Conflict de competenţă. Sentința nr. 2565/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2565/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 6700/303/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2565
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 13.09.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 6 București (prin sentința civilă nr.6561/27.06.2013) și Judecătoria Cornetu (prin încheierea de ședință din data de 27.02.2013) în soluționarea cauzei privind pe contestatoarea . și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN.
Fără citarea părților conform dispozițiilor art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 10.04.2012 sub nr._, contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) -Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica – CESTRIN, a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din data de 21.03.2012 și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare contravențională a intimatei, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că în perioada anului trecut (2011), S.C Unick I. nu a achitat rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor publice conform dispozițiilor legale. Acest fapt nu a fost unul intenționat și s-a datorat unei neglijențe de natură administrativă.
Contestatoarea a menționat că această neglijență a fost sesizată și remediată la data de 16.12.2011, când a fost achitat tariful de utilizare pe o perioadă de 12 luni, în valoare de 28 de euro.
Contestatoarea a precizat că la data de 14.12.2011, a primit un proces verbal de constatare a unei contravenții (numită în continuare contravenția nr. 1 . nr._ din data de 28.11.2011, constatare din data de 04.06.2011), similar celui supus contestației în prezenta speță.
Contestatoarea a arătat că și a recunoscut culpa în care s-a aflat și a achitat amenda cu care a fost sancționată.
De asemenea, contestatoarea a menționat că a achitat și contravaloarea tarifului de despăgubire de 28 Euro adică contravaloarea rovignetei pe 12 luni cât și o noua rovigneta pentru a atesta buna credință.
Contestatoarea a specificat că la data de 21.03.2012, a primit un nou proces verbal contravențional care atestă o contravenție ulterioară (numită în continuare contravenția nr. 2) pe care îl contestă. Prin intermediul acestui proces verbal, i s-a adus la cunoștință că a fost înregistrați, la data de 10.10.2011, pe raza Autostrada-A2 kml2+450m, Glina, județul Ilfov, circulând cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ fără a avea achitată contravaloarea tarifului de utilizare reglementat de O.G. 15/2002.
Contestatoarea a menționat că înregistrarea a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control ar rovinietei - SIEGMCR, respectiv o camera montată în localitatea Autostrada-A2 kml2+450m, Glina
Contestatoarea a precizat că motivele pentru care contestatoarea a contestat contravenția sunt că, contravenția nr. 1 este aceeași cu contravenția nr. 2, fiind incidente prevederile O.G. 2/2001, precum și prevederile CEDO și ale Codului penal românesc în ceea ce privește reglementarea faptelor săvârșite în formă continuă.
Suma primită de CNADNR drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.
Contestatoarea a specificat că în lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera "acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența să (Cauza Maszini c. României - hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție,caracter penal. Că o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care lipsa pericolului social, precum și înlesnirile oferite de Codul penal.
Art. 17 alin. 1 din Codul penal definește infracțiunea că „fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală". în accepțiunea să cea mai generală, contravenția, asemenea infracțiunii, conform CEDO, este o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia, interzis de lege sub o sancțiune specifică, care este pedeapsa. Spre deosebire de infracțiune, care prezintă pericol social mai ridicat, cu consecințe mai grave și dăinuie în timp, la contravenție, acest pericol este mai redus, iar urmările sunt mai reduse;
Conform doctrinei, „infracțiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acțiunii sau inacțiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenția unei forte contrare. Tot doctrina de specialitate indică, în mod unitar, modul în care pot fi identificate infracțiunile continue, și anume „după elementul material al laturii obiective ce presupune o acțiune ori o inacțiune ce durează în timp că: deținerea, rămânerea, purtarea, conducerea unui autovehicul etc. Activitatea infracțională la unele infracțiuni continue este susceptibilă de întreruperi care sunt determinate de natura activității infracționale, spre exemplu portul ilegal de uniforma care poate fi întrerupt noaptea și reluat dimineața. Aceste întreruperi țin de natura infracțiunii și nu afectează unitatea infracțiunii continue".
Contestatoarea a precizat că în cazul de față, intervenția forței contrare este notificarea de către agentul constatator al contravenției nr. 1, contravenție recunoscută de contestatoare însă, prin contravențiile ulterioare (cu referire specială la contravenția nr. 2), i se creează o situație mai grea decât cea prevăzută în legea penală, fiind ținuți la plata mai multor amenzi pentru aceeași faptă.
În acest sens, contestatoarea a învederat instanța că jurisprudența recentă în acest domeniu care statuează că „faptele săvârșite depetentă la datele 04.06.2011 și 10.10.2011 reprezintă o singură contravenție săvârșită în formă continuată cu privire la care petenta a executat deja sancțiunile. Cu altă ocazie s-a hotărât că „potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amendă și un tarif de despăgubire a cărui valoarea este egal cu contravaloarea rovinietei pe un an. Așadar, prin achitarea acestui tarif, s-a acoperit eventualul prejudiciu pe care 1-a suferit intimata prin utilizarea drumului național. Având în vedere că nivelul acestuia este egal cu contravaloarea rovinietei pe un an, deși legiuitorul nu prevede expres, în cazul în care este achitat, acoperă utilizarea drumului național pe un an de la data comiterii primei contravenții, adică 04.06.2011
În subsidiar, contestatoarea a învederat că dreptul penal românesc, nu reglementează cumulul aritmetic al pedepselor decât în cazuri extreme, expres și limitativ prevăzute de lege; astfel, dacă instanța ar alege să aplice cumulul de amenzi contravenționale, ni s-ar crea o situație mult mai dificilă în comparație cu pericolul social generat de fapta săvârșită.
