Conflict de competenţă. Sentința nr. 2900/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2900/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 9616/303/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2900

Ședința camerei de consiliu de la 02.10.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. I.

GREFIER: B. ANIȘOARA

**************

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 6 București și Judecătoria Cornetu, în cauza ce privește plângerea contravențională formulată de contestatorul R. M. R. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea reține cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 29.08.2011, contestatorul R. M. R. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal.

În motivare, contestatorul a arătat că posedă rovinieta valabilă, care a fost achiziționată în data de 14-07-2010, care este valabilă până la data de 13-07-2010. Rovinieta a fost achiziționată când mașina avea un alt număr de înmatriculare la acea dată, respectiv:_ . Actualul număr de înmatriculare, care este și cel la care face referința mai sus-menționatul proces-verbal este_ .

Contestatorul a precizat că schimbarea numerelor s-a efectuat și operat de organele în drept, întrucât pe bonul fiscal care face dovada plății rovinietei, este trecut pe lângă numărul de înmatriculare și numărul de identificare al autoturismului (în fapt, . și care identifică în mod unic un autovehicul), respectiv wvwzzzljzwl38436, a considerat că rovinieta este valabila, lucru confirmat verbal si de lucrătorul de politie care a operat actele privind solicitarea schimbării numărului de înmatriculare.

Contestatorul a precizat că atâta timp cât pentru mașina pe care o deține are rovinieta valabila până pe data de 13-07-2011, nu consideră întemeiat să plătească atât amenda cât și tariful de despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 3692/16.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin.1 din Legea nr. 2/2013, întrucât din interpretarea literală a textului normativ se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar pe de altă parte, „la căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal în curs de judecată la data schimbării potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se însă reguli potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel că asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală cât și pe verticală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 la data de 10.06.2013 sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 7252/06.09.2013, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat cauza la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că dispoziția art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 este derogatorie de la dreptul comun, în sensul că este o normă imperativă care stabilește o competență absolută, conform art. 159 pct. 3 raportat la art. 19 Cod procedură civilă, justificată de respectarea principiului eficienței și celerității judecării cauzelor care au ca obiect plângeri contravenționale.

Din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă că locul săvârșirii contravenției este A2 km 12-450m, localitatea localitatea Glina, jud. Ilfov, localitate care, potrivit HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu.

Referitor la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, potrivit căruia „prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului - verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul” (în cauză, Judecătoria Sectorului 6 București), instanța a reținut că aceste dispoziții legale au intrat în vigoare ulterior sesizării instanței de judecată (la data de 29.08.2011), neretroactivând, fiind introduse prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, lege publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013.

Dispozițiile art. XXIII din același act normativ, potrivit cărora „alin. 1 procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, nu se referă și la materia plângerilor contravenționale, date spre soluționare judecătoriilor, după cum reiese din alin. 2 și 3 ale aceluiași act normativ.

Astfel, aceste ultime două alineate în continuarea primului deja menționat, dar și în interpretarea sa, fac referiri la cauzele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (care se trimit la curțile de apel) și, respectiv, curților de apel (care se trimit la tribunale).

De asemenea, instanța s-a raportat și la denumirea secțiunii nr. 2 din acest act normativ, secțiune prin care s-a reglementat în mod distinct în materie contravențională și în materie de contencios administrativ și fiscal.

La data de 25.09.2013, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal prezenta cauză, având ca obiect soluționarea conflictului negativ ivit între cele două instanțe.

Examinând conflictul ivit, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru următoarele considerente:

Interpretarea dată de Judecătoria Cornetu dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 este eronată, întrucât aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu de la regula generală prevăzută de art. 725 alin. 2 C.pr.civ. potrivit căreia „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe”.

Prin urmare, dispozițiile art. XXIII trebuie interpretate restrictiv, în sensul că se aplică numai situațiilor expres reglementate în acest articol.

Or, în alin. 1 al art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că modificarea de competență se aplică doar proceselor în primă instanță, precum și căilor de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, determinarea referitoare la materie referindu-se la cauzele aflate în curs de judecată la data schimbării competenței potrivit prevederilor acestei legi, indiferent de stadiul procesual al soluționării lor.

Pe cale de consecință, regula derogatorie prevăzută de acest articol se aplică doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte și litigiile din materie contravențională, având în vedere că Legea nr. 2/2013 face o distincție clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese din denumirea Secțiunii a 2-a a legii, intitulată „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.

De asemenea, Curtea reține că dispozițiile alin. 1-4 ale art. XXIII din Legea nr. 2/2013 trebuie interpretate corelat, între prevederile celor patru alineate existând o strânsă legătură, iar în urma unei astfel de interpretări rezultă că noile norme de competență se aplică de îndată doar litigiilor în curs de judecată din materia contenciosului administrativ și fiscal aflate în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție sau în fond la curțile de apel, trimiterea dosarelor realizându-se pe cale administrativă.

Față de cele arătate mai sus, Curtea constată că schimbarea de competență realizată prin Legea nr. 2/2013 în ceea ce privește soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza O.G. nr. 15/2002, nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data schimbării competenței, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanța competentă, potrivit art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, și anume de judecătoria de la locul săvârșirii contravenției, care în cazul de față este Judecătoria Cornetu.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 5 C.pr.civ., Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul R. M. R., domiciliat în București, .. 4, ., sector 6, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 02.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. B. ANIȘOARA

Red. M.I./28.10.2013

Tehnored. B.A./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 2900/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI