Pretentii. Decizia nr. 2698/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2698/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 2318/98/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2698
Ședința publică de la 13.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: J. A.
JUDECĂTOR: C. – N. L.
JUDECĂTOR: ȘURCULESCU F.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentă - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva Sentinței civile nr. 3161/08.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Ș. I. și cu intimata - chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „pretenții – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecata și în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.3504F/22.11.2012, pronunțata de Tribunalul Județean Ialomița s-a admis cererea formulată de reclamantul Ș. I., domiciliat în ., împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. cu sediul în .. 14, județul Ialomița, și a chematului în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294 Corp A, sector 6, a fost bligata pârâta să restituie reclamantului suma de 6.641 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante pentru autoturismul marca Opel Astra cu nr. de identificare (.) nr. WOLOAHL35A2014197, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume de la data de 09.04.2012, la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu formulată de pârâtă și obligata chemata în garanție să vireze în contul pârâtei suma de 6.641 lei precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume de la data de 09.04.2012, la data plății efective.
Pentru a hotărâ acestea, Tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul acestui tribunal sub nr. unic_ la data de 20.06.2012 reclamantul Ș. I., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., cu sediul în .. 14, județul Ialomița, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.641 lei, achitată cu titlu de taxa de primă înmatriculare, cu dobânda fiscală de la data achitării sumei la data plății.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat second-hand autoturismul marca Opel Astra cu nr. de identificare (.) WOLOAHL35A2014197 și pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de poluare.
Apreciază că taxa plătită încalcă normele internaționale care au prioritate in raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulație a mărfurilor și a bunurilor.
In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 554/2004, OUG 50/2008, Constituția României și Tratatul C.E.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată, conform înscrisului aflat la dosar.
Prin întâmpinare, pârâta A.F.P. S. a solicitat respingerea cererii reclamantului și menținerea operațiunii de încasare a taxei de poluare, ca fiind temeinică și legală, precum și în concordanță cu normele Uniunii Europene. Totodată, a depus cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât taxa de poluare se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se gestionează de către aceasta.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
O primă problemă ce trebuie soluționată înainte de cercetarea pe fond a cauzei este aceea a consecințelor juridice a intrării în vigoare în timpul desfășurării prezentului proces a Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Sub acest aspect, tribunalul a considerat că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Noul Cod Civil, cât și de art. 15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr. 9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță.
S-a constatat că obligația de plată a taxei auto a fost stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare, iar plata s-a făcut la data de 09.04.2012, cu chitanța nr._, data la care raporturile juridice dintre părți s-au consumat și când încă Legea nr. 9/2012 nu a intrat în vigoare.
Revenind la actele și lucrările dosarului, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat second-hand autoturismul marca Opel Astra cu nr. de identificare (.) WOLOAHL35A2014197 și pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de poluare, înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
În vederea înmatriculării autovehiculului în România s-a adresat cu cerere pârâtei, aceasta condiționând înmatricularea de prezentarea dovezii achitării taxei de poluare pentru autovehicule, achitată la data de 09.04.2012, cu chitanța nr._.
Tribunalul a analizat legalitatea perceperii taxei speciale de înmatriculare in raport de normele interne, cat mai ales de normele legale impuse de Uniunea Europeană.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 și 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 214 ,214 și 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin O.U.G nr. 110/2006.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită „taxă de primă înmatriculare" care potrivit art.214 alin 2 se plătește „cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
De asemenea, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143 din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Această obligație este prevăzută atât în Constituției României art. 148 cât și din Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europene este în acest sens, exemplu fiind cauza C./Enel (1964) și cauza Simmenthal (1976) care reglementează efectual direct al normelor comunitare.
Pentru motivele astfel arătate temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, temeiul juridic în baza căreia a fost încasată taxa de primă înmatriculare este în contradicție și cu jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție Europene ( cauza Nadasdi și Nemeeth - Ungaria și cauza Berezinischi –Polonia ) care stabileste incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în Ungaria și Polonia. Tribunalul are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Astfel, în ambele hotărâri, C.J.E. a statuat ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene și, în consecință, tribunalul urmează a admite cererea formulată de reclamantul Ș. I. privind restituirea sumei de 6.641 lei.
Cât privește dobânda legală aferentă, solicită de reclamant, tribunalul a reținut că în cauză, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală a fost actualizată cu această dobândă legală de la data achitării taxei la data plății efective.
De asemenea, având în vedere că taxa de poluare s-a făcut venit la Administrația F. pentru Mediu, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și a obligat pe aceasta să vireze în contul A.F.P. S. suma încasată cu titlu de taxă poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării taxei la data plății efective.
Pârâta A.F.P. S. a formulat recurs impotriva Sentinței civile nr.3161 F/08.11.2012, pronunțata de Tribunalul Județean Ialomița in dosarul susmenționat, aratând ca hotărârea data este eronata, datorita faptului ca operațiunea de incasarea a taxei de poluare s-a făcut la data de 09.04.2012., potrivit chitanței nr._ emisa de Trezoreria S., si care se afla la dosarul cauzei. In aceste condiții, asa cum precizează si instant de fond, actul juridic a luat naștere la data de 09.04.2012, data la care Legea nr.9/2012 era in vigoare, insa instanta de fond, din eroare a considerat-o întemeiata pe dispozițiile OUG nr.50/2008, dispozițiile acestui act normativ fiind abrogate la acea data.
