Pretentii. Decizia nr. 1564/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1564/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 43127/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1564
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE PATRAȘ B. L.
JUDECĂTOR V. E. C.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant D. G., împotriva sentinței civile nr. 2673/13.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FIJNANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 – PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect „pretenții – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea intimatei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2673/13.06.2012, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, a respins acțiunea formulată de reclamantul D. G., în contradictoriu cu pârâta A. F. Publice a Sectorului 1 prin Directia Generala a F. Publice a Municipiului Bucuresti prin care s-a solicitat obligarea paratei la restituirea sumei de 11.303 lei, încasata in mod nelegal de către parata, reprezentând contravaloarea taxei de poluare și la plata dobânzii legale calculate in conformitate cu OG 9/2000, cu cheltuieli de judecata, respingând și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu Bucuresti,
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că reclamantul D. G. a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN Transpoter, an de fabricație 2000, fără însă a depune la dosar înscrisuri doveditoare cu privire la achiziționarea unui astfel de autoturism și eventuala sa înmatriculare într-un stat membru UE, cu toate că sarcina probei îi incumba în condițiile art. 1169 Cciv și art. 129 alin. 1 și 723 alin. 1 C..
Astfel, reclamantul a anexat cererii decizia de calcul a taxei de poluare, cerere restituire adresata paratei si raspunsul acesteia, conform chitanței . nr._/21.12.2010 .
Or, principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5 C., nu impune în sarcina instanței obligația de a dispune citarea reclamantului cu mențiunea de a depune la dosar un înscris sau altul de ordin probator, în condițiile în care cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească (art. 1169 Cciv), iar părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și să-și probeze pretențiile și apărările (art. 129 alin. 1 C.).
De asemenea, conform art. 112 pct. 5 C., reclamantul are obligația de a indica în ce-rerea de chemare în judecată dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar când dovada se face prin înscrisuri, acestea se vor alătura cererii, în copii certificate pentru conformi-tate cu originalul, într-un sens asemănător fiind și dispozițiile art. 12 din Legea 554/2004.
În condițiile în care reclamantul nu a probat că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că fusese anterior înmatriculat în spațiul comunitar, pentru a fi îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare si verificarea aplicabilității Tratatului UE, tribunalul a socotit că se află,, din culpa procesuală a reclamantului, în imposibilitate de a verifica compatibilitatea dintre dreptul intern și cel comunitar, prin prisma dispozițiilor legale invocate în acțiune, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată acțiunea dedusă judecății.
Cu privire la cererea de chamare in garantie, prima instanta a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile art.60 din C.proc.civ.deoarece parata AFP sector 1 nu a picat in pretentii, astfel ca nu se mai impune cercetarea acesteia pe fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. G., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului arată că instanța de fond a respins cererea sa pe motiv că nu a depus actele doveditoare ale împrejurării că autovehiculul marca Volkswagen Transporter a fost achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în care a fost înmatriculat anterior.
În temeiul art. 129 alin. 5 C.proc.civ. prima instanță, în virtutea rolului său activ, ar fi trebuit să solicite înscrisurile pe care le considera necesare pentru lămurirea situației de fapt.
În drept sunt invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recurentul a depus, în recurs, înscrisuri noi referitoare la achiziționarea autovehiculului din Germania la data de 12.10.2010, precum și dovada înmatriculării anterioare în acest stat a autovehiculului marca Volkswagen Transporter.
Analizând recursul, Curtea îl constată fondat având în vedere că prin înscrisurile noi depuse în etapa procesuală a recursului, reclamantul a dovedit că a achiziționat autovehiculul marca Volkswagen Transporter dintr-un stat membru al Uniunii Europene, autovehicul care a fost înmatriculat pentru prima dată la 28.09.2000 în Germania, suplinind lipsurile în probațiune reținute de către prima instanță.
Cât privește celelalte împrejurări ale cauzei, Curtea constată că reclamantul, pentru înmatricularea vehiculului în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 11.303 lei, conform deciziei de calcul nr._/23.11.2010 emisă de AFP Secor 1 și chitanței . nr._/21.12.2010.
Prin cererea înregistrată sub nr._/28.04.2011, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE), Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte AFP Roșiorii de Vede de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Față de toate aceste considerente, se impune admiterea cererii îndreptată împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede, care va fi obligată la restituirea sumei de 2484 lei încasată cu titlu de taxă de poluare.
Cât privește dobânda solicitată, Curtea constată că, prin cererea administrativă adresată de intimatul-reclamant pentru restituirea taxei de poluare, s-a solicitat și acordarea dobânzii legale aplicată asupra debitului principal. Prin dobândă legală în materie fiscală se înțelege dobânda calculată conform art. 124 C.proc.fiscală, datorată în cazul nesoluționării în termen a cererii de restituire.
Prin urmare, Curtea va obliga intimata-pârâtă și la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data expirării termenului de 45 de zile de la data cererii de restituire care i-a fost adresată de intimatul reclamant, și până la restituirea efectivă a taxei.
Cât privește cererea de chemare în garanție a AFM, Curtea constată că suma încasată de pârâtă cu titlu de taxă de poluare, s-a făcut venit la un buget distinct administrat de chemata în garanție, potrivit OUG nr. 50/2008. Aceste împrejurări sunt relevante în raporturile dintre pârâtă și chemata în garanție, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 60 C.proc.civilă raportat la prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, existând o obligație a chematei în garanție de despăgubire a obligatei din cererea principală.. În acest sens sunt și prevederile art.13 din Legea nr.9/2012, conform cărora cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
Pentru toate aceste motive, Curtea în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ. va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul admiterii cererii principale, obligării pârâtei AFP S1 la restituirea către reclamant a sumei de 11.303 lei reprezentând taxă de poluare, precum și la plata dobânzii fiscale aferente, conform art. 124 Cod procedură fiscală., admiterii cererii de chemare în garanție, respectiv obligării chematei în garanție AFM să achite AFP sector 1 București sumei la plata căreiaa aceasta din urmă a fost obligată în favoarea reclamantului, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant D. G., împotriva sentinței civile nr. 2673/13.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3CA/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FIJNANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 – prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Modifică sentința recurată în sensul că admite cererea principală, obligă pârâta AFP S1 la restituirea către reclamant a sumei de 11.303 lei reprezentând taxă de poluare, precum și la plata dobânzii fiscale aferente, conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Admite cererea de chemare în garanție a AFM.
Obligă chemata în garanție AFM să plătească pârâtei AFP S1 sumele la care aceasta a fost obligată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Patraș B. L. V. E. C. G. G.
GREFIER
M. G.-D.
Red.VEC/tehnored.SI
Jud. fond – P. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 602/2013.... | Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului.... → |
|---|
