Cetăţenie. Decizia nr. 3242/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3242/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 6554/2/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 3242

Ședința publică de la 05.09.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: G. G.

JUDECĂTOR: O. D. P.

JUDECĂTOR: C. M. C.

GREFIER: C. O.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții – pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE împotriva sentinței civile nr. 5794/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenții A. Națională pentru Cetățenie și Președintele A.N.C. reprezentați prin consilier juridic G. P. care depune delegație la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei și concluzii scrise însoțite de extras al Ordinului prin care a fost aprobată cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de intimat, după care:

Curtea ia act de faptul că cererea de recurs a fost timbrată în cuantumul legal și, nefiind alte probe noi de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenții, prin avocat, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate de reclamant ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere că în speță a fost emis Ordinul prin care s-a aprobat cererea de redobândire a cetățeniei române.

Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA ,

Prin sentința civilă nr. 5794/16.10.2012, Curtea de Apel București – Secția aVIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie și a obligat pârâta A. Națională pentru Cetățenie să soluționeze cererea de acordare a cetățeniei române formulată de reclamant, respingând celelalte capete de cerere formulate de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantul M. V. nu a fost soluționată în termenul legal de 5 luni, motiv pentru care se impune admiterea acestui capăt de cerere.

Faptul că nu s-au obținut toate relațiile necesare pentru soluționarea cererii nu prezintă relevanță, termenul de 5 luni fiind unul stabilit global pentru îndeplinirea tuturor formalităților necesare soluționării cererii.

În ceea ce privește constatarea refuzului nejustificat, această cerere constituie o premisă pentru soluționarea capătului de cerere în realizare fără a fi posibilă admiterea ei în mod distinct, întrucât cererile în constatare se pot formula doar dacă nu există o acțiune în realizarea dreptului,conform art. 111 din codul de procedură civilă și oricum, în speță, s-ar pune problema constatării unei situații de fapt nu a unui drept.

În ceea ce privește cererea de emitere a ordinului de redobândire a cetățeniei române Curtea a constatat că acest capăt de cerere este prematur formulat în condițiile în care nu se cunoaște soluția pe care pârâta o va da cererii de redobândire a cetățeniei române.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurentele-pârâte A. Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie arătând că „hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) și că „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele conform art. 3041 Cod proc.civ.

Se arată de către recurente că prin Sentința civilă nr. 5794/16.10.2012 a cărei casare o solicităm, Curtea de Apel București, Secția a Vlll-a C. Administrativ și Fiscal, s-a pronunțat în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamant, obligând pârâta ANC„ să soluționeze cererea de acordare a cetățeniei române".

În mod greșit instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 21/1991, republicată, din moment ce termenul de 5 luni prevăzut de textul de lege invocat este exclusiv pentru verificarea, de către Comisia pentru Cetățenie, a îndeplinirii condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române, nefiind aplicabil altor proceduri, cum ar fi cea de avizare a cererii sau de emitere a ordinului de către președintele A.N.C.

Cum termenul folosit în Legea 21/1991 republicată, este „verifică", nu „soluționează", concluzia care se desprinde este că reclamantul dă textului legal o interpretare greșită, eronată.

În acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1312/09.03.2012 (dosar_ ), reținând următoarele: „cât privește termenul de 5 luni acest termen este stabilit de legiuitor pentru verificarea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române și se calculează de la data înregistrării cererii, a cărui prelungire te necesară uneori atunci când își găsește justificarea în aspecte legate de complexitatea cererii sau a procedurii...."

În plus, arată că imposibilitatea avizării cererii de redobândire a cetățeniei române de către recurenta-pârâtă în termenul de 5 luni se datorează unor motive; obiective - lipsei tuturor relațiilor solicitate conform dispozițiilor ari 16 alin. 2 lit. a din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 republ., care sunt în următorul sens: "Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune solicitarea de prelații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e)", iar: potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 4 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 republ., "lucrările Comisiei (concretizate atât în corespondența purtată cu diferite autorități, cât și în raportul motivat adoptat de Comisie n.n.) nu sunt publice".

Așadar, cererea de redobândire a cetățeniei române formulată nu a putut fi avizată de către Comisie la primul termen stabilit din motive obiective, A. Națională pentru Cetățenie luând însă toate măsurile necesare pentru analizarea cererilor, în ordinea și termenele stipulate de Lege.

În acord cu dispozițiile art. 19 alin. 1 și 2 din Legea 21/1991 republicată, Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii. în cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei. Astfel, legiuitorul a stabilit că ordinul se emite doar ulterior momentului în care președintele ANC a constatat personal că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Rezultă, așadar, faptul că legiuitorul nu a prevăzut un termen expres pentru emiterea Ordinului, iar comunicarea acestuia se va face solicitantului „de îndată, de la data emiterii", în conformitate cu prevederile art.19 alin. 1 din Legea 21/1991, republicată.

Astfel, în cauza de față este evidentă incidența termenului „rezonabil" din reglementarea dată de art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și în interpretarea Recomandării/R./C.M./2007/7, având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române.

Nici dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr.396/2002, invocate de reclamant, referitoare la soluționarea într-un termen rezonabil, a unei cereri având ca obiect cetățenia, nu se poate susține că au fost încălcate, ținând cont de numărul mare de cereri depuse în temeiul art. 11, fost art. 101 din Legea nr.21/1991, republicată, și de practica Curții Europene în această materie.

Apreciază că nu există "o nesoluționare în termen legal a unei cereri", astfel cum este definită expresia menționată de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările si completările ulterioare.

In procedura de soluționare a dosarului nr._/RD/15.04.2011, Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus prin rezoluție, potrivit art. 16 alin. (2) lit. a), solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) și e) și a fixat termenul pentru verificarea condițiilor necesare redobândirii.

Lipsa verificărilor impuse de lege cu privire la persoana celui care solicită redobândirea cetățeniei, care face imposibilă înaintarea către președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a propunerii (raportului) la care fac referire art. 12 și 18 al. 2 din Legea 21/1991, a dus la prorogarea termenului succesiv la data de 30.09.2011,16.03.2012,16.05.2012,10.08.2012, respectiv 12.12,2012. I Așadar, cererea de redobândire a cetățeniei române nu a putut fi soluționată din motive obiective, A. Națională pentru Cetățenie luând însă toate măsurile necesare pentru analizarea cererilor de redobândire a cetățeniei române, în ordinea și termenele stipulate de Lege, respectiv a înregistrat (cererea la secretariatul tehnic al Comisiei, a solicitat relații autorităților abilitate și a fixat termenul la care "Comisia analizează și verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 11 raportat la art. 8 alin. 1 lit. b și e.

Chiar dacă legea „tace", în situația în care la termenul fixat Comisia pentru Cetățenie nu poate analiza cererea în lipsa tuturor relațiilor de la autoritățile abilitate să le furnizeze, este evident că se impune fixarea unuia sau a unor termene ulterioare la care autoritatea, după ce primește și relațiile lipsă până la acel moment, să poată verifica și soluționa fiecare cerere.

În caz contrar, ar însemna ca cererile care nu pot fi verificate din cauza lipsei tuturor relațiilor solicitate de la instituții, să fie respinse în pofida legii.

Pentru aceste motive, întotdeauna este de preferat acordarea unui nou termen pentru soluționarea cererii, decât respingerea acesteia pentru lipsa informațiilor necesare, ceea ce. în opinia noastră, ar fi o soluție arbitrară si abuzivă, chiar dacă, aparent justificată de textul de lege menționat.

Precizează faptul că activitatea autorităților abilitate a furniza relații cu privire ia îndeplinirea condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) și e) nu este reglementată și nu se desfășoară sub auspiciile termenelor prevăzute de Legea nr. 21/1991, republicată.

Dosarul este complet în momentul în care se constată că actele sunt depuse în integralitatea lor, sunt valide, si s-au obținut toate avizele de la instituțiile cu care ANC conlucrează.

Pentru considerentele arătate, solicită admiterea recursului astfel formulat, urmând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se modifice Sentința civilă nr. 5794/16.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Vlll-a C. în sensul respingerii acțiunii reclamantului-intimat ca neîntemeiată.

La acest termen de judecată intimata pârâtă A. Națională pentru Cetățenie, prin note de ședință, invocă pe cale de excepție rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât prin Ordinul nr. 407/P/2013, atașat la dosarul instanței de recurs (fila 9 dosar) a fost aprobată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

Cum prin cererea de învestire a instanței de judecată reclamantul pârât a solicitat în contradictoriu cu pârâta, A. Națională pentru Cetățenie și Președintele A.N.C. să se constate refuzul nejustificat al ANC de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen legal imperativ de cinci luni, prin emiterea ordinului anexat la dosar, pricina a rămas fără obiect, excepția invocată de instanța de control judiciar din oficiu urmând a fi admisă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1, 2, 3 Cod proc.civ. și art. 20 alin.3 Legea nr. 554/2004 urmează să admită admită recursul de față, să modifice sentința recurată și pentru motivele menționate să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenții – pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE împotriva sentinței civile nr. 5794/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. V..

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.09.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. G. O. D. P. C. M. C.

GREFIER,

C. O.

Red.jud.G.G.

Tehnored.C.O./2ex.

Jud.fond:S. D. G., Curtea de Apel București-SCAF

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cetăţenie. Decizia nr. 3242/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI