Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 259/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 259/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 4689/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 259
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. D. A.
GREFIER - A. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentată de procuror B. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantul J. A. Moallim O. în contradictoriu cu pârâții I. G. pentru Imigrări și O. Român pentru Imigrări - Direcția Migrație, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul prin apărător, avocat C. S. cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul prin reprezentant, consilier juridic Ț. C. cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamantul, prin apărător, depune înscrisuri în susținerea cererii, precizând că reclamantul este colaborator al fundației medici fără frontieră astfel cum reiese și din înscrisurile depuse.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii.
Reclamantul, prin apărător solicită instanței admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată cu consecința anulării refuzului autorității pârâte de acordare a dreptului de ședere pe lungă durată și acordarea acestui drept.
De asemenea, solicită instanței să analizeze informațiile clasificate depuse în dosar în raport de măsura dispusă și de comportamentul reclamantului.
Pârâtul, prin reprezentant, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele susținute pe larg în întâmpinare.
Precizează că, neacordarea dreptului de ședere pe termen lung nu reprezintă un refuz nejustificat al autorității pârâte, având în vedere că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea acestui drept.
În replică, reclamantul, prin apărător învederează instanței că acesta a colaborat chiar cu O. Român pentru Imigrări asigurând traducerea în instanță pentru cetățenii de origine somaleză.
Pârâtul învederează instanței că aspectele reținute în adresa Serviciului Român de Informații nu puteau fi cunoscute la data la care reclamantul colabora cu instituția pe care o reprezintă.
Ministerul Public, prin reprezentant, pune concluzii de respingere a acțiunii ca neîntemeiată având în vedere înscrisurile depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București și în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991.
De asemenea, reprezentantul Ministerului Public susține că situația creată prin refuzul autorității pârâte nu afectează dreptul de ședere al reclamantului.
În completarea susținerilor, pârâtul prin reprezentant susține că pentru acordul de colaborare încheiat între reclamant și autoritatea pârâtă nu au fost făcute verificări la nivelul siguranței naționale.
În replică reclamantul personal susține că nu cunoaște faptele reținute de Serviciul Român de Informații în sarcina sa, precizând că nu vrea să mai aibă statutul de persoană refugiată, având în vedere faptul că locuiește în România cu soția sa, cetățean olandez și că dorește să se stabilească pe teritoriul României.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea cererii de chemare în judecată.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din data de 11.06.2012, reclamantul J. A. Moallim O. a chemat în judecată O. Român pentru Imigrări și O. Român pentru Imigrări - Direcția Migrație solicitând anularea deciziei prin care s-a respins cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung comunicată cu adresa nr._/MC/S2/D3 din data de 09.05.2012 și obligarea pârâtelor la acordarea acestui drept.
În situația în care se va constata că refuzul nejustificat a fost emis de un funcționar necompetent, solicită constarea nulității refuzului pe acest motiv.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este beneficiar de protecție subsidiară în România în baza sentinței civile nr. 8250/11.12.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București irevocabilă prin decizia Tribunalului București pronunțată în data de 19.06.2008.
Considerând că întrunește cerințele art. 71 OUG nr. 194/2002 s-a adresat cu o cerere autorității pârâte solicitând acordarea dreptului de ședere pe lungă durată, însă cererea i-a fost refuzată, fără ca decizia să fie motivată.
Mai arată reclamantul că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranță națională, este absolvent al facultății de Medicină Tver S. Medical Academy din Federația Rusă, diplomă recunoscută de autoritățile române, iar în prezent urmează studii postuniversitare ale Universității „C. D.” și colaborează cu Organizația „Medici fără Frontiere”.
De asemenea, a avut o colaborare de lungă durată cu O. Român pentru Imigrări pentru care a asigurat servicii de traducere, primind și o recomandare pentru a-i servi la colaborarea cu Organizația „Medici fără Frontiere”, astfel că nu se justifică decizia ulterioară de respingere a cererii sale.
Prin întâmpinarea formulată (fila 20 dosar) pârâtul O. Român pentru Imigrări arată că la baza măsurii contestate au stat informațiile transmise de către Serviciul Român de Informații prin adresa nr._/29.12.2012 din care rezultă că cetățeanul străin prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Informațiile transmise cu caracter secret de stat, nivel de secretizare.
Împrejurarea că străinului nu-i pot fi comunicate informațiile secret de stat pe baza cărora s-a respins cererea acestuia de acordare a dreptului de ședere permanentă pe teritoriul României își regăsește reglementarea în Constituia României care prevede la art. 31 lin. 3 că „Dreptului la informație nu trebuie să prejudicieze….siguranța națională.”
De asemenea, reclamantul nu este lipsit de garanții împotriva arbitrariului ori abuzurilor atâta timp cât decizia Oficiului Român pentru Imigrări este supusă controlului legalității instanței de judecată, iar autoritatea prezintă magistratului documentele clasificate avute în vedere la respingerea cererii de ședere permanentă.
Faptul că străinului i s-a refuzat acordarea dreptului de ședere permanentă nu are nici un efect în ceea ce privește dreptul de ședere ce decurge din statutul de refugiat așa cum este prevăzut de dispozițiile art. 74 alin. 4 din OUG nr. 194/2002, potrivit cărora „Refuzul acordării dreptului de ședere permanentă nu produce efecte juridice asupra dreptului de ședere al titularului cererii”.
Analizând actele și lucrările dosarului, inclusiv documentația cu caracter secret de stat, nivel de secretizare „strict secret” comunicată Compartimentului Informații Clasificate al Curții de Apel București cu adresa nr._ din data de 19.11.2012 de Misterului Administrației și Internelor – I. G. pentru Imigrări, Curtea reține următoarele:
Reclamantul J. A. Moallim O., cetățean somalez, beneficiar de protecție subsidiară în România a solicitat Ministerului Administrației și Internelor – O. Român pentru Imigrări acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România.
Urmare a analizării documentației depusă la dosar, la data de 24.04.2012 cererea sa a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Decizia de respingere a cererii sale i-a fost comunicată cu adresa nr._/MC/S2/D3/2012 (fila 7 dosar).
Potrivit dispozițiilor art.70 OUG nr. 194/2002 dreptul de ședere pe termen lung se acordă la cerere, pe perioadă nedeterminată străinilor care sunt titulari ai unui drept de ședere, de la data solicitării cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 71, lit. a-f).
Urmare a analizării documentației cu caracter clasificat depusă la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București, instanța constată că decizia autorității pârâte prin care cererea reclamantului privind acordarea dreptului de ședere permanentă pe teritoriul României a fost respinsă, este legală și temeinică.
Informațiile privind neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 71 lit. f) din OUG nr. 194/2002 respectiv ca cetățeanul străin să nu prezinte pericol pentru ordinea publică și siguranța națională rezultă din adresa nr. 003S642/29.12.2012, document cu caracter secret de stat, nivel de secretizare strict secret.
Statutul de cetățean străin cu drept de ședere permanentă în România, reprezintă un statut apropiat de cel de cetățean român, constituind ultima etapă înainte de obținerea cetățeniei române și în consecință este firesc să fie condiționat de îndeplinirea unor cerințe mult mai stricte decât cele cerute pentru obținerea unui drept de ședere pe teritoriul României.
Împrejurarea că cetățeanul somalez beneficiază de o formă de protecție pe teritoriul României în condițiile Legii nr. 122/2006 (statut de refugiat) și cu drept de ședere continuă mai mare de 5 ani reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru acordarea dreptului de ședere permanentă, iar în această privință statul beneficiază de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește șederea unui cetățean străin pe teritoriul său. Acest atribut decurge din principiul suveranității, consfințit de art. 1 alin. 1 din Constituția României astfel că statul nu poate fi obligat să acorde reclamantului drept de ședere permanentă atâta timp cât există riscul ca acesta să constituie un pericol pentru ordinea publică.
În acest sens este și jurisprudența CEDO care prin decizia pronunțată în cauza Saadi contra Italia a reținut că „ a remarcat că nu trebuie subestimat pericolul pe care îl reprezintă în prezent terorismul și a recunoscut că statele întâmpină dificultăți considerabile pentru a proteja populația împotriva terorismului. Totuși, Curtea apreciază că nu este posibil să se pună în balanță pe de o parte riscul ca o persoană să fie supusă relelor tratamente dacă ar fi expulzată și pe de altă parte pericolul pe care l-ar putea reprezenta pentru colectivitate, perspectiva ca o persoană să constituie o amenințare gravă pentru colectivitate nu diminuează cu nimic riscul de a fi supusă relelor tratamente dacă ar fi expulzată. În privința argumentelor potrivit cărora un astfel de risc trebuie stabilit în baza unor probe solide din care să rezulte că un individ reprezintă o amenințare pentru securitatea națională, Curtea a observat că o asemenea susținere nu se conciliază cu caracterul absolut al art. 3 și a reamintit că pentru a se aplica art. 3 din Convenție este suficient să existe riscul ca persoana să fie supusă relelor tratamente în țara de destinație.”
În ceea ce privește caracterul clasificat al probelor administrate ce au fost puse la dispoziția completului de judecată prin intermediul Compartimentului Informații Clasificate și care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, acestea nu pot fi comunicate reclamantului, care nu este persoană autorizată conform dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și HG nr. 586/2002.
Dispozițiile Legii nr. 182/2002 au constituit obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională pronunțându-se prin Decizia nr. 302/2011 în sensul că reglementarea criticată îndeplinește atât cerințele prevăzute de art. 210 paragraful 2 CEDO cât și pe cele ale art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
De asemenea, prin Hotărârea din 09.02.1995 pronunțată în cauza Vereniging Weekbead Bluf contra Olandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca accesul la informațiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului național, în conformitate cu dispozițiile art.10 paragraf 2 din Convenție. Pentru a respecta prevederile Convenției, îngrădirile libertății de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie prevăzut de lege, b) să fie în scop legitim, c) să fie necesare într-o societate democratică.
Prin Hotărârea din 08 iulie 1999 pronunțată în cauza Surek contra Turciei instanța de contencios al drepturilor omului a stabilit că este la latitudinea statului să decidă dacă și când este necesar ca anumite informații să rămână confidențiale și în consecință statul are o largă marjă de apreciere în această materie.
În consecință, Curtea reține că soluția de respingere a cererii reclamantului de acordare a dreptului de ședere permanentă în România estre legală și temeinică în raport de dispozițiile art. 70 și următoarele din OUG nr. 194/2002, astfel că acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul J. A. Moallim O. în contradictoriu cu pârâții I. G. pentru Imigrări și O. Român pentru Imigrări - Direcția Migrație ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. D. A. A. C.
Red. jud.S.D.A.
Tehnored. A.C /2ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 4123/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1569/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
