Conflict de competenţă. Sentința nr. 2372/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2372/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 7348/303/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2372
Ședința din Camera de Consiliu din data de 03 septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu și Judecătoria Sectorului 6 București, cu referire la soluționarea cererii formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R S.A – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cerere având drept obiect „plângere contravențională”.
Procedura este legal îndeplinită. Fără citarea părților conform art. 22 alin. 5 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea reține în pronunțare regulatorul de competență.
CURTEA,
Prin încheierea de ședință de la termenul din 21.03.2013, în dosarul nr._, Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea de pe rol a cererii formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN și trimiterea cauzei pe cale administrativă, spre competentă soluționare Judecătoriei sector 6 București.
Instanța a avut în vedere, în acest sens, disp. art. III și XXIII alin.1 din Legea 2/2013 constatând că nu mai este competentă să judece cauza întrucât sediul contravenientului este în sectorul 6 București
Pentru a reține astfel, față de o interpretare contrară ce poate deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr.2/2013 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, instanța a constatat incidența, în cazul dat, a dispozițiilor art. XXIII alin.(1) din Legea nr.2/2013, considerându-le edificatoare, întrucât prin interpretarea literală a textului normativ se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar, pe de altă parte, la „căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se, însă, regulii potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel să asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală, cât și, implicit, pe verticală. Așa fiind, instanța apreciază că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata rovinietei (a se vedea mențiunile de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr.2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională. De altfel, acest aspect este elocvent și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în opinia instanței, folosirea în cuprinsul art. XXIII alin.(1), prima teză, Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr.2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contencios administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art. 54 alin.(1) și art. 55 alin.(1) din Legea 24/2000, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul - Dispoziții finale și tranzitorii - au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, este evident de ce legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”.
În aceeași ordine de idei, instanța apreciază că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin.(1) din Legea 2/2013, în raport de distincția materie contravențională / materia contencios administrativ și fiscal, aceasta se poate referi exclusiv la teza a II-a a art. XXIII alin.(1) („ ,precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, „), în sensul că doar instanțele, astfel învestite, ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, și nu și cele care judecă, în căile de atac, în materie contravențională, pot dispune potrivit art. XXIII alin.(4) din Legea nr.2/2013. Însă, și sub acest aspect, instanța apreciază că dispozițiile art. 34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.
Prin sentința civilă nr.6173/18.06.2013, Judecătoria sector 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.
La pronunțarea soluției de admitere a excepției, instanța a avut în vedere faptul că Secțiunea a 2-a din Legea 2/2013 denumită „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal” face distincție între cele două materii, dar disp. art. XXIII din aceeași lege se referă la procesele în primă instanță și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal.
De asemenea, disp. art. 10 ind. 1 din OG 15/2002 au intrat în vigoare ulterior sesizării instanței de judecată la 3.02.2012 neretroactivând, fiind introduse prin art. III din Lg. 2/2013.
Curtea constată că revine Judecătoriei sector 6 București competența de soluționare a litigiului, având în vedere următoarele considerente:
Cauza are ca obiect plângerea contravențională formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare contravențională ., nr._/11.01.2012, plângere introdusă pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 3.02.2012.
În Monitorul Oficial nr.89/12.02.2013 a fost publicată Legea 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit art. III din această lege, după articolul 10 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins: „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul."
Art. XXIII alin.1 din același act normativ stabilește că procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
Este adevărat că art. III este inclus în Secțiunea a doua a legii, intitulată „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal” și că art. XXIII se referă la procese în primă instanță și căi de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, dar interpretarea pe care Judecătoria Călărași o dă acestor dispoziții legale nu poate fi reținută.
Aprecierea că art. XXIII nu se aplică plângerilor contravenționale aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii 2/2013 este neîntemeiată prin prisma faptului că nu are în vedere natura juridică a procesului – verbal de contravenție care este un act administrativ.
În consecință, litigiul având ca obiect plângerea contravențională este un litigiu în materia contenciosului administrativ, care intră în sfera de reglementare a art. XXIII din Legea 2/2013.
Faptul că acest text de lege se referă doar la litigiile în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională nu constituie un argument în sensul inaplicabilității lui în speța de față, din moment ce litigiile care au ca obiect plângere contravențională sunt incluse în categoria litigiilor în materia contenciosului administrativ.
Ținând cont și de scopul art. III din Legea 2/2013, menționat în expunerea de motive a legii, acela de echilibrare a încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata rovinietei, se ajunge la concluzia că legiuitorul a urmărit ca acest scop să fie realizat odată cu . legii, ceea ce presupune aplicarea actului normativ și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării lui în vigoare( conform art. XXIII), nu doar celor cu care instanțele vor fi sesizate ulterior intrării în vigoare a legii în discuție.
Față de aceste considerente, reținând aplicabilitatea art. XXIII din Legea 2/2013 și în cazul plângerilor contravenționale aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestei legi, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R S.A - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei sector 6 București.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C.-M. C. R. O.
Red. C.M.C.
Tehnored. R.O./ 4 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 504/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3938/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
