Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 2034/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2034/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 4227/2/2013

DOSAR NR._ ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.2034

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.06.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTECANACHEU C.

GREFIER R. M.

Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București se prezintă procuror M. B..

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul I. G. PENTRU IMIGRĂRI în contradictoriu cu pârâtul A. C. RICHARD.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, prin consilier juridic V. A., cu delegație la dosar și pârâtul A. C. RICHARD personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se prezintă traducător autorizat pentru limba engleză A. D. și asigură traducerea dezbaterilor

În temeiul disp. art. 131 din noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că este competentă general, material și teritorial să judece această cauză, în raport de disp. art. 97 alin.4 din OUG 194/2002.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin consilier juridic, solicită admiterea cererii și prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni, pentru a putea fi îndepărtat de pe teritoriul României.

Pârâtul lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii arătând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.97 alin.4 și 5 din OUG 194/2002.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.06.2013, reclamantul I. G. PENTRU IMIGRĂRI a chemat în judecată pârâtul A. C. RICHARD solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a cetățeanului nigerian A. C. RICHARD(identitate declarată), fiul lui L. și S., născut la data de 03.10.1985 în Anambra –Nigeria alias A. CHIZOBA RICHARD alias A. RICHARD, fără pașaport, aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică – Otopeni.

În motivarea cererii a arătat că la data de 22.05.2013, acesta a fost transferat în România din Elveția, în baza Regulamentului Dublin II.

La aceeași dată, Biroul Cercetări Penale din cadrul PTF Henri C. - Otopeni a întocmit actele premergătoare începerii urmării penale împotriva cetățeanului nigerian, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat a României, P. de pe lângă Judecătoria B. dispunând cercetarea străinului în stare de libertate, fără a institui împotriva sa măsuri restrictive privind părăsirea localității sau țării.

D. urmare, străinul a fost preluat de la PTF Henri C. - Otopeni de lucrători ai Serviciului Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor București și condus la sediul formațiunii teritoriale pentru străini în vederea reglementării situației sale juridice pe teritoriul României.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că străinul a intrat ilegal în România întrucât nu se identifică în evidențele traficului de călători la frontieră cu intrări/ieșiri în/din România, fapt coroborat și cu declarația acestuia din care reiese că a intrat ilegal în România, la data de 08.05.2012.

La aceeași dată, respectiv 08.05.2012, străinul a solicitat acordarea statutului de refugiat pe teritoriul României, cerere analizată în procedură accelerată și respinsă prin hotărârea IGI-DAI nr._ din 04.09.2012, rămasă definitivă și executorie, întrucât străinul nu a depus plângere în termenul legal.

Având în vedere cele constatate cu ocazia preluării străinului și întrucât situația acestuia nu se afla sub incidența prevederilor art. 92 și art.921 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, privind interzicerea sau suspendarea îndepărtării de pe teritoriul României, la data de 22.05.2013, I. G. pentru Imigrări a dispus împotriva cetățeanului nigerian măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, în conformitate cu art.87 alin.1 lit.b) din actul normativ sus-menționat, ca urmare a faptului că a trecut ilegal frontiera de stat a României.

Întrucât cetățeanul nigerian nu poseda pașaport, îndepărtarea sub escortă a acestuia nu s-a putut efectua în termenul de 24 ore prevăzut de art. 88 alin.2 din actul normativ sus¬menționat, motiv pentru care I. G. pentru Imigrări a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București luarea acestuia în custodie publică.

Prin Rezoluția procurorului anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr.1080/II-5/2013 din 22.05.2013, cetățeanul nigerian A. C. RICHARD (identitate declarată), fiul lui L. și S., născut la data de 03.10.1985 în Anambra - Nigeria alias A. CHIZOBA RICHARD alias A. RICHARD, a fost luat în custodie publică pentru o perioadă de 30 zile și introdus în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni, respectiv până la data de 20.06.2013.

