Pretentii. Decizia nr. 65/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 55941/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.65
Ședința publică de la 07.01.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - M. G. R.
GREFIER - C. A.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice București – Administrația Finanțelor Publice sector 1 București, împotriva sentinței civile nr. 1798/27.04.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. A., intimatul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează Curții că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau alte probe de administrat, și având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 150 C.pr.civ. o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prinsentința civilănr. 1798/27.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IX-a – contencios administrativ și fiscal, a fost admisă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata D. G. a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata S. R., fiind respinsă în consecință cererea in ceea ce le priveste pe paratele anterior mentionate ca fiind formulata impotriva unor entitati administrative fara calitate procesuala pasiva. De asemenea, a mai fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata Administratia Finantelor Publice a Sectorului 1 Bucuresti. Pe fond, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant și obligată în consecință parata Administratia Finantelor Publice a Sectorului 1 Bucuresti sa restituie reclamantului suma de 8.367 lei reprezentand contravaloare taxa pe poluare, cu dobanda legala in materie fiscala. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulata de parata Administratia Finantelor Publice a Sectorului 1 Bucuresti ca neintemeiata. În sfârșit, prin aceeași hotărâre, a fost obligată parata Administratia Finantelor Publice a Sectorului 1 Bucuresti sa plateasca reclamantului suma de 564,1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
1) Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a invocată de parate
In general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentia concreta principala a acestuia vizeaza un act administrativ atipic (pretinsul refuz nejustificat de restituire a taxei pe poluare incorporat in adresa mentionata la pct. I.5 de mai sus).
In cadrul unui asemenea litigiu de contencios fiscal, calitatea de parata o va avea autoritatea publica emitenta a actului administrativ atacat, in speta parata 3.
Pe de alta parte, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul sectorului 1 al municipiului Bucuresti, iar taxa in discutie a fost achitata de catre reclamant la unitatea Trezoreria Sector 1, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pe poluare pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul principal al cererii de chemare in judecata, intra in atributiile paratei 3.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata 3.
Pentru aceste motive, in solutionarea exceptiilor analizate, instanta a respins exceptia lipsei calitatatii procesuale pasive invocata de parata 3 și a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratele 1 si 2, respingând în consecință cererea in ceea ce le priveste pe aceste parate ca fiind formulata impotriva unor entitati administrative fara calitate procesuala pasiva.
2) Cu privire la cererea introductiva, in rest
Cu titlu preliminar, avand in vedere ca raportul juridic de drept material fiscal s-a nascut la data perceperii taxei pe poluare in discutie de catre parata, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele in vigoare la acest moment.
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distinctie între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele folosite (second-hand).
Deoarece ordonanta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, in sensul identificarii intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
In expunerea de motive care însoțeste proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect -“poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pe poluare se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Germania) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele second-hand deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pe poluare cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa pe poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
Dealtfel, prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, relevanta in speta, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
In raport de considerentele mai sus expuse, decizia emisa de parata 3, mentionata la pct. I.2 de mai sus, este nelegala, astfel ca suma echivalenta taxei pe poluare contrara dreptului comunitar a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc. In consecinta, refuzul paratei de da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea aceastei sume are caracter nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Obligatia de plata a dobanzii legale se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Asa cum s-a aratat, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Imprejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acestuia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, este evident faptul ca parata 3 trebuie obligata si la plata dobanzii legale aferente taxei prelevate in mod ilegal, dobanda determinata potrivit art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C.proc.fisc.
Prin urmare, vazand si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta a admis cererea, in rest, dispunând obligarea paratei 3 la restituirea catre reclamant a sumei de 8.367 lei incasata cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule, cu dobanda legala in materie fiscala.
3) Cu privire la cererea de chemare in garantie
Instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
In cauza, pretențiile paratei fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, cererea analizata a fost respinsa ca neintemeiata.
In fine, fata de prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanta a dispus obligarea paratei 3 la plata sumei de 564,1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariul avocatial, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar - file 22-23 si 36), catre reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1.
A. Recurenta a arătat că hotărârea este nelegală, în mod greșit fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Taxa pe poluare se plătește într-un cont deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, fiind fără dubiu că prin plata taxei se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, iar nu între reclamant și AFP Sector 1. Din dispozițiile art. 3 alin. 5-8 din HG nr. 686/2008 rezultă că taxa nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal, iar conform art. 16 din OG nr. 92/2003 nu există niciun raport juridic fiscal.
Referitor la cererea de chemare în garanție și la soluția asupra acesteia, instanța de fond nu a reținut că pârâta nu a încasat efectiv taxa pe poluare și că a fost virată în contul disponibil al fondului pentru mediu, motiv pentru care sunt întrunite cerințele impuse de art. 60 C.pr.civ.
Se impune prin urmare a fi modificată sentința atacată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție a AFM și implicit obligarea AFM la restituirea taxei solicitate de petent.
B.1. Este netemeinică soluția de obligare a AFP Sector 1 la restituirea către petent a sumei de 8.367 lei, achitată de acesta cu titlu de taxă pe poluare.
Plata a fost legal încasată, la data plății fiind în vigoare disp. OUG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008, fiind deopotrivă neîntemeiate susținerile reclamantului că taxa pe poluare astfel cum este reglementată în legislația internă a României ar contraveni art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene.
Potrivit legislației naționale, taxa specială trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări în România atât pentru autovehicule noi, indiferent de proveniența acestora, cât și pentru autovehicule la mâna a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar dacă acel autovehicul a mai fost înmatriculat în circulație în țara de proveniență.
Comisia Europeană a recomandat reașezarea pe alte principii, astfel încât nivelul taxei să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculului, păstrându-se principiul „poluatorul plătește”, ceea ce s-a întâmplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal și . disp. art. 14 din OUG nr. 50/2008.
În plus, nu se poate face o abordare globală a judecății cauzei, fără particularizarea strictă la speța dedusă judecății.
Astfel, nu se poate reține că plata făcută de reclamant ar fi nedatorată și ilegală.
B.2. Referitor la plata dobânzii legale, calculul acesteia putea începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a taxei, conform disp. art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
C. Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 274 C.pr.civ., nefiind vorba de o soluționare irevocabilă a procesului până la acest moment și nici de rea credință, comportare neglijentă ori exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, în speță taxa pe poluare fiind datorată în temeiul legii.
În drept au fost invocate C.pr.civ., OUG nr. 50/2008, HG nr. 686/2008, Legea nr. 554/2004, OMFP nr. 1899/2004.
Intimații nu au formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări deși au fost legal citați cu aceste mențiuni, precum și cu copie a motivelor de recurs.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând recursul declarat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 1, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, nelegalitatea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, acesta este nefondat.
Constată instanța că la solicitarea reclamantului, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 a calculat taxa pe poluare în vederea plății și înmatriculării autoturismului reclamantului, această instituție emițând Decizia nr._/16.07.2009 (f. 13 ds. fond). Tot AFP Sector 1 răspunde solicitării reclamantului, respectiv cererii acestuia de restituire a taxei pe poluare, autoritate publică al cărei refuz este de fapt contestat pe calea prezentului demers judiciar în contencios administrativ (f. 16 ds. fond).
Prin urmare emitent al actului administrativ sub forma refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, contestat în instanță, este Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, fiind lipsită de relevanță pentru soluționarea cererii reclamantului împrejurarea că suma constând în taxa pe poluare nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea acestui organ fiscal, ci intră în contul Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste argumente, se constată ca fiind legală și temeinică sentința primei instanțe sub acest aspect.
Analizând în continuare motivele de recurs formulate de recurenta pârâtă cu privire la fondul cererii principale, iar în raport de acestea, motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată și motivele reținute de tribunal, constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 16.07.2009, la aceeași dată fiind emisă și decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către S. Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei de poluare achitată, apare ca temeinică și legală.
Este de asemenea nefondată și critica referitoare la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală, precum și în ce privește data de la care aceasta se impune a fi achitată.
Prevederile legale reținute de prima instanță, art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 C.pr.fisc., sunt incidente în speță față de obiectul litigiului și de caracterul special al acestora. Data instituită de aceste norme și care marchează momentul de la care se cuvine plata dobânzii către reclamant este distinctă de data menționată de recurentă, respectiv 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și care constituie perioada în care autoritatea/instituția publică trebuie să-și execute obligațiile instituie printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată de o instanță de contencios administrativ.
În sfârșit, nu sunt incidente în soluționarea acestui capăt de cerere disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin acestea reglementându-se o etapă distinctă și ulterioară obținerii titlului executoriu.
În sfârșit, nu este întemeiat nici motivul de recurs referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Calitate de pârâtă în cauză a avut Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, astfel că în raport de disp. art. 274 C.pr.civ., în mod corect a fost obligată această instituție la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în calitate de parte care a căzut în pretenții și căreia în raport de soluția pronunțată pe fondul cauzei îi revine culpa procesuală.
Nu aceeași va fi soluția însă în ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, recursul fiind fondat, urmând a fi admis iar hotărârea recurată modificată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe; b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal. (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Prin urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de acestea, nu pot fi primite alegațiile instanței de fond în sensul că între cele două autorități publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgând din prevederile OUG nr. 50/2008 ori că procedura de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de OG nr. 22/2002.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în speță s-a constatat un drept de creanță al pârâtei față de chemata în garanție, dar și în condițiile în care soluționarea pretențiilor în cadrul prezentului proces ar fi necesară și utilă pentru preîntâmpinarea unui eventual litigiu între cele două instituții.
Acest din urmă aspect este avut în vedere de instanță în raport de susținerile tribunalului în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Nu face vorbire însă prima instanță de ipoteza în care ordonatorul principal de credite nu își aduce la îndeplinire menționata obligație de diligență, aspect ce nu poate fi exclus de plano mai ales în condițiile în care pretențiile pârâtei împotriva sa sunt respinse în prezentul litigiu (de către tribunal) iar hotărârea judecătorească irevocabilă se bucură de autoritate de lucru judecat.
În sfârșit, soluția de respingere a cererii de chemare în garanție nu este întemeiată în drept, neexistând niciun motiv legal pentru neadmiterea pretențiilor pârâtei.
În raport de aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București și va obliga Administrația F. pentru Mediu la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București a sumei de 8.367 lei reprezentând contravaloare taxa pe poluare.
Va menține totodată ca fiind legale celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1798/27.04.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. A. cu domiciliul ales în București, Splaiul Unirii nr. 41, ., . intimatul pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 1 București a sumei de 8367 lei reprezentând contravaloarea taxă pe poluare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. M. G. R.
GREFIER
C. A.
Red./Dact. MMP
26.02.2013 - 2 ex.
Tribunalul București
Jud. fond A. C.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5444/2013. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 8/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
