Conflict de competenţă. Sentința nr. 2576/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2576/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 7702/303/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2576

Ședința publică din 16.09.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: U. D.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu și Judecătoria Sectorului 6 București în soluționarea cauzei privind pe contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

Fără citarea părților conform dispozițiilor art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.

CURTEA,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 14.12.2012, sub nr._/1748/2012, contestatoarea S.C. "C. S. 98„ S.R.L., a chemat în judecată intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NEȚIONALE DIN ROMÂNIA, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea procesului-verbal de constatare . nr._/31.10.2011.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 17, 31, 32, 33 și 34 din OG nr. 2/2001, pe cele ale Legii 455/2001 precum și pe dispozițiile codului de procedură civilă aplicabile prin prisma prevederilor art. 47 din OG nr. 2/2001, dispoz. Legii nr. 144/2012.

În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul menționat în procesul verbal.

Prin sentința civilă nr. 2549/11.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._ /2006.

Prin sentința nr. 6113 din data de 17.06.2013 Judecătoria Sectorului 6 București în baza art. 32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Cornetu. În baza art. 20 pct.2 Cod procedură civilă s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București, instanța în drept a hotărî asupra conflictului negativ de competență, potrivit art. 22 alin.2 Cod procedură civilă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că,

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.10.2011 (f.18, ds. nr._/1748/2012), contestatoarea . SRL a fost a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250,00 lei, în temeiul art. 8 al. 2 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 al. 1 din același act normativ, reținându-se că:

- la data 01.05.2011, ora 07:51, vehiculul categoria A aparținând contestatoarei, cu numarul de înmatriculare_, a fost surprins în trafic, pe Autostrada A2- km 12+450 m, localitatea Glina, jud. Ilfov fără a detine rovignietă valabilă.

În drept, instanța a reținut că potrivit art. 32 alin.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (a căror aplicabilitate este determinată de prevederile art. 10 din OG 15/2002, de trimitere), instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Dispoziția precitată este derogatorie de la dreptul comun, în sensul că este o normă imperativă care stabilește o competență absolută, conform art. 159 pct. 3 raportat la art. 19 Cod procedură civilă, justificată de respectarea principiului eficienței și celerității judecării cauzelor care au ca obiect plângeri contravenționale.

Din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă că locul săvârșirii contravenției este Autostrada A2- km 12+450 m, localitatea Glina, jud. Ilfov, localitate care, potrivit HG 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu.

Referitor la art. 101 din OG 15/2002, potrivit căruia “prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului - verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul” (în cauză, Judecătoria Sectorului 6 București), instanța reține că aceste dispoziții legale au intrat în vigoare ulterior sesizării instanței de judecată (la data de 14.12.2012), neretroactivând, fiind introduse prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, lege publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013.

Dispozițiile ar. XXIII din același act normativ, Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, potrivit cărora „alin. 1 procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, nu se referă și la materia plângerilor contravenționale, date spre soluționare judecătoriilor, după cum din alin. 2 și 3 ale aceluiași act normativ reiese.

Astfel aceste ultime două alineate în continuarea primului deja menționat, dar și în interpretarea sa, fac referiri la cauzele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (care se trimit la curțile de apel) și, respectiv, curților de apel (care se trimit la tribunale).

Soluționând conflictul negativ de competență, Curtea stabilește că revine Judecătoriei Cornetu competența de soluționare a prezentei plângeri, pentru următoarele considerente:

Astfel cum au reținut și instanțele sus menționate, Curtea constată că prin art. III din Legea nr.2/2013 se prevede că plângerea formulată în temeiul dispozițiilor art.10 din OG nr.15/2002 se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, ceea ce reprezintă o derogare de la principiul stabilit prin art.32 din OG.nr.2/2001, conform căruia plângerea contravențională se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

Însă, constată Curtea că dispozițiile art. III din Legea nr.2/2013 nu se aplică decât plângerilor contravenționale formulate după ., nefiind incidente plângerilor contravenționale în curs de soluționare, astfel că soluția de dezînvestire, pronunțată de Judecătoria Cornetu în temeiul dispozițiilor art.XXIII din Legea nr.2/2013, este greșită.

După cum rezultă explicit din cuprinsul art.XXIII din Legea nr.2/2013 desesizarea și înaintarea cauzelor pe cale administrativă instanțelor devenite competente în baza actului normativ citat nu operează decât în privința proceselor în materia contenciosului administrativ și fiscal, în primă instanță, precum și a căilor de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal și nicidecum în materie contravențională.

O atare concluzie rezidă și din faptul că dispozițiile art.XXIII din Legea nr.2/2013 constituie norme de excepție de la principiul determinării competenței instanței în raport de normele în vigoare la data sesizării instanței și ca orice dispoziții derogatorii sunt de strictă interpretare și aplicare.

Ca atare, din moment ce însuși legiuitorul tratează distinct în cuprinsul Legii nr.2/2013 materia contravențională de materia contenciosului administrativ și prevede, prin art.XXIII, soluția de degrevare doar în procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, aflate în primă instanță sau în căile de atac, este evident că dispozițiile anterior menționate nu constituie un temei pentru dezînvestirea Judecătoriei Cornetu.

Față de aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 32 alin.1 din OG nr.2/2001, curtea va înainta dosarul Judecătoriei Cornetu, instanță în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită fapta sancționată prin procesul verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea S.C. "C. S. 98„ S.R.L. cu sediul în București, .. 5, ., sector 6, și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NEȚIONALE DIN ROMÂNIA cu sediul în București, .. 401a, sector 6, la Judecătoria Cornetu - Ilfov.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. D. I. C. D.

Red. U.D.

Tehnodact. I.C.D.

4 ex./27.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 2576/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI