rubrica „terenuri”) este de 3076 lei. Nefiind de acord cu valoarea impozitului stabilit pentru acest imobil, reclamanta a formulat contestație la data de 23.12.2010, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 396/04.01.2011 (filele 52-57).

Pe cale de consecință, în temeiul art. 218 alin. 2 CPF, reclamanta a formulat prezenta acțiune, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 396/04.01.2011 și a deciziei de impunere nr. 1167/28.12.2009, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de impunere corecte.

Având în vedere actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că pârâta a stabilit în mod legal în sarcina reclamantei diferența de impozit aferent terenului respectiv, la care s-au adăugat majorări de întârziere, în condițiile în care, în urma unei verificări ulterioare, s-a constatat că reclamanta nu a completat în mod corect rubrica privind zona în care se încadrează terenul, cu toate că avea această obligație conform 82, 85 alin. 1 și 86 alin. 4 din Codul de procedură fiscală și art. 258 alin. 1 din Codul fiscal, motiv pentru care pârâta, cu respectarea dispozițiilor art. 90 din Codul de procedură fiscală, a procedat la recalcularea impozitului datorat pentru imobilul respectiv, precum și a accesoriilor aferente, în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art. 91 din Codul de procedură fiscală.

Față de aceste considerente, constatând că în mod legal și temeinic pârâta a respins, prin decizia nr. 396/20.01.2011, contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 1167/28.12.2009, tribunalul, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. M. S.A., solicitând admiterea recursului și în principal modificarea în tot a sentinței, obligarea organului fiscal de a emite o decizie de impunere din care să fie scăzute sumele contestate iar în subsidiar, observând nemotivarea ori necesitatea administrării unor probe noi (expertiza, în cazul în care instanta apreciază calculele sale ca subiective), casarea sentintei și trimiterea dosarului spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanța a făcut o greșită analiză a stării de fapt, interpretând eronat probatoriul administrat în cauză și, astfel, ajungând să aplice greșit legea.

1. Instanța a făcut aprecieri eronate privind impozitul /taxa pe teren datorat de S.C. M. S.A.

a) Prima instanță s-a întemeiat pe apărările pârâtei, deși acestea nu corespund nici măcar formal întrucât: - nu s-a prezentat o calculație clară cu privire la imputarea sumei de 3.076 de lei, aspect pe care l-a invocat și în fața primei instanțe; - nu s-au depus probe cu privire la susținerea necompletării corecte de către recurentă a unor declarații (mai mult înscrisurile depuse de pârâtă au fost depuse în copie simplă, așa cum reține și prima instanță în pagina nr. 3 din sentință, fără respectarea art. 116 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce atrăgea sancțiunea de a nu se ține seama de ele). Fără o calculație (care să justifice suma) și fără dovezi, instanța a respins în mod nelegal cererea, validând apărări eronate, nejustificate și nedovedite.

b) Pârâta pretinde că pentru un teren în suprafață de 12,18 mp situat în zona B a municipiului București datorează un impozit de 3.076 lei, valoare identică cu impozitul datorat pentru 2.251,99 mp situat în zona A a municipiului București, fără să explice în nici un fel de unde provin aceste sume.

Pentru anul 2009 nivelul impozitului pe teren, pentru terenurile situate în intravilan, categoria de folosință terenuri cu construcții este stabilit în baza Cod fiscal Art. 258, alin. (1) coroborat cu HCGMB nr. 227/2008. Pentru zona B a municipiului București nivelul de impozit este de 0,6455 lei /mp. Total impozit pe an este de: 12,18 mp X 0,6455lei/mp = 7,86 lei.

Se susține că acestea sunt calculele corecte și că nu este utilă o expertiză care să facă aceste calcule, dar în condițiile în care prima instanță nu a ținut cont de ele, deși nu a arătat alte calcule, se dovedește că ar fi fost necesară o expertiză care să efectueze aceste calcule (posibilă în rejudecare după casare).

