Conflict de competenţă. Sentința nr. 912/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 912/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 6974/202/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 912

Ședința din Camera de Consiliu de la 6.03.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. I.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Călărași și Tribunalul Călărași, în cauza ce privește pe reclamantul M. B. - V. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ CĂLĂRAȘI.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea reține cauza spre soluționarea conflictului negativ de competență.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, disjunsă la data de 14.11.2012 și înregistrată sub nr._, contestatorul debitor M. B. V., a solicitat în contradictoriu cu intimata creditoare Direcția Poliția Locală Călărași, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de imputare nr. 125/24.07.2012 și a somației nr. 541/2012 emisă de B. S. I., reprezentând drepturi salariale acordate în anul 2010 în mod legal.

În motivarea contestației, contestatorul debitor a arătat că Decizia de imputare nr. 125/24.07.2012 care constituie titlu executoriu, a fost contestată de membrul de sindicat la Tribunalul Călărași și formează obiectul dosarului nr._ . A mai adăugat că intimata creditoare a solicitat executarea sa silită în baza unui titlu executoriu lovit de nulitate și care contravine prevederilor legale în vigoare la data emiterii acesteia.

A susținut că întrucât toți cei care au contestat deciziile de impunere au calitatea de funcționari publici în cadrul Poliției Locale Călărași, fiind salarizați din fonduri publice, sunt aplicabile dispozițiile legii amnistiei fiscale, sens în care deciziile de imputare emise de aceasta nu mai pot produce efecte.

A precizat că sporurile și indemnizațiile de hrană acordate funcționarilor publici angajați ai Direcției Poliției Locale Călărași, au fost legal acordate, fiind respectate atât prevederile Codului Muncii, cât și ale Legii nr.188/1999, motiv pentru care nu mai pot fi imputate de creditoare.

A mai arătat că sporul de dispozitiv de 25% și alocația de hrană reprezintă venituri de natură salarială, sens în care a intervenit amnistia fiscală, iar imputarea acestor sporuri este ilegală. Veniturile angajaților sub formă de tichete de masă și drepturile de hrană acordate de angajatori, în conformitate cu legislația în vigoare, sunt considerate venituri de natură salarială și sunt supuse impozitului pe veniturile din salarii.

În ședința publică din data de 28.11.2012, instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială în soluționarea capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de imputare.

Prin sentința civilă nr. 4235/28.11.2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 și având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 124/23.01.2013 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași, ridicată de instanță din oficiu, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași și constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ.

În considerentele sentinței s-a reținut că deși Judecătoria Călărași nu avea competența de a soluționa capătul de cerere privitor la anularea Deciziei de imputare nr. 125/24.07.2012, totuși prin prorogare de competență, aceasta trebuia să îl judece întrucât acest capăt de cerere nu a fost formulat în mod distinct ca o cerere de chemare în judecată ci a fost formulat în cadrul unui alt proces ce era de competența Judecătoriei.

La data de 04.03.2013, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal prezenta cauză, având ca obiect soluționarea conflictului negativ ivit între cele două instanțe.

Examinând conflictul ivit, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului Călărași, pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii înregistrate pe rolul Judecătoriei Călărași în urma disjungerii, îl constituie anularea Deciziei de imputare nr. 125/24.07.2012 emisă de Direcția Poliția Locală Călărași și a somației nr. 541/2012 emisă de B. S. I..

În mod corect judecătoria a invocat excepția de necompetență materială în privința capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de imputare și a dispus trimiterea acestui capăt de cerere spre soluționare la instanța competentă din punct de vedere material, și anume instanța de contencios administrativ, în raport de dispozițiile 2 pct. 1 lit. d C.pr.civ. și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Art. 17 C.pr.civ., privind prorogarea de competență, nu este aplicabil în speță, deoarece prorogarea legală de competență nu poate opera împotriva regulilor imperative de competență.

Astfel, capătul de cerere privind anularea deciziei de imputare, ce face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, nu poate fi soluționat de către judecătorie, aceasta fiind datoare să dispună disjungerea acestui petit și trimiterea spre soluționare la instanța de contencios administrativ căreia îi revine competența materială.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 2 și alin. 5 C.pr.civ., Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. B. – V., domiciliat în Călărași, .. 6, ., ., J. Călărași, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, .-11, J. Călărași, în favoarea Tribunalului Călărași.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 6.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. I. C. D.

Red. M.I./25.03.2013

Tehnodact. I.C.D.

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 912/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI