Obligaţia de a face. Decizia nr. 5600/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5600/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 2610/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5600
Ședința publică din data de 09 decembrie 2013
Curtea constituită din:
Președinte G. I. C.
Judecător F. C. M.
Judecător P. C.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Prefectul județului G. în reprezentarea Instituției P. G.- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor împotriva Sentinței civile nr. 564/C. din data de 28.11.2013 pronunțată de Tribunalul G.– Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. B. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 04.12.2013, intimatul reclamant a depus prin serviciul registratură înscrisuri, totodată că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, invocă din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că intimatul reclamant nu a făcut dovada că s-a adresat autorității pârâte, cu o cerere de înmatriculare fără plata taxei, anterior formulării acțiunii în instanță și având în vedere solicitarea recurentei pârâte de judecare a cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea excepției.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentinta civilă nr. 564/C. din data de 28.11.2013 pronunțată de Tribunalul G.– Secția Civilă în dosarul nr._ s-au retinut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 08.10.2012 sub nr._ reclamantul C. B. V. a chemat în judecată pe pârâta Instituția Prefectul Județului G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta să înmatriculeze autovehiculul marca Mercedes Benz cu numărul de identificare WDD2040061A218166, fără plata „taxei pe poluare" prevăzută de Legea nr.9/2012.
În fapt, reclamantul a arătat că autovehiculul achiziționat provine dintr-un stat la U.E. iar pentru înmatricularea acestuia în România pârâta percepe plata taxei pe poluare prevăzută de Legea nr.9/2012. Această taxă se percepe la înmatricularea în România a unui autovehicul de ocazie provenit de pe piața unui stat membru al Uniunii Europene, dar ea nu se percepe și la înmatricularea unui autovehicul de ocazie provenit de pe piața autohtonă.
Prin această reglementare, sistemul de taxare a autovehiculelor de ocazie este un sistem discriminatoriu pentru autovehiculele de ocazie autohtone cuantumul taxei este zero în timp ce pentru autovehiculele de ocazie provenite dintr-unul dintre statele membre cuantumul taxei variază.
În drept au fost invocate dispozițiile art.25,28,90 din Tratatul CE, art.148 Constituție.
Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare.
Procedând la judecarea cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, motiv pentru care urmează să o admită, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Astfel, reclamantul C. B. V. a achiziționat din Germania un autovehicul marca Mercedes Benz cu nr. de identificare WDD2040061A218166 care a fost înmatriculat pentru prima dată la 29.08.2008 și, considerând nelegală instituirea taxei de poluare pentru înmatricularea autovehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i înmatricula mașina, fără a plăti această taxă, solicitarea sa nefiind primită, motiv pentru care reclamantul s-a adresat instanței de judecată cu prezenta acțiune.
Problema care se pune în speța de față, este de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a pretins de poluare, respectiv Legea nr.9/2012 este contrară normei comunitare reprezentată de art.90 din Tratat.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia, pentru ca apoi, prin adoptarea Legii nr.9/2012 să fi dată o nouă formă acestei taxe, însă în fond, în substanța sa, taxa de poluare este aceeași (cel puțin la data judecării pricinii), față de aspectele ce mai jos vor fi descrise.
Taxa de poluare percepută reclamantului are caracterul unei taxe discriminatorii față de situația existență la nivel național în cazul actelor translative de proprietate a unui autovehicul folosit, în contextul în care în speță, autovehiculul a fost deja înmatriculat în alt stat, fiind plătită taxa de primă înmatriculare, pe când prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, se prevede că „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Deci în ipoteza ultimă redată, plata acestei taxe intervine numai în cazul în care obiectul dreptului de proprietate îl constituie un autovehicul pentru care nu s-a plătit taxa de primă înmatriculare reglementată de Codul fiscal, cu mențiunea că indiferent de denumirea dată de legiuitor acestei taxe, impunerea sa este nelegală și discriminatorie cu privire la autovehiculele ce provin dintr-un stat UE în raport de autovehiculele din România.
Mai mult, suspendarea aplicării art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 prin art.1 din Ordonanța de urgență nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013, articol care face referire strictă la autovehiculele rulate în România, creează și menține regimul discriminatoriu arătat.
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează (cel puțin la data judecării pricinii) cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul observă că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.110 (fost art.90) paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar încă de la data de 22.05.2006, este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art.110 (fost art.90) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul a obligat pârâta să procedeze la înmatricularea autovehiculului marca Mercedes Benz cu nr. de identificare WDD2040061A218166, fără plata taxei de poluare.
Tribunalul a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Impotriva sentintei mai sus indicate a formulat recurs Instituția P. G.- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor cu motivarea in esenta, ca in mod nelegal prima instanta a retinut caracterul nejustificat al refuzului inmatricularii autoturismului fără plata taxei pentru emisiile poluante, intrucat partea parata este obligata sa efectueze, conform legii, inmatricularea autovehiculelor sub conditia impusa de legiuitor, aceea a platii in prealabil, a taxei pe poluare, iar partea reclamanta nu se inacdreaza in exceptiile expres si limitativ prevazute de legiuitor. Mai arata ca neconformitatea taxei pe poluare cu dispozitiile dreptului comunitar nu poate fi invocata in contradictoriu cu o autoritate publica care in exercitarea propriiilor atributii, este tinuta doar la constatarea achitarii sau neachitarii taxei in cauza, aspect in raport cu care isi realizeaza competentele dupa cum impune legea.
In drept, art. 304 pct. 9 C., legea nr. 554/2004, OMAI nr. 1501/2006.
Nu s-a depus intampinare.
Analizand recursul formulat, Curtea retine:
Recursul este fondat.
În acest sens, Curtea reține că art. 312 alin. 3 C.pr.civ. prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 [când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii], iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct., 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
Apreciază Curtea că în mod incorect a procedat prima instanță la soluționarea acțiunii formulate de partea reclamantă în sensul admiterii acesteia, câtă vreme aceasta era inadmisibilă.
Spre a judeca în acest sens, Curtea observă că partea reclamantă nu administrează nicio probă în sensul că ar fi formulat în mod efectiv o cerere de inmatriculare a autovehiculului fără plata taxei de poluare, adresată în prealabil părții pârâte și în raport cu care aceasta din urmă să fi emis un refuz care sa poata fi supus analizei instantei de contencios administrativ.
Mai mult, față de actele dosarului de fond, Curtea, prin incheierea de sedinta din data de 28.10.2013 i-a pus in vedere partii intimate-reclamante să depună cererea de inmatriculare a autovehiculului fără plata taxei de poluare, adresată în prealabil părții pârâte. Partea intimată-reclamantă nu a anexat dovada inregistrarii acesteia la partea parata (confirmarea de primire postala sau, dupa caz, ștampila registraturii organului administrativ parat).
Astfel, în mod logic, din moment ce nu rezultă din probele administrate că partea interesată ar fi adresat vreo solicitare de înmatriculare fără plata taxei pe poluare autorității competente, nu poate exista din partea acesteia vreun refuz nejustificat care să fie cenzurat, iar adresarea directă în fața instanței îmbracă forma unei acțiuni inadmisibilă în contencios administrativ.
În acest sens arată Curtea că disp. art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004, prevăd că „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”. Pe cale de consecință, orice acțiune îndreptată în contencios administrativ împotriva unui pretins refuz nejustificat, emanând de la autoritatea publică pârâtă, are ca și premisă, care precede introducerea efectivă a acțiunii, existența unui astfel de refuz cu privire la o cerere concretă a părții reclamante. Deci, asemeni oricărei acțiuni întemeiate pe o pretinsă încălcare a normelor de drept intern, în mod echivalent, și acțiunea prin care se invocă existența unui refuz nejustificat al unei autorități publice, de natură a contraveni normelor de drept ale Uniunii Europene, trebuie să aibă ca premisă preliminară exprimarea de autoritatea publică pârâtă a respectivului refuz.
În plus, nu trebuie a fi confundat refuzul nejustificat cerut expres de art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 2 alin. 2 din același act normativ cu cerința procedurii administrative prealabile, care ar implica o cerere prin care s-ar solicita remedierea respectivului refuz nejustificat; or, potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, doar procedura plângerii prealabile nu este obligatorie în cazurile prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, adică actele administrative asimilate, nu și exprimarea însuși a refuzului pretins nejustificat al autorității pârâte, care să fie ulterior dedus cenzurii instanței de contencios administrativ.
Față de cele arătate în precedent, observând și disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, modificând sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Relativ la celelalte motive de recurs invocate de partea recurent – pârâtă, Curtea le apreciază ca fiind subsecvente, nemaifiind necesară analiza lor din moment ce recursul se admite potrivit celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Prefectul județului G. în reprezentarea Instituției P. G.- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor împotriva Sentinței civile nr. 564/C. din data de 28.11.2013 pronunțată de Tribunalul G.– Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. B. V..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. I. C. F. C. M. P. C.
Grefier,
A. C.
RED. F.C.M / 2 ex.
TEHNORED P.C
JUDECĂTOR FOND
M. Z. U.
Tribunalul G.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2002/2013.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 504/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