Pârâta pretinde, fără a avea dreptate și fără a proba, cum că s-ar fi făcut o încadrare greșită în stabilirea zonei în care se află terenul. Într-o atare situație diferența de impozit conform HCGMB Nr. 227/2008 de la zona C la zona B este de 0,1575 leilmp, diferența de impozit fiind de: 0,1575 lei/mp X 12,18 mp = 1,918 lei . Pentru această sumă, aplicând penalitatea legală de 0,1% pe zi, rezultă o sumă de 0,_ Iei /zi, deci accesorii în sumă de 0,7lei /an. Este evident că suma este stabilită arbitrar și nu are nici o legătură cu obligațiile legale de plată a impozitului. Pe acest aspect hotărârea este și nemotivată. De altfel se observă că la capitolul terenuri sumele de la poziția 1 sunt repetate și la poziția 2 deși suprafețele sunt diferite și de cca 200 de ori mai mici.

2. Instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale privind obligația depunerii declarațiilor.

Obligația depunerii declarațiilor fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren este reglementată de Codul Fiscal. Art. 259, alin. (6): "orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziționarea terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 zile inclusiv, care urmează după data achiziției", fapt precizat și de HG Nr. 44/2004 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, art. 89: " Contribuabilii care achiziționează terenuri sunt obligați să depună obligațiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora se află terenurile, în termen de 30 zile de la data dobândirii acestora, conform prevederilor art. 259, alin. (6) din Codul fiscal.

(2) Obligația de a depune declarația fiscală revine deopotrivă și contribuabililor care înstrăinează teren.

(3) Declarațiile fiscale se depun în termen de 30 zile de la data dobândirii sau de la data apariției oricăreia dintre următoarele situații:

c.Intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului;

d.Se realizează modificări ce conduc la recalcularea impozitului pe teren datorat;

e.Intervin schimbări privind situația juridică a contribuabilului de natură să conducă la modificarea impozitului pe teren ".

S.C. M. S.A. a îndeplinit obligația legală de a depune declarația atunci când a achiziționat terenul respectiv. Declarațiile fiscale nu se depun anual, contribuabilii neavând o astfel de obligație legală. Sarcina stabilirii și calculul impozitului revin organului fiscal conform Art. 291 și Art. 258 Cod Fiscal.

O greșeală a organului fiscal nu poate fi imputabilă contribuabilului care nu poate fi obligat să plătească accesorii aferente unor impozite stabilite eronat.

Decizia de impunere emisă de organul fiscal pentru anul 2009 nu îndeplinește condițiile obligatorii impuse de prevederile Art. 87 alin. 1 Cod Procedură Fiscală.

De fapt Direcția V. Buget Local Sector 2, București a refuzat să emită decizia de impunere chiar și atunci când societatea a formulat contestație.

După ce S.C. M. S.A. s-a adresat instanțelor de judecată, organul fiscal a comunicat decizia de impunere pe anul 2009 emisă în data de 28.12.2009 și adusă la cunoștință în data de 23.11.2010, iar pentru anii anteriori nu a emis decizii de impunere nici până în momentul actual. Organul fiscal emite totodată somație și titlu executoriu pentru sumele respective, somație și titlu executoriu anulate prin Sentința Civilă Nr. 867 /25.01.2011 a Judecătoriei Sector 2 în Dosarul Nr._/300/2010.

3. Sentința este nemotivată concret.

Prima instanță arată că cererea nu este întemeiată, dar prezintă doar argumente generice, niciunul nefiind concret și raportat la probe.

a) Spune instanța că pârâta a calculat bine impozitul întrucât a luat în calcul și majorări de întârziere, dar nu arată pentru ce termen s-au calculat majorări, care este cuantumul lor și care este cuantumul impozitului principal la care s-au calculat majorări.

b) Se arată că recurenta nu a completat corect rubrica privind zona, dar nu se arată în ce document nu a completat corect și de unde rezultă că nu a completat corect.

Astfel, motivele instanței sunt generice fără raportare la probe clare, ceea ce face ca hotărârea să trebuiască a fi casată pentru că nemotivarea este echivalentă ne intrării în cercetarea fondului. Recurenta arată că are dreptul la dublu grad de analiză a cererii, or rezolvarea făcută de prima instanță fără motivare clară o privează de o analiză. Mai mult, încurcă și judecarea recursului pentru că se apără fără să cunoască calculele primei instanțe și la ce documente concrete se raportează.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-316 Cod Procedură Civilă, a celorlalte prevederi legale invocate.

Intimata-pârâtă Direcția V. Buget Local Sector 2 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pentru dovedirea recursului, recurenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată de instanță prin încheierea de ședință de la data de 04.02.2013.

În administrarea acestei probe, recurenta a depus la dosar decizia de impunere nr. 44 din 04.01.2011 emisă de intimata-pârâtă pentru anul 2011.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și a apărărilor formulate de intimată, dar și a anslablului probator administrat, Curtea constată următoarele:

Prin cererea de recurs astfel cum a fost motivată, recurenta invocă atât motive de modificare a sentinței, cât și un motiv de casare.

Având în vedere logica soluțiilor ce pot fi pronunțate de instanța de recurs, Curtea va analiza cu prioritate motivul de recurs ce ar impune casarea, în caz de apreciere ca fiind fondat.

Astfel, ca și motiv de casare, recurenta invocă nemotivarea sentinței, nemotivare ce duce la concluzia lipsei cercetării corespunzătoare a fondului cauzei.

Curtea, având în vedere disp. art. 261 din codul de procedură civilă referitoare la conținutul hotărârii judecătorești, constată că pentru a fi respectată cerința motivării unei hotărâri este necesar și suficient să reiasă raționamentul logic care a stat la baza soluției judecătorului; or, acesta rezultă din hotărâre, chiar dacă recurenta contestă anumite argumente din cadrul acestui raționament, argumente ce vor fi analizate în cadrul celorlalte motive de recurs. Curtea reține, însă, ca fiind nefondat acest prim motiv de recurs.

Trecând la analiza motivelor de recurs ce ar impune modificarea sentinței, Curtea constată că acestea sunt fondate în ceea ce privește greșita stabilire a impozitului asupra imobilului de la poziția nr. 2, categoria „terenuri” din ., ., în suprafață de 12,18 mp.

Astfel, este evident că intimata-pârâtă stabilise că pentru un teren în suprafață de 12,18 mp situat în zona B a municipiului București datorează un impozit de 3.076 lei, valoare identică cu impozitul datorat pentru 2.251,99 mp situat în zona A a municipiului București, fără să explice în nici un fel de unde provin aceste sume. Nici din oficiu și nici la cererea recurentei, intimata nu a explicat și nu a întemeiat juridic cuantumul impozitului stabilit pentru imobilul teren de 12,18 mp, singura explicație a intimatei fiind o eroare produsă chiar de către recurentă printr-o declarație fiscală a acesteia.

Curtea reține că, chiar așa fiind, la momentul la care recurenta a semnalat existența acestei erori, intimata era obligată să ia măsurile de îndreptare a acestora, ceea ce a aceasta nu a înțeles să facă, în ceea ce privește decizia de impunere pentru anul 2009.

Curtea va găsi însă deosebit de relevant înscrisul depus de recurentă direct în faza recursului, respectiv decizia de impunere nr. 44 din 04.01.2011 emisă de intimata-pârâtă pentru anul 2011, în cuprinsul căreia, pentru imobilul în litigiu, impozitul datorat este de 9 lei. Fără a interveni vreo modificare în structura imobilului, intimata îndreaptă implicit eroarea strecurată în cuprinsul deciziei de impunere pentru anul 2009.

Astfel, constatând că nu se impune nici efectuarea unei expertize pentru calcularea impozitului, nici luarea în considerare a calculelor proprii făcute de către recurentă, deoarece stabilirea greșită a impozitului aferente imobilului în litigiu duce la anularea acestei poziții din cuprinsul deciziei de impunere, urmând ca organul fiscal să ia ulterior măsurile ce se impun pentru respectarea prezentei decizii, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifică sentința, în sensul că va admite în parte contestația; va anula în parte Decizia de impunere nr. 1167 /28.12.2009, emisă de Direcția venit Buget Local Sector 2, cu privire la poziția nr. 2 de la categoria „terenuri” referitoare la imobilul din ., ., în suprafață de 12,18 mp, pentru suma de 3076 lei.

Față de faptul că nu au fost formulate motive de recurs cu privire la celelalte sume din decizia de impunere ce au fost contestate de către recurenta-reclamantă, având în vedere limitele devoluțiunii recursului, Curtea va respinge celelalte pretenții ca nefondate.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, față de culpa procesuală a intimatei, o va obliga pe aceasta la plată către recurentă a sumei de 372 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 106/ 04.02.2013 emisă de Cabinet de Avocat C. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă .>, împotriva sentinței civile nr. 538/08.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. V. Buget Local Sector 2.