Contestatoarea a precizat că una dintre trăsăturile esențiale ale contravenției este existența pericolului social. În doctrină, precum și în practică se remarcă obligativitatea organelor judiciare de a analiza în concreto respectiv gradul de pericol social de la caz că caz, în speța de față,contestatorea a arătat că în mod evident, această analiză nu a fost efectuată.
Contestatoarea a specificat că suma primită de intimată drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.
Conform art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002, modificată ulterior, „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul de vehicul folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite conform Anexei nr. 4".
Conform sus-citatei anexe nr. 4, cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil pentru un autoturism este de 28 de euro, adică identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor naționale. Această situație este valabilă pentru toate categoriile de vehicule menționate în anexele nr. 1 (care reglementează nivelul de utilizare a drumurilor naționale) și nr. 4 (care reglementează cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil) din Ordonanța nr. 15/2002, cu modificările ulterioare.
Contestatoarea a menționat că s-ar putea trage concluzia că acest tarif de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei pe 12 luni și că, odată achitat acest tarif, utilizatorul drumurilor naționale va avea o rovinietă valabilă. Acest aspect este contrazis de comportamentul CNADNR S.A. care, în mod abuziv, percepe tariful de despăgubire la fiecare nouă presupusă „contravenție" pe care o constată.
În concluzie, contestatoarea a arătat că în eventualitatea în care un vehicul tranzitează drumurile naționale timp de câteva luni, fără să aibă cunoștință că nu o deține rovinietă valabilă, poate fi amendat contravențional de câteva zeci de ori și, pe lângă această sancțiune, va trebui să achite către CNADNR S.A. tot atâtea tarife de despăgubire câte presupuse contravenții a săvârșit, și dacă s-ar proceda în asemenea fel, deși legea este foarte clară în sens contrar, ar lua naștere o situație extrem de dificilă pentru contravenient, disproporționată față de pericolul social generat.
Având în vedere argumentele expuse, contestatoarea a solicitat să se i-a măsurile legale care se impun în acest caz, respectiv anularea sancțiunilor prezentului proces verbal, respectiv înlocuirea cu avertisment.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 5 alin. (2), art. 20 alin (2) din OG 2/2001, art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002.
În dovedire a fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținerea cererii au fost depuse la dosar în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal . nr._/21.03.2012, proces verbal . 11 nr._/28.11.2011, bon fiscal achitare rovignetă, chitanță încasare . nr._, sentință civilă, sentința civilă nr. 6358/09.11.2011 pronunțată de judecătoria G. în dosarul nr._ .
Intimata a depus la dosar certificat de calificare, planșe foto.
La dosar s-a depus sentința civilă nr. 6805/21.09.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, sentința civilă nr._/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ .
Prin încheierea din data de 27.02.2013 Judecătoria Cornetul a scos cauza de pe rol și trimite cauza pe cale administrativă spre competenta soluționare Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București, la data de 03.04.2013 sub numărul_ .
Prin sentinta civila nr. 6561/27.06.2013, Judecatoria Sectorului 6 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu, a declinst competența de soluționare plângerii în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ de competență si a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
In motivare, Judecatoria Sectorului 6 a aratat ca prin procesul-verbal . nr._/21.03.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, constatându-se că în data de 10.10.2011, ora 10.02 a circulat pe Autostrada A2 km12+450m, Glina, județ Ilfov, cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 32 alin.2 din OG nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Dispoziția citată este derogatorie de la dreptul comun, în sensul că este o normă imperativă care stabilește o competență absolută, conform art. 159 pct. 3 raportat la art. 19 Cod procedură civilă, justificată de respectarea principiului eficienței și celerității judecării cauzelor care au ca obiect plângeri contravenționale.
Din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă că locul săvârșirii faptei contravenționale este Autostrada-A2 km 12+450m, în localitatea Glina, județul Ilfov. Această localitate se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu, astfel cum rezultă din HG 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.
Instanța apreciază că în speță în mod evident nu sunt aplicabile dispozițiile art. XXIII alin. 4 din Legea nr. 2/2013, care prevăd că „(1) procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.
Aceste dispoziții sunt aplicabile exclusiv în materie de contencios administrativ și fiscal, cu excluderea materiei contravenționale, astfel cum rezultă din denumirea secțiunii nr. 2 din acest act normativ, secțiune prin care s-a reglementat în mod distinct în materie contravențională și în materie de contencios administrativ și fiscal.
De asemenea, în conformitate cu art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă (în vigoare la data formulării plângerii), procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, iar dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 nu sunt de natură a atrage competența teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Examinand conflictul negativ de competenta, Curtea observa ca potrivit art. XXIII alin. 4 din Legea nr. 2/2013, „(1) procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.
Aceste dispoziții sunt aplicabile doar în materie de contencios administrativ și fiscal, cu excluderea altor materii cum ar fi cea contravenționala.
De asemenea, potrivit art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă (în vigoare la data formulării plângerii), procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe.
Potrivit art. 32 alin.2 din OG nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Din aceste motive, in baza art. 22 C. proc. civ., Curtea va stabili competența soluționării cauzei la Judecătoria Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe contestatoarea ., cu sediul în București, ..103, ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN, cu sediul la adresa ., sector 6, București, la Judecătoria Cornetu.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehn. jud. V.B./4 ex./24.09.2013
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3181/2013.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3343/2013. Curtea de... → |
|---|