Având în vedere faptul că cetățeanul nigerian nu poseda un document de călătorie, la data de 30.05.2013 I. G. pentru Imigrări a efectuat demersurile necesare pe lângă Ambasada Republicii Federale Nigeria la București în vederea audierii străinului, stabilirea identității și eliberării unui document de călătorie necesar părăsirii teritoriului țării de către străin, dar până în prezent nu a fost primit un răspuns pozitiv din partea misiunii diplomatice sus-amintite.

Aflat în Centrul de cazare Otopeni, la data de 24.05.2013, cetățeanul nigerian a solicitat accesul la o nouă procedură de azil, fiindu-i acordat accesul pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 zile, până la data de 31.05.2013, cererea fiind în curs de soluționare.

Până în prezent Ambasada Republicii Federale Nigeria la București nu a comunicat dacă pârâtul a fost identificat.

Au fost depuse la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: rezoluția nr.1080/II-5/2013 din 22.05.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, referat cu propunere de luare în custodie publică nr._/S3/DC/22.05.2013 întocmit de IGI – Direcția Migrație, referat cu propunere de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a pârâtului nr._/S4/SMI din 22.05.2013 întocmit de IGI – Direcția de Imigrări a Municipiului București, decizia de returnare sub escortă de pe teritoriul României nr._/22.05.2013, procesul – verbal de verificări nr._/S4/SMI din 22.05.2013, adresa nr._/DM/S3/LA din 30.05.2013 emisă de pârât.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că pârâtul a intrat ilegal în România, întrucât nu se identifică în evidențele traficului de călători la frontieră cu intrări/ieșiri/ în/din România, astfel cum rezultă și din declarația pârâtului conform căreia a intrat ilegal în România la 08.05.2012.

La aceeași dată a solicitat acordarea statului de refugiat pe teritoriul României, cerere respinsă prin hotărârea IGI – DAI nr._/04.09.2012, definitivă și executorie.

Reclamantul a dispus măsura îndepărtării pârâtului sub escortă de pe teritoriul României, conform art. 87 alin.1 lit. b din OUG 194/2002, ca urmare a faptului că a trecut ilegal frontiera de stat a României.

Având în vedere că pârâtul nu posedă pașaport, îndepărtarea sa sub escortă nu s-a putut efectua în termenul de 24 de ore prev. de art. 88 alin.2 din OUG 194/2002, astfel că prin Rezoluția nr.1080/II – 5/2013 din 22.05.2013, P. de pe lângă Curtea de Apel București a dispus luarea în custodie publică a pârâtului pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 22.05.2013 până la 20.06.2013.

Prin adresa nr._/DM/S3/LA din 30.05.2013, reclamantul a solicitat Ambasadei Republicii Federale Nigeria la București sprijinul pentru audierea pârâtului și eliberarea în regim de urgență a unui document de călătorie necesar îndepărtării acestuia de pe teritoriul României, dar până în prezent nu a fost obținut un astfel de document.

Din acest motiv, reclamantul a solicitat Curții de Apel București prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului pe o perioadă de 5 luni .

Potrivit art. 97 alin.2 și 4 din OUG 194/2002, măsura luării în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă.

Prelungirea duratei de luare în custodie publică prevăzute la alin. (2) pentru străinii care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanței este irevocabilă.

Față de aceste prevederi legale și împrejurarea că în lipsa unui document de călătorie pârâtul nu poate fi îndepărtat de pe teritoriul României, Curtea apreciază că cererea este întemeiată și urmează să o admită și să dispună prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului pe o perioadă de 5 luni, cu începere de la 20.06.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul I. G. PENTRU IMIGRĂRI în contradictoriu cu pârâtul A. C. RICHARD.

Dispune prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni, cu începere de la 20.06.2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. R. M.

Red. C.C./Tehnored.R.M./2 ex./28.06.2013.otărâta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 2034/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI