Pretentii. Decizia nr. 4254/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4254/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 5606/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4254
Ședința publică de la 17.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – J. A.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 129/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, părțile solicitând judecarea recursului și în lipsă, după care:
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din 20.11.2012, reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i restituie contravaloarea taxei pentru emisii poluante în cuantum de 2.003 lei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat un autovehicul marca F., tip Stilo, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare în cuantum de 2.003 lei, taxă încasată în mod nelegal ca urmare a efectului direct al art. 90 paragraful 1 din Tratat.
De asemenea, reclamantul a arătat că în cauză sunt aplicabile în mod direct prevederile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul intern, așa cum rezultă din art. 148 din Constituție, care stipulează în mod expres faptul că reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă.
Întrucât, în România, stat comunitar, nu se percep taxe de poluare pentru autoturismele produse în România, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate într-un stat comunitar, reclamantul a susținut că există o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine prevederilor Tratatului CE, încălcând principiul liberei circulații a mărfurilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003, art. 16 și art. 148 din Constituția României, art. 25, art. 28, art. 90 din Tratatul CE, iar în dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța de plată a taxei și înscrisuri privind achiziționarea autoturismului.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând că nu există temei legal în baza căruia se poate restitui diferența de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule.
Prin sentința civilă nr. 129/31.01.2013 Tribunalul Teleorman a admis acțiunea formulată de reclamantul M. C., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., obligând pârâta să restituie reclamantului suma de 2.003 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante cu chitanța . nr._/29.06.2012.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Or, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate, deoarece în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului dreptului comunitar conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ce a stat la baza stabilii cuantumului taxei contestate implica o discriminare între mașini identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, neținând cont de jurisprudența Curții Europene, întrucât, prin aceasta ordonanța se încalcă principiul interzicerii taxelor cu efect echivalent, încălcându-se astfel art. 23 și art. 25 din tratatul Comunității Europene.
O taxa, pentru a fi legala, trebuie conceputa astfel încât sa excludă discriminarea, iar produsele importate nu trebuie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale. Daca nu se respecta acest principiu prin noua taxa, se încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Noua taxă introdusă prin Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă doar de autoturismele înmatriculate în România după data de 01.07.2008, deși este evident că poluează în aceeași măsură și autoturismele înmatriculate anterior acestei date.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v.Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Pe de altă parte, în condițiile în care această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, deși este evident că și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, Tribunalul a constatat că față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
În consecință, constatând că taxa de poluare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța a apreciat acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor .
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembrug prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C – 367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV s.a., c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În raport de cele expuse, instanța a apreciat acțiunea întemeiată, motiv pentru care a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. să restituie reclamantului suma de 2.003 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante cu chitanța . nr._/29.06.2012.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
De altfel, această problemă a fost tranșată de Înalta Curte de Casație prin decizia nr. 24/2011 prin care s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Teleorman, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii, ca neîntemeiată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În motivarea recursului arată că sentința criticată este pronunțată după data de 14 noiembrie, dată la care ÎCCJ s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Consideră că din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegală decizia de calcul al taxei pe poluare și a lărgit cadrul procesual peste cererea cu care a fost învestită, fiindcă intimatul a solicitat anularea deciziei prin interpretarea greșită a art. 117 alin. 1 lit. d) din C.proc.fiscală.
Instanța de fond a apreciat greșit aspectele deduse judecății și a ignorat apărările cuprinse în întâmpinare, acțiunea fiind inadmisibilă fiindcă nu se solicită restituirea în baza art. 117 C.proc.fiscală după ce contribuabilul, fără a invoca vreun viciu de consimțământ sau altă cauză ce atrage nulitatea unui act, depune cerere de calculare a taxei, se prevalează de chitanța cu care a achitat taxa la poliție pentru a-și înmatricula mașina și, după aceste fapte, dă în judecată organul fiscal ce a calculat și încasat taxa auto. Mai mult, întreaga motivare a instanței se sprijină pe temeiul istoric al încasării taxei pe poluare (OUG nr. 50/2008) ceea ce nu oferă legitimitate contestării Legii nr. 9/2012.
Atât acțiunea formulată de reclamant, cât și sentința criticată dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european, însă instanța ar fi trebuit să țină cont de următoarele aspecte:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în două cauze cu care a fost sesizată: T. și N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectată în temeiul OUG nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar.
Dacă aspectele de drept erau lămurite, INM s-ar fi pronunțat ferm în aplicarea corectă a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, însă, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a CJUE în cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, în data de 10 mai 2011, s-a opinat că până și CJUE a fost reticentă în ceea ce privește taxa instituită prin OUG nr. 50/2008, soluția pronunțată „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul „art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să…” (B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE în cauza C-402/09, T.) pentru ca în cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a înserat conjuncția „dacă”, ceea ce conduce la analiza pe caz și nu la admiterea acțiunilor în temeiul discriminării.
Oricare ar fi fost dezbaterile naționale și europene privind legalitatea încasării taxei, acest fapt s-a făcut la cererea expresă a contribuabilului și în temeiul Legii nr. 9/2012, temei de drept care nu a fost analizat nici la ÎCCJ, nici la CJUE, abia acum fiind pe rolul instanței europene Cauza C-565/11, I. contra României.
Potrivit art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”. Taxa în cauză a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeană, prin jurisprudența sa, a statuat în mod constant că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată achitate la fond, în cuantum de 42 lei și a dobânzilor în cuantum de 207,51 lei
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, rezultă că taxa pentru emisii poluante în cauză a fost achitată pentru un autovehicul marca Peugeot Tip 207, înmatriculat pentru prima dată, într-un stat membru al Uniunii Europene, la data de 8.02.2008.
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, la data de 29.06.2012, conform chitanței . nr._/29.06.2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, redevin actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte privind aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, Curtea constată că, prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei pronunțate în cadrul soluționării recursului în interesul legii că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
A constatat Înalta Curte că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare.
A mai reținut că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
A statuat instanța supremă că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a admis acțiunea, obligând Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea către reclamant a sumei de 2003 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
În ceea ce privește cererea intimatului-reclamant privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată achitate la fond, în cuantum de 42 lei și a dobânzilor în cuantum de 207,51 lei, se observă că, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.proc.civ., în recurs nu se pot formula cereri noi.
Având în vedere că a fost formulată de către intimatul-reclamant pentru prima dată în recurs, cererea sus-menționată va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 129/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. C..
Respinge, ca inadmisibilă, cererea intimatului privind plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
J. A. P. A. C. R. I.
GREFIER,
S. I.
Red./tehn. C.R.I.
2 ex./2013
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 958/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1248/2013. Curtea de... → |
|---|
