Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1969/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1969/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 3345/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1969
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.06.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE N. V.
GREFIER M. G.-D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de doamna procuror E. I..
Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. L. RON QUILLO, în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâtul, prin consilier juridic N. A., în baza delegației de reprezentare aflată la fila 27 dosar, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 12.06.2013, la serviciul registratură, reclamanta a depus contractul de voluntariat încheiat cu Asociația Integrare prin Educație, în dublu exemplar, după care:
Curtea înmânează reprezentantului pârâtului un exemplar al contractului de voluntariat depus de către reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului acțiunii.
Reprezentantul pârâtului solicită instanței de judecată respingerea contestației ca neîntemeiată, decizia de returnare în speță fiind emisă în mod temeinic și legal.
Reprezentantul Ministerului Public pune aceleași concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiată, reclamanta neavând drept de ședere pe teritoriul României la momentul depistării.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 8.05.2013, sub nr. unic_, pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a, reclamanta C. L. RON QUILLO, în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a formulat contestație împotriva deciziei de returnare nr._/29.04.2013, solicitând anularea deciziei de returnare_ emisă de pârât și obligarea pârâtului să acorde prelungirea dreptului de ședere în România.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, reclamanta a venit în România la data de 13.01.2013, cu viza C / VV de scurtă ședere, valabilă de la data de 10.01.2013 până la 10.06.2013.
Apreciază reclamanta că, emiterea la data de 29.04.2013 a deciziei de returnare nr._ a fost făcută în mod nelegal, netemeinic și abuziv, deoarece reclamanta a îndeplinit și îndeplinește toate condițiile prevăzute de OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România modificată și completată.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: copie decizie de returnare; copie pașaport.
Prin întâmpinarea depusă la data de 23.05.2013, pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Analizând cererea de chemare în judecată pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a beneficiat de viză de scurtă ședere în România care-i permitea să rămână pe teritoriul României timp de 90 zile în perioada de valabilitate a vizei, 10.01.2013 – 10.06.2013.
Ori, aceasta a intrat în țară la data de 13.01.2013, astfel că, la 29.04.2013, când a fost depistată, se afla în situația de ședere ilegală, perioada de 90 zile fiind împlinită încă din 13.04.2013, iar reclamanta neîncadrându-se în vreuna dintre situațiile prevăzute de art.103 din OUG nr.194/2002.
În conformitate cu dispozițiile art.4 alin.4 din Ordonanță, străinii aflați pe teritoriul României sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade.
Totodată, art.11 alin.1 din același act normativ stipulează că străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.
În speță, este evident că dreptul de ședere al reclamantei în România a încetat la 13.04.2013, fără ca aceasta să fi părăsit România sau să fi cerut în termen prelungirea acestui drept, iar aceasta nu a fost în măsură să invoce prin acțiune și să dovedească motive temeinice care au generat această situație de fapt.
Contractul de voluntariat nr.02/15.05.2013 depus în susținerea acțiunii este irelevant, fiind ulterior datei depistării reclamantei și întocmirii deciziei de returnare (neavând, de altfel, nici dată certă).
În plus, reclamanta a beneficiat de viză în scop de vizită, și nu pentru desfășurarea unor activități pe teritoriul României.
În aceste condiții, având în vedere că, potrivit art.81 din OUG nr.194/2002, împotriva străinilor cu ședere ilegală, Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României, decizia de returnare constituind, conform art.82 alin.1, actul administrativ prin care străinii prevăzuți la art.81 alin.1 sunt obligați să părăsească teritoriul României, Curtea constată că în mod legal pârâtul a dispus îndepărtarea reclamantei de pe teritoriul României, de vreme ce șederea acesteia a devenit ilegală.
În consecință, în baza art.84 din OUG nr. 194/2002 va respinge ca neîntemeiată prezenta contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de reclamanta C. L. RON QUILLO, în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. N. M. G.-D.
Red. V.N./Tehnodact. M.G.D. (2 ex.)
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2491/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2900/2013. Curtea de... → |
|---|
