Conflict de competenţă. Sentința nr. 3437/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3437/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 6956/1748/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3437
Ședința din Camera de Consiliu din data de 06 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. I. C.
GREFIER - A. C.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu – Secția Civilă și Judecătoria Oltenița în soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul C. F. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – C.E.S.T.R.I.N, având ca obiect „plângere contravențională”.
În lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art. 260 Cod proc. civilă asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3969 din data de 22.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cornetu a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oltenița.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Cornetu a reținut că prin cererea înregistrată la data de 10.05.2012, petentul C. F. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/10.04.2012 întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN.
La termenul de judecată din data de 22.05.2013, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.
Judecătoria Cornetu a reținut că, în conformitate cu prevederile art.159 pct. 3 Cod proc.civ. „necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.
Deși în general competența teritorială este alternativă, există anumite cazuri, printre care și cel expres reglementat de art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, în care competența este exclusivă și absolută. Astfel, potrivit art. 32 alin.1 din OG nr. 2/2001, “plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
Având în vedere . data de 15.02.2013, a Legii nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.89 din 12.02.2013, instanța constată că, în raport de noile prevederi înscrise în actul normativ enunțat, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secțiunii 2 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal -, coroborate cu cele ale art. XXIII alin.(1) din Capitolul III – Dispoziții tranzitorii și finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca prezenta cauză, întrucât domiciliu petentului din cauza dedusă judecății se afla in . acesta fiind în circumscripția Judecătoriei Oltenita.
Pentru stabilirea competenței instanța a avut în vedere și dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, instanța a apreciat că o interpretare contrară a prevederilor anterioare, interpretare ce poate deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr.2/2013 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, nu ar fi în concordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor.
Judecătoria Cornetu a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin.(1) din Legea nr.2/2013, întrucât, prin interpretarea literală a textului normativ, se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar, pe de altă parte, la „căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se, însă, regulii potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel să asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală, cât și, implicit, pe verticală. În acest sens, instanța apreciază că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata tarifului de utilizare a rețelei drumurilor naționale din România(a se vedea mențiunile de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr.2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională.
De altfel, acest aspect este elocvent și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în opinia instanței, folosirea în cuprinsul art. XXIII alin.(1), prima teză, Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr.2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contencios administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art. 54 alin.(1) și art. 55 alin.(1) din Legea 24/2000, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul - Dispoziții finale și tranzitorii - au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, este evident de ce legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”. Un argument suplimentar celor reținute este pus în evidență de norma înscrisă la art. XXIII alin.(3) din Legea nr.2/2013(3), respectiv „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”, al cărei conținut relevă faptul că legiuitorul a înțeles să menționeze expres materia contenciosului administrativ și fiscal doar în legătură cu procesele în curs de judecată în primă instanță aflate pe rolul curților de apel, aspect ce conturează concluzia că, din moment ce competența proceselor în curs de judecată în primă instanța în materia contenciosului administrativ a fost tratată distinct, prin alin. (3), dispozițiile alin. (1) al art. XXIII prin sintagma „procesele în primă instanță" acoperă toate litigiile, indiferent de natura lor, civilă, contravențională, administrativă sau penală, cu privire la care s-au modificat dispozițiile legale referitoare la instanța competentă să le judece.
În aceeași ordine de idei, judecătoria Cornetu a apreciat că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin.(1) din Legea 2/2013, în raport de distincția materie contravențională / materia contencios administrativ și fiscal, această limitare se poate referi exclusiv la teza a II-a a art. XXIII alin.(1) („ ,precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, „), în sensul că doar instanțele, astfel învestite, ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, și nu și cele care judecă, în căile de atac, în materie contravențională, pot dispune potrivit art. XXIII alin.(4) din Legea nr.2/2013. Însă, și sub acest aspect, instanța apreciază că dispozițiile art. 34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.
Față de aceste considerente, în baza art. 158 C.pr.civ., Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oltenița.
Pe rolul Judecătoriei Oltenița cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 31.07.2013.
Prin Sentința civilă nr. 1743 pronunțată la data de 11.10.2013 Judecătoria Oltenița, a admis la rândul său excepția de necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Constatând ivit conflict negativ de competență, Judecătoria Oltenița a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Oltenița a reținut că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legea nr. 134/2010 privind C.pr.civilă, aduce modificări OG nr. 2/2001 prin art. 3 alin. 2 care introduce după art. 10 din OG nr. 15/2002 art. 10/1 :”prin derogarea de la dispozițiile OG nr. 2/2001 plângerea însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție sau domiciliul își are sediul contravenientul „
Această normă de competentă teritorială derogatorie de la dispozițiile OG nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal „ legiuitorul făcând distincția între cele două materii.
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 2/2013 cuprinse în capitolul „Dispoziții tranzitorii și finale: procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competentei instanțelor legal investite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. „
De asemenea, alin. 2 și 3 din art. 23 precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. 2, respectiv: 2) Recursurile aflate pe rolul ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și 3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță, în materia contenciosului administrativ și fiscal, aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”
A reținut Judecătoria Oltenița că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 2/2003 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Totodată a apreciat că prevederile Legii nr. 2/2013, se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale) iar dispozițiile art. 23 alin. 1 se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după . Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.
În speță, s-a reținut că plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 24.02.2012, locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei fiind A2 km. 12+450 m. Glina jud. Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, astfel încât Judecătoria Oltenița a reținut că
instanța competentă să soluționeze cererea, potrivit art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competentei teritoriale reglementate în materia contravențională este Judecătoria Cornetu.
Pe cale de consecință instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului Curtii de Apel București pentru stabilirea competentei.
La Curtea de Apel București cauza a fost înregistrată la data de 31.10.2013 sub nr._ .
Analizând prevederile legale incidente și considerentele prezentate de instanțele aflate în conflict negativ de competență, Curtea reține următoarele:
Interpretarea dispozițiilor art. XXIII din Legea 2/2013 făcută de către Judecătoria Cornetu este eronată întrucât aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu de la regula generală prev. de art. 725 alin. 2 din codul de procedură civilă potrivit căreia „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe”.
Prin urmare, dispozițiile art. XXIII trebuie interpretate restrictiv în sensul că se aplică numai situațiilor expres reglementate în acest articol.
Or, în alin. 1 al art. XXIII din Legea 2/2013 se prevede că modificarea de competență se aplică doar proceselor în curs de judecată în primă instanță, precum și în căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal.
Prin urmare, regula derogatorie prevăzută de acest articol se aplică doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte și litigiile din materie contravențională, având în vedere că Legea 2/2013 face o distincție clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese din denumirea secțiunii a 2-a a legii intitulată „modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.
De asemenea, Curtea reține că dispozițiile alin. 1-4 ale art. XXIII din legea 2/2013 trebuie interpretate corelat, între prevederile celor 4 alineate existând o strânsă legătură, iar în urma unei astfel de interpretări rezultă că modificarea de competență se aplică doar litigiilor în curs de judecată aflate în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție sau în fond la curțile de apel, iar trimiterea dosarelor nu se face prin declinare de competență ci pe cale administrativă.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că schimbarea de competență realizată prin Legea 2/2013 în ceea ce privește soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza OG nr. 15/2002, nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data schimbării competenței, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanța competentă potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, și anume de judecătoria de la locul săvârșirii contravenției, care în cazul de față este Judecătoria Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de petentul C. F. cu domiciliul procesual ales în București, sector 6, ., ., . cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – C.E.S.T.R.I.N cu sediul în București, sector 6, .. 401A, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 06 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
G. I. C. A. C.
Red. Jud G.I.C/ 4 ex.
Tehnored. A.C.
| ← Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 2034/2013. Curtea... | Asigurare dovezi. Decizia nr. 853/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