Chiar si in dispozitivul hotărârii, instanța de fond face precizarea potrivit căreia taxa de poluare a fost achitata la data de 09.04.2012.
In aceste condiții, toate precizările vis a vis de practica Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr.50/2008 sunt neconforme cu legislația europeana, nu are suport, deoarece, acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii Deciziei de calcul al taxei depoluare, iar intemeierea unei acțiuni pe acte normative abrogate apare ca neintemeiata.
Referitor la fondul cauzei face următoarele precizări: Din Jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
In relație cu art.90 din Tratatul CE, se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a pricipiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atat, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia: ik interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in lege".
In concluzie, fata de cele prezentate mai sus, solicita admiterea recursul asa cum a fost formulat, reclamantul intimat S. I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursul
Se arată că recurenta considera ca incasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, sens in care considera inutila referirea la Tratatele Europene.
Din Jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, taxa intrând in regimul intern de impozitare.
Având in vedere dispozițiile art.90 din Tratatul CE, un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima inmatriculare in statul respectiv, dar condiția esențiala este aceea ca taxa sa fie conforma cu art. 90 din tratat si prin aceasta sa nu defavorizeze produse din alte state membre. *
In conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre ale U.E. nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in România . Aceasta taxa de poluare se percepe la autoturismul produs in alta tara sau in alt stat membru al U.E.
Așadar, OUG nr.50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, deoarece aceasta este destinata sa diminueze introducerea in tara noastră a unor autoturisme second-hand deja inmatrieulate . UE, favorizând vânzarea autoturismelor second-hand deja inmatrieulate in România si vânzarea autoturismelor noi produse in România. Dupa aderarea tarii noastre la UE, acest lucru nu mai este admisibil atunci cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE.
Este incontestabil faptul ca dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene au fost incalcate si OUG nr 5/2008 nu produce efecte juridice atunci cand este vorba despre autoturisme second-hand inmatrieulate . . Deci, potrivit legii, taxa a fost incasata nelegal si este obligatoriu sa fie restituita.
Pentru aceste considerente, solicita să se constate ca motivele invocate de recurenta nu sunt apte sa fundamenteze in fapt si in drept admiterea recursului.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat second-hand autoturismul marca Opel Astra cu nr. de identificare (.) WOLOAHL35A2014197 și pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de poluare.
În mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare.
Temeinică și legală este și soluția primei instanțe de acordare a dobânzii fiscale calculate conform dispozițiilor derogatorii ale Codului de procedură fiscală, lege specială în raport cu prevederile Legii nr.554/2004 invocate de recurentă.
Nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează ca - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 - să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Cu opinie majoritară:
Respinge ca nefondat recursul formulat de formulat de recurentă - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., cu sediul în S., .. 14, județul Ialomița împotriva Sentinței civile nr. 3161/08.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Ș. I., domiciliat în ., și cu intimata - chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 13 iunie 2013.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. – N. L. Șurculescu F.
GREFIER,
B. M.
Red./Tehnored./jud.F.S../20 iunie 2013
Judecător fond: T. I., Tribunalul Ialomița
Opinia separată:
Redactată de judecătorul A. J. în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin.( 2) din Codul de procedură civilă
Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în decizia de mai sus, apreciez că soluția legală și temeinică era de admitere a recursului și de modificare a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere considerentele care vor fi prezentate în continuare:
Reclamantul a achizitionat un autovehicul inmatriculat pentru prima data in UE in 23.10.2009, iar la inmatricularea in Romania a fost nevoit sa plateasca taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevazuta de Legea nr.9/2012.
Taxa pe poluare prevazuta de art.3 din OUG nr.50/2008 a vizat toate autoturismele și autovehiculele, indiferent daca acestea era noi sau rulate si indiferent daca erau produse in Romania sau in alta tara a Uniunii Europene.
Compatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza I. T. contra Romaniei.
In primul rand se impune a preciza ca instanta europeana a facut distinctie intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior.
Astfel, in paragraful 38 al hotararii, Curtea a precizat ca „pentru a verifica daca o taxa precum cea in cauza in actiunea principala creeaza o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national, este necesar sa se examineze mai intai daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008. In continuare, va fi necesar sa se examineze neutralitatea aceleiasi taxe intre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008”.
Analizand separat cele doua situatii, Curtea retine ca OUG este susceptibila sa incalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, mai exact numai in cazul autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE anterior datei de 01.07.2008.
In privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, prezentand urmatorul rationament:
“40.In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul inmatriculat in statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinuta ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41.Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
42.Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte . (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie in mod necesar sa fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem intemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garanteaza ca baremul reflecta deprecierea reala a acestor vehicule (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 si 29, precum si Comisia/G., punctele 38-42). In special, in lipsa luarii in considerare a rulajului, baremul retinut de legislatia in cauza nu conduce, ca regula generala, la o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43).
43.In actiunea principala, din dosarul prezentat Curtii reiese fara echivoc ca valoarea taxei este stabilita, pe de o parte, in functie de parametri care reflecta . poluarea cauzata de vehicul, precum capacitatea cilindrica a acestuia si norma Euro careia ii corespunde, si, pe de alta parte, tinand seama de deprecierea vehiculului mentionat. Aceasta depreciere, care conduce la reducerea valorii obtinute pe baza parametrilor de mediu, este determinata nu numai in functie de vechimea vehiculului [elementul E in formulele prevazute la articolul 6 alineatul (1) din OUG nr.50/2008], ci si, astfel cum rezulta din articolul 6 alineatul (3) din OUG nr.50/2008 si din articolele 4 si 5 din normele metodologice, de rulajul mediu anual real al acestuia din urma, cu conditia ca o declaratie care sa ateste acest rulaj sa fi fost depusa de contribuabil. Pe de alta parte, in cazul in care apreciaza ca vechimea si rulajul mediu anual real nu reflecta, in mod corect si suficient, deprecierea reala a vehiculului, contribuabilul poate, in temeiul articolului 10 din OUG nr.50/2008, sa ceara ca aceasta sa fie determinata printr-o expertiza ale carei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depasi costul operatiunilor aferente expertizei.
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
45.Aceasta concluzie este confirmata de imprejurarea ca, in baremele forfetare care figureaza in anexa nr.4 la OUG nr.50/2008, s-a tinut seama in mod corespunzator de faptul ca diminuarea anuala a valorii autovehiculelor este in general mai mare de 5% si ca aceasta depreciere nu este lineara, in special in primii ani, in care se dovedeste mult mai pronuntata decat ulterior (a se vedea Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43 si jurisprudenta citata).
46.De altfel, guvernul roman a apreciat in mod intemeiat ca criteriile de depreciere referitoare la starea vehiculului si a dotarilor sale nu pot fi aplicate corespunzator decat prin recurgerea la o verificare individuala a acestui vehicul de catre un expert si ca, pentru ca expertizele sa nu aiba loc prea frecvent si sa nu ingreuneze astfel, atat din punct de vedere administrativ, cat si financiar, sistemul instituit, contribuabilului i se cere sa suporte costurile expertizei.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008”.
Desigur, in hotararea de mai sus, Curtea a analizat numai OUG nr.50/2008, deoarece numai acest act normative era incident in cauza principala care a generat intrebarea preliminara.
Instanta retine insa ca argumentele Curtii sunt perfect valabile si in cazul taxei speciale de prima inmatriculare aplicata in baza C.fiscal, in perioada 01.01._08, precum si in cazul taxei pe emisiile poluante aplicate in baza Legii nr.9/2012, deoarece ambele acte normative au prevazut aceleasi criterii de determinare a taxei ca si OUG nr.50/2008.
Ca atare, instanta va retine ca, in principiu, nu va exista nicio alterare a concurentei in privinta autovehiculelor inmatriculate pentru prima data in UE in perioada 01.01._12 (cum este cazul masinii reclamantului inmatriculate in data de 23.10.2009) si reinmatriculate in Romania, in comparatie cu autovehiculele similare inmatriculate pentru prima data in Romania in pe aceeasi perioada, in ambele situatii, taxa regasindu-se in valoarea finala a produsului.
Cu alte cuvinte, reclamantul era pus in fata urmatoarei optiuni: fie sa cumpere autovehiculul inmatriculat pentru prima data in U.E. in data de 23.10.2009, fie sa cumpere de pe piata second hand din Romania, un autovehicul identic, inmatriculat pentru prima data direct in Romania in data de 23.10.2009 (numai in conditii de vechime identica-adica de inmatriculare in aceeasi zi- cei doi termeni ai comparatiei fiind similari).
In primul caz, reclamantul a suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule platita in data de 09.04.2012.
In al doilea caz, reclamantul ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa pe poluare care a fost platita la prima inmatriculare in Romania in data de 23.10.2009 si pe care vanzatorul o introduce in pretul final de vanzare a masinii.
Se observa deci ca, in ambele cazuri, pretul final al autovehiculului include pe langa valoarea de circulatie si taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Ca atare, in ambele situatii, reclamantul ar fi suportat taxa fiscala in discutie.
Eventuala discriminare intre cele doua situatii, ar fi putut fi determinata doar de suportarea in 09.04.2012 a unei taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule mai mari decat taxa pe poluare platitibila in data de 23.10.2009.
Reclamantul nu a invocat insa un astfel de motiv de discriminare si, evident, nici nu a propus vreun calcul comparativ relevant.
In consecinta, apreciez ca solutia care se impunea in cauza era aceea de admitere a recursului, de modificare a sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Cu opinie separată:
În sensul că:
Admite recursul formulat de recurentă - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., cu sediul în S., .. 14, județul Ialomița împotriva Sentinței civile nr. 3161/08.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Ș. I., domiciliat în ., și cu intimata - chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Modifică sentința atacată în sensul că.
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
J. A.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 912/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2745/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
