Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4893/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4893/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 21184/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4893
Ședința publică din 11.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. C. I.
Pe rol este soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurentul – reclamant S. 3 AL M. BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 3842/31.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., cauza având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 04.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Prin sentința civilă nr. 3842/31.07.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive a M. București prin Primar G., invocate de pârâți prin întâmpinare, iar pe fond a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Dispoziției nr. 194/04.03.2013 emisă de P. G. al M. București, privind stabilirea normelor de organizare și funcționare a teraselor sezoniere în perimetrul Centului Istoric București, cerere formulată de reclamantul S. 3 al M. București în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București și M. București prin Primar G..
În motivare, cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut, raportat la motivele de nelegalitate invocate prin acțiune, respectiv lipsa atribuțiilor Primarului G. de a reglementa în materia în care a fost emisă dispoziția contestată, că, față de dispozițiile Legii nr. 50/1991, art. 63 din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 422/2001 și OG nr. 77/2001, fără a antama fondul cauzei, în speță nu este întrunită condiția cazului bine justificat, având în vedere că în zona Centrului Istoric se află construcții monumente istorice, fiind declarată zonă de interes național, astfel încât primarul general nu este aprioric necompetent să emită acte de amenajare a spațiilor respective.
Pe cale de consecință, având în vedere că cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă, trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, Tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
În ce privește primul motiv de casare invocat de recurent, circumscris dispozițiilor art. 488 pct. 6 C.pr.civ., acela că hotărârea instanței de fond nu este motivată, Curtea reține că acesta nu este întemeiat, având în vedere că Tribunalul a prezentat succint argumentele care au format convingerea instanței în sensul că în speță nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat.
Se constată astfel că motivarea sentinței recurate este suficientă prin raportare la obiectul pricinii și la specificul procedurii cu care a fost învestită instanța, în contextul în care soluționarea unei cereri de suspendare presupune doar o analiză sumară a motivelor de nelegalitate invocate de reclamant, care să nu prejudece fondul cauzei.
Cât privește cel de-al doilea motiv de casare, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C.pr.civ., acela că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, considerându-se în mod eronat că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat, Curtea reține următoarele:
Dispoziția a cărei suspendare se cere, emisă de P. G. în temeiul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și al HCGMB nr. 3/2013 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în M. București începând cu anul 2013, are ca obiect de reglementare stabilirea normelor de organizare și funcționare a teraselor sezoniere în perimetrul Centrului Istoric București. Mai exact, se reglementează avizarea amplasamentului teraselor sezoniere, respectiv condițiile generale de avizare și documentele necesare pentru obținerea avizului, obligațiile agenților economici în desfășurarea activității, sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acestor obligații, inclusiv retragerea avizului.
În susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, recurentul-reclamant a invocat, ca motive de nelegalitate vădită a actului contestat, lipsa prerogativelor primarului general de reglementare în materia vizată de dispoziție, nerespectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și faptul că sumele încasate din funcționarea teraselor sezoniere nu se pot constitui venit la bugetul M. București, acestea revenind bugetului local al Sectorului 3, conform prevederilor legislației fiscale. Acest din urmă aspect a fost invocat și în susținerea îndeplinirii condiției pagubei iminente.
La o examinare sumară a cauzei, Curtea constată, în acord cu Tribunalul, că motivele invocate de recurentul-reclamant nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului contestat.
Astfel, suplimentar față de cele reținute de prima instanță, se constată că, potrivit art. 3.11 alin. 3 din Anexa nr. 1 a HCGMB nr. 3/2013, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției contestate, „Pentru Centrul istoric București avizele pentru utilizarea temporară a locurilor publice cu terase de vară se eliberează de către Primăria M. București”.
Pe cale de consecință, Curtea reține că, cel puțin aparent, P. G., căruia îi este conferită prerogativa avizării amplasamentului teraselor sezoniere în perimetrul Centrului Istoric, nu și-a depășit competențele recunoscute de lege reglementând condițiile generale de avizare, documentele necesare pentru obținerea avizului, obligațiile agenților economici în desfășurarea activității pentru care se acordă avizul respectiv și sancțiunile ce intervin în cazul nerespectării acestor obligații, inclusiv condițiile de retragere a avizului.
Se constată totodată că, la momentul adoptării dispoziției atacate, art. 3.11 alin. 4 din Anexa nr. 1 a HCGMB nr. 3/2013 prevedea următoarele: „Sumele încasate din utilizarea temporară a locurilor publice cu terase de vară în Centrul istoric București se fac venit la bugetul municipiului București”, astfel că nici sub aspectul destinației sumelor încasate din funcționarea teraselor sezoniere nu se poate reține o nelegalitate vădită a actului a cărui suspendare se cere.
Faptul că ulterior emiterii dispoziției aceste prevederi ale HCGMB nr. 3/2013 au fost modificate nu este de natură a atrage nelegalitatea actului contestat, aceasta examinându-se exclusiv prin raportare la cauzele existente la momentul adoptării sale, iar nu în funcție de împrejurări survenite după acest moment, care ar putea constitui, cel mult, cauze de încetare pentru viitor a efectelor actului, însă nu motive de nulitate.
Pentru aceleași motive, se constată că, în speță, nu este îndeplinită condiția pagubei iminente, prejudiciul invocat de reclamant nefiind efectul executării dispoziției contestate, ci al unui act cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost adoptată aceasta. Mai mult decât atât, prejudiciul invocat nu este unul ireparabil sau dificil de reparat, în condițiile în care, în ipoteza anulării dispoziției, sumele încasate la bugetul M. București ar urma să fie vărsate la bugetul local, părțile fiind astfel repuse în situația anterioară.
Cât privește pretinsa nerespectare a prevederilor Legii nr. 52/2003, nici acest argument nu constituie un caz bine justificat, având în vedere că această lege reglementează, potrivit art. 1 alin. 1, regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, alese sau numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite între ele și cetățenii și asociațiile legal constituite ale acestora. Se constată așadar, la o analiză sumară, că recurentul-reclamant nu se poate prevala în interesul său propriu de prevederile Legii nr. 52/2003, întrucât nu se numără printre beneficiarii acesteia.
Prin urmare, nici cel de-al doilea motiv de casare nu poate fi primit.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 496 alin. 1 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant S. 3 AL M. BUCUREȘTI, cu sediul în sector 3, București, .-4 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la adresa din București, Calea Moșilor, nr. 51, ., la sediul SCP Oglindă N. V., împotriva Sentinței civile nr. 3842/31.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., ambii cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. C. I.
Red.jud.M.B./16.12.2013
Jud. fond: C. A. B., Tribunalul București Secția a IX-a
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 205/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
